Stiri bursiere

Informatii piata

Orice miscare a pretului unui instrument financiar listat la bursa are la origine o stire bursiera. Noi iti punem la dispozitie o selectie a celor mai importante stiri financiare de ultima ora, pentru a putea lua deciziile investitionale in deplina cunostinta de cauza.

08.10.2008

  • Calburean isi reorganizeaza grupul de firme si incepe cu Dafora

    DailyBusiness.ro   DAFR

    ___
    Grupul de firme controlate de omul de afaceri Gheorghe Calburean va intra in perioada imediat urmatoare intr-un proces de transformare strategica, prima etapa vizand reorganizarea Dafora Medias. 'In vederea alinierii obiectivelor strategice, grupul de firme controlate de catre omul de afaceri Gheorghe Calburean (din care fac parte si companiile listate pe BVB: Dafora SA si Condmag SA) va intra in perioada imediat urmatoare intr-un proces de transformare', se precizeaza in comunicatul Dafora transmis marti presei. Aceasta transformare strategica presupune procese ca redesign organizational, redefinirea proceselor interne si implementarea unui nou sistem de management. 'In cadrul acestui proces de transformare strategica, prima etapa va consta in analiza oportunitatii de restructurare a companiei Dafora SA. Se va colabora astfel cu una din principalele companii de consultanta si audit, urmand ca finalizarea sa aiba loc in aproximativ 4-6 luni de la demararea procedurilor specifice', se precizeaza in comunicatul companiei. Dafora Group (societate deja existenta) va deveni firma de coordonare manageriala grup, iar membrii Consiliului vor fi reprezentati de directori ai companiilor din grup. In Dafora Group vor functiona 3 directorate ce vor coordona functiuni specializate (financiar, HR, PR, operational, marketing), acestea fiind conduse de directori de grup care vor asigura management si integrare la nivel de grup, se mai arata in comunicat. In acelasi timp, directorii de grup pot face parte din consiliile de administratie al companiilor din grup, iar fiecare director de companie din grup va putea fi si presedinte al CA al companiei respective. Printre avantajele competitive derivate din aceste modificari se numara, potrivit reprezentantilor Dafora, analiza manageriala de ansamblu si de perspectiva, utilizarea resurselor, capabilitatilor si competentelor organizationale in domenii diferite, generarea de economii, utilizarea eficienta in comun a unor facilitati, echipamente, procese tehnologice, utilizarea eficienta in comun a unui brand-ancora puternic precum si utilizarea unor canale comune de distributie. Sursa: Daily Business, 8 octombrie 2008

    mai mult

  • Erste estimeaza pentru 2008 cresterea profitului net cu 50%

    DailyBusiness.ro   EBS

    ___
    Erste estimeaza pentru 2008 cresterea profitului net cu 50% Grupul Erste estimeaza o crestere a profitului net in 2008 cu 50% raportat la rezultatul de anul anterior, inclusiv veniturile provenite din vanzarea participatiilor la companiile de asigurari catre Vienna Insurance Group, a anuntat marti compania. Erste se asteapta ca profitul operational sa creasca in 2008 cu 15%. Volumul mare de depozite din Austria si de pe piata Europei Centrale si de Est, provenind de la un portofoliu de peste 16 milioane de clienti, va sustine cresterea creditarii, raportul dintre credite si depozite urmand sa se mentina sub 115%, se estimeaza in raportul bancar. Aceasta situatie ar putea compensa veniturile mai slabe de pe anumite segmente, cum ar fi cel de corporate si investitii, precum si din trazactionare, mentioneaza comunicatul bancii. Reprezentantii Erste estimeaza ca intensificarea turbulentelor in pietele financiare va avea un impact negativ asupra rezultatelor din tranzactionare ale grupului si vor determina in trimestrul al treilea evaluari negative in portofoliul de valori mobiliare de aproximativ 30 milioane euro. Sursa: Daily Business, 8 octombrie 2008

    mai mult

  • Remedia creste pe final de an

    Business Standard   RMAH

    ___
    Distribuitorul de medicamente de talie medie Remedia Deva mizeaza pe o revigorare a businessului in ultima parte a anului, pe fondul situatiei dificile in care se afla marii distribuitorii din piata locala, in conditiile neactualizarii preturilor la medicamente in conformitate cu evolutia cursului de schimb. “Ultimele luni vor fi mai bune pentru noi, pentru ca producatorii de medicamente vor incerca sa distribuie riscurile catre distribuitori mai mici, in conditiile in care au de recuperat de la principalii distribuitori sume mari. Una e sa ai de recuperat zece mil. euro, alta e o suma mai mica”, a declarat pentru Business Standard Valentin Norbert Tarus , presedintele Consiliului de Administratie al Remedia Deva. Sectorul distributiei de medicamente a inregistrat scaderi ale ratelor de profit, pe fondul neactualizarii preturilor la medicamente in corelatie cu cursul euro, care ar presupune cresterea pretului la medicamente. Ministerul Sanatatii deconteaza medicamentele importate la cursul din aprilie 2007, de 3,33 lei/euro, in conditiile in care cursul s-a apropiat acum si de 4 lei/euro, desi, conform legii, preturile la medicamente ar trebui actualizate trimestrial. Tarus spune ca piata farmaceutica locala traverseaza o perioada tulbure, care, probabil, se va limpezi la inceputul anului viitor. Principalele regiuni in care vizeaza dezvoltarea businessului companiei sunt Moldova si zona Constantei, pete albe, la acest moment, pentru businessul Remedia, care este dezvoltat in special in centrul si vestul tarii. Momentul actual insa nu este propice pentru tranzactii pe piata de distributie farmaceutica. “Remedia va fi intr-un circuit de fuziuni si achizitii si crestere”, a punctat Tarus, insa asteapta ca piata sa devina mai predictibila: “Primesc oferte de preluare, dar piata e ambigua”. Compania a inregistrat in primul semestru o cifra de afaceri in crestere cu 19%, la 15,8 mil. euro, in timp ce profitul a inregistrat o scadere drastica, la circa 6.000 de euro. Investitiile recente ale companiei s-au concentrat, in principal, in platforma logistica din Bucuresti, unde investitia s-a cifrat la 2,75 mil. euro. Compania are o retea nationala de opt depozite si un lant de peste 40 de farmacii, dezvoltat in special in judetele Hunedoara, Alba, Mures, Sibiu, Cluj, Harghita si Timis. Principalii distribuitori de medicamente sunt Mediplus, Fildas, Farmexim, Farmexpert si Relad. Sursa: Business Standard, 8 octombrie 2008

    mai mult

  • Indicele SIF s-a prabusit la un nivel minim al ultimilor trei ani si jumatate

    Wall-Street.ro   

    ___
    '... dezechilibrele macroeconomice care s-ar putea crea daca s-ar adopta acele masuri', a declarat Gabriel Necula, broker la Prime Transaction, citat de NewsIn.

    mai mult

  • Piața de capital: Unde a fost și ce a ajuns...

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   

    ___
    Gabriel Necula, broker la 'Prime Transaction', ne-a explicat: 'După perioada de creștere de anul trecut a intervenit această criză ....

    mai mult

07.10.2008

  • Guvernul si BNR, umar la umar in fata crizei financiare internationale

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   

    ___
    Euro bate spre 4 lei, Bursa scade dramatic, oamenii de afaceri romani isi revizuiesc planurile de dezvoltare, dar nu-si scot banii din Romania. Cursul de schimb s-a miscat in limite normale in ultimele zile (crestere de 10% - n.r.) tinand cont de conjunctura externa si de majorarile salariale anuntate, iar banca centrala este pregatita cu tot arsenalul necesar pentru a interveni acolo unde si cand va fi necesar, a declarat ieri guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. El a avut o intalnire cu premierul Calin Popescu-Tariceanu si cu ministrul finantelor Varujan Vosganian in contextul agravarii crizei financiare internationale si al dezbaterii privind salariile in sectorul bugetar. Intalnirea a avut loc la un centru de pregatire al BNR. 'Cand se fac promisiuni generoase, cursul reactioneaza. Ca sa rezum, as spune: dupa fapta si rasplata', a spus Isarescu. Euro a urcat in prima parte a zilei de ieri pana la un maxim de 3,9850 lei, dupa care a revenit spre 3,93-3,94 lei/euro, dealerii banuind ca scaderea a fost efectul unei interventii a BNR. Dupa conferinta de presa sustinuta de Isarescu impreuna cu Tariceanu, euro si-a reluat cresterea, ajungand spre 3,99 lei. Pe de alta parte, seful BNR a afirmat ca sistemul de garantare a depozitelor este corespunzator, iar banca centrala este gata sa ia masuri pentru ca romanii sa fie siguri ca nu poate fi vorba de pierderea chiar partiala a economiilor. 'Suntem gata sa adoptam masuri luate si de alte state din UE, sa furnizam lichiditate, sa intarim din nou regulile prudentiale, nu sa le slabim, sa intarim schemele si mijloacele de garantare.' Guvernatorul a adaugat ca nici cel mai bun sistem de garantare nu ar face fata daca bancile nu vor fi sanatoase. Si premierul Calin Popescu-Tariceanu a afirmat ca Romania poate sa adopte in caz de necesitate masuri din aceeasi categorie precum cele luate pe plan european si ca nu considera ca exista probleme in sistemul bancar. Isarescu a recomandat investitiile in titluri de stat, care au risc zero. 'Este o piata neexploatata, pe care o recomand.' Cat priveste piata monetara, el a remarcat ca inca exista un exces de lichiditate, BNR atragand ieri 60 mil. lei de la doua banci comerciale. Totusi, el a mentionat ca exista un paradox creat de starea de incertitudine de pe piata: desi exista bani, dobanzile de pe piata interbancara se situeaza la niveluri de 13-15%, peste dobanda BNR de 10,25%. Isarescu sustine ca nu sunt motive de panica si ca BNR este gata sa intervina in orice moment pentru a calma situatia de pe pietele monetara si valutara, inclusiv prin masuri, nu doar prin declaratii. Sursa: Ziarul Financiar, 7 octombrie 2008

    mai mult

  • Rompetrol va rascumpara la timp obligatiunile, pana in 2010

    Wall-Street.ro   RRC

    ___
    Rompetrol va rascumpara la timp obligatiunile si nu se pune problema ca statul sa redevina actionar, a declarat la Astana directorul executiv al Trade House KazMunaiGaz, Temirlan Shaimerdenov. 'Noi am cumparat doar activele de la Rompetrol, dar cu siguranta obligatiunile vor fi rascumparate', a spus Shaimerdenov, citat de NewsIn. Termenul pana la care trebuie rascumparate obligatiunile este 2010. La sfarsitul lunii septembrie, Rompetrol Rafinare Constanta a platit statului roman 40,2 milioane euro ca dobanda anuala la obligatiunile convertibile emise in 2003 in favoarea Ministerului de Finante. Pana in prezent, nivelul total al dobanzilor achitate de Rompetrol Rafinare catre Bugetul de Stat al Romaniei se ridica la peste 150 de milioane euro. Potrivit companiei, evolutia indicatorului EURIBOR a determinat o crestere cu aproximativ 80% a valorii dobanzilor platite anual, de la 22,2 milioane euro in 2004 la 40,2 milioane euro in 2008. In valoare totala de 571 de milioane euro, obligatiunile emise in 2003 au scadenta la 30 septembrie 2010 si poarta o dobanda anuala EURIBOR plus 1,5%. Emisiunea de obligatiuni convertibile a fost legiferata in 2003 pentru recuperarea datoriilor istorice inregistrate de rafinaria Petromidia inainte de vanzarea sa catre Grupul Rompetrol in 2001. Grupul petrolier kazah KazMunaiGaz Exploration and Production (E&P) a raportat o crestere a profitului net cu 154% in primul semestru, la 147,5 miliarde tenge (1,2 miliarde dolari), pe fondul scumpirii petrolului la nivel global. La sfarsitul lunii august 2007, KazMunaiGaz a cumparat 75% din actiunile Rompetrol. Sursa: Wal-Street, 7 octombrie 2008

    mai mult

  • Flamingo vrea 10% din piata de computere, estimata la 128 mil. euro in S2

    DailyBusiness.ro   

    ___
    Retailerul Flamingo International vrea sa obtina in semestrul 2 al anului venituri de 50 mil. lei (circa 12 mil. euro) din vanzarea de notebook-uri si PC-uri, pe o piata estimata de oficialii companiei la 500 mil. lei (128 mil. euro). Reprezentantii retailerului IT&C, electronice si electrocasnice estimeaza ca in a doua jumatate a anului, vanzarile de notebook-uri vor atinge 300 mil. lei (77 mil. euro), iar cele de PC-uri - 200 mil. lei (51 mil. euro). 'Evolutia vanzarilor de notebook-uri de pana acum, dar si tendinta generala a clientilor de a inlocui desktop-urile cu notebook-urile, ne face increzatori sa estimam ca in a doua jumatate a anului segmentul de notebook-uri va mentine un ritm al vanzarilor mai mare fata de cel al PC-urilor', a declarat Jiri Rizek, director executiv al Flamingo International. 'Astfel, luand in considerare faptul ca ne apropiem de sezonul de varf, ne asteptam ca in aceasta perioada vanzarile de notebook-uri sa atinga un avans valoric de aproximativ 60% comparativ cu sistemele desktop', a adaugat Rizek. Potrivit reprezentantilor companiei, cele mai solicitate branduri pe acest segment de produse vor fi in continuare HP, Fujitsu Siemens, Acer si Toshiba. Reprezentantii Flamingo se asteapta ca in a doua jumatate a anului, compania sa atinga o cota de peste 10% din valoarea totala a pietei locale de notebook-uri si PC-uri, sau chiar mai mult. 'Avand in vedere faptul ca in sezonul de varf clientii prefera sa cumpere in special din magazinele cu suprafete mari de vanzare, credem ca am putea depasi chiar estimarile de 10% pe segmentul de notebook-uri si PC-uri in a doua parte a anului', a mai spus Jiri Rizek, CEO Flamingo International. In ultimele doua luni, Flamingo International a atins o cota de piata de 9,5% pe segmentul de notebook-uri, in timp ce pe segmentul de PC-uri retaierul a inregistrat o cota de piata de 9%. Sursa: Daily Business, 7 octombrie 2008

    mai mult

  • Zentiva are director medical de la Terapia Ranbaxy

    Business Standard   SCD

    ___
    Compania farmaceutica Zentiva are un nou director medical si pentru relatia cu autoritatile, pe Odeta Login, care a lucrat anterior in cadrul Berlin-Chemie Menarini si, in ultimii ani, la Terapia Ranbaxy, companii unde a lucrat si Dragos Damian, directorul general al Zentiva SA. Anterior, aceasta pozitie in cadrul Zentiva a fost ocupata pentru sapte ani de Margareta Tanase, care ocupa acum pozitia de director pentru operatiunile industriale. Obiectivul noului director este extinderea serviciilor, cresterea numarului de inregistrari de medicamente si accelerarea acestui proces. Odeta Login a preluat coordonarea inregistrarii medicamentelor, farmacovigilenta si relatiile cu autoritatile. Noul director Zentiva este de formatie farmacista, cu o experienta de 12 ani in industrie. Detine “Certificatul Profesional in Management” al The Open University Business School si a absolvit cursuri specializate de studii clinice, farmacovigilenta, inregistrari si marketing medical. Zentiva este a doua companie farmaceutica de medicamente generice din piata locala, care detine un site de productie si la Bucuresti, fosta Sicomed. In topul playerilor din piata farmaceutica locala, Zentiva ocupa locul opt, conform Cegedim, cu o cota de piata de aproximativ 5%. Dupa ce a pierdut teren in piata locala, ca urmare a unei schimbari de strategie care a vizat profitabilizarea activitatii, Zentiva a adus la conducerea afacerilor locale, in aceasta primavara, pe Dragos Damian, fost director la Terapia Ranbaxy. Sursa: Business Standard, 7 octombrie 2008

    mai mult

  • Indicele SIF s-a prabusit la un nivel minim al ultimilor trei ani si jumatate

    Wall-Street.ro   

    ___
    '...dezechilibrele macroeconomice care s-ar putea crea daca s-ar adopta acele masuri', a declarat Gabriel Necula, broker la Prime Transaction, citat de NewsIn.'

    mai mult

Pagina

inchide