Editoriale

Desi comunismul a rezistat in Romania mai putin de 45 de ani (oficial, cel putin), o perioada foarte scurta daca o raportam la istoria acestui popor, urmele pe care le-a lasat sunt departe de a se fi sters, ba chiar le-am putea vedea si dupa mai mult de 45 de ani de la caderea regimului. Ne intereseaza, desigur, in principal urmele economice pe care le-a lasat, insa ele sunt legate foarte strans de cele care, aparent, nu au legatura cu economia.

Cea mai grea mostenire pe care a lasat-o comunismul este una care, desi nu este in mod vizibil legata de economie, o influenteaza si pe aceasta in mod semificativ: mentalitatea. In privinta mentalitatii, poporul roman avea destule lipsuri si inainte de dictatura comunista, dupa sute de ani de dominatie otomana, insa comunistii au adaugat un ingredient propriu la reteta: mentalitatea de om dependent.

Pentru o dictatura, mentalitatea de om dependent este esentiala, niciunui dictator care se respecta nu i-ar conveni ca oamenii sa ajunga sa gandeasca singuri sau sa se autointretina. Pana in 1989 toti romanii erau dependenti de o relatie buna cu partidul comunist si cu reprezentantii acestuia, pentru ca de la ei veneau locurile de munca, locuintele si, spre finalul regimului, chiar accesul la mancare. 

Comunismul a cazut, insa oamenii au ramas aceiasi, impreuna cu obiceiurile capatate in timp. Cu putin ajutor din partea unor politicieni populisti, interesati de perpetuarea mentalitatii paguboase, am ajuns ca dupa mai mult de 30 de ani sa vedem manifestari ale acestui tip de gandire nu doar printre cei care au devenit adulti inainte de 1989, ci si printre urmasii lor. Am vazut o astfel de manifestare chiar in urma cu cateva zile, atunci cand o sportiva l-a luat la rost pe ministrul vremelnic al Sportului, reprosandu-i faptul ca nu sunt alocati bani mai multi catre sportul pe care il practica, avand ca rezultat degradarea rezultatelor Romaniei la Jocurile Olimpice. Lasand la o parte raspunsul stupid pe care l-a primit, reprosul in sine scoate la iveala o stare de fapt care seamana izbitor cu cea din perioada comunista.

In unele domenii, relatia de dependenta a ramas exact aceeasi care era si in momentul Congresului al 14-lea al PCR. S-au schimbat doar oamenii, iar PCR se pronunta acum Guvern. Cei dependenti s-au obisnuit asa si nu au incercat sa-si caute niste surse de independenta (sponsori, de exemplu), iar cei de care depind nu au niciun interes sa schimbe situatia. Tot sistemul bugetar este construit pe aceste fundamente subrede, desi in multe domenii exista posibilitatea de a obtine venituri extra-bugetare, mai ales dupa aderarea la UE. Nimeni nu se simte responsabil  pentru soarta proprie, stiindu-se dependent de altii. E un fel de iobagie voluntara, in limitele posibile in ziua de azi, desigur.

Mentalitatea nu se limiteaza, insa, la un domeniu anume, ea migreaza catre toata societatea si deformeaza modul in care romanii vad economia de piata. Mai deunazi, o politiciana aflata intr-un con de umbra a decis sa-si revigoreze imaginea propunand plafonarea pretului energiei, aceeasi masura populista pe care am mai vazut-o cu cativa ani in urma. Cu cateva saptamani in urma, un tanar se plangea la un post TV de stiri ca are un salariu prea mic pentru cheltuielile sale, ca si cum angajatorul l-ar fi angajat pentru a-i acoperi cheltuielile, nu pentru a presta o munca de valoare mai mica sau mai mare. Tot in urma cu cateva saptamani, un antreprenor mi se plangea ca materia prima pentru produsele sale s-a scumpit cu 30%, asa ca va trebui sa creasca preturile in mod proportional, desi cererea pentru acele produse a scazut dramatic dupa aparitia COVID. Nici nu lua in calcul ca s-ar putea sa nu le mai cumpere nimeni daca mai creste si preturile. Un alt cunoscut se plangea ca fotografii pentru evenimente cer prea multi bani si nu intelegea de ce.

Obisnuiti de decenii ca totul sa depinda de cineva, sa existe un "jupan” care sa decida totul pentru ei, foarte multi romani sunt incapabili sa inteleaga regula principala a economiei de piata: totul este rezultatul cererii si ofertei. Nu cred ca e o exagerare sa spunem ca din cauza acestei mentalitati de dependenta am ramas la concurenta cu vecinii de la sud pentru titlul de cei mai saraci din Uniunea Europeana.

Exista, totusi, si motive de speranta. Chiar daca mentalitatea de a fi dependent are inca o pondere foarte mare in randul populatiei, daca nu cumva e chiar majoritara, ea e pe un trend descendent fata de situatia din trecut. Incepe sa castige teren opusul ei, mai exact mentalitatea antreprenoriala. Socul economic din 2008, mai ales, a avut printre efectele secundare si unul pozitiv. In lipsa capitalului strain care a asigurat economiei cresterea meteorica de la jumatatea anilor 2000, au reusit sa-si faca loc mai usor pe piata firme locale si mici producatori sau prestatori de servicii autohtoni. Pe unii dintre ei ii vedem acum pe piata AeRO, in unele cazuri cu modele de business despre care nici macar nu stiam ca exista cu putin timp in urma. In plus, ascensiunea internetului si retelelor de socializare a creat o platforma excelenta pentru antreprenorii de dimensiuni mai mici, la costuri infime fata de cele pe care le-ar fi presupus deschiderea unor magazine fizice.

Nu doar micii antreprenori au fost prinsi in acest val. Multe companii mai mari cu capital autohton au umplut goluri provocate de plecarea jucatorilor straini sau chiar au castigat cota de piata direct de la acestia. Banca Transilvania a ajuns cea mai mare banca din Romania, trecand in fata subsidiarelor bancilor occidentale. Dedeman a scos de pe piata cativa concurenti straini si a ajuns sa domine domeniul in care activeaza. Digi a ocupat o felie importanta din piata pe care activeaza trei giganti internationali ai telecomunicatiilor. Iar exemplele pot continua.

Evident, pentru toate aceste schimbari exista explicatii punctuale, unele dintre ele fiind mai degraba conjuncturale. Iesirea capitalurilor straine, mai ales a celor speculative, a facilitat ascensiunea multor businessuri locale. Acumularea de bani in Europa de Vest sau in filialele locale ale multinationalelor a permis lansarea unor afaceri pentru care anterior nu ar fi existat finantare. Internetul a avut un efect spectaculos asupra accesului atat la clienti, cat si la furnizori. 

Ele sunt, insa, doar o parte a povestii. Restul tine de schimbarea in timp a mentalitatii. Cei care au investit banii acumulati la locul de munca din Romania sau din Occident au rupt tiparul pe care l-ar fi urmat parintii sau bunicii lor, acela de a cumpara apartamente si/sau de a depune banii la banca. Cei care au ales sa piarda din timpul liber sau chiar sa renunte la locul de munca full-time pentru a pune pe picioare o afacere de la zero, cu sau fara bani investiti de la inceput, au iesit din zona de confort in care s-au obisnuit generatiile anterioare, expunandu-se la randul lor unui risc important.

Schimbarea de mentalitate nu este una masurabila, fiecare o poate vedea din alt unghi si o poate interpreta in mod subiectiv. Ea nu este nici ireversibila, mai ales intr-un mediu dominat de stiri false si populism. Faptul ca se vad niste semne in directia favorabila ne indreptateste, insa, sa speram ca pe termen mediu si lung ne vom debarasa de obiceiurile proaste mostenite. Iar un semn vine de la cel mai tanar reprezentant al Romaniei la Jocurile Olimpice, de la care nu am vazut la TV critici impotriva adultilor care i-au lasat o tara saraca si corupta, ci doar planuri optimiste pentru viitor. Daca parintii si bunicii nostri erau obisnuiti sa li se spuna ce sa faca, poate copiii si nepotii vor desavarsi schimbarea aflata acum in desfasurare si vor constientiza ca soarta fiecarui om depinde doar de propriile eforturi. La urma urmei, avem tot doua maini, doua picioare si un cap, la fel ca germanii sau francezii. Diferenta intre saracia noastra si bogatia lor vine in principal de la ce decidem sa facem cu ele.