Pentru a folosi termeni bursieri, luna februarie a adus cu sine o “divergenta” pe care, din pacate, o intalnim prea des in ultimii ani. Daca inceputul anului a fost unul pozitiv atat prin prisma evolutie bursei - cresterile fiind generalizate - cat si prin prisma lichiditatii pietei - semn de “sanatate” pentru orice piata de capital, ultimele saptamani au dezamagit.
Piata a subperformat evident la capitolul lichiditate, dand semnalul ca exuberanta inceputului de an s-a evaporat si revenind la peisajul arid atat de des intalnit in ultimii ani. De ce aceasta dezamagire (sau divergenta a asteptarilor)? Pentru ca in acest moment exista toate argumentele pentru ca piata bursiera sa traverseze o perioada de crestere a lichiditatii.
In ultimele saptamani au abundat semnalele care, teoretic - din nou teoretic!, ar fi pledat pentru prosperitatea pietei bursiere. Pe pietele externe, bursele ating maxime ale ultimilor ani si sunt pe cale sa atinga maxime absolute bazandu-se pe un flux de transfer de capitaluri din active “sigure” in active cu grad mai mare de risc in cautarea unor randamente mai bune. Evident acest transfer se face prin si pe bursa.
In plan intern, riscurile asociate investitiilor financiare au scazut considerabil in ultimele trei luni. Stabilitatea politica plus previziunile pozitive privind evolutia economiei romanesti (in ultimul raport al CE cresterea economica din Romania pentru 2013 este estimata la un nivel depasit doar de catre tarile baltice) ar permite o viziune mai putin prudenta asupra riscurilor asociate invetitiei in actiuni. Acest lucru este cu atat mai actual cu cat randamentele produselor de economisire scad continuu si au devenit la finalul anului trecut real negative.
Pentru a adanci dilema, bancile autohtone dau semnale incurajatoare care confirma argumentele de mai sus. Daca Erste spune ca a trecut de pragul de 4 miliarde de lei (prin divizia de Asset Management) fonduri administrate, avand cel mai bun an din ultimii 4, tot Erste cat si Banca Transilvania mizeaza pe dezvoltarea accelerata a diviziilor de Private Banking, vorbind de tinte de mii de clienti. Sunt semnale din care, in mod evident, putem intelege ca si in Romania incepe sa apara o cautare a unor randamente superioare, a unor variante investitonale mai bune decat clasicele depozite bancare, in paralel cu asumarea unor riscuri investitonale mai mari.
In aceste conditii de ce piata bursiera nu poate performa, de ce ramane la un nivel doar de reprezentare, de ce nu poate atrage acest capital in cautare de altceva? O intrebare vesnica, un adevarat laitmotiv al analizelor bursiere din ultimii ani.
Raspunsul e simplu si complex in acelasi timp. Evident e vorba de oferta. De ceea ce ofera bursa romaneasca. Nu cred ca putem da vina pe cultura investitionala, pe lipsa de popularizare a bursei intr-o lume globalizata in special la nivel informational. Bursa romaneasca nu reuseste sa ofere ceva cu adevarat vandabil decat putinora si acelora nu in mod constant.
Teoria de baza a investitiilor vorbeste despre clasificarea investitorilor pe profiluri de risc, de la profilul de risc cel mai scazut doritor de conservare a investitiei initiale pana la cel mai riscant care urmareste cu inversunarea specularea oricarei oportunitati din piata, incercand obtinerea de randamente maxime cu riscul pierderii intregii investitii. Din aceasta paleta de investitori, bursa romaneasca ii elimina din start pe cei mai numerosi si anume cei cu profil de risc scazut. De ani de zile se reclama lipsa unor instrumente cu venit fix lichide din oferta bursei. De ce statul roman nu doreste sa se imprumute si prin bursa de la populatie, preferand in mod continuu sa o faca prin intermediari bancari, este o enigma nedezlegata inca.
Ca atare raman eligibili doar investitorii cu risc ridicat care au un comportament net speculativ: cumpara doar cand vad potential de a castiga pe termen scurt, dispar din piata perioade lungi atata timp cat randamentele posibil de obtinut nu sunt spectaculoase. Avem numeroase expemple in acest sens: de la clasicul caz “Oltchim” pana la recentul “Rompetrol Rafinare” sau apetitul brusc de a investi in actiunile cu randamente ale dividendelor ametitoare gen “Sif Transilvania”.
Sigur ar mai fi investitorii institutionali autohtoni ale caror active cresc de la an la an fara un corespondent in cresterea lichiditatii bursiere. In ce investesc fondurile de pensii, diviziile de private banking, fondurile de investitii deschise, fondurile de investitii inchise (unde sigur se afla si cele 5 SIF-uri si Fondul Proprietatea) pare o alta enigma neelucidata in saptamani in care lichiditatea zilnica a bursei pe piata principala depaseste greu zona lui 1-2 milioane euro.
Radiografia acestei probleme sau dileme bursiere ne indica o bursa romaneasca tipic romaneasca: cu o forma perfecta dar cu un fond greu de distins. Lipsa unei dezvoltari echilibrate este vizibila de departe. Solutia este una, in definitiv, simpla insa se pare greu aplicabila. Este nevoia de a dezvolta o clasa de investitori de retail prin instrumente financiare simple:actiuni, obligatiuni, titluri de stat. Este nevoie ca publicul cel mai larg cu putinta sa inteleaga si mai ales sa constate prin propria experienta ca piata bursiera ii poate aduce beneficii nu prin randamente ametitoare ci prin imbunatatirea pe termen lung a situatiei financiare personale. Este nevoie ca din 100 de detinatori de depozite bancare macar 10 sa cunoasca si sa inteleaga notiunile vehiculate pe pietele de capital si cum pot fi ele accesate intr-un mod confortabil si profitabil.
Pana atunci strategiile, specialistii, investitorii investitionali, vanzarile in lipsa, derivatele, structuratele sau cum se vor mai numi vor intretine iluzia unui sistem functional dar, din pacate, fara valoare.
Alin Brendea
Dir. General Adj. Prime Transaction
22 februarie 2013
Autor: Alin Brendea