Editoriale

Informatii piata

Criza politica creste bursa. De ce?


La fel ca ultimii ani si 2012 a adus cu sine, in plan economic, ingredientul nelipsit al vremurilor noastre: incertitudinea. Incertitudine privind veniturile sau cheltuielile, incertitudine privind legislatia, privind politica economica a statului, etc. Este un mediu incert unde a prognoza este o loterie, unde a programa este o himera.

Aceasta stare a economiei si, putem spune, a societatii, a produs o evidenta stagnare a pietei bursiere romanesti care nu a mai inregistrat aceasi volatilitate ca in ultimii ani, in timp ce lichiditatea a fost adesea la “cota de avarie”. Dupa un prim trimestru in care cresterile au fost semnificative, bazate in special pe randamentele exceptionale ale dividendelor acordate (in cazul catorva emitenti mult superioare dobanzilor bancare), in al doilea trimestru cresterile s-au evaporat pe fundalul unui climat international si intern plin de riscuri.

Ca atare, vara acestui an nu pornea de la cele mai bune auspicii. Experienta ultimilor ani ne punea in garda: puteam vedea o piata dominata de vanzatori si de dorinta de siguranta, de “debarasare” de active riscante. Declansarea crizei politice interne era astfel mobilul perfect pentru o alta perioada negativa a pietei bursiere autohtone.

Surpinzator, bursa romaneasca nu a inregistrat socul tulburarilor interne. Daca leul s-a depreciat puternic, indicii bursei autohtone, nu au scazut, ci au inregistrat usoare aprecieri. De la inceputul lui iulie indicii au crescut cu peste 5%, indicand o insensibilitate surprinzatoare a pietei la zbuciumul politic pe care intrega tara la parcurs in ultimele saptamani. Cum am putea explica o atare contradictie?

Nu cred ca este nevoie de explicatii savante, ci cred ca motivele sunt destul de simpliste. Dupa ce am intrat in al cincilea an de stres pentru pietele financiare, multe din elementele negative au fost mai mult decat integrate in preturile de tranzactionare. De exemplu, faptul ca Romania este o tara cu un mediu intern instabil, nu mai poate surprinde pe nimeni. La fel, sentimentul ca functionarea greoaie a statului nu poate fi, pe termen scurt, din pacate, nici accelarata nici franata, este unul omniprezent. In plus, perceptia investitorilor straini care sunt prezenti pe bursa fata de activele romanesti, include o prima de risc consistenta, care, in definitv, pleaca de la premize confirmate de evolutiile politice romanesti.

Ca atare, revenirea pietelor de actiuni globale din aceasta vara, a tras in sus si piata romaneasca prea putin impresionata de sirul evenimentelor politice.

Poate mai interesant de comentat ar fi semnificatia acestui inceput de trend pozitiv intr-un context politic negativ. Mai jos, avem un mic tabel care ne indica evolutia anuala a indicilor bursieri (am luat BET-XT considerat ca fiind cel mai reprezentativ) si evolutia PIB.

Crestere PIB

evolutie bursa (indice BET-XT)

2008

 

-76.26%

2009

-7.1%

+66.55%

2010

-1.2%

+1,87%

2011

+2.5%

-13.81%

2012

+1.2% - prognoza

+11.18%


Din acest tabel putem observa ca si bursa romaneasca poseda calitatea de barometru al economiei: indica “vremurile” bune sau rele cu circa sase luni - un an inainte ca economia reala sa constate schimbarea economica. Dupa caderea brutala a pietei din 2008, PIB-ul a decelarat extrem de puternic, revenirea bursei din 2009 si stagnarea din 2010 aducand cu sine o franare puternica a scaderii PIB si ulterior revenirea la crestere economica.

Scaderea bursei din 2011 a avut ecou in infirmarea prognozelor optimiste de crestere pentru 2012, in prezent, guvernul ajustand la doar 1,2% prognoza de avans a PIB pentru acest an.

In contextul datelor prezentate mai sus, aprecierea din acest an de circa 11%, dublata de o rezilienta la scaderea a pietei nemaintalnita de mult timp, ne indica ca anul viitor ar putea fi un an mai bun decat ne lasa sa speram actualul context intern, pe care am putea sa il caracterizam cel putin ca si neproductiv. Cauzele posibile ale acestei schimbari de trend economic: epuizarea perioadei electorale interne, cat si din alte mari economii (in frunte cu cea americana), avansarea mult mai rapida spre furnizarea de solutii durabile pentru problema datoriilor suverane din zona euro si nu in ultimul rand, o consolidare a economiei globale care sa ofere baza intrarii intr-un nou ciclu economic.

Alin Brendea
Dir. Operatiuni Prime Transaction
7 septembrie 2012


Autor: Alin Brendea
inchide