Cresterea de 5,9% a PIB din al doilea trimestru al anului (comparativ cu acelasi trimestru din 2015, pe seria de date ajustata sezonier) este fara indoiala stirea economica a zilei, aducand numeroase laude pentru conducerea executiva a tarii. In acelasi timp in care se anunta cresterea economica record, doua companii de stat raportau rezultate financiare proaste pentru acelasi trimestru al anului, rupte complet de realizarea glorioasa a Guvernului.
Companiile in cauza sunt Transelectrica si Romgaz, ale caror profituri s-au atrofiat comparativ cu anii trecuti, din motive care au legatura si cu actionarul lor majoritar, Statul Roman. La Transelectrica e vorba de scaderile succesive de tarife aplicate de ANRE, in timp ce la Romgaz unul dintre motivele invocate de companie pentru scaderea vanzarilor este cadrul legal neclar.
Aceste companii, la fel ca si altele listate la Bursa la care Statul este actionar majoritar, au trecut de etapa in care singurii care puteau cere socoteala pentru rezultatele financiare proaste erau procurorii (vezi dosarul Romgaz-Interagro). Un leu in plus sau in minus in profitul lor nu apartine doar actionarului majoritar, ci tuturor actionarilor, chiar daca detin o singura actiune.
Privind lucrurile in felul acesta, actiunile unor institutii ale Statului prin care sunt influentate rezultatele unor companii ca Transelectrica sau Romgaz capata semnificatii mult mai ample decat pare. Faptul ca ANRE scade tarifele de transport al energiei electrice ca raspuns la un profit mare raportat de Transelectrica, asa cum s-a intamplat in ultimii doi ani, inseamna ca, in mod indirect, Statul muta niste bani dintr-un buzunar in altul. Numai ca buzunarul din care ia banii mai are si alti proprietari. Chiar daca e vorba de niste bani pe care nu ii incaseaza altcineva in locul Transelectrica, ci raman la dispozitia clientului final, ei reprezinta in realitate un spatiu de manevra pentru Guvern, facand mai suportabile alte mariri de taxe, impozite si tarife din multimea celor incasate de la populatie si firme.
Ce e cu adevarat condamnabil e faptul ca scaderea de tarife nu vine in urma aplicarii unor reguli simple si transparente, pe baza carora orice actionar isi poate face o estimare prealabila privind profitul pe care il poate obtine. Ele sunt rezultatul unei metodologii cu care, daca iti da cineva in cap, te poti trezi la spital. O enciclopedie in toata regula, pe care putini au timp si energie sa o parcurga. Oricum, ar face acest lucru degeaba, pentru ca la variabilele pe care se bazeaza nu au acces decat o mana de oameni. Ca o consecinta directa, tarifele sunt stabilite in final "la mica intelegere”: Transelectrica cere mai mult, ANRE ofera mai putin, iar scorul final depinde de obicei de contextul economico-bugetar al momentului.
La Romgaz lucrurile sunt chiar mai simple. Asa cum, pe vremea contractelor cu Interagro pentru care se cer acum condamnari la inchisoare, erau scosi bani din firma si directionati catre buzunarele altora, acum se intampla la fel, intre altele, cu Electrocentrale Bucuresti. Provizioanele pentru contractele cu aceasta companie au devenit un fapt divers in raportarile financiare ale Romgaz, iar controlul pe care Statul il exercita asupra managementului companiei face ca iesirea din aceasta situatie sa fie ceva iluzoriu. Intre timp, banii economisiti indirect cu aceasta ocazie de Primaria Capitalei se duc catre Catedrala Mantuirii Neamului, transport gratuit si alte "proiecte” asemanatoare.
Proprietatea de stat a fost intotdeauna un subiect spinos, nefiind clar unde se termina calitatea de actionar a Statului si unde incepe cea de reglementator si supraveghetor al economiei. Rezultatul a fost o tendinta naturala spre abuzuri, care de multe ori nici macar nu au fost constientizate. Acuzatii din dosarul Romgaz-Interagro, pomenit mai sus, sunt inca mirati de ce li se intampla si considera ca vanzarea gazelor la pret preferential era o masura politica. Cei care scot acum bani din Transelectrica, Romgaz sau alte companii ca ele, fara sa aiba neaparat ceva de castigat in mod direct, nici nu se gandesc ca fac ceva anormal.
Desigur, solutia este renuntarea la proprietatea de stat si privatizarea a tot ce detine in prezent Guvernul. Atunci, Transelectrica ar putea da in judecata ANRE pentru scaderi de tarif decise dupa ureche, iar Romgaz ar putea inchide robinetul catre Elcen pana la normalizarea relatiei de afaceri cu aceasta. Pana acolo mai este insa cale lunga, iar un prim pas pe care guvernantii il pot face este sa constientizeze ca a fi actionar majoritar nu inseamna a fi un "tatuc” al firmei respective, ci ar trebui sa aiba exact aceeasi valoare cu a avea o singura actiune a firmei.
Autor: Marius Pandele