Editoriale

Despre educatia financiara a romanilor s-au spus si s-au scris multe, iar opinia cvasi-unanima este ca aceasta e una deficitara, aproape inexistenta. Scoala vietii te invata sa numerii bancnotele repede si precis, cu o dexteritate care de cele mai multe ori nu se extinde si la alte tipuri de activitati, dar cam aici se opreste pregatirea financiara a majoritatii romanilor. Inventarea cardului bancar le-a dat multora vietile peste cap in mod iremediabil, fiind vazut ca o unealta a Satanei, asemeni cartii de identitate cu chip.

Potrivit statisticilor, suntem ultimii din Europa la digitalizare, iar majoritatea celor care folosesc internetul o fac doar pentru a socializa cu alte persoane, nefiind interesati de comert electronic si cu atat mai putin de servicii financiare online. La un post TV de stiri care a prezentat zilele trecute informatia au fost intrebati si cativa cetateni de pe strada ce parere au despre plata impozitelor sau a utilitatilor online. Unul dintre ei recunoaste ca nu se pricepe sa plateasca online si se simte mai confortabil sa mearga direct la ghiseu sau la robotelul de plati de la primarie, unde e prezent si un angajat care ofera "consultanta”. Altul pare sa miroasa o conspiratie in care e implicat reporterul si spune pe un ton defensiv ca nu vrea sa plateasca online si ca nimeni din sat nu vrea sa faca asta. 

Pare paradoxala atata prudenta intr-o tara in care au aparut Caritas, FNI sau SAFI si in care pacanelele si agentiile de pariuri sunt la fiecare colt de strada. As incerca o explicatie a acestui paradox facand comparatia cu omul timpuriu, care era dispus sa mearga la vanatoare, riscand sa fie mancat de animalele salbatice, dar nu stia unde sa se mai ascunda daca avea loc o eclipsa de soare. Teama de ceva ce nu intelegea era mai mare decat teama de un lucru foarte riscant, dar pe care il intelegea (sau avea impresia ca il intelege). Platile online sau investitiile sunt pentru multi romani ce era eclipsa pentru omul cavernelor, niste lucruri de neinteles si, pe cale de consecinta, infricosatoare.

Din pacate, lipsa de educatie financiara nu se opreste la imposibilitatea sau refuzul de a plati utilitatile si impozitele altfel decat stand la coada. Tot zilele trecute, la acelasi post TV de stiri, niste fosti tovarasi (actuali domni) din mediul rural erau invitati sa-si dea cu parerea despre cresterile de preturi si despre impactul pe care il au "speculantii” asupra acestor cresteri de pret. Inutil de spus ca nu a fost identificat in mod concret niciun speculant, dar toti cei intervievati stiau ca ei exista si ca sunt foarte periculosi, cam ca teroristii de la Revolutia din 1989.

 Dar ce inseamna speculant in acceptiunea romanilor (sau a unora dintre ei, cel putin)?

"-Vine si cumpara cu un pret de nimic si vinde scump pe piata”, spune un cetatean in mini-reportajul despre care vorbeam. Probabil se referea la cartofi sau ulei, dar ce ar mai fi spus daca ar fi aflat ca exista oameni (daca pot fi numiti asa) care au cumparat actiuni MedLife sau Teraplast in martie 2020 si le-au vandut la finalul lui 2021 sau inceputul lui 2022?

Un alt cetatean stie si unde se gaseste radacina raului: "-Statul e mana in mana cu ei. -Cu care ei? –Cu toti astia care fac specula. Cu toti speculantii. Cu toata lumea”. Ii da dreptate si o doamna care nu doar ca stie de unde vin problemele natiunii, ci si cum pot fi rezolvate:  "Toata specula e de sus, de la Parlament, Senat... Totul pleaca de sus. De ce s-au scumpit cu 50, 100% majoritatea? Motorina, benzina, folia, si totul. Painea, faina, zaharul, uleiul, toate care sunt de baza... Nu e justificat. Speriati numai prin niste amenzi. Daca nu se justifica pretul pe care-l pun, prin amenzi”.

De la un alt domn aflam si ce produse sunt vandute la specula: cuie, sarma, motorina, saci de azot. Cuiele au fost 7 lei, acum sunt 10 lei, prin urmare e clar ca undeva a intervenit un speculant care isi face de cap. Verdictul final e dat de amicul sau, care ii impartaseste parerea ca speculantii nu pot fi speriati in niciun fel: "In Romania se poate face orice”.

Mai mult sau mai putin surprinzator, nu e un mod de gandire pe care sa-l intalnim doar pe ulitele satelor, ci si in medii mai rafinate. In dictionarul explicativ al limbii romane (DEX), sensul principal al verbului "a specula” este "A trage foloase dintr-o anumita situatie, a avea un profit din ceva; a exploata, a insela pe cineva (profitand de anumite imprejurari)”, iar pentru substantivul "specula” sensul principal este "Comert ilicit care consta in vinderea sau revinderea, cu preturi exagerate, a unor marfuri”. Mai sunt si sensuri alternative care au legatura cu piata de capital, insa acestea sunt folosite in principal in mediile de specialitate.

Dar sunt speculantii ceva specific doar Romaniei, sau ei exista oricum in toata lumea? In dictionarul Cambridge, verbul "to speculate” are ca sens principal "a ghici raspunsuri posibile la o intrebare cand nu ai suficiente informatii pentru a fi sigur”, iar ca sens alternativ "a cumpara si a vinde in speranta ca valoarea a ceea ce cumperi va creste si ca va putea fi vandut la un pret mai mare pentru a face profit”. In dictionarul Merriam-Webster apare si un element in plus in definitia care are legatura cu economia: "a asuma un risc in afaceri in speranta obtinerii unui profit”. Asadar, nu doar ca speculantul nu e sigur ca va obtine un profit, ci isi asuma si un risc, de obicei proportional cu profitul potential. In limba engleza nu se specifica nimic despre latura ilegala pe care romanii o vad ca pe ceva asociat in mod inevitabil realizarii unui profit.

Poate cel mai relevant exemplu al diferentei de gandire dintre romani si lumea occidentala este dat de un sinonim al cuvantului "specula” din limba romana: "bisnita”. Asa cum e destul de evident, cuvantul provine chiar din limba engleza, fiind derivat din cuvantul "business”. Daca in limba engleza se refera la o afacere cinstita, romanii l-au adaptat si i-au dat un sens original: "afacere necinstita, marunta; gainarie;  gheseft”. Putem banui aici o influenta a propagandei comuniste si ulterior a celei neo-comuniste din prima parte a anilor ’90 impotriva initiativei economice private. Din pacate, acea propaganda nu s-a pastrat in timp doar sub forma unor cuvinte al caror sens initial a fost pervertit si schimbat cu 180 de grade, ci are inca efecte si in mintile romanilor.

Nu degeaba sunt atat de multi cei care se grabesc sa dea vina pe asa-zisii speculanti, care ar creste preturile in mod artificial si cu rea intentie. Si, fiind ceva ilegal, nu ar putea face asa ceva decat cu concursul direct sau indirect al Statului. Reprezentantii Statului, la randul lor, in loc sa se apere de asemenea acuzatii explicand de ce au crescut de fapt preturile, prefera calea populismului si propun legi impotriva acestor dusmani imaginari. Nimeni nu-si mai pune intrebarea cine sunt de fapt acesti speculanti, cum reusesc sa actioneze in toate domeniile si de ce au lovit tocmai acum, dupa ce atatia ani de zile au lasat preturile in pace.

Partea de-a dreptul comica e ca de fapt cei care urla ca din gura de sarpe impotriva speculantilor sunt ei insisi speculanti in ochii altora care, la randul lor, se revolta impotriva speculantilor. Consumatorii ii considera speculanti pe cei care le vand uleiul sau painea la suprapret, acestia ii considera la randul lor speculanti pe distribuitorii respectivelor produse, care la randul lor ii considera speculanti pe producatori, care ii considera speculanti pe producatorii de ingrasaminte, care ii considera speculanti pe furnizorii de gaze, care ii considera speculanti pe producatorii de gaze. Aici pare sa se rupa firul, insa nu e chiar asa. Producatorii de gaze, la fel ca si cei de petrol sau alte resurse primare, au la randul lor cresteri de costuri tocmai din cauza acestei spirale inflationiste, iar cererea continua sa fie mult mai mare decat oferta, mai ales in Europa, deci un pret mai mic ar insemna penurie. Singurul care poate fi considerat intr-adevar un speculant dupa definitia din DEX este V. Putin, care, prin invazia Ucrainei, a creat in mod artificial o crestere de pret de care tot el beneficiaza. Poate nu se incadreaza fix la definitia speculei, dar e destul de aproape. Iar aici au dreptate cei din reportajul la care faceam referire: Statul roman a fost mana in mana cu dictatorul rus in momentul in care a interzis, de facto, exploatarea gazelor din platoul continental al Marii Negre. Nu putem sti daca asta s-a intamplat din prostie sau rea intentie, dar oricum nici prima dintre cele doua variante nu aduce vreo circumstanta atenuanta.

Realitatea este ca, desi romanii se invinovatesc unii pe altii de specula, niciunii nu sunt de fapt speculanti. Fiecare incearca sa ramana in picioare in fata acestui adevarat tsunami inflationist care matura lumea intreaga, iar pentru asta trebuie sa transfere mai departe cresterile de costuri. Firmele le transfera intre ele pana la consumatorii finali, acestia inapoi catre angajatorii lor si tot asa. O parte se pierd pe acest traseu, nereusind sa transfere mai departe cresterile de pret si ajungand, dupa caz, la faliment sau la saracie. 

Fiind o tara care a trecut prin perioade de hiperinflatie in anii ’90, ar trebui sa stim foarte bine cum functioneaza fenomenul si sa nu ne mai grabim sa vorbim despre speculanti daca ajunge pretul cuielor de la 7 la 10 lei. Din pacate, cei care ar trebui sa explice publicului larg aceste lucruri sunt preocupati fie sa aiba un continut mai spectaculos la TV sau pe site, fie ca nervii populatiei sa fie directionati altundeva decat spre clasa politica. Ne putem astepta, in aceste conditii, ca speculantii sa ajunga un subiect la ordinea zilei, eventual sa intre si in cultura populara nescrisa, la fel ca strigoii sau moroii, cu metode de depistare si neutralizare perfectionate in timp.