Unul dintre subiectele omniprezente in discutiile pe care le avem in mediul financiar este cel legat de investitii versus consum. Mai exact, unde este echilibrul intre economisirea transformata in investitie si dorinta fireasca de consum.
In practica, discutia este oarecum falsa pentru ca in fapt vorbim despre alegerea fiecaruia intre consumul imediat si consumul amanat.
In Romania, marea majoritate a persoanelor active au ca unic (sau principal) vector financiar castigul salarial. Practic, ceea ce consumam este platit, mai devreme sau mai tarziu, din castigul personal obtinut contra muncii prestate.
In acest moment un roman din mediul urban, privind la un orizont de timp de 30 de ani poate spera – estimare grosiera- la un venit mediu lunar, in aceast interval de timp, de circa 1.500 euro net lunar. In 30 de ani va incasa 540.000 euro lunar. Sunt banii pe care el ii are disponibili pentru consum in aceasta perioada.
In practica, indivizii au comportamente financiare diferite. Comportamentele financiare sunt dictate, in mare masura, de atitudinea acestora fata de consumul imediat. Fie ca vorbim despre un telefon mobil, masina, haine, excursii, etc exista o paleta intreaga de alegeri: unii isi doresc imediat aceste bunuri (valorizand momentul in care consuma in detrimental pretului platit) iar altii isi doresc aceste lucruri uitandu-se mai mult la costul lor (valorizand mult mai putin momentul in care vor consuma).
Prima categorie va fi inclinata spre a accesa credite imediat ce acestea sunt disponibile si a procura obiectele vizate., A doua categorie va incerca fie sa gaseasca preturi mai bune (asteptand uneori perioade lungi de timp), fie sa isi multiplice capitalul disponibil (prin economisire si investitie) facand pretul obiectului vizat mai accesibil prin prisma mentinerii unui echilibru financiar. In fapt, vorbim despre echilibrul financiar versus nevoia imediata de consum.
Putem sa exemplificam si numeric cele doua scenarii. In primul scenariu nevoia de consum va determina accesarea rapida a unor credite bancare, imediat ce veniturile disponibile il califica pentru asa ceva. Excluzand creditul ipotecar – ce excede dimensiunea consumatorista, avand un cert caracter investitional si de stabilitate familiala- probabil o persoana cu un venit de 1500 euro net isi va loca 150 euro lunar pentru plata unor dobanzi ale unor credite contractate cu scopul satisfacerii mai rapide a nevoilor de consum. Acest lucru inseamna 54.000 de euro in cei 30 de ani, adica ii vor mai ramane pentru consumul efectiv 486.000 euro.
Celalat tip de persoana va cauta sa isi sporeasca capitalul disponibil pentru consum. Va aloca o parte din castigul lunar, sa spunem 200 euro, spre economisire plasand acesti bani intr-un activ investitional. Sa spunem ca va reusi sa plaseze acesti bani cu un randament real de 5% anual. In 30 de ani va genera un profit brut din investitii de 91.000 euro (net 82.000 euro). Adica va avea disponibil pentru consum 622.000 euro.
Cele 2 persoane de mai sus, vor constata dupa 30 de ani, o diferenta a disponibilului pentru consum de 136.000 de euro sau circa 25% din venitul obtinut in acesta perioada de 30 de ani. Sa spunem ca povestea incepe cand au 25 de ani si se termina cand au implinit 55 de ani.
Exemplu de mai sus este unul, evident, teoretic. Insa, cat de departe de realitate este? Cred ca nu foarte mult pentru cei mai multi. In acest moment exista 16.000 de conturi active pe piata bursiera si circa 1.350.000 credite contractate (cu circa 193.800 credite restante). Este doar unul dintre semnele care indica ca romanii au optat in marea majoritatea pentru primul tip de comportament.
Este un mecanism care explica diferentele care apar in timp intre indivizi, insa ar trebui sa fie si un imbold pentru a cauta echilibrul financiar, pentru a echilibra pasivele cu activele financiare.
Autor: Alin Brendea