Desi pandemia a avut un varf in primul trimestru al acestui an, cu spitalele aproape de colaps, economia a mers mai bine decat ar fi fost de asteptat, in mare parte pentru ca au lipsit masurile de lockdown pe care le-au luat majoritatea tarilor din Occident. Rezultatele financiare ale emitentilor au avut si ele de castigat din atitudinea relaxata a Guvernului. Chiar si acolo unde profitul a scazut, rezultatele nu au fost atat de proaste pe cat ar fi fost daca economia functiona la capacitate mai mica.
Dintre emitentii luati in calcul, cel mai mult au avut de castigat MedLife (M) si Teraplast (TRP), ambii cu cresteri spectaculoase de profit generate de conditiile economice favorabile. Nuclearelectrica (SNN) a avut la randul sau o crestere de profit determinata tot de conditiile economice bune, insa amplitudinea acesteia a fost mai mica. Cresteri de profit au avut si Banca Transilvania (TLV) si Erste Bank (EBS), in primul caz chiar intr-un ritm accelerat, insa la cele doua banci vorbim despre elemente nerecurente care au influentat rezultatele financiare.
Dintre emitentii cu rezultate slabe iese in evidenta Bursa de Valori Bucuresti (BVB), cu o injumatatire a profitului trimestrial si un profit net TTM ajuns la minimul perioadei pentru care avem date disponibile. Electrica a avut la randul sau o scadere destul de mare a profitului, cauzata de preturile mari ale energiei electrice, in timp ce Romgaz (SNG), BRD – Groupe Societe Generale (BRD) si OMV Petrom (SNP) au avut scaderi mai mici ale profitului.
Rezultate financiare T1 2021 - partea 1.pdf