Stiri bursiere

Informatii piata

Orice miscare a pretului unui instrument financiar listat la bursa are la origine o stire bursiera. Noi iti punem la dispozitie o selectie a celor mai importante stiri financiare de ultima ora, pentru a putea lua deciziile investitionale in deplina cunostinta de cauza.

15.10.2009

14.10.2009

  • Transelectrica estimeaza ca efectele crizei se vor estompa intre 2012-2017

    Wall-Street.ro   TEL

    ___
    Transportatorul national de electricitate Transelectrica estimeaza ca efectele crizei se vor estompa in intervalul de timp 2012-2017 si ca, fata de 2008, consumul net de energie electrica ar putea creste pana in 2017 cu 36%, la 66,22 TWh.' 'Criza financiara declansata la sfarsitul anului 2008 a introdus un element de incertitudine suplimentar, aparut in perioada de finalizare a Planului de perspectiva. Acest element nu a mai putut fi integrat in ipotezele care au stat la baza acestuia. Este insa posibil ca efectele crizei sa se estompeze pe orizontul de timp 2012- 2017, astfel ca evaluarile viitoare sa conduca la concluzii apropiate de cele prezentate in Plan', se arata in 'Planul de Perspectiva al retelei electrice de transport pentru perioada 2008-2012 si orientativ 2017', publicat in octombrie pe portalul Transelectrica. Astfel, Transelectrica isi pastreaza estimarile facute in raportul publicat in luna ianuarie. La nivelul anului 2008, cererea de energie electrica si de putere de varf se acopera in conditii de siguranta cu centralele existente, existand si un excedent de putere neta disponibila de circa 1590MW, potrivit NewsIn. Totodata, puterea instalata in grupurile care urmeaza sa fie casate totalizeaza 2520 MW, dintre care 1290 MW in 2016. Altfel, in perioada 2008-2017, sunt preconizate sa intre in retehnolgizare grupuri insumand 3700MW, urmarindu-se mai ales incadrarea in cerintele europene de protectie a mediului. Pentru perioada 2008 – 2017, ritmul mediu anual preconizat de crestere a consumului final de energie electrica este de 3,2%. 'In Bucuresti, cresterea consumului estimata are o rata mult peste media pe tara', se mai arata in raportul companiei. In ceea ce priveste consumul net (la consumatorul final de energie electrica), acesta a fost in 2008 de 48,40 TWh. Transelectrica estimeaza ca acesta va creste in urmatorii cinci ani cu 18%, astfel a ajunge pana la 57,32 TWh in 2012. Comparativ tot cu anul 2008, consumul net de energie electrica ar putea creste pana in 2017 cu 36%, la 66,22 TWh. De asemenea, productia neta de electricitate s-a ridicat anul trecut la 56,46 TWh si ar putea creste tot cu 18% in urmatorii cinci ani si sa ajunga astfel la 67,10 TWh in 2012 si sa creasca cu 36% pana in 2017, la 77,05 TWh, potrivit estimarilor Transelectrica. 'Pentru a asigura functionarea sigura si stabila a sistemului energetic national, Transelectrica are in vedere cresterea nivelului de securitate a obiectivelor, tinand cont atat de valoarea patrimoniala a obiectivelor, cat si de importanta lor functionala. Strategia Transelectrica cu privire la asigurarea unui nivel corespunzator de securitate a obiectivelor, cu costuri minime, cuprinde evaluarea vulnerabilitatilor si managementul riscului, imbunatatirea continua a capacitatii de raspuns la amenintari, managementul situatiilor de criza, prin care se asigura ca sistemul, ca intreg, este pregatit sa reactioneze la amenintarile fizice si informatice', potrivit documentului citat. Actionarul majoritar al Transelectrica este Ministerul Economiei. Compania gestioneaza, opereaza, intretine, modernizeaza si dezvolta reteaua de transport care este formata din 78 de statii electrice de transformare, cu o capacitate de crica 35.000MVA si 9.000 km de linii electrice aeriene de 110/220kV, 400kV si 750kV, aflate in gestiunea celor opt sucursale de transport. Transportatorul de electricitate are opt sucursale in Bucuresti, Bacau, Constanta, Cluj, Craiova, Pitesti, Sibiu, Timisoara. De asemenea, in prezent, Transelectrica are sase filiale: OPCOM, Smart, ICEMENERG, Formenerg, ICE Service si Teletrans. Sursa: Wall-Street, 14 octombrie 2009

    mai mult

  • Romgaz, Transgaz si CE Craiova, asociate cu Norvegia intr-un proiect de captare a emisiilor de CO2

    Wall-Street.ro   

    ___
    Producatorul de gaze Romgaz, transportatorul national de gaze Transgaz si producatorul de energie electrica Complexul Energetic Craiova vor forma o asociere in cadrul primului proiect de captare a emisiilor de dioxid de carbon din tara, pe care Romania il va realiza in parteneriat cu Norvegia. 'In acest moment, se pun bazele studiului de pre-fezabilitate, cu care vom merge la Bruxelles. Facem acest proiect in parteneriat cu o companie din Norvegia, care ne va da un grant de 100 milioane euro. Asteptam cat de curand ca Guvernul din Norvegia sa aprobe acest grant pentru Romania', a declarat secretarul de stat din Ministerul Economiei (ME), Tudor Serban, citat de NewsIn. Acesta a explicat totodata ca propunerea de a demara acest proiect in Romania a apartinut Norvegiei. 'Negocierile privind aceasta investitie merg inainte. Oricum, pana la 1 ianuarie 2010, ministerele de externe din Romania si Norvegia trebuie sa se intalneasca si sa reinnoiasca Memorandumul de colaborare semnat acum cativa ani', a precizat secretarul de stat din ME. Cel mai probabil, acest proiect de captare a emisiilor de dioxid de carbon va fi facut impreuna cu cea mai mare companie energetica din Norvegia, Statkraft, si ar putea costa pana in 500 milioane euro, dupa cum a anuntat in luna iunie oficialul din ME. Tudor Serban spunea atunci ca participarea norvegienilor va fi de 200 milioane euro, iar 'Romania va participa cu restul de pana la 400-500 milioane euro, cat este estimat ca va costa proiectul'. Oficialul ministerului a mentionat totodata ca nu s-a stabilit inca de unde vor fi luati banii necesari pentru participarea Romaniei. Potrivit acestuia, astfel de proiecte costa chiar si pana la un miliard de euro. Producatorul de energie electrica si termica CE Craiova, ca si de altfel toate termocentralele din tara, sunt intre cei mai mari poluatori. 'Toate termocentralele au probleme, sunt mari poluatori si risca sa fie inchise. Micsorarea noxelor este prioritara. Toata industria are proiecte si programe care au in vedere rezolvarea problemelor de mediu', a adaugat secretarul de stat al Ministerului Economiei. Impreuna, cele trei complexuri energetice din Oltenia (Turceni, Rovinari si Craiova) acopera circa o treime din productia de electricitate a Romaniei. Sursa: Wall-Street, 14 octombrie 2009

    mai mult

  • Ovidiu Marian: Orice guvern va sustine noul prag la SIF-uri

    income   LION  SIF2  SIF3  SIF4

    ___
    Puncte de vedere in favoarea modificarii Initiatorul proiectului de modificare a pragului la SIF-uri considera ca Guvernul va sustine acest proiect in forma finala, asa cum a iesit el de la Comisia de buget-finante a Senatului. Declaratia este in replica la punctul de vedere al Guvernului care a fost transmis Senatului luni. Dar documentul semnat de prim-ministru este un punct de vedere la prima forma a proiectului legislativ. Luni, la Senat a fost inregistrat un punct de vedere al Guvernului, semnat de premierul Emil Boc, in care Guvernul nu sustine proiectul de lege de eliminare a pragului. Acest punct de vedere este datat 15 septembrie, data la ca re proiectul era in forma initiala si sustinea eliminarea pragului de detinere in capitalul celor cinci SIF-uri. Proiectul de lege, amendat la o saptamana? O saptamana mai tarziu insa, dupa discutiile din comisiile de specialitate ale Senatului, au dat aviz favorabil formei finale a proiectului legislativ, amendata dupa discutii cu presedintii celor cinci societati vizate. Astfel, in forma finala, proiectul de lege este un compromis intre initiatori si presedintii SIF-urilor si prevede o majorare a pragului de detinere de la 1% la 5%. „Guvernul, acesta sau altul data fiind situatia in care se afla azi (ieri s-a votat in Parlament motiunea de cenzura - n.r.), va sustine proiectul legislativ in forma in care acesta a iesit de la Comisia de buget-fi¬nante a Senatului”, a declarat pentru „Fi¬nanciarul” senatorul Ovidiu Marian. „Doar la final este un paragraf, care pare dictat de presedintii SIF-urilor in care se vorbeste despre pericolul preluarii ostile a celor cinci societati de investitii financiare si posibi¬litatea delistarii acestora”, a explicat Marian. Drum mai lung de o luna Intarzierea transmiterii punctului de vedere al Guvernului cu privire la proiectul legislativ de modificare a pragului de detinere la SIF-uri este dificil de ex plicat. „Nu este normal ca avizul din partea Guvernului sa intarzie atat de mult. Guvernul va sustine forma cu ridicarea pragului de detinere la SIF-uri la 5%. Trebuie verificata aceasta diferenta dintre data la care a fost semnat documentul si data la care acesta a ajuns la Senat„, a decla¬rat Ovidiu Marian, senator PD-L. Argumente pro, decizie contra Continutul punctului de vedere prezinta atat argumente in favoarea ridicarii pragului de detinere, dar si unele impotriva acestei masuri. Dar concluzia pare sa se bazeze pe argumentele impotriva unei modificari a actualei limite de 1% din capitalul SIF legate de concentrarea actionariatului si a instrumentelor de decizie si control. Astfel, inexistenta unei limite de detinere poate concentra actionariatul, ceea ce va conduce la scaderea numarului de actiuni disponibile la tranzactionare, cu efecte negative pe termen mediu si lung in privinta lichiditatii. Totodata, concentrarea actionariatului ar putea polariza in¬strumentele de decizie si control in favoa rea unui grup de persoane, permitand astfel promovarea intereselor a celui grup, in detrimentul intereselor generale ale societatii, se specifica in document. O alta consecinta a modificarii cadrului legal existent, dupa cum reiese din document, o constituie atingerea pozitiilor de control si preluare a acestor entitati, urmata de posibilitatea retragerii de la tranzactionare a actiunilor SIF. „Avand in vedere considerentele mentionate, Guvernul nu sustine adoptarea propunerii legislative in forma prezentata“, potrivit concluziei Guvernului. Pe de alta parte, in cadrul documentului apar si argumente in favoarea eliminarii limitei, unul dintre acestea fiind legat de posibilitatea intrunirii cvorumului si adoptarea mai usoara a deciziilor importante in AGA. Un alt punct favorabil este posibilitatea atragerii de capital prin emisiune de noi actiuni, in cazul modificarii pragului. In plus, o alta consecinta a modificarii acestui prag este posibilitatea data actionarilor de a controla si monitoriza activitatea administratorilor in conformitate cu principiile de guvernanta corporativa si inclusiv posibilitatea numirii administratorilor prin aplicarea votului cumulativ. Brokerii sunt sceptici Cu toate ca majoritatea brokerilor sus tin de multa vreme o eliminare a pragului de detinere in capitalul celor cinci societati de investitii financiare, acest raspuns dat cu intarziere si la un proiect care ulterior a fost modificat ii face sa fie sceptici. Una dintre problemele care ridica semne de intrebare este data aparitiei acestui document, in ziua in care se voteaza in Parlament motiunea de cenzura contra Guvernului. O alta problema este publicarea unui punct de vedere cu privire la un proiect de le Sursa: Financuarul.com, 14 octombrie 2009

    mai mult

  • Fondul Proprietatea si-a dat acordul sa fie tranzactionat pe ROTC-ul brokerilor

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   

    ___
    Dan Paul: Mai avem foarte putini pasi pana sa dam drumul la mecanism Cum listarea pe o piata reglementata, la Bursa de Valori Bucuresti sau la Londra, pare un deziderat din ce in ce mai greu de atins, Fondul Proprietatea se multumeste si cu piata nereglementata careia brokerii vor sa ii dea drumul in cel mult cateva saptamani. Consiliul de Supraveghere al Fondului a aprobat, luni dimineata, transferul actiunilor FP pe sistemul de tranzactionare Romanian Over-the-Counter (ROTC), o piata nereglementata, ale carei ultime detalii de functionare sunt puse la punct chiar in aceste zile. 'Fondul Proprietatea va incheia un act aditional la contractul pe care il are deja cu Depozitarul Central prin care mentioneaza explicit ca este de acord cu tranzactionarea pe ROTC', a spus, pentru ziarul Bursa, Dan Paul, presedintele Asociatiei Brokerilor si unul dintre initiatorii proiectului ROTC. Deocamdata, transpunerea in practica a acestui proiect a depasit un prim termen limita, fixat initial pentru 1 octombrie. Intarzierea a survenit in conditiile unor discutii prelungite intre Asociatia Brokerilor si Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) privind statutul ROTC si organismul care ar trebui sa il avizeze. 'Mai avem foarte putini pasi pana sa dam drumul OTC-ului', ne-a mai spus domnul Paul, adaugand ca mai multe detalii vor fi comunicate la finele acestei saptamani. Tranzactiile cu actiuni FP ar urma sa reprezinte aproximativ 90% din totalitatea transferurilor realizate pe ROTC, potrivit initiatorilor proiectului, acestia urmarind sa ofere brokerilor un 'business' pe timp de criza care sa ii ajute sa supravietuiasca. Alaturi de actiunile FP, pe ROTC ar urma sa mai fie tranzactionate si actiuni ale unor companii delistate de la Bursa de Valori Bucuresti sau care nu au fost niciodata listate. Nicolae Ivan, consultant 'Cartesian Group': ROTC-ul va curata mult din incertitudinea existenta acum privind tranzactiile cu actiuni FP Nicolae Ivan, consultantul fondului american 'Cartesian Group', care controleaza aproximativ 3% din actiunile FP, considera ca tranzactionarea actiunilor Fondului Proprietatea pe ROTC va reduce incertitudinea aferenta in acest moment schimburilor cu titlurile Fondului. 'Am fost unul dintre suporterii unui astfel de sistem de tranzactionare inca de acum patru ani', a spus, pentru ziarul Bursa, Nicolae Ivan, adaugand: 'Orice piata organizata este buna si va fi mai transparenta decat piata pe care sunt schimbate, in prezent, actiunile Fondului. De altfel, omenirea a avut astfel de piete pentru 250 de ani si nu a avut probleme'. Consultantul 'Cartesian' considera ca listarea Fondului pe Bursa reprezinta o 'perspectiva foarte indepartata', cu atat mai mult cu cat Fondul nu are inca un administrator. 'Consider ca viitorul fund-manager va avea nevoie de 9-12 luni ca sa pregateasca Fondul pentru listare', a mai spus domnul Ivan. Sursa: Bursa, 14 octombrie 2009

    mai mult

  • Guvernul nu sustine ridicarea pragului la SIF-uri, intrucat ar putea reduce lichiditatea actiunilor

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   LION  SIF2  SIF3  SIF4

    ___
    Guvernul nu sustine proiectul legislativ de ridicare a pragului de detinere la societatile de investitii financiare (SIF), deoarece concentrarea actionariatului ar dauna lichiditatii emitentilor, potrivit unui punct de vedere semnat de premierul Emil Boc, potrivit NewsIn. Documentul semnat de seful Guvernului, Emil Boc, a fost inregis trat, ieri, la Senat. Cu toate ca in continutul punctului de vedere sunt prezentate atat argumente in favoarea ridicarii pragului de detinere, dar si unele impotriva acestei masuri, concluzia pare sa se bazeze pe argumentele impotriva unei modificari a actualei limite de 1% din capitalul SIF legate de concentrarea actionariatului si a instrumentelor de decizie si control. Astfel, inexistenta unei limite de detinere poate concentra actionariatul, ceea ce va conduce la scaderea numarului de actiuni disponibile la tranzactionare, cu efecte negative pe termen mediu si lung in privinta lichiditatii. Totodata, concentrarea actionariatului ar putea polariza instrumentele de decizie si control in favoa rea unui grup de persoane, permitand astfel promovarea intereselor acelui grup, in detrimentul intereselor generale ale societatii. O alta consecinta a modificarii cadrului legal existent, dupa cum reiese din document, o constituie atingerea pozitiilor de control si preluarea acestor entitati, urmata de posibilitatea retragerii de la tranzactionare a actiunilor SIF. 'Avand in vedere considerentele mentionate, Guvernul nu sustine adoptarea propunerii legislative in forma prezentata', potrivit concluziei Guvernului. Pe de alta parte, in cadrul documentului apar si argumente in favoarea eliminarii limitei, unul dintre acestea fiind legat de posibilitatea intrunirii cvorumului si adoptarea mai usoara a deciziilor importante in AGA In luna iunie, mai multi senatori si deputati, in frunte cu Ovidiu Marian din partea PD-L, au redactat o propunere legislativa pentru ridicarea pragului de detinere de 1% la societatile de investitii financiare (SIF). Totusi, la mijlocul lunii septembrie, comisia juridica a decis sa acorde un aviz favorabil acestei propuneri legislative, dar cu amendamente, acceptand ca pragul sa fie de 5%. Sursa: Bursa, 14 octombrie 2009

    mai mult

  • Prospectiuni si-a mai rascumparat 75.000 de actiuni proprii

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   PRSN

    ___
    Compania 'Prospectiuni' (simbol PSN), controlata de omul de afaceri Ovidiu Tender, a achizitionat, luni, 75.000 de actiuni proprii, in valoare de 178.725 de lei. Pretul actiunilor a fost de 0,2383 lei/titlu. Societatea desfasoara, de la finele lunii august, un program de rascumparare a unui procent de maxim 10% din capitalul social. Programul de ras cumparare a fost aprobat de actionarii companiei in Adunarea Generala de la finele lunii septembrie 2008 si stipuleaza ca titlurile achizitionate vor fi folosite pentru programele de optiuni de actiuni sau pentru a fi alocate actionarilor sau unei companii asociate. Actionarii 'Prospectiuni' au alocat, atunci, suma maxima de 71,8 milioane de lei, lu?nd in calcul un pret maxim de achizitie de 1 leu/titlu. In primul semestru al anului, compania a inregistrat un profit de 22, 26 milioane de lei, in crestere fata de profitul inregistrat in perioa da similara din 2008, de 1,84 milioa ne de lei. Compania are o valoare de piata de 170, 89 milioane de lei, potrivit pretului de 0,238 lei/actiune inregis trat in sedinta bursiera de ieri. Societatea 'Tender' controleaza 69,48% din actiunile PRSN, iar societatea de investitii financiare 'Muntenia' are o participatie de 11,86% din companie Sursa: Bursa, 14 octombrie 2009

    mai mult

  • Bursa s-a pus pe recuperat, asteptand o rezolvare rapida a crizei politice

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   

    ___
    '... se poate finaliza mai repede decat se credea', spune Alin Brendea, directorul de operatiuni de la Prime Transaction.

    mai mult

13.10.2009

  • Mobius, Templeton: Actiunile romanesti sunt atractive, dar leul e supraevaluat

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   

    ___
    Perceptia de pe pietele internationale privind Romania s-a imbunatatit in ultima perioada, in ciuda avertismentelor de la agentiile de rating, iar pietele emergente, inclusiv Romania, au perspective bune, considera Mark Mobius, seful diviziei de investitii pe piete emergente a companiei americane Franklin Templeton. Mark Mobius, unul dintre cei mai influenti investitori de pe piete emergete, a spus intr-un interviu pentru ZF ca va porni in urmatoarele saptamani in cautarea unor posibile investitii in Romania pentru fondurile internationale pe care le administreaza. El este cunoscut ca globetrotter-ul pietelor emergente, avand in fiecare an sute de intalniri cu companii din destinatii considerate exotice pe pietele de capital, ca parte a procesului de selectie a investitiilor. Mobius, impreuna cu o echipa de analisti, va avea mai multe intalniri in urmatoarele saptamani cu managerii catorva zeci de companii romanesti 'pentru a gasi oportunitati de investitii pentru portofoliile administrate de Franklin Templeton'. Printre acestea, companii listate, dar si companii nelistate aflate in portofoliul Fondului Proprietatea: Petrom, BRD, Banca Transilvania, Hidroelectrica, Transgaz, Transelectrica si complexurile energetice de la Turceni si Craiova. 'Vom avea in echipa si specialisti in investitii de private-equity pentru companiile nelistate cu care vom avea intalniri', precizeaza Mobius. Franklin Templeton este castigatorul contractului de administrare a Fondului Proprietatea, dar semnarea propriu-zisa a contractului dintre companie si reprezentantii guvernamentali treneaza de cateva luni. In privinta Fondului Proprietatea, Mobius este rezervat in declaratii. 'Asteptam semnarea de catre guvern a contractului de administrare si de aceea nu dorim sa facem declaratii in privinta Fondului. Dupa aceea va vom putea oferi mai mule detalii', spune el. Investitii de 2 miliarde de dolari in Europa de Est Romania a atras pana acum doar o mica parte din investitiile Franklin Templeton in regiune. 'Avem investitii de 2 miliarde de dolari in Europa de Est, din care o suma mica este investita in Romania. Deocamdata nu am luat nicio decizie privind investitii suplimentare in Romania, dar cautam noi oportunitati', spune Mobius. 'Nu avem o limita pentru investitiile in Romania, dar lichiditatea de pe piata este redusa si sunt putine companii listate. Ne-am bucura sa vedem mai multe companii listate pe piata.' Fondurile destinate pietelor emergente administrate de Franklin Templeton detin actiuni in companii cum sunt Petrom, BRD sau Vimetco (actionarul majoritar al Alro Slatina, listat la Bursa din Londra). 'Suntem interesati de sectorul energiei si de cel bancar si ne uitam la posibilitatea de a largi lista companiilor in care investim.' Atitudinea managerilor fata de actionari reprezinta de altfel una din principalele criterii dupa care Mobius selecteaza companiile unde investeste. 'Suntem preocupati de guvernanta corporatista, de felul cum companiile isi trateaza investitorii. Stim ca asta e o problema in Romania, dar guvernanta corporatista e o problema peste tot in lume', spune Mark Mobius. Cu o experienta de peste 30 de ani, el este unul din cei mai influenti investitori de pe pietele emergente. 'Filozofia noastra de investitii este sa cumparam actiuni pentru un orizont de cinci ani. Exista actiuni pe care le avem in portofoliu de 20 de ani, dar cautam companii care sa isi poata creste valoarea intr-un orizont de cinci ani.' Perspective bune pentru piata romaneasca, in ciuda agentiilor de rating Mobius spune ca este optimist in privinta pietelor pentru perioada urmatoare 'Pe piete exista o cantitate tot mai mare de bani, iar pietele sunt foarte departe de maxime'. El considera ca si piata romaneasca ofera perspective bune, dar, ca investitor international, este preocupat de riscul valutar. 'Cred ca actiunile romanesti se tranzactioneaza in prezent la valori atractive. Pe de alta parte, o problema este faptul ca leul este supraevaluat. Din punctul de vedere al paritatii puterii de cumparare leul este supraevaluat pe piata valutara. Pe de alta parte, dobanzile din Romania sunt inca mari, iar asta contribuie la sustinerea cursului la aceste valori. Evolutia cursului va depinde pana la urma de cum va evolua inflatia', spune Mobius. Desi agentiile de rating au tras in ultima perioada mai multe semnale de alarma in privinta Romaniei, seful investitiilor pe piete emergente de la Franklin Templeton spune ca perceptia privind Romania s-a imbunatatit. 'Ne uitam la ce spun agentiile de rating, dar ne uitam in principal la spread-ul obligatiunilor romanesti pe pietele internationale. In ultima perioada acesta a scazut, ceea ce este un lucru bun', spune el. Spread-ul se refera la prima de randament cu care se tranzactioneaza obligatiunile romanesti fata de un randament de referinta cum ar fi cel la obligatiunile germane sau americane si reflecta perceptia pietelor asupra riscului investitiilor in Romania. 'Au fost cateva atentionari de la agentiile de rating in ultima perioada privind posibilitatea de scadere a riscului de tara, dar noi suntem increzatori ca politicile economice din Romania vor fi unele pozitive, iar acordul cu FMI va fi dus la bun sfarsit', spune Mobius. El lucreaza la Fraklin Templeton din 1987 si administreaza in prezent portofolii de pe pietele emergente in valoare de circa 25 de miliarde de dolari prin cele 15 birouri deschise de companie pe astfel de piete. Sursa: Ziarul Financiar, 13 octombrie 2009

    mai mult

  • Prins intre ciocan si nicovala, Enache Jiru a refuzat sa semneze contractul de administrare al Fondului Proprietatea cu Templeton

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   

    ___
    Actionarii Fondului Proprietatea (FP) trebuie sa numeasca o noua persoana pentru semnarea contractului de administrare cu Franklin Templeton, dupa ce Enache Jiru a renuntat la mandat, motivand ca a fost pus intr-o situatie contradictorie. Pe 7 septembrie, presedintele Comisiei de selectie a administratorului FP a primit mandat din partea actionarilor (Ministerul Finantelor Publice alaturi de 2.700 de persoane fizice si juridice) sa semneze contractul de administrare cu compania britanica. Contractul nu a fost semnat nici pana in prezent, chiar daca Templeton a cazut de acord asupra unui act aditional-negociat la solicitarea Ministerului. Mai exact, contractul de administrare a fost semnat doar de reprezentantii Templeton, in urma cu doua saptamani, inaintea expirarii termenului limita, potrivit unor surse din piata. 'Actionarii va trebui sa desemneze o alta persoana pentru semnarea contractului. M-am aflat intr-o situatie contradictorie, mandatul primit de la actionari este in contradictie cu solicitarea Guvernului inaintata prin Ministerul de Finante de a renegocia contractul', a spus Enache Jiru. Cu toate acestea, prin alegerea de a renunta la mandat Enache Jiru a dat curs solicitarilor Ministerului de Finante de a renegocia anumite clauze din contract, si a pus in plan secund mandatul primit de la actionari, printre care se numara si Ministerul Finantelor. Actionarii minoritari sunt revoltati Decizia lui Jiru a starnit nemultumiri in randul actionarilor privati, care controleaza aproximativ 37% din Fond -, unii dintre acestia afirmand ca presedintele Comisiei ar trebui sa isi dea demisia din functie. 'Este imoral ceea ce se intampla. Nu exista nicio baza legala a refuzului de a semna contractul. Domnul Jiru ar trebui sa isi dea demisia de la conducerea Comisiei de selectie', a precizat Nicolae Ivan, reprezentantul fondului american Cartesian care detine o participatie de peste 2,5% la Fond. De aceeasi opinie este si Corin Trandafir, avocatul mostenitorilor Malaxa - actionari la Fond, care sustine ca 'din punct de vedere juridic nimic nu ar fi trebuit sa impiedice semnarea contractului'. Mai mult, renegocierile si intocmirea actului aditional s-au derulat cu discretie, observatiile aduse de Finante contractului aprobat nefiind facute publice. 'Nimeni nu are nicio idee despre ce anume a fost renegociat cu Templeton', a continuat Ivan. Actul aditional al contractului de administrare a fost trimis spre aprobare Guvernului saptamana trecuta, insa nu a fost aprobat pana in prezent. Daca ar fi existat o persoana mandatata, contractul de administrare ar fi putut fi semnat fara a mai astepta votul executivului, avand in vedere ca toate observatiile au fost acceptat de Templeton. De asemenea, Fondul va trebui sa convoace o noua adunare generala in care actionarii sa aprobe actul aditional si sa mandateze o persoana pentru semnarea contractului. Avand in vedere ca oferta de administrare inaintata de Templeton expira in prima parte a lunii decembrie, convocarea acestei Adunari ar trebui sa aiba loc cat mai curand. Oferta Franklin Templeton pentru administrarea Fondului Proprietatea a fost declarata castigatoare inca din luna iulie de catre Comisia de Selectie. Fondul are nevoie de un administrator pentru a putea fi inregistrat la CNVM si pentru a putea fi demarate procedurile de listare la Bursa. Fondul Proprietatea, creat pentru despagubirea fostilor proprietari de imobile deposedati abuziv de regimul comunist, este una dintre cele mai mari afaceri din Romania, avand active de circa 2,7 miliarde de euro si participatii la cele mai importante companii din sectorul energetic, printre care se numara Petrom, Romgaz si Hidroelectrica. Fondul are peste 2.000 de actionari. Sursa: Ziarul Financiar, 13 octombrie 2009

    mai mult

Pagina

inchide