Cu un start de peste 10% (BET si BET-C) in primele doua saptamani, Bursa a reusit sa aduca un zambet palid pe fetele investitorilor. Prima jumatate a lunii ianuarie, caracterizata de volume in crestere si un interes al investorilor pentru companiile lichide, a dus preturile multor actiuni in zona de rezistenta a ultimilor doi ani. Sub stresul evenimentelor ce au precedat aceasta crestere, investitorii au devenit precauti, iar piata a intrat pe un trend lateral. Intr-o teorie optimista, putem spune ca in prezent asistam la o consolidare a valorilor actuale.
Raportarile financiare ale companiilor se apropie, acestea fiind un catalizator de volatilitate. Inca de la finalul anului trecut au fost facute prognoze in privinta rezultatelor financiare, insa, apropierea de datele efective poate aduce o nervozitate in piata, nervozitatea ce in functie de proiectii se va manifesta atat pozitiv cat si negativ.
Exista cateva exceptii in aceasta privinta. Fondurile inchise de investitii, reprezentate in primul rand de SIF-uri si Fondul Proprietatea, au raportat deja valoarea activului net la finalul lunii decembrie 2012 si totodata si rezultatul exercitiului financiar. Cu alte cuvinte, actiunile SIF si Fondul Proprietatea nu ar trebui sa manifeste oscilatii deosebite cu ocazia acestor raportari. La scurt timp dupa aceste date, vor urma propunerile de dividend, in cazul SIF-urilor acestea avand o importanta considerabila pentru evolutia pe termen scurt a cotatiilor actiunilor.
Raman totusi multe companii, ale caror rezultate preliminate pot aduce reactii in piata. Printre factorii pe care ar trebui sa ii avem in vedere pentru setarea unor asteptari cat mai realiste este evolutia cursului valutar in trimestrul patru din 2012. Sunt companii pentru care variatia pozitiva a leului poate avea o influenta semnificatica, in acest sens, un exemplu fiind Transelectrica, societate care are credite mari in valuta.
Pana la mijlocul lunii mai, actiunile vor fi supuse mai multor evenimente capabile de a aduce miscari pe piata. Dupa rezultatele financiare preliminate vor urma propunerile de dividend. Anuntarea datelor de referinta pentru AGA si apoi datele de inregistrare pentru care detinatorii de actiuni vor primi dividend. Cu precadere in cazul SIF-urilor, unde efectul majorarii pragului de detinere este departe de a se fi epuizat, cred ca vom asista la un interes crescut pentru actiuni inainte de datele de referinta. Si pentru a sustine afirmatia de mai sus, as aminti faptul ca anul acesta, in aprilie, vor avea loc alegeri pentru Consiliul de Administratie al SIF Oltenia (SIF5). In acelasi rand de idei, la SIF Muntenia (SIF4) cred ca va continua balansul in vederea inclinarii parghiei pentru una dintre fortele dornice sa conduca SIF Muntenia.
Cunoscut fiind faptul ca perioada de la sfarsitul primului trimestru din an si inceputul celui de-al doilea este dominata de sedinte volatile, cred ca ar trebui ca acest interval de timp sa fie tratat cu deosebita atentie. Datele de inregistrare pentru dividend impart investitorii in doua categorii: cei care incearca sa speculeze interesul pentru dividendele cu randament ridicat si cei care raman detinatori de titluri la data de inregistrare, dobandind astfel calitatea de a fi indreptatiti sa primeasca o parte din profitul companiei. In oricare dintre variante ne-am afla, data ex-dividend aduce corectii semnificative, in unele cazuri chiar peste randamentele dividendelor. Ca atare, cred ca in momentul de fata nu este preamtur pentru a crea strategii in privinta acestei perioade cu scopul de a securiza castigurile de la inceputul anului. Este putin probabil ca anul acesta sa nu se incadreze in tiparul ultimilor trei ani din acest punct de vedere, fapt ce ar trebui sa impuna o atitudine inca de pe acum…
Simion Tihon
Broker
8 februarie 2013
Autor: Simion Tihon