Intr-un cadru mai larg, pentru un nou investitor, investitia pe bursa face parte din zona extinsa a educatiei financiare. Pentru multi dintre acestia, piata bursiera reprezinta aplicarea pragmatica a conceptelor financiare pe care le-au citit inainte de a face acest demers.
In ultimii ani, notiunea de educatie financiara a inceput sa fie vehiculata tot mai mult in spatiul public romanesc. Pare sa existe unanimitate ca detinem carente serioase in ceea ce o priveste si ca ar fi bine sa dezvoltam aceasta zona educationala, cu scopul de a putea face mai mult cu banii pe care ii castigam si astfel sa dobandim o viata mai buna.
Exista deja multe surse de informatii scrise sau vorbite care abordeaza subiectul. As spune ca deja sunt prea multe. De la persoane fizice pana la mari organizatii bancare, vedem tot mai multe demersuri in acest domeniu, care isi propun sa ne invete adevarurile pietelor financiare. Insa ceea ce se spune foarte putin este ca educatia nu o poti face doar din citite sau, si mai rau, din auzite. Conceptele, ideile si modul de actiune trebuie exersate pentru a asimila intr-un mod functional acest gen de informatie, iar asta nu este vreo noutate specifica acestui domeniu.
Mai exact, cine vrea sa dobandeasca educatie financiara va trebui sa desfasoare activitate financiara, la fel ca un elev care primeste proiecte sau sarcini de realizat si care va trebui sa puna in practica ceea ce a citit. Cu siguranta, experienta practica va dezvalui aspecte pe care cea teoretica nu are cum sa le releve.
Focusandu-ne pe piata bursiera, a invata despre bursa este un demers util, insa utilitatea se opreste la nivel de cultura generala. Cine va dori sa faca ceva in plus cu banii sai in zona bursiera, va fi obligat sa deschida un cont de investitii, sa asume riscuri, sa se straduiasca sa inteleaga efectul bursier al unor stiri din diferite domenii si multe alte activitatii specifice tranzactiilor bursiere. De la intelegerea situatiei portofoliului de actiuni trimisa de intermediarul bursier, prin care accesezi piata bursiera, pana la cea mai sofisticata strategie de investitii, toate aceste activitati nu pot fi intelese, aplicate si folosite in propiul interes fara exercitiul practic.
Ca atare, pentru un novice in investitiile bursiere, primul pas pentru a beneficia de ceea ce ofera piata bursiera este deschiderea unui cont de investitii. Nu exista un moment bun sau unul prost pentru a deschide un cont, aceasta operatiune este primul pas absolut necesar pentru a castiga pe bursa. A invata fara a aplica, dupa un timp devine un exercitiu consumator de timp inutil.
Cum iti cresti sansele de a castiga pe bursa.pdf