Editoriale

Recent, la nivelul autoritatii de reglementare, a fost actualizat programul care isi propune ca piata bursiera romaneasca sa devina piata emergenta – asa numitul program STEAM. Este un plan de masuri, ce pare sa aiba un caracter exhausitiv, care odata realizat ar trebui sa ne asigure aceasta promovare in randul pietelor bursiere semnificative.

Evident, din pacate, retraim lectia perfect invatata a formei fara fond. Acest plan, pozitiv in esenta sa, incearca sa netezeasca calea marilor investitori catre piata romaneasca. Practic li se asigura conditii asemanatoare cu cele prezente pe alte piete pentru ca acestia sa nu intampine dificultati sau costuri suplimentare pentru a accesa piata romaneasca.

Insa se pleaca de la o mare eroare (sau omisiune). Si anume ca lichiditatea unei piete bursiere nu poate fi facuta pe teremen lung de catre investitorii institutionali. Ori baza oricarei piete bursiere este constituita de catre patura investitorilor de retail. Nu putem avea o piata lichida fara o clasa semnificativa de mici investori prezenti direct sau indirect pe toate segmentele sale. Investitori institutionali vin doar daca pot “drena” in mod avantajos stratul investitorilor mici.

Ca atare ne facem ca avem piata in ochii investitorilor mari si le promitem celor mici o piata mult mai prospera odata ce institutionali vor ateriza pe bursa romaneasca. Nimic mai fals!

In lumina celor reletate mai sus ar trebui ca prioritatea zero, intr-o abordare onesta si realista, sa fie readucerea micului investitor pe bursa romaneasca. Singura perioada pozitiva a pietei noastre, 2004-2007, a fost cea in care investitorii de retail au dominat bursa prin volumele tranzactionate, au creat lichiditate si volatilitate, cu alte cuvinte au oferit un carater de piata vie bursei romanesti.

Astfel nevoile micului investitor ar trebui sa primeze in planurile oficiale de reanimare a pietei romanesti. Ori micul investitor are nevoie de o reteta compusa din trei ingrediente: simplitate, confort si randament.

Simplitatea se refera la modul in care el trebuie sa opereze in piata, fie ca vorbim de felul in care se deschide un cont de investitii fie ca ne referim la informatiile post-tranzactionare pe care le primeste. Daca procesul este birocratic, daca clientii se ingroapa in documente, daca notiunele prezentate au un caracter abstract, daca pentru o simpla operatiune se pierde timp pretios,etc, etc micii investitori probabil vor renunta.

Confortul se refera la mediul in care se deruleaza procesul de investitie. Daca el este unul prietenos, care ofera incredere micii investitori vor fi atrasi sa analizeze obiectiv oferta pietei bursiere. Pentru aceasta este nevoie ca piata sa nu para mai complicata decat este, ca onestitatea sa razbata din informatiile prezentate si mai ales trebuie ca mesajele transmise sa fie la nivelul basic de cunostiinte financiare astfel incat sa fie eliminate barierele tehnice atat de des intalnite in mediul financiar si mai ales in Romania.

Randamentul se refera la experienta pozitiva a micului investitor care castiga din prezenta pe piata. Traim o perioada in care, prin comparatie, este relativ usor ca prezenta pe bursa sa fie un pozitiva. In general un randament dublu fata de dobanda bancara este unul care satisface. Iar la actualele dobanzi acest lucru este mai realizabil ca oricand. In plus exista o serie intreaga de emitenti cu randamente ale dividendelor cert superioare dobanzilor bancare.

O strategie a pietei care sa ofere instrumente financiare simple, usor de inteles, explicate intr-un mod popular este ceea ce avem nevoie. Ne trebuie un mesaj viu si simplu care sa ajunga la cei, din ce in ce mai numerosi, nemultumiti de depozitele bancare. Este nevoie ca piata bursiera sa para un loc familial unde sa poti sa iti asumi riscuri si unde sa poti sa obtii randamente superioare bazandu-te pe informatii oneste. Este nevoie ca autoritatile statului sa renunte sa mai apere investitori care nu sunt ci sa incerce sa-i creeze oferind facilitati si recompense pentru cei care investesc si isi amana consumul personal.