Anul curent este, cel putin pana in acest moment, un an excelent pentru investitori. Cresterea indicelui BET (circa 30%), dublata de acordarea unor dividende semnificative pe parcursul anului, a produs efecte semnificative pentru investitorii prezenti pe piata. Desi este greu sa replici performanta indicilor in perioade de crestere accelerata, un randament de 20% a fost un obiectiv realizabil.
Ca atare ne-am putea gandi la o mare de optimism care inconjoara piata bursiera. Si la o activitate de tranzactionare in crestere. In realitate valoarea medie zilnica tranzactionata a scazut de la 46 de mil lei in 2018, la 40 mil lei in anul curent. De ce inregistram un declin de 13% a valorii tranzactionate atunci cand piata urca cu 30%? Este un paradox al bursei locale, un paradox al lichiditatii bursiere.
Piata romaneasca simte nevoia disperata de marfa noua. Lipsesc nu doar listarile ci si emisiunile de actiuni noi facute de catre emitentii listati. Cate dintre societatile listate au emis noi actiuni in ultimii 10 ani? Foarte putine cu exceptiile arhicunoscute ale unor companii care au capitalizat profiturile propunand actionarilor actiuni gratuite si care s-au transformat, intre timp, in lideri de lichiditate (de exemplu Banca Transilvania sau mai nou Teraplast).
Mai exact problema principala vine dinspre free-floatul companiilor (partea din capitalul emitentilor liber tranzactionabila) care scade de la an la an. Un aport important in acest fenomen il au, in mod paradoxal la prima vedere, fondurile de pensii obligatorii. In prezent acestea incaseaza viramente de 700 milioane lei lunar. O alocare de 20% (in conformitate cu structura actuala a portofolilor acestora) inseamna circa 140 mil lei lunar achizitii de instrumente financiare care tind spre tezaurizare. La o valoarea lunara totala de tranzactionare de circa 800 mil lei, cele 140 de mil reprezinta foarte mult, daca sunt investite in totalitate pe piata locala.
Evident sunt si alti investitori institutionali in piata care fac achizitii pe termen mediu si lung. Ca atare felia care ramane pentru publicul de retail scade accelerat. De aici scaderea lichiditatii bursiere, pe piata de actiuni, fie ca bursa creste sau scade.
Fara instrumente cu venit fix lichide, fara instrumente derivate vadul bursier scade accelerat. Pentru investitorii activi lipsa de oportunitati reprezinta o piedica insurmontabila. Ca atare se intra intr-un cerc vicios al lichiditatii scazute.
Ce are trebui facut? Intrebarea a devenit de ceva timp retorica. Ne trebuie marfa noua: fie ca vorbim despre emisiuni primare sau secundare de actiuni, despre cele de obligatiuni sau despre cele ale unor instrumente ale datoriei de stat. Mai nou interesul pentru emisiunile de obligatiuni (atat din partea emitentilor cat si a investitorilor) ofera o raza de speranta. Daca fiecare societate din BET are emite titluri financiare in proportie de 10% din capitalizarea bursiera in fiecare an, lichiditatea pietei s-ar imbunatatii exponential. Si de ce nu ar face-o? Vorbim despre lideri ai economiei nationale, despre cei care pot realiza proiecte economice semnificative ce pot fi finantate usor de pe piata bursiera.
Sau daca firmele private romanesti cu notorietate ar dori sa atraga bani ieftini, intr-o perioada in care concurenta este ca si inexistenta. Sau daca statul ar dori sa infiinteze entitati care sa emite titluri financiare prin care ar putea fi cofinantate marile proiecte de infrastructura. O multime de sau si inca prea putine lucruri concrete. Fara a avansa semnificativ prin prisma ofertei de instrumente financiare, evenimente pozitive cum a fost recenta promovare in randul pietelor emergente vor produce efecte extrem de limitate pentru piata bursiera locala.
Autor: Alin Brendea