Am avut o saptamana dificila in care reperele standard pentru investitori au fost invalidate de scepticism. Mai precis, a fost a doua saptamana in care temerile investitorilor au determinat miscari ample pe bursele internationale. De ce se sperie investorii atunci cand indicatorii macroeconomici inregistreaza evolutii pozitie? De ce in momentul de fata bursele par invers corelate cu economia? De ce respiram usurati in momentul in care vedem ca rata somajului in SUA nu a scazut?
Acesta abatere de la normal a reusit sa devina o stare de sine, investitorii adaptandu-se rapid la proaspata paradigma. Firesc sau nu, am sesizat cum orice motiv ce poate determina Rezerva Federala din SUA ori Banca Japoniei sa-si incetineasca programele de injectie de capital, sperie investitorii. In plan intern, Bursa nu putem spune ca a reactionat fidel la volatilitatea externa, insa evolutia cursului de schimb Euro/Ron cred ca spune multe despre stresul investitotilor institutionali si dimensiunea pietei noastre.
Logica nu pare sa fie una dificila: daca FED reduce achizitia de bonduri, dolarul va beneficia de o dobanda mai mare. In acest caz, devine inutila asumarea unor riscuri pe pietele emergente si de frontiera, astfel incat se iese de pe aceste piete considerate mai riscante, determinand deprecierea respectivelor monede. Si daca la inceputul anului ne bucuram de includerea obligatiunilor romanesti intr-unul din indicii JP Morgan, in aceste zile am vazut si efectul advers. BNR nu a reactionat, cel mai probabil considerand ca nu ar putea interveni eficient in conditiile in care volumele la care ar fi trebuit sa faca fata erau mult mai mari decat inainte ca JP Morgan sa ne includa obligatiunile in indicele GBI-EM Global Diversified.
De ce totusi Bursa de la Bucuresti a rezitat? O corelare a actiunilor romanesti cu ceea ce se intampla pe pietele internationale a existat, dar nu am avut miscari de amploarea celor din Japonia de exemplu, unde variatiile de 5% intr-o zi au ajuns sa fie ceva obisnuit. Aceeasi apatie specifica BVB nu a lipsit, insa atunci cand stresul de la nivel international a atins conte inalte, la noi parca piata a intepenit, tranzactiile fiind sporadice si rareori investitorii au fost dispusi sa vanda cu orice pret. Sigur, un motiv poate fi acela ca nici cumparatori nu prea exista, la prima vedere vanzarea fiind un tel tardiv.
Am fost obisnuiti ca dupa anul 2008, piata romaneasca de actiuni sa exagereze evolutiile din plan extern, atat cele negative cat si cele pozitive. Sa fie aceste ultime doua saptamani un semn de maturitate al pietei? Foarte greu de crezut. Cred ca mai degraba este un semn al faptului ca piata noastra este prea mica pentru a conta, al faptului ca investitorii sunt putini si totul depinde de un cerc restrans care in astfel de situatii gasesc foarte greu contraparte si renunta la a-si exprima reactia, asa cum a fost a facut si BNR-ul atunci cand cursul a crescut cu aproape 5% intr-o saptamana. Totusi, chiar aceste caracteristici, pot crea oportunitati capabile sa aduca investitorilor randamente semnificative.
Foarte probabil sa nu mai dureze mult situatia in care actiunile cresc atunci cand indicatorii macroeconomici raportati sunt slabi. Sedinta FED de saptamana viitoare poate rezolva problema, cel putin temporar. In cazul in care FED nu va da semnale ca doreste sa-si limiteze achizita de active, cred ca vom asista la o calmare a pietelor , o consolidare la actualele niveluri de la care apoi sa reintre pe un trend ascendent. Trebuie doar sa avem o prezenta constanta pe piata pentru a beneficia la momentul in care actiunile inlocuiesc din nou activele cu grad scazut de risc.
Simion Tihon
Broker
14 iunie 2013
Autor: Simion Tihon