Rapoarte de analiza / informative

Informatii piata

Jurnal de Bursa - 04.11.2024
Ultima saptamana din luna octombrie nu a reusit sa schimbe in vreun fel atmosfera de pe piata locala. Desi patru dintre emitentii importanti au furnizat raportari financiare aferente trimestrului trei, piata nu a reactionat semnificativ, o dovada in plus ca focusul pietei este fixat pe evenimentele electorale care incep sa succeada in luna noiembrie.

Saptamana trecuta a incununat perioada stagnanta pe care o traversam pe piata locala, indicele BET scazand cu 0.02% in timp ce varianta lui care tine cont si de dividendele distribuite, BET-TR, a urcat cu 0.02%. Practic nu am avut variatie saptamanala, intr-o perioada in care asteptatele rezultate financiare trimestriale au inceput sa fie publicate si pe piata locala.

De altfel, indicele BET deseneaza cu consecventa o linie aproape perfect orizontala in ultimele doua luni, intervalul 17.000-17.500 fiind acum un nivel de suport. Cauzele care determina acesta evolutie raman aceleasi si creaza un nivel consistent de incertitudine care tine in stand-by majoritatea investitorilor. In conditiile in care, privind la viitorul foarte apropiat, de exemplu la finalul anului curent, suntem departe de a sti care va fi echipa guvernamentala ce va conduce economia Romaniei sau daca vor fi promovate masuri fiscale de reechilibrare bugetara, iar daca ele vor aparea, care vor fi acestea, nu putem sa fim surprinsi de evolutia actuala a bursei locale.



Jurnal de Bursa - 04.11.2024.pdf
inchide