19.07.2010
-
BNR și Depozitarul central vor adopta sistemul de decontare Target 2 în 2011
NewsIn
___
Astăzi experții BNR, CNVM și ai Depozitarului Central vor forma astăzi un grup de lucru pentru adoptarea sistemului de decontare a plăților transfrontaliere Target 2, care va uniformiza plățile și va reduce costurile post-tranzacții, au declarat, luni, reprezentanții instituțiilor.
-
Bursele europene deschid ședința de luni în scădere pentru a patra ședință consecutivă. Bursa de la Bucuresti începe ziua tot pe minus
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Bursele europene au deschis ședința de luni în declin, aceasta fiind a patra ședință consecutivă cu scăderi, pe fondul scăderii producătorilor și transportatorilor de materii prime, dar și a evoluției băncilor. -
'Comcereal' Constanța își majorează capitalul social cu 14,2 milioane de lei
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI
___
Compania 'Comcereal' Constanța își va majora capitalul social cu 14,2 milioane de lei, sub valoarea estimată inițial, de 16,3 milioane de lei. Valoarea capitalului social va ajunge astfel la 20,09 milioane de lei, după ce acționarii au subscris 5,676 milioane de acțiuni din cele 6,5 milioane de titluri emise de companie în vederea majorării capitalului social. Titlurile nesubscrise vor fi anulate, se arată într-un comunicat al companiei către Bursa de Valori București.
-
Fondul de investiții Bancroft a intrat în acționariatul Dumagas Transport
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI
___
Fondul de investiții Bancroft a achiziționat 'o participație semnificativă' la Dumagas Transport, fondată de omul de afaceri Mihai Dugăeșescu, a anunțat, vineri, firma The Counsel, consultantul financiar al companiei de transport din Dolj.
-
Președintele 'Remarul 16 Februarie' și-a dat demisia
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI
___
Marta Aurori, președintele Consiliului de Administrație al 'Remarul 16 Februarie', și-a dat demisia din fruntea societății, potrivit unui comunicat transmis, vineri, de companie.
-
Popa vrea să scoată 'Avicola' din Bursă * Investitorii spun că nu are cum
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI
___
Semne de întrebare plutesc asupra motivelor care au determinat conducerea 'Avicola' Brașov (simbol AVLE) să propună acționarilor retragerea companiei de pe Rasdaq, deși condițiile impuse de legislația pieței de capital în acest sens par să indice că demersul conducerii AVLE este sortit din start eșecului.
-
Bursa inchide saptamana cu evolutii mixte
WALL-STREET.RO - PIETE DE CAPITAL
___
Indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au inchis sedinta de tranzactionare de vineri pe verde cu exceptia indicelui societitilor de investitii financiare BET-FI. Cresterile sunt minore, pe fondul unui rulaj de 6,5 milioane lei, mai slab cu 16% decat... -
VES Sighisoara si-ar putea majora capitalul cu 3,5 mil. lei
WALL-STREET.RO - PIETE DE CAPITAL
___
Consiliul de Administratie al producatorului de sobe si vase emailate VES Sighisoara (VESY) va discuta saptamana viitoare majorarea capitalului social cu 3,5 milioane de lei, de la 10,1 milioane lei la 13,6 milioane lei, conform unui raport remis... -
Bursa, in pauza de asteptare. Va continua starea de apatie?
WALL-STREET.RO - PIETE DE CAPITAL
___
Bursa de Valori Bucuresti a incheiat o saptamana apatica, cu aprecieri usoare dar volume extrem de reduse. Nici stirile punctuale interne si nici vestile venite pe filiera internationala nu au miscat vizibil cotatiile, altadata mai sensibile la orice... -
SSIF Broker - Profit de 5,54 mil. lei in primul semestru
WALL-STREET.RO - PIETE DE CAPITAL
___
SSIF Broker Cluj-Napoca (BRK) a avut in primele sase luni din acest an un profit de 5,54 milioane lei (1,3 milioane euro), de la pierderi de 1,75 milioane lei in primul semestru din 2009, iar activul net a crescut cu 9,4%, la 87,3 milioane lei, scrie...
Pagina