Editoriale

Putine lucruri sunt mai enervante in secolul 21 decat o pana de curent. Suntem dependenti de electricitate, de la electronicele si electrocasnicele de acasa, pana la calculatorul de la birou, utilajele de la fabrica, semafoarele din intersectii si chiar usile de acces in centrele comerciale. Au simtit-o pe pielea lor bucurestenii pe 1 noiembrie, atunci cand o defectiune in reteaua Transelectrica a lasat cateva cartiere pe intuneric, a creat haos in trafic si chiar a blocat mai multi oameni intr-un mall, ca intr-un scenariu de film de groaza, fix la o zi dupa Halloween.

Deloc surprinzator, goana dupa senzational a dus la aparitia unor conexiuni aiuritoare si a unor stiri complet pe langa subiect in mai multe vehicule media. S-a vorbit despre conspiratii ale strainilor sau ale romanilor pentru distrugerea Transelectrica, despre incompetenta sefilor care nu ar face investitii, a angajatilor care nu ar sti sa lucreze cu echipamentele si, nu in ultimul rand, despre... dividende.

Cum ar putea sa duca dividendele la o pana de curent? Chipurile, printr-o reactie in lant in care dividendele mai mari platite de Transelectrica au lasat compania fara banii cu care, altfel, ar fi cumparat un intrerupator nou pentru statia de transformare Fundeni, cel care se pare ca a provocat pana de curent. Daca ar fi o parere postata pe un blog citit de o mana de oameni, ar fi cel mult amuzanta. Fiind insa o informatie servita catre sute de mii sau milioane de oameni, pe canale media cu audienta mare, situatia e diferita.

Nu neaga nimeni faptul ca reteaua Transelectrica e invechita, asa cum e mai toata infrastructura de utilitati din Romania. Motivele, insa, trebuie cautate in alta parte. Mai exact, in modul in care sunt reglementate monopolurile naturale de tipul Transelectrica. Nu vreu sa fiu inteles gresit, e cel mai eficient mod de reglementare care ar fi putut fi gasit, insa are si efecte colaterale cum ar fi, in unele situatii, pene de curent.

Sistemul functioneaza pe principiul "consumatorul plateste”. Spre deosebire de RADET sau RATB, unde Statul (prin intermediul Primariei Capitalei) pompeaza bani pentru a pastra tarifele scazute in mod artificial, la Transelectrica toti banii vin de la clienti. Fiind un monopol, compania ar putea teoretic sa ceara orice tarife pentru serviciile pe care le presteaza, asa ca acelasi Stat, prin ANRE, aproba o metodologie de calcul al tarifelor si, pe baza acesteia, niste tarife efective pe care Transelectrica le percepe de la clienti. Aceste tarife tin cont de un venit total reglementat care, la randul sau, tine cont de o baza de active reglementate si de o rata de rentabilitate reglementata. Baza de active reglementate include activele folosite in activitatea de transport al energiei electrice, printre care si intrerupatorul buclucas de la statia Fundeni. Pentru a nu mai lungi discutia inutil, concluzia e ca veniturile la care are dreptul compania sunt direct proportionale cu activele pe care le foloseste. Fiecare intrerupator, cablu de curent, stalp de inalta tensiune  pe care le cumpara se transfera in baza de active reglementate, iar de acolo ajunge in final in tariful pe care il platesc consumatorii.

Spuneam ca sistemul e cel mai eficient posibil, pentru ca motiveaza compania (la fel ca si pe cele de distributie sau cele din domeniul gazelor naturale) sa faca investitii si sa aiba o retea performanta, dar in acelasi timp motiveaza si consumatorul sa plateasca pentru aceste investitii, care se transmit in calitatea serviciilor primite. Cum s-a ajuns ca rezultatul sa fie exact pe dos? As zice ca de vina e populismul. Statul e in aceasta situatie intr-un conflict de interese, fiind si supraveghetor (prin ANRE) si supravegheat (prin Transelectrica, la care are pachetul majoritar de actiuni). Trebuie sa aleaga intre imbunatatirea retelei, care va elimina sau imputina penele de curent, si pastrarea unui tarif mic, cu care sa ii faca fericiti pe consumatorii care sunt in acelasi timp si alegatori. Pana acum, la fiecare crestere de tarif, oficialii Guvernului si ai ANRE erau crucificati de opinia publica, aceeasi care e acum revoltata de penele de curent. Presiunea publicului a facut ca politicienii sa preseze la randul lor ANRE si Transelectrica pentru mentinerea tarifelor cat mai jos, iar singura modalitate de a realiza acest lucru era ca investitiile sa se rezume la strictul necesar. Nu pentru ca nu ar mai fi ramas bani de intrerupatoare dupa plata dividendelor, ci pentru ca orice intrerupator in plus trebuia platit de alegatori. Din acelasi motiv, banii din IPO-ul Electrica din 2014 au ramas pana acum in depozite si titluri de stat, fiind respins programul masiv de investitii prezentat de managementul companiei la scurt timp dupa listare. Parafrazand o melodie, putem spune ca nu e "foame de bani”, ci e "foame de voturi”. Probabil ca dupa alte cateva pene de curent majore lucrurile se vor echilibra, iar publicul va face presiuni pentru modernizarea retelei, nu pentru tarife mai mici.

Pentru cine nu mai tine minte, lipsa dividendelor la companiile de stat nu a adus nici ea lumina mai multa sau mai constanta in Bucuresti. Chiar daca a trecut mult timp de atunci, ne-a ramas pe retina bezna din 2001 din Giulesti, cu Ronaldinho dezorientat, gandindu-se probabil ca ai lui au gresit avionul si in loc sa ajunga la Bucuresti au ajuns undeva in Africa sau in Asia de Sud-Est.