Editoriale

Intotdeauna mi-a fost greu sa inteleg fascinatia politicienilor romani pentru America Latina. Am vazut in fruntea Guvernului un admirator al lui Che Guevara, alti politicieni erau sau inca mai sunt legati sentimental de Brazilia, Costa Rica tinde sa devina "pamant romanesc”, asemanator cu Spania sau Italia, iar mai nou se pare ca exista in Executiv una sau mai multe persoane care umbla cu poza lui Hugo Chavez in portofel.

Nu e clar cine este adeptul sau adepta "chavismului” in Guvernul Romaniei, si nici daca e vorba de o persoana sau mai multe. Cea mai recenta manifestare in Romania a curentului ideologic al carui exponent este acum Nicolas Maduro, succesorul desemnat de Chavez la conducerea Venezuelei, a venit pe mai multe voci, asa ca e greu de depistat sursa initiala. Pentru cine nu a citit stirile recente, e vorba de proiectul de Hotarare de Guvern prin care ar urma sa fie plafonat pretul gazelor naturale din productia interna la 55 de lei pe MWh (retras intre timp, dar nu se stie daca definitiv).

Pentru o tara care a trecut prin aproape 45 de ani de comunism, un pret stabilit in mod arbitrar de o persoana "luminata” din conducerea tarii nu pare ceva anormal. De altfel, ministrul Finantelor a recunoscut, mai in gluma, mai in serios, ca e vorba de o masura comunista, adaugand insa ca e si o masura necesara. Tin sa contrazic ambele afirmatii. Nu e neaparat o masura comunista, si cu siguranta nu e o masura necesara.

E drept, comunistii au excelat in aceasta privinta, iar perioada in care au reusit sa mentina un sistem de preturi stabilite artificial a fost una remarcabil de indelungata, mai ales daca luam in calcul exemplele Uniunii Sovietice sau Coreei de Nord. Insa nu e in niciun caz vorba de un sistem inventat de comunisti. Pentru cine vrea sa afle mai mult, un material foarte bun poate fi gasit aici: https://mises.org/library/forty-centuries-wage-and-price-controls-how-not-fight-inflation. Cartea a fost publicata in 1978, asa ca nu include unul dintre cele mai clare exemple de esec al preturilor fixate din istoria omenirii, cel al Venezuelei din zilele noastre. Include insa multe exemple pe care guvernantii romani le-ar putea gasi educative daca si-ar face timp sa le citeasca.

Se pare ca inca din antichitate existau adepti ai unor masuri "comuniste, dar necesare”. Obiectul acestor masuri era de cele mai multe ori mancarea, de a carei abundenta sau insuficienta depindea de multe ori ramanerea la putere a unor lideri sau chiar a unor dinastii. Au existat insa si cazuri mai ciudate, cum ar fi cel din India antica, acolo unde un invatat al vremii propunea inclusiv reglementarea pretului prostitutiei. Tot anticii au fost primii care au observat ca fixarea preturilor se incapataneaza sa nu functioneze. Nici macar pedeapsa cu moartea nu reusea sa-i faca pe comercianti si pe clienti sa respecte preturile impuse. De fiecare data, deciziile de acest fel erau urmate de aparitia pietei negre, pe care produsele se tranzactionau la preturi mult mai mari, de scaderea calitatii produselor, pentru a se putea incadra in pretul oficial, sau pur si simplu de disparitia produselor respective, pe care nu mai avea cine sa le produca.

Cu timpul, metodele au evoluat, iar restrictiile asupra preturilor au inceput sa fie insotite si de restrictii asupra salariilor, de legarea de glie a muncitorilor, de pedepse aplicate cumparatorilor care erau dispusi sa plateasca mai mult decat pretul oficial sau vanzatorilor care refuzau sa-si mai vanda marfurile la pret redus. Edictul lui Diocletian din anul 301 e un exemplu in acest sens, acoperind multe din portitele gasite pana atunci pentru ocolirea preturilor reglementate, insa rezultatele sale extrem de modeste arata ca si reactia societatii la astfel de masuri evolueaza in acelasi ritm, daca nu chiar mai rapid.

In Evul Mediu au inceput sa apara, pe langa argumentele de oportunitate, si argumente de natura religioasa, fiind stigmatizati cei care vindeau ceva la un pret mai mare pentru a se imbogati. Insa de-abia in secolul 20 putem vorbi de niste doctrine in toata regula impotriva pietei libere: comunismul si fascismul. Noua ne este mai cunoscut comunismul, care a rezistat mult mai mult timp, insa Germania nazista a avut la randul sau un sistem de distrugere a pietei libere foarte bine pus la punct. Prin urmare, declaratia ministrului Finantelor in legatura cu plafonarea pretului gazelor ar putea la fel de bine sa vorbeasca despre o masura "nazista, dar necesara”. Suna mai rau, nu-i asa?

Totusi, nici macar nazistii nu au avut succes cu tinerea preturilor sub control, asa cum recunostea la finalul celui de-al doilea razboi mondial Hermann Goering, responsabil intre altele cu planificarea in Reich. Asta in conditiile in care sistemul de opresiune la care a avut acces Goering a fost unul dintre cele mai "performante” din istorie, daca nu chiar pe primul loc.

Asadar, plafonarea pretului gazelor nu ar fi neaparat o masura comunista, variante similare au fost aplicate de multi altii de-a lungul timpului, fara sa se fi inspirat neaparat din cartile lui Marx. Rezultatul a fost intotdeauna acelasi: in loc sa duca la scaderea preturilor, plafonarea lor a dus la disparitia produselor de pe piata si la aparitia unei piete negre cu preturi si mai mari. Ce e mai ciudat in acest caz e ca solutia disperata a plafonarii preturilor nu vine ca raspuns la o problema reala. Inflatia, chiar daca e destul de mare, nu e nici pe departe la un nivel care sa provoace disperare, iar pretul mai mic al gazelor nu ar avea oricum un impact semnificativ asupra ei. Explicatia ca nu ar exista concurenta pe piata gazelor e de asemenea una foarte subtire. Chiar daca in Romania sunt doar doi producatori, exista o concurenta puternica din partea Gazprom, rusii venind in ultimii ani cu preturi competitive pentru a castiga cota de piata.

Daca de la Romgaz ne putem astepta la obedienta fata de Guvern, care detine pachetul majoritar de actiuni, si la vanzarea de gaze chiar si in conditii nefavorabile, cu Petrom s-ar putea ca lucrurile sa nu stea la fel. Am putea vedea o scadere a productiei, care in mod normal nu va putea fi compensata decat cu gaze rusesti. Insa nu la preturi mici, cum se intampla acum, ci la preturi care sa reflecte dependenta de aceasta sursa de aprovizionare, asa cum se intampla nu cu mult timp in urma, cand consumul intern de gaze era mai mare decat capacitatea de productie. Dupa cum ne amintim, grupul energetic de la Rasarit stie sa profite de contextul economic favorabil si sa ceara preturi piperate de la cei care nu au alta varianta decat sa le accepte. Nu trebuie sa uitam nici faptul ca proiectele de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagra depind si de pretul la care ar putea fi valorificate acestea, iar un plafon de pret i-ar goni din start pe toti cei interesati.

Oricum, chiar daca ar fi fost intr-adevar o problema cu lipsa de concurenta si cu profiturile nejustificate ale companiilor, ea putea fi rezolvata mult mai simplu prin cresterea redeventelor, fiind vorba la urma urmei de niste resurse naturale care apartin Statului roman, fiind doar exploatate de alte entitati. Prin scaderea artificiala a preturilor sunt distorsionate atat piata gazelor, cat si cele care au legatura cu ea. Afaceri care in mod normal nu ar putea rezista pe piata la pretul real al gazelor vor continua sa existe, ca niste zombie economici, doar pentru a se inchide atunci cand benevolenta Guvernului va ajunge la final. Alte afaceri, care le-ar putea inlocui pe primele in conditii de eficienta economica, vor ramane mici sau nu vor mai aparea deloc. In final, competitivitatea economiei romanesti va fi puternic afectata, pentru ca firmele noastre vor fi obisnuite sa functioneze "in eprubeta”, in conditii care nu au nimic in comun cu cele de pe pietele internationale. Celor care nu cred ca e asa, le zic un singur cuvant: Interagro.