Editoriale

Doua dintre stirile economice ale acestei saptamani, desi aparent nu au nicio legatura intre ele, sunt legate intre ele intr-un mod oarecum ciudat. Prima stire este discutarea in Guvern a infiintarii Fondului de investitii mamut din programul de guvernare, ale carui active ar urma sa totalizeze 10 miliarde de euro. Unul dintre obiectivele declarate ale acestui fond ar fi cresterea lichiditatii Bursei de Valori Bucuresti, in asa fel incat aceasta sa intre in categoria pietelor emergente de capital.

A doua stire are legatura partial cu statul si partial cu zona privata. Mai exact, un fond de investitii aparut recent vrea sa cumpere 400 milioane de puncte de despagubire emise de ANRP, teoretic catre proprietarii caselor nationalizate de regimul comunist sau urmasii acestora. Spun teoretic, pentru ca in realitate nu se mai stie la a cata mana de intermediari sunt de fapt acele puncte si cati bani au luat de fapt cei care ar fi trebuit sa fie despagubiti.

Iar aici apare si legatura intre cele doua stiri. O legatura facuta, ca un arc peste timp, de Fondul Proprietatea. In urma cu 11 ani, acesta era infiintat cu acelasi scop declarat oficial ca si punctele ANRP: despagubirea celor jefuiti anterior de regimul comunist. Si, fel ca Fondul Suveran pe care vrea sa il lanseze Guvernul acum, Fondul Proprietatea avea in portofoliu participatii la companii de stat, in principal din domeniul energetic.

Chinurile prin care a trecut de-a lungul timpului Fondul Proprietatea ar trebui sa fie o lectie din care guvernantii de acum sa invete ceva. Listarea la bursa a venit de-abia dupa mai mult de cinci ani de la infiintare, timp in care a inflorit o piata paralela pe care se vehiculau preturi ridicole, dar adevarate pentru actiunile FP. S-a ajuns pana la 10-20% din activul net pe actiune, pret justificat de lipsa cererii, justificata la randul sau de incapatanarea conducerii de a tergiversa listarea fondului la bursa.

Pe termen lung insa, cea mai mare problema nu a fost lipsa cererii, ci abundenta ofertei. Oficial, motivul pentru care cei despagubiti au primit actiuni, in loc sa primeasca banii rezultati in urma vanzarii acelor actiuni direct de catre stat, a fost incurajarea lor sa devina investitori pe piata de capital. S-a considerat ca pozitia de actionari ai Fondului i-ar fi facut sa devina peste noapte interesati de bursa in general. Evident, a fost o viziune complet paralela cu realitatea, iar rezultatul a fost ca primii actionari ai FP s-au inghesuit sa iasa din actionariat pe o usa ingustata artificial de pastrarea Fondului departe de bursa.

Printre cei care au sarit in ajutorul lor, oferindu-se sa ii scape de povara actiunilor la o fractiune din valoarea pe care ar fi avut-o la BVB, se afla si actualul actionar principal al FP, Elliott Associates. Alaturi de Elliott au mai cumparat la preturi mult sub cele din prezent alte fonduri de investitii, dar si cativa dintre politicienii care au contribuit la lansarea Fondului Proprietatea.

Finalitatea tuturor acestor evenimente este o diminuare constanta a Fondului, pusa in miscare in mod indirect de niste decizii luate inca dinainte de infiintarea sa. Tocmai de aceea spuneam mai sus ca actualii guvernanti ar putea invata ceva din trecut. In privinta despagubirilor e clar ca nu a invatat nimeni nimic, din moment ce valoarea de piata inca este la 50% din valoarea nominala, daca nu chiar mai jos. In privinta infiintarii de fonduri de investitii mamut insa, mai exista o sansa.

In primul rand ar trebui sa invete ca de administrarea Fondului nu trebuie sa se ocupe politicienii sau apropiatii lor, ci o firma de investitii recunoscuta la nivel international. Fondul Proprietatea a trecut prin ambele etape, iar diferentele de imagine au fost enorme, chiar daca Franklin Templeton nu a avut timp sa faca efectiv administrare de active, ci a trecut direct la lichidare. E de ajuns sa citim articolele de presa de acum si pe cele de atunci pentru a ne da seama cat de mult s-a imbunatatit imaginea Fondului dupa schimbarea de management.

In al doilea rand, ar trebui sa invete ca valoarea unui fond listat la bursa este cu cel putin 50% mai mare decat a unuia nelistat. Nu vorbim aici de fonduri cu expunere exclusiv pe active lichide (actiuni listate, depozite, titluri de stat), ci de fonduri cu participatii importante la companii nelistate, asa cum va fi si cazul noului Fond Suveran. Iar valoarea nu se reflecta doar in pretul actiunilor, ci si in costurile de finantare (se pare ca se intentioneaza inclusiv emiterea de obligatiuni) si, nu in ultimul rand, in puterea de negociere cu alte entitati economice. Prin urmare, varianta ca statul sa fie actionar unic pe toata durata de functionare este una proasta, care in final il va pagubi pe actionarul final, cetateanul roman.

In sfarsit, un lucru pe care ar trebui neaparat sa il invete nu doar Guvernul, ci toata Romania, este ca statul si privatul sunt doua lucruri diferite. O astfel de entitate, chiar daca e detinuta de stat, trebuie sa functioneze dupa regulile economiei de piata. Ea nu se poate ocupa cu lucrari publice si nici cu acoperirea unor gauri din economia de stat, ci doar cu proiecte de investitii cu potential de a genera profit. Iar singura garantie ca asta se va intampla este cooptarea investitorilor privati in actionariat si, bineinteles, listarea Fondului. In caz contrar, acesta va avea soarta tuturor mamutilor de pana acum: va disparea.