Stiri bursiere

Informatii piata

Orice miscare a pretului unui instrument financiar listat la bursa are la origine o stire bursiera. Noi iti punem la dispozitie o selectie a celor mai importante stiri financiare de ultima ora, pentru a putea lua deciziile investitionale in deplina cunostinta de cauza.

17.06.2010

16.06.2010

  • Evoluții de urmărit joi pe bursă

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   

    ___
    Evoluția societăților financiare (SIF-uri), care în prima parte a săptămânii au înregistrat creșteri de peste 10%;

    Evoluția titlurilor Broker Cluj (BRK), care au urcat cu peste 8% în ședința de miercuri, după ce compania a publicat rezultatele la cinci luni;

    mai mult

  • SIF-urile continuă ascensiunea. BET-FI urcă cu 3% în deschidere

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   

    ___
    Bursa a deschis ședința din această dimineață în creștere, cea mai mare apreciere din piață fiind consemantă de indicele societăților financiare, BET-FI, care a urca cu aproape 3%. Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri din piață avansa cu 2,2% peste cotația de marți, iar indicele energetic urca cu aproape 2,5% față de referință.

    mai mult

  • Concefa va scăpa de insolvență

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   

    ___


    Mai mulți creditori în proces de insolvență cu societatea 'Concefa' Sibiu au fost citați pentru înfățișarea de mâine la Tribunalul Sibiu. Corina Achim, reprezentantul 'RTZ Partners' Cluj-Napoca, administratorul judiciar desemnat să se ocupe de insolvența 'Concefa', ne-a declarat: 'Instanța va lua act de decizia Curții de Apel Alba Iulia, care a admis recursul privind intrarea companiei în insolvență. În principiu, instanța de la Sibiu trebuie să închidă procesul de insolvență'.

    La rândul lor, reprezentanții 'Concefa' ne-au spus: 'Într-adevăr, Curtea de apel Alba Iulia a admis recursul formulat de și a respins cererea pentru deschiderea procedurii de insolvență. Potrivit sentinței, decizia este irevocabilă. Pe data de 17 iunie, se va comunica Tribunalului Sibiu decizia Curții de Apel Alba Iulia, dată la care, probabil, va fi închis și dosarul'.

    Printre creditorii aflați în proces cu 'Concefa' se numără Comerț Transport Fit Transimpex, Utep 2006, Reparații Autocompres, Trio Impex, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, E.ON Gaz România, Electrica Furnizare Transilvania Sud și Mara Construcții.

    mai mult

  • Transelectrica își reduce în acest an cheltuielile cu 10%, pe fondul crizei

    Curierul National   

    ___


    Transportatorul național de electricitate Transelectrica își reduce în acest an cheltuielile cu 10% și taie din achiziții, investiții și din cheltuielile de mentenanță, din cauza crizei, a declarat ieri pentru NewsIn directorul general adjunct al companiei, Octavian Lohan.

    'Inițial, ne bugetasem cheltuieli totale de aproximativ 2,8 md. lei. Acum trebuie să ne adaptăm crizei și să facem economii. Analiza nu este completă, urmează să se facă o rectificare bugetară', a declarat Octavian Lohan.

    Transelectrica este Operatorul de Transport și de Sistem din România, care gestionează, operează, întreține, modernizează și dezvoltă rețeaua de transport care cuprinde 78 stații electrice de transformare, cu o capacitate de circa 35.000 MVA, și 9.028 km de linii electrice aeriene de 110/220 kV, 400 kV și 750 kV, aflate în gestiunea a opt sucursale de transport.

    mai mult

  • Ultima strigare pentru convertirea obligatiunilor Bancii Transilvania in actiuni. Pretul: 1,962 lei/actiune, cu 28% mai mare decat cel de la Bursa.

    EconomicTimes.ro   

    ___


    Pretul de conversie pentru convertirea obligatiunilor Bancii Transilvania in actiuni TLV, este de 1,9620 lei /actiune, cu 28,2% mai mare fata de ultimul pret de tranzactionare de la Bursa, a anuntat azi banca.


    Pretul a fost calculat la data de 15 iunie si este egal cu media dintre pretul zilnic maxim si minim al actiunilor, ponderata in functie de volumul zilnic de tranzactii, aferent celor 90 de zile anterioare in care Bursa a fost deschisa pentru tranzactionare.


    In termen de 30 de zile, adica pana in 15 iulie, detinatorii de obligatiuni care doresc convertirea obligatiunilor in actiuni trebuie sa transmita o notificare scrisa si irevocabila privind conversia, catre intermediarul BT Securities.


    Aceasta este ultima ocazie pe care detinatorii de obligatiuni o mai au pentru convertirea obligatiunilor in actiuni. Emisiunea de obligatiuni a fost lansata in 2005 si ajunge la maturitate in acest an. Valoarea totala a emisiunii a fost de peste 24 milioane de dolari.


    Cei mai mare detinatori de obligatiuni si-au convertit deja titlurile. International Finance Corporation (IFC) divizia de investitii a Bancii Mondiale a ales anul trecut sa converteasca obligatiunile, aferente unei participatii de 3,62% din actiunile Bancii Transilvania. IFC cumparase cea mai mare parte a obligatiunilor emise, in suma de 20 milioane de dolari.

    mai mult

  • Anghelache, CNVM: Facem tot posibilul sa evitam impozitarea unica a tranzactiilor bursiere

    WALL-STREET.RO - PIETE DE CAPITAL   

    ___
     Presedintele Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, Gabriela Anghelache, a declarat ca oficialii CNVM se straduiesc sa discute cu autoritatile despre noua grila de impozitare, care include cota unica de 16% pentru castigurile din piata de...

    mai mult

  • Anghelache, CNVM: Piata Rasdaq este si va fi reglementata

    WALL-STREET.RO - PIETE DE CAPITAL   

    ___
    Conform directivei europene MiFID, o piata reglementata este o bursa de valori mobiliare care se supune unor reguli, insa multe dintre companiile de Rasdaq nu indeplinesc conditiile necesare pentru a ramane la tranzactionare, a declarat Gabriela...

    mai mult

  • Pretul de conversie al obligatiunilor BT este de 1,962 lei

    WALL-STREET.RO - PIETE DE CAPITAL   TLV

    ___
    Banca Transilvania (TLV) a anuntat ca pretul de conversie pentru convertirea obligatiunilor emise in 2005 in actiuni este de 1,9620 lei/actiune, potrivit unui comunicat remis Bursei de Valori Bucuresti.

    mai mult

  • Boromir acorda dividende de 0,0082 lei/actiune

    WALL-STREET.RO - PIETE DE CAPITAL   SPCU

    ___
     Actionarii producatorului de produse de panificatie Boromir (SPCU) au aprobat plata unui dividend brut pe actiune, pentru anul 2009, de 0,0082 lei/actiune, pentru actionarii inregistrati in Registrul Actionarilor la data de 18.05.2010.

    mai mult

Pagina

inchide