Desi oferta publica a Digi Communications NV nu s-a terminat inca, felul in care ea s-a desfasurat pana acum ne permite sa tragem deja niste concluzii.
In momentul de fata, nivelul subscrierilor de pe transa de retail a trecut deja de numarul total al actiunilor scoase la vanzare, in conditiile in care pentru aceasta transa au fost alocate doar 15% din actiuni. Pana la finalul perioadei de subscriere vom vorbi insa de sume si mai mari, care vor apropia Digi de Romgaz din punct de vedere al interesului manifestat de investitori.
Spre deosebire de alte oferte, unde subscrierile erau concentrate spre finalul perioadei, la Digi s-au subscris in fiecare zi cantitati mari de actiuni, semn ca investitorii erau interesati sa cumpere chiar daca nu stiau nici macar cu aproximatie ce rata de alocare vor primi. Nu trebuie sa uitam ca subscrierile sunt irevocabile, ceea ce ar fi facut cu atat mai normala o aglomerare a subscrierilor la finalul perioadei de oferta.
Mitul potrivit caruia piata de capital locala este prea mica pentru a absorbi un IPO de dimensiuni mari a fost spulberat in mai putin de o saptamana, dupa ce a planat ani de zile asupra Bursei de la Bucuresti. Ca o ironie a sortii, compania care a spulberat acest mit intentiona sa se listeze, cu aproape 10 ani in urma, la Londra, aleasa in defavoarea Bucurestiului tocmai pe acest considerent.
Listarea Digi nu este mai mare decat cele ale Romgaz si Electrica, insa are o importanta considerabil mai mare pentru piata de capital. Daca la cele doua companii de stat vorbeam despre monopoluri cu profit aproape garantat, Digi este o companie privata de la infiintare si activeaza pe o piata foarte competitiva, pe care sunt prezente si filialele unora dintre cele mai mari companii de telecomunicatii din lume. Faptul ca a reusit sa atraga atat de multi bani de la investitorii de retail denota capacitatea Bursei de a-si indeplini principalul rol in economie, acela de instrument de finantare.
Succesul ofertei este cu atat mai important daca luam in calcul factori precum gradul foarte mare de indatorare al companiei, faptul ca actiunile oferite sunt din clasa B, cu drept de vot diminuat, si lipsa unei perioade de promovare pre-oferta.
Se poate spune, fara teama de a gresi, ca in momentul de fata Bursa de Valori Bucuresti este capabila sa intermedieze listarea oricarei companii romanesti, oricat de mare ar fi ea. Nu doar pentru cele cu actionariat romanesc, ci si pentru filialele marilor corporatii internationale, care au fost intotdeauna reticente fata de piata de capital locala. Daca se pot lista Orange Polska sau Magyar Telekom, la fel se poate intampla si cu filialele din Romania ale acestor giganti telecom. Si nu e valabil doar pentru acest domeniu, ci si pentru altele. Dar, mai ales, e valabil pentru antreprenorii romani care pot oferi investitorilor o poveste la fel de interesanta cum este cea a Digi. Si, de ce nu, pentru fondurile de investitii care sunt in cautarea unui exit dupa ce au investit la un moment dat in companii antreprenoriale romanesti.
Nu cred ca a existat un moment mai bun pentru listarea la BVB decat cel de acum. In 2007, cand Bursa era la maxime istorice, avea o concurenta puternica dinspre fondurile de private equity si investitorii strategici, intotdeauna dispusi sa plateasca pe o companie locala mai mult decat s-ar fi putut obtine pe piata de capital. Pentru prima data, aceasta situatie pare sa se fi inversat, iar listarea poate aduce mai multi bani decat variantele alternative.
Piata de capital romaneasca este clasificata ca piata de frontiera, insa demonstreaza in aceste zile ca are capacitatea de a intermedia tranzactii accesibile de regula unor piete mult mai mari. Poate par a fi vorbe mari, dar as zice ca suntem deja o piata emergenta, chiar daca nu avem inca recunoasterea oficiala a institutiilor care fac astfel de clasificari. Important e sa ramanem pe acest drum, iar recunoasterea va veni si ea cat de curand.
Autor: Marius Pandele