La inceputul acestui an bursele completasera un ciclu de 10 ani de crestere. Pietele erau la maxime, multe dintre ele stabilind unele noi, dupa primele saptamani de tranzactionare din noul an. Exista o discutie apasata privind posibilele, chiar dezirabilele, corectii ale unui ciclu atat de amplu de crestere. Insa un motiv solid parea sa lipseasca. Evaluarile inalte, profiturile nemarcate, stimularea monetara in exces, populismul clasei politice, Brexit, etc erau motive invocate - insa nici unul suficient de puternic pentru a marca pe grafice punctul de inflexiune…
Aparitia crizei sanitare sub forma noului virus SARS-CoV-2 a fost acel motiv de negasit. Reactia pietelor a fost una de o volatilitate extrema. O astfel de motivatie de scadere atat de brutal afirmata, greu de anticipat, greu de controlat parea ca, inevitabil, va corecta cresterea celor zeci ani si va aduce cotatiile bursiere la niveluri mult mai joase.
Acum, dupa opt luni de la declansarea epidemiei de COVID-19, majoritatea pietelor sunt iarasi aproape de zona de maxime. Altele cum este piata americana au stabilit deja unele noi. Unde a disparut frica, ce impinge investitorii spre reasumarea masiva de riscuri intr-un timp atat de redus?
Ceea ce s-a intamplat dupa criza financiara din 2008 sau ca raspuns la aceasta criza poate fi privit si ca o rearanjare a echilibrului pietelor financiare. Starea de echilibru (spre care tinteau aceste piete) provenea dinspre un mecanism ce a parut imuabil ani de zile. Capitalul era protejat prin actiunea bancilor centrale care tinteau o inflatie mica (in jurul a 2-3%) si care prin politica monetara reglau rata la care acest capital era retribuit. Capitalul economisit producea o anumita renta, mai mare sau mai mica dupa cum erau conditiile monetare al vremurilor, insa, in orice caz el macar isi conserva valoarea prin grija bancilor centrale.
Renta cuvenita capitalului provenea din limitarea sa. Capitalul era generat din plus-valoarea creata in economie si era economisit pentru a fi imprumutat altora. Aceasta paradigma a fost schimbata in 2008-2009. Amploarea acelei crize si frica de asumare a efectelor ei a necesitat o solutie "exceptionala”. Si anume: capitalul creat artificial.
Aceasta solutie s-a insinuat in discursul public, iar apelul la ea a fost si este o tentatie de neoprit. Banii creati de bancile centrale sau de alte institutii care pot securiza increderea publica inunda economia, iar canalele prin care aceasta lichiditate se plimba sunt trasate de catre guverne, adica de catre politicieni.
Aparitia capitalului artificial a impus o fuga spre activele de risc. Orice activ legat de cash tinde sa se deprecieze. Ca atare am asistat la un lung trend de scadere a dobanzilor bancare, pana cand au ajuns in zona negativa, si la un lung trend de crestere a activelor bursiere. Anul curent a consacrat, pe deplin, doctrina economica a banilor creati pentru a sustine economia in orice scenariu si cu cu orice mijloace ca doctrina oficiala. Aparitiei epidemiei in peisajul economic i s-a raspuns cu granturi, programe financiare de ajutor, amanarea obligatiilor exigibile, etc - toate configurand un peisaj economic unde capitalul este cvasiexistent. Cine are nevoie, sa spuna si va primi…
Recent, aceasta politica economica a prins un contur si mai pronuntat o data cu declaratia FED de la finalul lunii august. Mai exact FED a fost de acord oficial cu o politica de „tintire medie a inflatiei”, mai exact a anuntat ca va permite inflatiei sa ruleze „moderat” deasupra obiectivului Fed de 2% „pentru o perioada de timp”. Practic, aceasta mișcare inseamna ca FED va fi mai putin inclinata sa creasca ratele dobanzii atunci cand rata somajului scade, atata timp cât inflația nu va crește semnificativ.
In acest context detinatorii de capital nu mai pot fi asigurati ca ratele de dobanda vor fi real pozitive, nici macar pentru orizonturi mai mari de timp. Ca atare nu doar cei care vor sa castige mai mult, dar si cei care vor sa isi pastreze valoarea capitalului intacta vor trebui sa isi asume riscuri. Depozitul bancar devine doar o cale spre a nu pierde mult, nu spre a capitaliza resursele financiare economisite.
In aceasta cheie trebuie vazuta asumarea de riscuri din ultimele luni ce a determinat noi maxime ale pietelor bursiere. Tot mai putine active financiare ofera sanse pentru realizarea unei politici de investitii echilibrate prin prisma risc/castig. In acest context actiunile sunt instrumentele financiare castigatoare si asta explica evaluarea lor inalta din acest moment.
Daca politica banilor ieftini si invitatia la asumarea de riscuri practicata de autoritati in acest an vor da roade sau se vor sfarsi cu o baie de volatilitate inalta ramane de vazut. Insa mingea se muta tot mai mult de pe taramul economic spre cel politic, iar alegerile de la finalul acestui an capata, in acest context, o importanta si mai mare.
Autor: Alin Brendea