Editoriale

Informatii piata

In sfarsit: BVB devine piata emergenta

Piata locala de capital a primit joi seara o veste mult asteptata: FTSE Russell a anuntat trecerea Romaniei la statutul de piata emergenta. Este un moment de cotitura pentru piata locala de capital, moment asteptat de mult vreme. Am fost trei ani pe watchlist-ul agentiei FTSE si treptat am indeplinit toate criteriile necesare upgade-ului. Ultimul, si cel mai dificil, a fost lichiditatea. Chiar daca inca nu putem spune ca am simtit o imbunatatire a lichiditatii la nivelul pietei, avem trei companii care indeplinesc cerintele de lichiditate ale FTSE: Banca Transilvania, BRD SocGen si Romgaz.

 

 

Sursa: FTSE Russell


Trecerea BVB in liga pietelor emergente este fara doar si poate un aspect pozitiv pentru dezvoltarea pietei de capital autohtona. Chiar daca ponderile in noua liga sunt mult mai mici decat reprezentarea in liga pietelor de frontiera, faptul ca ne vom adresa unei piete mult mai mari ar trebui sa aiba efecte pozitive. Visam la acest statut de mai multi ani. Nu doar din 2016 de cand am fost trecuti pe watchlist-ul FTSE. In 2011, la listarea Fondului Proprietatea, la finalul unui editorial puneam urmatoarea intrebare: "Va constitui Fondul Proprietatea rampa de lansare catre pietele emergente?". Au trecut aproape 9 ani de atunci si pana cand am dobandit aceasta calitate – piata emergenta -. Nu stiu daca Fondul Proprietatea a fost rampa de lansare, dar cu siguranta a avut un aport prin cresterea freefloat-ului companiilor listate si care fac sau au facut parte din portofoliul FP. Una dintre acestea, Romgaz, cel mai probabil nu ar fi putut indeplini conditiile de lichiditate sau de marime a freefloat-ului in conditiile in care FP nu si-ar fi vandut detinerea la Romgaz si care astfel a dublat freefloat-ul. Bineinteles, acest lucru nu s-ar fi putut intampla fara listarea la bursa a companiei Romgaz in 2013.  Fondul Proprietatea a ajutat si prin vanzarea de titluri BRD care a contribuit la cresterea lichiditatii si a capitalizarii freefloat-ului bancii. Asadar, putem spune ca Fondul Proprietatea a avut un rol in trecerea la statutul de piata emergenta.


La ce sa ne asteptam de acum? Daca ne uitam la evolutia din ultima perioada, existau asteptari optimiste in privinta anuntului de aseara. Asadar, o parte din aceasta veste era inclusa in preturi si poate acesta este si motivul pentru care azi nu am beneficiat de cresteri mai mari. Dar, de acum incolo, piata va evolua sub egida noului statut, iar pana cand devine efectiva, adica septembrie 2020, consecintele anuntului de ieri ma astept sa se traduca prin cresterea preturilor pe de o parte, si pe de alta parte, prin avansul lichiditatii. In concluzie, daca piata locala va beneficia de o crestere a interesului investitorilor straini, de ce sa nu speram chiar si la o revigorare a retail-ului care poate va gasi in aceasta stire momentul si motivul de a migra o parte din capitalurile detinute pe piata monetara in cea de capital. 


Autor: Simion Tihon
inchide