Ce faci daca vezi un nebun care vrea sa sara pe geam de la etajul 20, fiind sigur ca poate sa zboare? Primul pas ar fi sa-i explici ca nu poate de fapt sa zboare, sa incerci sa apelezi la ratiune. Dar, fiind nebun, va avea in continuare convingerea ca stie mai bine ce poate si ce nu poate sa faca, poate chiar se va gandi ca vrei sa-i faci un rau. In acel moment, ce poti face? Te gandesti, cumva, ca poate de fapt el are dreptate si chiar poate sa zboare? La urma urmei, nu ai nicio dovada clara ca nu poate. Sau incerci sa-l indepartezi de geam si sa-i salvezi viata, desi te va considera dupa aceea un dusman?
Poporul roman este chiar in acest moment langa geam, se uita afara si isi imagineaza vantul trecandu-i prin par in timp ce da din aripi. Mainile si picioarele poate nu ar fi atat de entuziasmate, dar capul, de la care pleaca totul, le pacaleste ca totul va fi bine si ca vor avea parte de o experienta fantastica. Capul, evident, e in acest caz reprezentat de politicieni. Ei directioneaza poporul, la fel cum capul directioneaza restul corpului. Iar in aceste zile, politicienii romani directioneaza poporul sa sara pe geam, in cautarea unui viitor feeric in care Statul le va asigura tuturor niste pensii occidentale, cainii vor umbla pe fiecare strada cu covrigi in coada, iar pestii vor creste in copaci.
Cu un aer de specialisti desavarsiti, care le-ar putea aduce la Hollywood roluri in filme de mare succes, ne explica de ce ar trebui de fapt sa ne dorim nationalizarea pensiilor private, a banilor nostri stransi in ani de munca multa si prost platita. Ar trebui, in opinia acestor actori de comedii negre, sa dam banii Statului, iar pentru asta vom primi la batranete mai mult decat am fi primit de la un fond de pensii private. Prima regula a unei scheme Ponzi e sa promiti ceva ce pare realizabil pentru un numar suficient de mare de oameni, chiar daca in realitate nu e. Nu ma indoiesc ca sunt multi romani care ar crede o asemenea minciuna, dar m-as fi asteptat la ceva mai elaborat, mai degraba la o schema complexa ca a lui Bernie Madoff decat la una rudimentara, precum cea a lui Charles Ponzi. Probabil puterea te face sa nu te mai gandesti la aparente si sa aplici metodele predecesorilor, comunistii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Si la ei, nationalizarea a avut explicatii putine si neconvingatoare, dar tot s-a facut pana la urma, cu forta.
Are rost sa mai apelam, din nou, la ratiune? Sa insiram lista kilometrica de argumente pentru care pensiile trebuie trecute treptat de la sistemul curent, in care generatiile viitoare de pensionari platesc pentru cele actuale, catre un sistem in care fiecare sa-si plateasca propria pensie? Sa vorbim despre cresterea inevitabila a numarului de pensionari pe angajat, despre risipa din sistemul de stat, nevoia economiei de a acumula capital pe termen lung, randamentul pensiilor private fata de lipsa acestuia la stat, sau de situatia in care contribuabilul moare la 64 de ani si 11 luni, fara sa fi vazut vreun ban din pensia promisa de politicieni? Probabil ca e in zadar.
Invocarea ratiunii nu are niciun efect in fata unor decizii complet irationale. Asa cum nu poti convinge un nebun ca nu poate sa zboare, nu poti nici sa convingi pe cineva care crede ca pensiile de stat sunt viitorul ca aceasta perceptie e complet irationala. E drept ca in cazul politicienilor ne putem gandi si la interese electorale pe termen scurt, nu doar la convingerea sincera ca nationalizarea pensiilor private e un lucru bun. Asta nu inseamna insa ca sunt mai predispusi sa accepte argumentele rationale comparativ cu situatia in care ar fi cu adevarat convinsi.
Pentru aceia dintre noi care nu credem ca poti sa zbori daca te arunci de la etajul 20, e important ca in situatia de acum sa nu alegem varianta mai facila: aceea de a ne gandi ca poate chiar au dreptate cei care ne povestesc cu zambetul pe buze ce frumos se vede lumea de la inaltime, in timp ce treci in zbor peste blocuri. Sau ce pensii mari ne poate da statul peste 10, 20, 30 de ani. Trebuie sa luptam pana la capat, cu forta incontestabila a argumentelor, pentru a salva, chiar si impotriva vointei sale, Romania de la o "grecificare” pe care se pare ca ne-o pregateste clasa politica. Cu regret, nu pot vorbi despre un partid sau altul, ci despre toata clasa politica. Asta pentru ca, desi am auzit o firava opozitie fata de desfiintarea pensiilor private obligatorii, nu am auzit pe nimeni care sa-si asume ca, in cazul accederii la putere, va inversa imediat raul ce ar urma sa fie facut de actualii guvernanti. Chiar si in Venezuela opozitia a avut mai multa vlaga, declarand ca nu va rambursa o parte din obligatiunile emise de dictatorul Maduro si nu va recunoaste criptomoneda pe care acesta ar vrea sa o lanseze.
Pentru Romania exista cateva coordonate care trebuie sa fie intangibile. Apartenenta la Uniunea Europeana si NATO, existenta mai multor partide politice si a alegerilor libere, respectarea drepturilor omului, a proprietatii private, toate sunt lucruri care nu pot fi negociate. Tranzitia catre sistemul privat de pensii trebuie sa fie alaturi de ele, iar atacarea sa, echivalenta cu atacarea oricareia dintre aceste valori fundamentale. Celor care nu respecta acesti piloni ai civilizatiei moderne, ceilalti, oricat de putini ar fi ramas, trebuie sa le dea peste degete.
P.S. Oficial nu se vorbeste de nationalizarea pensiilor private, ci doar de optiunea de a renunta la ele. Totusi, din toate declaratiile rezulta ca s-ar dori ca un numar cat mai mare de contribuabili sa treaca integral la sistemul de stat si ca se vor face demersuri semnificative in acest sens, ceea ce e foarte aproape de o nationalizare.
Autor: Marius Pandele