Editoriale

Informatii piata

Cum se negociaza valorificarea detinerilor BCR?


In ultimele zile am fost informati de patru dintre SIF-uri cu privire la pozitia pe care unii dintre actionari o au fata de subiectul BCR, fapt ce s-a concretizat in patru comunicate. Astfel, SIF Moldova si SIF Oltenia au venit cu cate un convocator de AGA prin care solicita initierea demersurilor de listare a BCR la Bursa de Valori Bucuresti, iar daca aceasta nu este posibila, mandatarea CA in a demara alte forme de valorificare a pachetelor detinute.

SIF Banat - Crisana a venit la randul sau cu un comunicat clar prin care spune fara niciun dubiu faptul ca solicitarea formulata de un grup de actionari cu privire la listarea BCR sau alta forma de valorificare a pachetului detinut nu indeplineste conditiile necesare convocarii unei AGA.

SIF Transilvania a venit cu un comunicat care se plaseaza undeva la mijloc in sensul ca nu convoaca AGA in septembrie cum au fost solicitari si cum s-a stabilit la SIF2 si SIF5, ci este dispusa sa ia in considerare aceasta varianta in luna octombrie.

Toate aceste comunicate au ca baza de pornire faptul ca in octombrie 2011 expira termenul prin care la ultima negociere dintre SIF-uri si Erste in legatura cu BCR s-a decis amanarea procedurilor de listare pana la aceasta data.

Un astfel de eveniment produce inevitabil emotii printre investitori cu gandul la cat de valoroase vor deveni activele SIF-urilor in momentul in care BCR s-ar lista sau detinerea ar fi compensata cu active usor de evaluat.

Daca e sa ne luam dupa ce au comunicat cele patru societati de investitii am putea spune ca exista anumite divergente pe marginea acestui subiect. Cred ca este putin probabil sa existe astfel de neconcordante pentru ca forta de negociere in cazul BCR vine in primul rand din capacitatea de a negocia ca un intreg in raport cu actionarul majoritar. In momentul de fata este destul de probabil ca negocierile sa se afle intr-o faza destul de avansata. Acest lucru nu inseamna neaparat listarea BCR sau conversia in alte active a acestor detineri. La fel de bine poate sa insemne o prelungire a termenului de listare.

Sectorul financiar-bancar international trece in aceste saptamani prin tulburari destul de serioase, ceea ce face ca situatia sa devina ceva mai complicata decat s-ar crede la prima vedere. O listare a BCR se poate dovedi nu tocmai inspirata in aceste vremuri tulburi cum la fel o conversie in alte active se poate incadra in acelasi risc.

Incercand o concluzie cat mai rece, putem spune ca aceasta neconcordanta in continutul comunicatelor nu face decat sa produca si mai multa confuzie printre investitori intr-o piata si asa mult tulburata de evenimetele de pe pietele financiare internationale.

Adrian Barbulescu
Director Adj. Operatiuni
26 august 2011


Autor: Adrian Barbulescu
inchide