Romanii au inceput anul 2025 cu ochii atintiti spre scena politica locala, ajunsa peste noapte in centrul atentiei nu doar pentru noi, ci pentru intreaga planeta dupa evenimentele din noiembrie si decembrie 2024. Nici nu e de mirare, din moment ce alegerile care urmeaza sa aiba loc in luna mai ar putea sa ne arunce din pozitia confortabila in care suntem acum in cea de paria ai Europei, eliminati din fluxurile de capital internationale pe perioada nedeterminata.
Chiar daca toata lumea se pricepe la politica, ma voi abtine de la a face analize pe acest subiect, sunt deja suficient de multi cei care se ocupa cu asta, incepand de la invitatii din studiourile televiziunilor si terminand cu expertii de ocazie de pe Facebook sau TikTok. E foarte greu de anticipat ce se va intampla cu alegerile, incepand de la cine va ajunge sa candideze si pana la rezultatele acestora. Exista, insa, o conexiune pe care nu avem cum sa o ignoram intre politica si economie, iar intr-un moment cum este cel de acum ea se manifesta mai puternic si e mai vizibila.
Cea mai importanta latura a acestei conexiuni este cea fiscal-bugetara, intreaga economie fiind influentata pe de o parte de impozitele si taxele pe care le cere Statul, iar pe de alta parte de cheltuielile publice ale acestuia. In Romania exista si o implicare directa a Statului in economie, mostenita din perioada comunismului, insa in acest caz lucrurile functioneaza, in general, dupa principiile economiei private, influenta politicului fiind doar una indirecta.
Obiceiul impamantenit de decenii in tara noastra este ca politicienii aflati la conducerea tarii sa incerce sa-si asigure mentinerea la putere cu ajutorul instrumentelor bugetare (iar in unele cazuri si al celor fiscale), mai exact prin ceea ce in limbajul popular este cunoscut ca "pomeni electorale”. Pomana electorala a imbracat tot felul de forme de-a lungul timpului, incepand de la cei 100 de lei promisi de Ceausescu din balconul cladirii Comitetului Central al PCR in decembrie 1989, continuand cu apartamentele date aproape gratuit populatiei de Ion Iliescu in anii urmatori, cu actiunile la companiile de Stat din perioada cuponiadei, pensiile speciale acordate anumitor categorii de bugetari si multe, multe alte forme de "cointeresare” gasite de mintile mereu inventive ale politicienilor romani.
Desi "manualul” politicianului pune la loc de cinste "omenirea” potentialilor alegatori cu orice exista la indemana, de la un mic si o galeata pana la o plafonare de pret sau un voucher pentru plata cheltuielilor de zi cu zi, rezultatele acestor practici au fost mai mereu unele cel mult indoielnice. Ion Iliescu a pierdut alegerile din 1996 cu toate casele pe care le-a oferit alegatorilor, cu toate actiunile din cuponiada si cu toate pensionarile anticipate ale unor cetateni care ar fi ajuns in mod normal someri. Probabil cel mai puternic Guvern post-comunist, cel condus de Adrian Nastase, nu a reusit sa-i asigure sefului sau alegerea ca presedinte in 2004. Acelasi lucru s-a intamplat si ulterior, chiar daca uneori a parut ca metoda are potential sa functioneze. A functionat doar atunci cand cei aflati la putere aveau competitori foarte nepopulari si care fusesera la randul lor la putere de curand, asa cum a fost cazul la alegerile din 2009.
De ce, atunci, exista in continuare aceasta practica paguboasa atat pentru tara, cat si pentru cei care o practica? Cel mai probabil pentru ca nimeni din zona politica nu e capabil sa vina cu niste idei mai bune. Uneori asta e mai bine, pentru ca un politician foarte inteligent, dar cu intentii rele are potential de a deveni dictator, asa cum s-a vazut de multe ori in istorie. In momentul de fata, insa, nu mai e bine, pentru ca metodele invechite ale politicienilor "traditionali” au dus la aparitia unor tendinte extrem de periculoase pentru democratia romaneasca.
Asa cum multi dintre conationalii nostri iau antibiotice pentru orice boala si apoi se mira ca acestea nu functioneaza, politicienii aflati in continuare la guvernare, desi au pierdut alegerile, nu inteleg nici acum de ce alegatorii au ramas insensibili la cheltuielile faraonice din anul 2024, concretizate intr-un deficit bugetar de 8,6% din PIB. Mai mult, solutia gasita este ca si in anul 2025 sa mearga tot pe un deficit bugetar foarte mare, de 7% din PIB (din vorbe, pentru ca in realitate ne putem astepta sa urce din nou pana la nivelul de anul trecut), sustinand in acelasi timp ca un astfel de buget este unul "de austeritate”, sau unul "responsabil”. Nu avem chiar cel mai mare IQ mediu din lume, dar nici nu suntem la nivelul omului de Neanderthal, asa ca poporul intelege ca e vorba de o continuare a risipei, nicidecum de vreo austeritate. Acelasi popor intelege ca afirmatiile sau tatuajele potrivit carora nu cresc taxele sunt niste pacaleli, iar minciuna enerveaza mult mai mult decat o crestere de taxe sau o reducere a alocarilor bugetare pentru anumite categorii de persoane.
Asa se face ca, desi au aplicat si in 2024 metoda stramoseasca a cresterii cheltuielilor bugetare pana la un nivel nesustenabil pentru a lua ochii alegatorilor, politicienii partidelor de la putere si-au propulsat in realitate cel mai puternic competitor pana la un nivel la care acesta nici nu ar fi sperat sa ajunga.
Intamplarea face ca, la mare distanta de Romania, dar in acelasi interval de timp, lucrurile sa fi mers exact in directia opusa. In Argentina, una dintre tarile cu cele mai multe falimente nationale de-a lungul timpului, anul 2024 a fost primul dupa multi ani in care tara a fost pe excedent bugetar. Este rezultatul politicilor presedintelui Javier Milei, supranumit "el loco” (nebunul), un personaj extrem de controversat, cu viziuni extremiste, dar concentrat pe echilibrarea finantelor publice ale tarii. In acelasi timp, inflatia a scazut de la 300% in anul 2023 la 100%, cursul de schimb al monedei nationale s-a stabilizat comparativ cu anii precedenti, iar economia a revenit pe crestere.
Nu are rost sa intram in detalii legate de masurile implementate de presedintele argentinian, insa un lucru trebuie scos in evidenta. In timp ce in Romania pomenile electorale si cresterea deficitului bugetar pana la 8,6% din PIB le-au adus guvernantilor o eliminare din cursa dupa primul tur al alegerilor prezidentiale din 2024, Milei sta in continuare bine in sondaje. Dupa primele 10 luni in functie era la 54% grad de incredere in randul populatiei, in crestere de la 48% la inceputul mandatului. In acelasi interval de timp, presedintele anterior, Alberto Fernandez, scazuse de la 50% la 32% grad de incredere, iar cel dinaintea sa, Mauricio Macri, de la 72% la 51%.
Din cele doua exemple de mai sus, Ciolacu/Ciuca vs. Milei, ar trebui sa fie usor de inteles ca populatia apreciaza mai mult un politician care face lucruri nepopulare, dar necesare, decat pe unul care creste cheltuielile publice pentru a castiga capital electoral. Din pacate, fix cei care ar trebui sa inteleaga asta nu vor intelege, un lucru evident daca ne uitam la propunerea de reducere a deficitului bugetar pana la 7% din PIB, cu mult peste nivelul la care ar fi normal ca acesta sa se situeze. Mai mult, daca in anii trecuti impactul deficitului bugetar asupra gradului de indatorare al tarii era temperat de inflatia destul de mare, acum lucrurile s-au mai schimbat, iar deficitul va crea mai usor o nevoie de indatorare suplimentara.
Iar daca extremistii argentinieni au adus, pe langa o multime de idei periculoase, si o preocupare laudabila pentru stabilizarea economiei tarii, de la extremistii nostri nu ne putem astepta nici macar la acest lucru, ci dimpotriva, i-am putea vedea dispusi sa ne bage intr-o gaura si mai mare.
Avem, cel putin, predictibilitate din acest punct de vedere, stim dinainte ca niciun guvern dintre cele care ar putea ajunge la conducerea Romaniei nu ar lua in calcul in mod serios o politica fiscal-bugetara mai responsabila, desi toti ar trebui sa-si dea seama ca sunt primii care au de pierdut nefacand asta. Singurul moment in care am putea vedea o asemenea situatie ar fi cel in care ajungem la fundul sacului, la fel ca in 2010, iar nevoia ne-ar impinge sa alegem varianta incomoda, dar corecta. Cu conditia ca in acel moment sa nu avem la putere niste politicieni precum cei pe care i-a avut Grecia in drumul sau spre faliment.
Autor: Marius Pandele