Editoriale

Informatii piata

Teste bursiere

Dupa o vara si un inceput de toamna in care piata bursiera autohtona era mai degraba plictisitoare evidentindu-se prin lipsa de lichiditate si de volatilitate, ultima luna a readus in prim plan lumea bursiera. Din pacate nu prin exemple pozitive.

Dupa episodul Oltchim, unde o societate listata a trecut printr-un jalnic proces de privatizare, demonetizand ideea de privatizare, de licitatie sau de transparenta investionala, in aceasta saptamana alte doua evenimente au punctat un mediu devenit puternic advers pentru piata bursiera.

Desi existau numeroase semnale, chiar ale autoritatii de reglementare a pietei, privind riscurile la care se expun cei care investesc prin firme neautorizate in Romania pe piete externe, prin produse derivate purtatoare de riscuri exacerbate, am aflat in aceasta saptamana ca acest tip de investitie chiar poate materializa acest tip de riscuri si ca cei care au preferat astfel de investitii nu sunt chiar persoane neavizate.

Sub pavaza notiunii de bursa, broker, etc., au aparut entitati care promit randamente mari si ofera o totala lipsa de transparenta. Este genul de combinatie care invariabil se sfarseste cu pierderi atat pentru cei implicati, dar si pentru notiunea de investitie in genere.

Totodata, cel mai tranzactionat emitent de la cota BVB a inregistrat un eveniment greu imaginabil pentru o piata de capital matura: dupa doi ani de zile justitia romana constata, in mod irevocabil, ca AGA prin care aceasta entitate isi schimba modul in care era condusa a fost ilegala (din motive procedurale). Evident este vorba despre Fondul Proprietatea si despre modificarea statului societatii in sensul de a fi condusa de un adminitrator (ulterior ales in aceasta postura fiind Franklin Templenton).

Este masura modului in care functioneaza nu doar piata de capital ci si economia romaneasca. Aici unde totul este posibil, unde totul poate fi retractat, unde ce este alb astazi, maine devine de un negru intens. Astfel de fapte tind sa devina banale, insa ne indica nivelul foarte scazut de incredere pe care piata de capital romaneasca il ofera in prezent.

Evenimentele de mai sus nu sunt altceva decat varfuri ale aisbergului care tine inlantuita economia romaneasca. Vorbim practic de o economie lipsita de repere autentice (avem cateva impuse de apartenenta la Uniunea Europeana, dar in care nu prea credem sincer…) in care amatorismul, lipsa de viziune, apetitul exacerbat pentru termenul scurt, lacomia si incompententa sunt nepermis de mult prezente. Este in definitiv expresia unei societati ce nu reuseste sa isi gaseasca punctul de echilibru necesar pentru a dezvolta o evolutie pozitiva, pentru a capitaliza energia fiecarui individ catre obiective comune si valoroase.

Pentru a reconstrui sisteme, institutii, politici, etc este nevoie sa atingem baza solida pe care sa putem construi. Este dureros daca trebuie sa ajungem foarte jos insa este indispensabil. In definitiv acesta este rolul “sanitar” al unei crize, precum cea pe care o parcurgem in prezent, si anume de a inlatura ceea ce e rau pentru a lasa loc sa creasca ce este bun. Potentialul (mare, dar vesnic latent) economiei romanesti, al bursei autohtone nu va putea fi atins fara a elimina aceste tare ale trecutului.

Alin Brendea
Dir. Operatiuni Prime Transaction
12 octombrie 2012



Autor: Alin Brendea
inchide