Stiri bursiere

Informatii piata

Orice miscare a pretului unui instrument financiar listat la bursa are la origine o stire bursiera. Noi iti punem la dispozitie o selectie a celor mai importante stiri financiare de ultima ora, pentru a putea lua deciziile investitionale in deplina cunostinta de cauza.

05.06.2009

  • Ministerul Sanatatii este noul actionar majoritar al Antibiotice

    Wall-Street.ro   ATB

    ___
    Autoritatea de Valorificare Activelor Statului (AVAS) si-a transferat detinerea in cadrul companiei farmaceutice Antibiotice Iasi (ATB) catre Ministerul Sanatatii, conform unui comunicat remis Bursei de Valori Bucuresti. Astfel, cel mai mare actionar al Antibiotice este acum Ministerul Sanatatii, cu o detinere de 53,01%. Ceilalti actionari sunt SIF Oltenia (SIF5) cu o participatie de 10,09%, iar fondul Hyposwiss detine 5,01% din capitalul social al companiei. Antibiotice Iasi are un capital social de 45,49 milioane lei, divizat in 454,9 milioane actiuni cu o valoare nominala de 0,10 lei. Actiunile Antibiotice au incheiat ultima sedinta de tranzactionare la pretul de 0,54 lei pe titlu, nivel la care capitalizarea companiei este 238,8 milioane lei (56,9 milioane euro). Sursa: Wall-Street, 5 iunie 2009

    mai mult

  • Seful grupului RTC si-a redus sub 1% participatia la SIF1

    Wall-Street.ro   LION

    ___
    Octavian Radu, proprietarul grupului de firme RTC, si-a micsorat participatia, pe care o detine cu sotia sa, in cadrul SIF Banat-Crisana (SIF1) la sub 1%, potrivit unei raportari remise Bursei de Valori Bucuresti. Astfel, Octavian Radu detine 0,97% din capitalul social al companiei, la inceputul lunii mai raportand o participatie de 1,17%. Societatea are un capital social de 54,88 milioane lei impartit in 548 milioane actiuni cu o valoare nominala de 0,1 lei. Cotatia SIF1 a stagnat in ultima sedinta, cotatia fiind de 0,845 lei/actiune, iar valoare de piata a societatii este de 463,7 milioane lei (110 milioane euro). Sursa: Wall-Street, 5 iunie 2009

    mai mult

04.06.2009

  • SIF Oltenia nu da dividende din cauza proceselor

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   

    ___
    Conducerea SIF Oltenia (SIF5) spune ca nu va distribui pentru moment dividende actionarilor asa cum a decis Adunarea Generala din luna aprilie, pentru ca hotararile luate de actionari atunci au fost atacate in 12 dosare in instanta. In aceeasi situatie s-ar putea afla si celelalte SIF-uri, ale caror hotarari sunt contestate de actionarii nemultumiti ca li s-au anulat din voturi, insa nu se stie exact ce vor decide conducerile acestora in urma noilor cereri in judecata. 'Hotararea de distribuire de dividende este contestata si pana nu se solutioneaza contestatiile nu putem distribui dividende. Avem 11 dosare si cu cel al lui Chelu 12 in care se cere anularea hotararilor din AGA din 24 aprilie, printre care si distribuirea de dividende. Daca celelalte hotarari aveau cat de cat o miza, asta nu are si nu inteleg de ce e atacata cand tot actionarii au cerut sa fie introdusa pe ordinea de zi', a declarat Tudor Ciurezu, vicepresedintele SIF Oltenia. El justifica masura prin faptul ca daca SIF-ul ar distribui dividende actionarilor si unul dintre actionarii care au atacat decizia are castig de cauza, societatea de investitii financiare ar trebui sa recupereze banii pe dividende de la cateva milioane de actionari. Solutionarea proceselor pe care SIF-urile le au pe rol ar putea dura insa ani de zile, timp in care actionarii nu si-ar primi dividendele cuvenite. Tudor Ciurezu spune ca unii dintre actionarii care au contestat deciziile AGA nici macar nu s-au prezentat la vot. Initial, conducerea SIF Oltenia propusese actionarilor nedistribuirea de dividende, in conditiile in care nu dispunea de lichiditati suficiente la inceputul anului. Intre timp, societatea a incasat 18 mil. euro din vanzarea actiunilor la Automobile Craiova. SIF5 ar trebui sa distribuie dividende de 8,4 mil. euro din profitul anului trecut, conform deciziei AGA. Reprezentantii SIF Transilvania, care la randul lor au primit 8 cereri de chemare in judecata pentru constatarea nulitatii absolute a hotararii AGA din 25 aprilie, spun ca, asa cum sunt formulate, respectivele contestatii se refera la toate punctele de pe ordinea de zi a AGA, inclusiv distribuirea de dividende si ca acestia ar fi putut sa ceara anularea numai a unor anumite puncte daca doreau acest lucru. Majoritatea firmelor care contesta hotararile SIF-urilor din ultima Adunare a Actionarilor sunt firme din Galati prezumate ca facand parte din grupul omului de afaceri Catalin Chelu. Chelu, care a contestat in nume propriu deciziile din AGA la SIF Oltenia, a declarat ca nu s-a referit si la acordarea de dividende, ci numai la anumite puncte din hotararea luata de actionari. 'Numai anumite puncte am contestat, nu hotararea AGA in totalitate. Nu este atacata hotararea de distribuire de dividende', spune Catalin Chelu. Conducerea SIF Oltenia spune ca si hotararile luate de actionari din noiembrie anul trecut au fost atacate de 20 de actionari si in acest moment societatea de investitii este implicata in circa 40 de procese prin care actionarii cer anularea unor hotarari a AGA. Sursa: Ziarul Financiar, 4 iunie 2009

    mai mult

  • Iese Patriciu de tot din afacerea Rompetrol?

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   PTR  RRC

    ___
    Dinu Patriciu, 58 de ani, considerat cel mai bogat om din Romania, este la un pas de a se retrage din afacerea Rompetrol. Potrivit unor surse din piata, Patriciu ar discuta intens cu kazahii de la KazMunaiGaz (KMG), companie de stat care a preluat in vara anului 2007 un pachet de 75% din Rompetrol, vanzarea pachetului pe care il mai detinea in cadrul grupului. Patriciu nu a putut fi contactat pana la inchiderea editiei, el fiind unul dintre cei mai discreti oameni de business locali in ceea ce priveste tranzactiile in care Rompetrol si el personal au fost sau ar putea fi implicati. 'Tranzactia a avut loc saptamana trecuta si deja exista un esalon de manageri kazahi pregatiti sa-i inlocuiasca pe cei existenti. Este o presiune interna fantastica', spun surse din piata. Nici reprezentantii KMG nu au comentat. 'Vanzarea actiunilor pe care Patriciu le mai detinea in Rompetrol a avut loc, un anunt urmand sa fie facut la inceputul lunii iulie. Managerii din esalonul intai isi pregatesc exitul, perioada in care mai stau in Rompetrol depinzand exclusiv de noii actionari', au mai precizat sursele. In structura de conducere a companiei au fost adusi mai multi kahazi dupa tranzactia din 2007. Valoarea tranzactiei din 2007 a fost de 1,6 mld. $. Dupa aceasta tranzactie, Patriciu a ramas cu o participatie de 20% din grup si Phil Stepheson mai detinea 5%. Sursa: Ziarul Financiar, 4 iunie 2009

    mai mult

  • Teraplast a rascumparat 73% din program

    income   TRP

    ___
    Conducerea producatorului de placi si profile din material plastic Teraplast Bistrita a achizitionat, incepand din 10 martie, aproape 73% din cele 4,5 milioane de actiuni aprobate de actionari in programul de rascumparare. La finele anului trecut, actionarii au decis rascumpararea a 1,51% din capital, urmand ca aceste titluri sa fie ulterior revandute directorilor executivi. Programul de rascumparare se deruleaza in maximum noua luni de la data demararii programului. Pana in acest moment, Teraplast a rascumparat 3,28 milioane de actiuni pentru care a platit 1,15 milioane de lei. Sursa: Financiarul.com, 4 iunie 2009

    mai mult

  • Mariana Gheorghe: Petrom isi va revizui investitiile pentru 2010

    DailyBusiness.ro   SNP

    ___
    Petrom isi va revizui programul de investitii pentru 2010, in contextul noilor realitati economice, si isi va extinde investitiile in domeniul energiei regenerabile, a declarat, miercuri, Mariana Gheorghe, directorul general executiv al Petrom. Petrom si-a stabilit pentru 2009 investitii de 1,1 miliarde euro, in explorare si productie, rafinare si in noua centrala electrica, ale carei lucrari au inceput miercuri. Gheorghe a declarat ca, in noua strategie, Petrom va miza mai mult pe energia regenerabila. 'La sfirsitul anului, vom comunica o abordare strategica noua. Vom anunta, de asemenea, si decizia pe care o vom lua in privinta energiei regenerabile', a spus Gheorghe. 'Totodata, Petrom isi va revizui investitii pentru anul viitor. Atentia va fi indreptata catre cele doua rafinarii (Arpechim si Petrobrazi - n.r.)', a adaugat seful companiei. Petrom intra pe piata furnizorilor de energie electrica Compania vizeaza implicarea activa in piata de energie, urmand sa comercializeze si energie electrica, de la sfarsitul acestui an. 'Energia electrica va fi achizitionata de pe piata, pentru ca inca nu suntem producatori', a spus Mariana Gheorghe. Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) a autorizat Petrom sa produca si sa furnizeze energie electrica. Petrom a inceput, miercuri, constructia unei electrice pe gaze de la Brazi, cu o investitie de 500 milioane de euro. 'Proiectul nostru, in care investim circa 500 milioane de euro, este un pas important nu numai pentru companie, dar si pentru piata de electricitate din Romania', a declarat Gerald Kappes, membru al Directoratului Petrom. 'Dupa punerea in functiune, centrala de la Brazi va furniza circa 8% din electricitatea produsa in Romania, iar cea mai mare parte este destinata pietei. Recent am obtinut si licenta de furnizare de electricitate, ceea ce ne va permite sa devenim un jucator activ pe piata de energie electrica pana la sfarsitul acestui an', a mai spus Kappes. Finantarea proiectului este asigurata atat din sursele Petrom cat si prin doua credite corporative negarantate semnate cu Banca Europeana de Investitii (BEI) si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), fiecare in valoare de 200 milioane de euro. Centrala va fi construita de un consortiu format din General Electric (USA) si Metka (Grecia), termenul de livrare fiind septembrie 2011. Petrom va incepe furnizarea in sistemul energetic national in a doua parte a anului 2011. Sursa: Daily Business, 4 iunie 2009

    mai mult

  • BCR, listata cel mai devreme la finele anului 2010

    Business Standard   EBS  LION  SIF2  SIF3  SIF4

    ___
    BCR, liderul pietei in functie de active, ar putea fi listata la Bursa de Valori Bucuresti, cel mai devreme la finele anului 2010, iar Societatile de Investitii Financiare nu vor refuza sa contribuie la majorarea capitalului bancii, afirma unii dintre reprezentantii SIF-urilor. Actionarii BCR, respectiv reprezentantii grupului austriac Erste Bank si cei ai SIF-urilor, au avut inclusiv ieri o intalnire, pentru a discuta despre variantele de majorare a capitalului bancii si despre amanarea listarii la BVB. Cea mai mare banca din piata, aflata sub controlul austriecilor de la Erste Bank, ar urma sa pompeze in majorarea capitalului putin peste 100 mil. euro in acest an si in 2010, in urma testelor de stres aplicate de BNR la solicitarea FMI. “Niciun SIF nu va refuza sa mearga la o majorare de capital la BCR. Daca deranjeaza suma cu care urmeaza sa se majoreze capitalul, se pot lua in calcul si rezervele, altele decat cele legale. In ceea ce priveste listarea bancii, toate SIF-urile sunt de acord ca nu este momentul. Sfarsitul anului 2010 este termenul cel mai apropiat la care ar putea fi listata”, afirma unul dintre reprezentantii actionarilor minoritari. Presedintele executiv al bancii, Dominic Bruynseels, a declarat recent ca BCR va avea nevoie de capital suplimentar daca BNR va ridica pragul ratei de solvabilitate de la 8% (minim admis - n.red.), in prezent, la 10% pentru bancile comerciale, in sistemul de contabilitate romanesc, dar ca nu se pune problema disponibilitatii fondurilor. Pentru testele de stres, BNR nu a luat in calcul veniturile exceptionale realizate de banci. Bancile trebuie sa aduca necesarul suplimentar de capital in doua transe, prima pana la 30 septembrie 2009, iar a doua pana la 31 martie 2010. Bancile trebuie sa aduca, in urmatoarele luni, capital suplimentar, astfel incat sa aiba o rata a solvabilitatii peste 10%, nivel stabilit, in mod prudential, de catre banca centrala, in conditiile in care nivelul minim reglementat este de 8%. Austriecii de la Erste Bank au anuntat, la inceputul anului, ca amana, in criza, planurile de listare a BCR la Bursa de Valori Bucuresti, pentru momentul in care piata va oferi conditii mai bune, desi termenul prevazut in contractul de privatizare este toamna anului 2009. “Cred ca SIF-urile au un interes relativ limitat in acest moment sa listeze BCR. Pentru 2009, ar trebui sa uitam de listare, pietele sunt foarte nervoase. Va fi nevoie de timp pana cand increderea in potentialul de crestere a Romaniei si in restul tarilor europene va reveni. Daca avem noroc, putem astepta pana in 2010, dar parerea mea este sa asteptam pana in 2011”, puncta, in martie, directorul general al grupului Erste Bank, Andreas Treichl. Castigul BCR a fost afectat de provizioane, iar banca a raportat un profit net, dupa impozitare si plata intereselor minoritare, de 78,3 mil. euro in primul trimestru. Activele BCR au crescut cu 4,9%, la 67,66 mld. lei (16,82 mld. euro) la finele lunii martie 2009. Erste detine 69,3% din actiunile BCR, cei mai importanti actionari minoritari fiind SIF-urile. Sursa: Business Standard, 4 iunie 2009

    mai mult

  • Negocierile pentru preluarea de catre Oltchim a Petrochemicals Arges, finalizate intr-o luna

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   OLT  SNP

    ___
    Negocierile dintre Petrom, Ministerul Economiei si Oltchim pentru preluarea de catre combinatul chimic din Ramnicu Valcea a petrochimiei de la Arpechim vor mai dura aproape o luna, a declarat directorul general al Oltchim, Constantin Roibu, informeaza Newsin. 'Noi am negociat si pana acum cu Petrom, in nume propriu, dupa estimarile mele, intr-o luna, vom finaliza aceste negocieri', a precizat Roibu. Partile implicate au demarat recent discutii pentru preluarea Petrochemicals Arges de la Petrom, in folosul Oltchim, pentru care combinatul chimic ar trebui sa-si plateasca datoriile catre Arpechim, care se ridica la 35 milioane euro. La mijlocul lunii iunie 2007, Petrom anunta ca a infiintat compania Petrochemicals Arges, care preia activitatile petrochimice ale rafinariei Arpechim si care urma sa functioneze independent incepand cu trimestrul al patrulea al anului 2007. De Petrochemicals Arges s-a aratat interesat si Grupul german PCC (Petro Carbo Chem), actionar minoritar al Oltchim Ramnicu Valcea. Actionarul majoritar al Oltchim este Ministerul Economiei, cu 54,7905% din actiuni, in timp ce PCC SE detine 12,1581% din actiunile companiei. Restul actiunilor apartin persoanelor fizice (17,2295%) si persoanelor juridice (15,8108%). Sursa: Bursa, 4 iunie 2009

    mai mult

03.06.2009

  • Statul admite ca vanzarea fortata la SIF-uri contravine Constitutiei

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   LION  SIF2  SIF3  SIF4

    ___
    Procurorul care a participat ieri din partea statului la procesul de la Curtea Constitutionala prinvind pragul de detinere la societatile de investitii financiare (SIF) a admis ca o parte din legislatia referitoare la prag este neconstitutionala. Este vorba de obligatia investitorilor de a vinde actiunile care depasesc 1% dintr-o SIF. Curtea nu a luat insa ieri nicio decizie, verdictul urmand sa fie dat pe 16 iunie. Procedura Curtii Constitutionale prevede ca pe langa partile care fac parte din procesul de fond participa si un procuror, care reprezinta interesele statului. 'Procurorul a admis ca prevederea legala conform careia actionarii care detin mai mult de 1% din capitalul unei SIF trebuie sa vanda in termen de trei luni este neconstitutionala', a spus pentru ZF avocatul Cristian Dutescu, care reprezinta societatea Comrimet din Galati, implicata intr-un proces cu SIF Oltenia. Comrimet a fost acuzata de SIF Oltenia ca ar actiona in mod concertat cu omul de afaceri Catalin Chelu si, ca urmare, drepturile sale de vot intr-o adunare generala a actionarilor au fost suspendate. Societatea a contestat constitutionalitatea prevederilor privind pragul. Sedinta Curtii Constitutionale privind pragul de detinere de la SIF-uri a avut loc ieri, iar in mod uzual decizia se ia in aceeasi zi. Curtea a decis insa amanarea cu doua saptamani a unei decizii privind pragul. SIF-urile sunt implicate incepand de anul acesta intr-un numar ridicat de procese in justitie dupa ce au aplicat pentru prima data suspendarea drepturilor de vot pentru actionarii care au considerat ca actionaeza in mod concertat. Desi prevederea exista de mai multi ani, prima punere in practica a coincis cu alegerile pentru membrii consiliilor de administratie ale SIF-urilor, care nu au inregistrat modificari majore in urma alegerilor. O alta exceptie de neconstitutionalitate privind pragul de la SIF-uri ar putea fi ridicata de SIF Transilvania, conform declaratiilor reprezentantilor acesteia. Actionarii SIF Transilvania au aprobat ridicarea pragului de detinere la 5%, cu limitarea drepturilor de vot la 1%. CNVM nu a aprobat insa modificarea din cauza prevederilor legale in vigoare. SIF-rile au scazut cu circa 4% ieri dupa aparitia pe piata a informatiilor privind amanarea deciziei Curtii, si au incheiat ziua cu o scadere de 0,8% fata de ziua anterioara. Sursa: Ziarul Financiar, 3 iunie 2009

    mai mult

  • Erste discuta cu SIF-urile majorarea capitalului BCR

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   EBS  LION  SIF2  SIF3  SIF4

    ___
    Reprezentantii celor cinci SIF-uri si ai Erste Group - actionarul majoritar al BCR - se intalnesc astazi pentru a discuta variante de majorare a capitalului social al BCR, cea mai mare banca de pe piata, afirma surse bancare. Necesitatea suplimentarii capitalului a fost confirmata recent atat de seful bancii, Dominic Bruynseels, cat si de Erste, in conditiile in care BNR solicita majorarea gradului minim de solvabilitate al bancilor de la 8% la 10%, conform intelegerii cu FMI pentru consolidarea rezistentei sistemului bancar. Cerinta de majorare a capitalului social a rezultat in urma testelor de stres aplicate de BNR tuturor bancilor importante de pe piata. SIF-urile, care detin o treime din actiunile bancii, primesc de la BCR dividende insumand echivalentul a circa 60 mil. euro aferente anului 2008, unele alegand sa pastreze deocamdata banii in depozit la termen. Aceste lichiditati le-ar permite sa participe la o majorare a capitalului cu 100 mil. euro, insa o asemenea operatiune ar pune presiune asupra disponibilitatilor SIF-urilor. Din cauza constrangerilor de lichiditate, patru dintre SIF-uri, adica mai putin SIF Muntenia, au renuntat sa participe la majorarile de capital de la Bancpost din prima parte a acestui an. Mai mult, surse de pe piata afirma ca acestea iau in calcul vanzarea participatiilor la Bancpost si folosirea lichiditatilor astfel obtinute pentru a participa la majorarea capitalului social al BCR, una dintre cele mai importante surse de dividende, spre deosebire de Bancpost, care nu si-a mai recompensat actionarii. Pragul de 1%, in disputa Curtea Constitutionala a amanat ieri pentru data de 16 iunie luarea unei decizii privind constitutionalitatea pragului de detinere de 1% de la SIF-uri. Firma Comrimet din Galati, prezumata ca ar actiona in mod concertat cu omul de afaceri Catalin Chelu, a invocat exceptia de neconstitutionalitate privind pragul de detinere. Sursa: Ziarul Financiar, 3 iunie 2009

    mai mult

Pagina

inchide