Editoriale

Informatii piata

Semne de slabiciune


Dupa o perioada de timp in care s-au inregistrat cresteri sustinute putem observa o prima corectie semnificativa. De la maximul inregistrat la inceputul lunii mai pana astazi, indicele Dow Jones a suferit o scadere de aproximativ 800 de puncte (7%).

Pretul caselor – noi minime

Raportul din aceasta luna aduce pretul caselor in Statele Unite la un nou minim, confirmand astfel temerile de “double dip.”

Somajul - usoara crestere

Stirile din piata fortei de munca nu sunt nici ele foarte imbucuratoare. Rata somajului a inregistrat o usoara crestere (de la 9.0% la 9.1%) iar locurile de munca nou create (net) au fost mult sub asteptari (54000 vs. 161000 ). Slabiciunea aratata de principalii indicatori economici si terminarea celui de-al doilea program de stimulare cantitativa au crescut reticenta companiilor de a face noi angajari.

Grecia – din nou probleme

Situatia din Grecia pare a necesita o solutionare rapida si radicala care sa nu creeze precedente periculoase. Toata lumea trebuie sa isi plateasca datoriile spune un principiu capitalist; este greu de crezut ca Grecia va plati doar o parte din aceste datorii fara a fi fortata sa accepte cateva conditii dure.

Moody’s – ratingul suveran al titlurilor de stat americane ar putea fi taiat

Agentia de rating Moody a atentionat investitorii de posibilitatea de a diminua ratingul titlurilor de stat americane in cazul in care procesul de ridicare a pragului de indatorare peste limita impusa (14.3 trilioane) va intampina rezistenta la nivel politic.

IPO prestigioase

Listarile recente ale Glencore (trader de marfuri) si LinkedIn (retea de socializare) arata totusi ca situatia in piata nu este foarte grava. Glencore a reusit sa stranga 11 miliarde de dolari prin aceasta oferta iar cererea pentru LinkedIn a fost atat de mare incat pretul actiunii s-a dublat in prima zi de tranzactionare. Un alt IPO asteptat este cel al companiei Grupon, companie ce a refuzat o oferta de 6 miliarde de USD de la Google.

Adrian Prisnel
Head of Global Markets
3 iunie 2011


Autor: Adrian Prisnel
inchide