Cum câștigi pe bursă?
Cum se obține profitul pe piețele de capital? Există diferite metode sau strategii pentru a obține profit în urma unei investiții. În mod tradițional, fără a implica vreo strategie avansată de tranzacționare, deținerea acțiunilor creează plusvaloare în următoarele moduri:
Dividende
Ce este un dividend?
Dividendul reprezintă o parte din profitul companiei ce este împărțit cu acționarii companiei. Societățile listate nu sunt obligate să distribuie dividende, iar această distribuție este aproape întotdeauna condiționată de obținerea de profit contabil. Există numeroase companii care își asumă prin vot o politică de dividend transparentă, încercând să ofere investitorilor o cât mai bună predictibilitate referitoare la dividendele posibil a fi plătite.
Spre deosebire de prețul acțiunilor, care se poate schimba de la o zi la alta, odată ce o companie se angajează să plătească dividende, acest lucru este ca și garantat.
Consiliul de Administrație este cel care vine cu o propunere de dividend, care este supusă votului acționarilor. În general, companiile mai mari și mai stabile pe piață sunt și cele care plătesc dividende regulat, având o politică de remunerare a acționarilor.
În general, fiecare acțiune deținută va aduce același dividend. Companiile propun și acționarii votează data calendaristică ce va determina care acționari vor beneficia de dividend. Această dată se numește data de înregistrare. Întotdeauna ea va fi anunțată din timp, astfel încât orice investitor interesat să aibă răgazul de a cumpăra aceste acțiuni.
Ce trebuie să fac ca să primesc dividende
Pentru a primi dividende trebuie să deții o acțiune purtătoare de dividend. Consultă aici dividendele plătite în acest an. Fii la curent cu operațiunile corporative vizitând calendarul financiar din platforma Prime Analyzer.
Acțiuni gratuite
Unele companii aleg să distribuie profitul prin acordare de acțiuni gratuite. Practic, se majorează numărul de acțiuni al companiei din profitul societății, iar fiecare acționar va primi același procent de noi acțiuni, fără să plătească pentru ele.
Creșterea prețului acțiunii
O altă metodă de obținere de profit în conturile de investiții este furnizată de aprecierea valorii de piață a instrumentelor financiare din portofoliu. De exemplu, prețul unei acțiuni va fluctua după cât de mulți sunt cei care vor dori să dețină astfel de acțiuni și/sau cât de mulți sunt cei care vor vrea să renunțe la ele. În orice moment, pe piață sunt atât cumpărători, cât și vânzători, care determină prin ordinele de tranzacționare prețul de tranzacționare.
Dacă acest preț depășește valoarea de achiziție, vânzând, poți marca profitul realizat. Profitul este calculat ca diferență între prețul de vânzare și prețul de achiziție. Evident, în situația adversă vorbim despre pierdere. Statistic, pe un orizont de timp mare, de peste doi ani, achizițiile periodice și o administrare continuă a contului maximizează șansele de a obține profit din evoluția favorabilă a prețului de piață.
Dobânda obligațiunilor
Pentru instrumentele cu venit fix, obligațiuni sau titluri de stat, dobânda plătită poate fi văzută ca un dividend cert, cunoscut de la momentul achiziției. În ceea ce privește prețul de piață, la fel ca pentru orice instrument financiar listat, putem înregistra atât profit, cât și pierdere, pe durata deținerii lor în portofoliu.
Răscumpărare de acțiuni
În unele situații, emitenții acțiunilor fac demersul pentru a-și răscumpăra propriile acțiuni din piață. De obicei, această operațiune se execută la un preț superior față de cel din piață, deci și valoarea cu care vinzi acțiunea înapoi companiei va fi mai mare decât dacă o vinzi în piață. În această situație, în cazul în care prețul de răscumpărare oferit de emitent este superior prețului de achiziție al acțiunii, iar tu decizi să dai curs ofertei de răscumpărare, vei genera profit.
Pentru a afla ce acțiuni plătesc dividende, cum au evoluat societățile listate și alte informații care să te ajute să realizezi profit bursier, te încurajăm să folosești platforma noastră de analiză Prime Analyzer.