Stiri bursiere

Informatii piata

Orice miscare a pretului unui instrument financiar listat la bursa are la origine o stire bursiera. Noi iti punem la dispozitie o selectie a celor mai importante stiri financiare de ultima ora, pentru a putea lua deciziile investitionale in deplina cunostinta de cauza.

29.10.2008

  • Chimopar si-ar putea majora capitalul social cu 26%

    Wall-Street.ro   

    ___
    Actionarii producatorului de substante chimice Chimopar Bucuresti (CPR) au aprobat propunerea conducerii de a majora capitalul social cu 6,73 milioane lei, pana la 32,6 milioane lei, potrivit comunicatului transmis marti Bursei de Valori Bucuresti. Pentru majorarea capitalului vor fi emise 2,69 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 2,50 lei. Astfel, fiecare actionar va putea subscrie la un pret egal cu valoarea nominala, 1,26 actiuni noi la fiecare titlu detinut. De asemenea actionarii au stabilit ziua de 13 noiembrie ca data de inregistrare pentru delimitarea celor care vor beneficia de dreptul de preferinta. Compania are un capital social de 25,86 milioane lei, divizat in 10,34 milioane actiuni, cu valoarea nominala de 2,50 lei. In prezent, Chimopar este detinuta de Jafco Holding Romania SA, care controleaza 73,81% din totalul actiunilor, in timp ce SIF Muntenia (SIF4) are o participatie de 14,58%. Potrivit ultimei cotatii, de 3,60 lei, inregistrata in sedinta din 24 octombrie, capitalizarea societatii este de 37,23 milioane lei (9,96 milioane euro). Titlurile Chimopar sunt tranzactionate la BVB, la categoria necotate, sub simbolul CPR. Sursa: Wall-Street, 29 octombrie 2008

    mai mult

  • Profit dublu pentru Practic Bucuresti in primele 9 luni

    DailyBusiness.ro   PRBU

    ___
    Practic Bucuresti (PRBU) a afisat in primele noua luni ale acestui an un profit net de 8,66 milioane lei (2,38 milioane euro), de aproape 2,5 ori mai mare decat cel din aceeasi perioada din 2007, pe fondul sporirii afacerilor cu 45%, arata datele financiare publicate luni pe Bursa. In primele noua luni de anul trecut, Practic Bucuresti a avut un profit net de 3,53 milioane lei. Afacerile companiei au avansat cu 45% in primele trei trimestre din 2008, la 17,6 milioane lei (4,84 milioane euro), comparativ cu intervalul echivalent din 2007, cand acestea s-au cifrat la 12,1 milioane lei. Practic Bucuresti are ca domeniu de activitate inchirierea si subinchirierea imobilelor. Compania are un capital social de 1,48 milioane lei, divizat in 593.900 actiuni, cu o valoare nominala de 2,50 lei. Actionarii principali ai societatii sunt Zerlin Dimofte, cu 48,47% si International Business&Trading LTD, cu 32,15%. Valoarea de piata a companiei este de 106,9 milioane lei (29 milioane euro), conform ultimei cotatii de 180 lei, stabilita in cadrul sedintei de tranzactionare din 24 octombrie. Titlurile Practic Bucuresti se tranzactioneaza la categoria de baza a pietei Rasdaq, sub simbolul PRBU. Sursa: Daily Business, 29 octombrie 2008

    mai mult

28.10.2008

  • S&P scade ratingul Romaniei

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   

    ___
    Agentia americana de evaluare Standard& Poor's (S&P) a retrogradat Romania din grupa tarilor cu risc scazut pentru investitii, coborand ratingul suveran de la 'BBB-' la 'BB+', penalizand angajamentele politice de crestere a cheltuielilor bugetare si readucand ratingul de tara la nivelul din 2005. Aceasta este prima scadere de rating din '99 incoace. Analistii S&P, care au vizitat Bucurestiul in septembrie, afirma ca scaderea ratingului reflecta riscurile in crestere din cauza unei indatorari ridicate a sectorului privat si a dependentei de canalul finantarilor externe care a devenit tot mai nesigur in contextul crizei financiare internationale. 'Conditiile de finantare pe plan global tot mai dificile, acompaniate de o relaxare a politicilor fiscale si de venituri inaintea alegerilor generale au potentat progresiv riscurile pentru o incetinire a economiei, mai ales pe fondul indatorarii puternice a sectorului privat', sustin analistii agentiei de rating. Nici Guvernul, nici BNR nu au comentat anuntul pana la inchiderea editiei. 'Este o veste foarte proasta pentru Romania. Va fi din ce in ce mai greu sa evitam pericolele. Sper ca macar acum in ceasul al 12-lea sa fie un semnal de trezire pentru clasa politica, care se joaca de mult timp cu focul', a declarat pentru ZF Radu Craciun, presedintele Asociatiei Analistilor Financiar- Bancari din Romania. In argumentatia pentru depunctarea Romaniei, S&P afirma ca aproximativ o treime din cresterea pasivelor bancare este asigurata prin finantari atrase din strainatate, in special de la bancile-mama catre subsidiarele lor. 'Cresterea economiei romanesti ar avea astfel de suferit, posibil foarte mult, din cauza ponderii ridicate a creditelor in valuta contractate atat de companii, cat si de populatie', spune S&P. De asemenea, sustin ca adancirea rapida a dezechilibrelor din economia romaneasca a fost stimulata de politica fiscala puternic prociclica. 'Deciziile recente de devansare a majorarii pensiilor si cresterea salariilor cadrelor didactice cu 50% vor alimenta probabil cereri pentru majorari discretionare ale alocatiilor si salariilor si in alte sectoare bugetare. In acest context si in urma mai multor rectificari bugetare care au suplimentat cheltuielile publice, bugetul pe 2008 este pe cale sa treaca de 3% din PIB.' Pe de alta parte insa, decizia S&P poate fi discutata avand in vedere ca Estonia, unde cresterea economica s-a prabusit de la 9% la -1%, are in continuare investment grade (adica rating peste BBB-, linia rosie in tabel), ba chiar la cinci trepte peste Romania. Posibile efecte ale retrogradarii * Cresterea substantiala a costului creditelor externe private sau publice * Dificultati in atragerea de finantare externa pentru deficitul bugetar * Reticenta investitorilor financiari fata de Romania * Accelerarea trendului de retragere a investitiilor straine de pe bursa * Incetinirea investitiilor * Franarea cresterii economice. * Cresterea volatilitatii cursului de schimb Sursa: Ziarul Financiar, 28 octombrie 2008

    mai mult

  • Transgaz investeste 9,2 mil. euro intr-o conducta noua

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   TGN

    ___
    Compania nationala de transport al gazelor naturale Transgaz Medias (TGN) va investi anul viitor 34 mil. lei (9,2 mil. euro) pentru constructia unei conducte de gaze intre Jibou, judetul Salaj, si Gilau, judetul Cluj. Contractul va fi atribuit printr-o licitatie deschisa care va avea loc la 28 no iembrie, se arata intr-un anunt al companiei. Lucrarile sunt estimate sa dureze 12 luni si vor fi finantate din sursele proprii ale Transgaz. Capacitatea sistemului national de transport al gazelor este de aproximativ 30 miliarde metri cubi pe an, iar in acest an volumul estimat de transport este de jumatate din capacitate, respectiv 15,06 miliarde metri cubi, mai mult cu 4,2% fata de 2007. Transgaz este operatorul sistemului national de transport al gazelor si este detinut de stat, prin Ministerul Economiei si Finantelor. Veniturile companiei au crescut in primul semestru cu 11,5%, la 564 mil. lei (153,7 mil. euro), intrucat compania a transportat o cantitate mai mare de gaze naturale si a majorat tarifele pentru aceste servicii, iar profitul a urcat cu 3,4%, la 143,6 mil. lei (39,1 mil. euro). Compania avea ieri o capitalizare de 320 mil. euro. Sursa: Ziarul Financiar, 28 octombrie 2008

    mai mult

  • Transelectrica a lansat licitatia pentru studiul de fezabilitate al cablului submarin Romania-Turcia

    Wall-Street.ro   TEL

    ___
    Compania de stat Transelectrica a lansat licitatia pentru alegerea firmei care va face studiul de fezabilitate al cablului electric submarin dintre Romania si Turcia, studiu ce costa 1,5 milioane euro,fara TVA, potrivit datelor publicate de Transelectrica pe Sistemul Electronic de Achizitii Publice. 'Guvernul Suediei se oferise sa ne acorde un grant de 50% din valoarea acestui studiu de fezabilitate, conditionand ca firma care va realiza studiul sa fie suedeza. Insa ei nu au fost de acord cu aceasta licitatie deschisa si s-au retras, astfel ca Transelectrica si Nuclearelectrica vor suporta costurile necesare studiului de fezabilitate', a declarat , citat de NewsIn, directorul Diviziei de Dezvoltare Afaceri al transportatorului de electricitate, Razvan Purdila. Licitatia este organizata la mai bine de patru ani de la semnarea Memorandumului de Intelegere semnat de cele doua state, in aprilie 2004, care sta la baza acestui proiect, a mai spus Purdila. Potrivit acestuia, contractul cu firma castigatoare va fi semnat probabil in luna ianuarie 2009, iar studiul de fezabilitate ar urma sa fie gata la noua luni dupa data atribuirii contractului, adica in toamna anului 2009. Costurile acestui studiu de fezabilitate vor fi suportate de Transelectrica in proportie de 75%, iar platile vor fi facute prin transfer bancar, a anuntat compania. Restul de 25% din costuri va fi suportat de Nuclearelectrica. Pentru licitatie, firmele interesate trebuie sa depuna o garantie de participare de 15.000 euro. De asemenea, cifra de afaceri medie anuala pentru ultimii trei ani a companiilor ofertante trebuie sa fie de cel putin 1,5 milioane euro. Cererile de participare pot fi trimise pana la 10 decembrie 2008, data la care vor fi deschise ofertele. Proiectul privind o noua interconexiune in cablu submarin 'HVDC Link' este dezvoltat in comun de Transelectrica si TEIAs, transportatorul turc de energie electrica, si ar permite Romaniei, care dispune de un excedent de productie, sa vanda direct energie electrica pe piata deficitara a Turciei, fara a mai trece prin reteaua Bulgariei, tara care percepe taxe mari de tranzit. Costurile de constructie a cablului sunt estimate la 400 de milioane de euro, fiecarei tari revenindu-i constructia statiei de conversie de pe teritoriul sau si a portiunii de cablu ce va tranzita platforma continentala. Prin cablul subteran ce va uni Romania de Turcia se va putea transporta energie electrica intre Rusia, Ucraina, Moldova, Romania si Turcia. Alte variante includ transportul de electricitate intre Turcia, Romania, Polonia, Serbia si Ungaria, iar studiul de fezabilitate urmeaza sa stabileasca si alte posibilitati de trasport al energiei intre statele europene. Transportatorul turc de electricitate, TEIAs, partenerul Transelectrica in proiectul cablului submarin, nu poate efectua investitii in afara granitelor Turciei, astfel ca va avea doar un rol de consultant tehnic in etapa de realizare si aprobare a studiului de fezabilitate. Dupa finalizarea studiului de fezabilitate al cablului submarin, Romania si Turcia vor face un anunt international pentru atragerea investitorilor interesati de acest proiect. Transelectrica este compania nationala de transport a energiei electrice. Compania gestioneaza, opereaza, intretine, modernizeaza si dezvolta o retea de transport formata din 77 de statii electrice de transformare, cu o capacitate de circa 35.000 MVA, si 8.955 km de linii electrice aeriene de 110/220 kV, 400 kV si 750 kV, aflate in gestiunea a opt sucursale de transport. Transelectrica este listata cu 10% din actiuni la prima categorie a Bursei de Valori Bucuresti (BVB), cu simbolul TEL. Sursa: Wall-Street, 28 octombrie 2008

    mai mult

  • Teraplast: Vom evita criza datorita proiectelor de infrastructura

    Business Standard   TRP

    ___
    Compania Teraplast Bistrita, liderul pietei de tevi din PVC, nu va resimti efectele crizei financiare, datorita proiectelor de infrastructura anuntate, care vor determina o crestere a consumului pe acest segment, potrivit directorului general al firmei, Florin Urite, care a preluat conducerea Teraplast la 1 octombrie. “Unele probleme vor fi in continuare pe piata imobiliara, de care noi suntem legati. Insa Teraplast nu este activa doar in acest sector, ci si pe segmentul de infrastructura, unde consumul este putin probabil sa scada anul viitor, in conditiile in care Romania va beneficia de un sprijin financiar de 3,8 mld. euro de la UE. Astfel, este putin probabil sa ne confruntam cu o lipsa de finantare a proiectelor, cum se poate intampla pe sectorul imobiliar”, a declarat Urite pentru Business Standard. El a afirmat ca programul de investitii al Teraplast, in valoare de 66 mil. euro pana in 2013, va putea fi realizat, deoarece, pe langa sursele proprii de capital, firma dispune de garantii solide care ofera certitudinea eligibilitatii pentru creditare. Urite apreciaza ca scenariul cel mai pesimist pentru 2009 ar fi mentinerea afacerilor companiei la acelasi nivel cu cel din 2008. In 2007, grupul Teraplast a inregistrat o cifra de afaceri consolidata de peste 70 milioane de euro, in crestere cu 49% fata de anul precedent, estimarile pentru acest an vizand o majorare a afacerilor pana la 90 milioane de euro. Potrivit directorului Teraplast, piata de PVC a crescut cu 30-35% in S1, pentru anul viitor fiind estimat un nivel similar sau chiar o usoara evolutie, deoarece scaderile de pe segmentul imobiliar-rezidential vor fi compensate de cresterile din infrastructura. Sursa: Business Standard, 28 octombrie 2008

    mai mult

  • Panica si presiunea pe vanzare domina Bursa din Bucuresti

    Wall-Street.ro   

    ___
    '... iar revenirile nu au forta sa se mentina', a declarat, pentru Wall-Street, Adrian Barbulescu, analist la Prime Transaction.

    mai mult

27.10.2008

  • Flamingo isi schimba planurile de extindere pentru 2009

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   

    ___
    Retailerul se asteapta la scaderi ale consumului pentru cel putin un semestru din 2009. O parte din magazinele planificate nu vor mai fi deschise din cauza problemelor din sectorul imobiliar. Compania Flamingo International, specializata in comertul cu produse electronice, electrocasnice si IT&C, isi va revizui estimarile financiare si planurile de extindere pentru anul viitor, in conditiile in care va exista o incetinire a consumului, cel putin in prima jumatate a anului viitor. 'Suntem in permanenta adaptare la situatia curenta, la cresterea pietei, la consum, la vanzarile pe credit. Insa pentru 2009 aproape sigur vor fi variatii fata de ceea ce ne imaginam in urma cu sase luni. Credem ca va exista cel putin in prima jumatate a anului o incetinire a consumului, care trebuie incorporata in planurile noastre de extindere', a declarat agentiei Mediafax Dragos Simion, presedintele Consiliului de Administratie al Flamingo International. In urma cu o saptamana compania CNDPI Romsoft, care detine lantul de retail IT&C Depozitul de calculatoare, a anuntat ca inchide 12 magazine care fusesera inaugurate in acest an si ca va proceda de aceeasi maniera cu unitatile care nu sunt pe profit. Oficialii Romsoft si-au motivat decizia de restructurare prin cresterea mai mica decat estimarile a pietei, context in care compania a estimat ca un magazin nou va avea nevoie de mai mult timp pentru a trece pe profit. 'E bine sa previi. Si daca semnalele din piata sunt de asa natura, replierea a inceput. Noi am prognozat o anumita crestere si intrucat aceasta nu se intrevede, n-are rost sa ne asumam riscuri. Pasii trebuie facuti acum cu grija (...) Mai bine castiguri mai mici si sigure decat investitii pe termen lung cu profituri sub semnul intrebarii', a precizat pentru ZF Adrian Furnica, director general al CNDPI Romsoft. La jumatatea acestui an, CNDPI Romsoft anunta venituri de 29,16 mil. euro si revizuirea in sus a tintei de vanzari pe intregul an, la 58 mil. euro. Compania anuntase de asemenea planuri de extindere puternica a retelei de magazine, pana la 120 de unitati, la jumatatea anului viitor. In ceea ce priveste Flamingo, Dragos Simion a precizat, fara a oferi alte detalii, ca planurile de extindere vor fi reanalizate si ca urmare a amanarii mai multor proiecte de retail de catre dezvoltatorii imobiliari, situatie care nu trebuie privita numai in sens negativ, deoarece micsoreaza efortul de investitii al companiei. 'Proiectele noastre de extindere depind de dezvoltatorii imobiliari. Daca ei amana, amanam implicit. Unele proiecte au fost intarziate, altele amanate. Exista un impact pe 2008 care e mai greu de contracarat, insa pentru 2009 amanarea extinderii nu e neaparat un lucru rau, deoarece ne minimizeaza efortul financiar de investitii. Este ca o bucla de reglaj naturala in contextul scaderii estimate a consumului si a cresterii economice', a afirmat Simion. Grupul Flamingo si-a propus sa deschida in al doilea semestru al acestui an zece magazine Flanco World, fata de trei unitati de acest tip inaugurate in primele sase luni din 2008. In afara retelei Flanco World, grupul mai administreaza magazinele Flanco si Flamingo Computers. Retailerul are ca obiectiv pentru 2008 cresterea vanzarilor cu 23%, la 210 de milioane de euro, si un profit net de 2,6 milioane de euro, in crestere de cinci ori comparativ cu rezultatul de anul trecut. In 2007, Flamingo International a avut vanzari de 171 de milioane de euro si un profit de 528.000 de euro. Compania este listata la Bursa de Valori Bucuresti. Din actionariatul Flamingo fac parte Dragos Cinca (25,2%), QVT Fund (12,94%), Flanco Holding (10,59%) si fondurile Deutsche Bank si DWS Polska TFI, care detin impreuna 6,48% din actiunile companiei. Sursa: Ziarul Financiar, 27 octombrie 2008

    mai mult

  • CNP revizuieste in scadere cresterea economica pentru 2009, la 6%

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   

    ___
    Comisia Nationala de Prognoza (CNP) a revizuit ?n scadere estimarea privind cresterea economic? din 2009, de la 6,5% la 6%, dar a mentinut neschimbata prognoza pentru acest an, la 9,1%. Ritmul de crestere pe segmentul constructiilor se va injumatati, de la 28,8% in acest an, la 12,8% anul viitor, in timp ce agricultura este de asteptat sa urce cu 3,5%, comparativ cu 15,2% in 2008. Sursa: Ziarul Financiar, 27 octombrie 2008

    mai mult

  • Ves Sighisoara: Profit pe noua luni de 1,43 milioane lei

    Wall-Street.ro   VESY

    ___
    Producatorul de articole din metal Ves Sighisoara (VESY) a obtinut in primele noua luni ale anului un profit net de 1,43 milioane lei (390.000 euro), de aproape trei ori mai mare decat castigurile din tot anul 2007, potrivit datelor financiare transmise Bursei. Anul trecut, Ves Sighisoara a avut un profit net de 548.000 lei. Afacerile companiei la noua luni au ajuns la 30,9 milionane lei (8,46 milioane euro), in scadere cu 28% fata de nivelul inregistrat anul trecut, de 43,17 milioane lei. Ves Sighisoara a atras in perioada ianuarie - septembrie 2008 venituri de 37,03 milioane lei (10,14 milioane euro), cu 23% mai putin decat incasarile de anul trecut, de 48,09 milioane lei. Cheltuielile pana la sfarsitul celui de-al treilea trimestru au insumat 35,29 milioane lei (9,67 milioane euro), cu 26% mai mici decat costurile totale din 2007, de 47,43 milioane lei. Actiunile producatorului de vase emailate Ves Sighisoara se tranzactioneaza din luna mai la categoria a doua a pietei reglementate a Bursei de Valori Bucuresti (BVB), dupa transferul de pe piata Rasdaq, sub simbolul VESY. Compania are un capital social de 9,33 milioane lei, divizat in 93,31 milioane de actiuni, cu o valoare nominala de 0,10 lei. Potrivit ultimelor raportari, actionarii principali ai companiei sunt Idifta Bucur, cu 11,54% din capital, si casa de brokeraj WBS Romania, cu 5,07% din actiuni. Valoarea de piata a companei este de 8,34 milioane lei (2,31 milioane euro), conform ultimei cotatii de 0,0894 lei/actiune, stabilita la inchiderea sedintei bursiere din 22 octombrie. Sursa: Wall-Street, 27 octombrie 2008

    mai mult

Pagina

inchide