Stiri bursiere

Informatii piata

Orice miscare a pretului unui instrument financiar listat la bursa are la origine o stire bursiera. Noi iti punem la dispozitie o selectie a celor mai importante stiri financiare de ultima ora, pentru a putea lua deciziile investitionale in deplina cunostinta de cauza.

26.08.2008

  • Drepturi de alocare si pentru majorarile de capital

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   BRK  IMP  TLV

    ___
    Companiile cotate pe Bursa de Valori Bucuresti, dar si cele listate pe sisteme alternative de tranzactionare, categorie in care intra si piata RASDAQ, vor putea emite drepturi de alocare aferente actiunilor din operatiunile de majorare de capital. Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a reglementat printr-o decizie emisa in buletinul saptamanal modul de emitere a drepturilor de alocare in cazul operatiunilor de modificare a capitalului unei companii listate pe Bursa sau piata RASDAQ derivata din diferite operatiuni in care sunt incluse si divizarile sau fuziunile. Pana in prezent, drepturile de alocare puteau fi emise numai in cazul ofertelor publice initiale de vanzare de actiuni. Cu noile reglementari aduse de CNVM, actiunile subscrise in cadrul majorarilor de capital pot fi inlocuite, pe perioada cat acestea sunt suspendate de la tranzactionare, din cauza ca nu sunt inregistrate la Depozitarul Central, cu drepturi de alocare, iar detinatorii acestora pot sa le tranzactioneze in piata in aceasta perioada in acelasi mod in care tranzactioneaza actiuni ale respectivei companii. Pentru fiecare actiune subscrisa in cadrul unei majorari de capital, subscriitorul va putea primi un drept de alocare. Decizia vine mai ales in sprijinul companiilor de la Bursa care deruleaza frecvent majorari de capital si ale caror actiuni au fost in ultima perioada ocolite de investitori din cauza ca cei care subscriu in cadrul acestor operatiuni nu pot sa-si vanda actiunile emise o perioada de cateva luni de zile, timp in care titlurile pot sa inregistreze corectii semnificative. Din aceasta cauza, pe fondul corectiilor din ultimele luni, actiunile companiilor care derulau operatiuni de majorare de capital sau operatiuni de splitare a valorii nominale inregistrau corectii semnificative inainte de data de inregistrare a operatiunii si in perioada revenirii titlurilor la tranzactionare. Aceasta pentru ca actionarii nu erau dispusi sa participe la asemenea operatiuni pentru a nu se expune riscului de depreciere a acestora pe perioada cat nu puteau sa-si vanda respectivele actiuni. De asemenea, cand titlurile reveneau in piata dupa inregistrarea operatiunii de majorare sau splitare, din cauza ca acestea nu se puteau tranzactiona o perioada de cateva luni de zile, multi se grabeau sa le vanda in piata, de multe ori cu un discount semnificativ fata de preturile anterioare. Cel mai concludent exemplu in acest sens este cel al Bancii Transilvania, ale carei actiuni au scazut cu 18% in saptamana anterioara inregistrarii majorarii de capital cu gratuite derulata recent de banca. Aceasta pentru ca investitorii au anticipat o presiune mai mare la vanzare odata cu revenirea acestor titluri la tranzactionare si au coborat pretul din piata in consecinta. Titlurile Impact Bucuresti (IMP) si Broker Cluj (BRK) s-au depreciat de cateva ori din toamna anului trecut, suferind cele mai drastice corectii de pe Bursa, pe fondul operatiunilor de majorare a capitalului derulate de acestea. Cele doua companii au fost in aceasta perioada printre cele mai active in ceea ce priveste atragerea de capital de pe Bursa. Chiar si cu noile norme ale CNVM, capcane de acest gen pot sa mai apara in cazul operatiunilor de modificare a valorii nominale a unei actiuni, care implica un proces de durata, timp in care actiunile pot fi suspendate de la tranzactionare cateva luni de zile. Conform normelor CNVM, emiterea drepturilor de alocare in cazul majorarilor de capital trebuie aprobate de catre actionari in adunarile generale ale acestora. De asemenea, companiile care emit asemenea instrumente trebuie sa intocmeasca, in cazul operatiunilor care necesita prospect simplificat cum este cel de majorare de capital, un raport curent in care sa mentioneze drepturile, obligatiile si riscurile la care se expun investitorii care detin drepturi de alocare. Sursa: Ziarul Financiar, 26 august 2008

    mai mult

  • Profitul la sase luni ale Concefa s-a comprimat de peste doua ori

    Wall-Street.ro   COFI

    ___
    Afacerile Concefa Sibiu (COFI) au sporit cu 50% in primul semestru al anului, la 45,83 milioane lei (12,49 milioane euro), dar profitul net a scazut de peste doua ori fata de aceeasi perioada din 2007, arata rezultatele financiare transmise pietei Rasdaq. In prima jumatate a anului trecut, cifra de afaceri a firmei de constructii era de 30,5 milioane lei. In schimb, profitul Concefa s-a comprimat de peste doua ori , la 743.168 lei (202.498 euro), dupa ce in primele sase luni din 2007 compania castigase 1,74 milioane lei. Concefa Sibiu are un capital social de 18,87 milioane lei, divizat in 188,7 milioane actiuni, cu valoarea nominala de 0,10 lei, iar actionarul majoritat este Cercel Horatiu, care are o detinere de 62%. Concefa Sibiu (COFI) are o valoare de piata de 109,44 milioane lei (31,09 milioane euro), conform ultimei cotatii de 0,58 lei, stabilita in sedinta de luni a Bursei. Titlurile Concefa Sibiu se tranzactioneaza la categoria de baza a pietei Rasdaq, sub simbolul COFI. Sursa: Wall-Street, 26 august 2008

    mai mult

  • Romcarbon si-a marit detinerile la Greenfiber si Greentech cu 195.000 euro

    DailyBusiness.ro   ROCE

    ___
    Romcarbon a achizitionat 14 actiuni la Greenfiber International, pentru suma de 75.000 euro si 14 actiuni la Greentech, cu un pret de 120.000 euro, potrivit datelor publicate de Bursa de Valori Bucuresti (BVB). Prin achizitionarea a 14 actiuni la Greenfiber, Romcarbon si-a majorat cota de participare la capitalul social al acestei companii de la 31,4875% la 32,2475%. Cumpararea actiunilor la Greentech a majorat detinerile Romcarbon de la 25% la 32%. Majorarea participatiei la companiile Greentech si Greenfiber in valoare de 195.000 euro a fost prevazuta in programul de investitii din acest an, pentru care au fost alocate 10 milioane lei (284.000 euro). Greenfiber este producatoare de fibre sintetice al carei principal furnizor de materii prime este Greentech. Greentech se ocupa cu reciclarea maselor plastice. Romcarbon este principalul furnizor pe piata din Romania a filtrelor pentru autovehicule si a produselor din polipropilena. Afacerile companiei au urcat usor dupa primele 6 luni ale anului, cu 5,35%, pana la 46,65 milioane lei (12,7 milioane euro), dupa ce in primul semestru al anului trecut au fost de 44,28 milioane lei (13,3 milioane euro). Romcarbon are un capital social de 18,65 milioane lei, divizat in 186,46 milioane titluri cu valoarea nominala de 0,10 lei, iar principalii actionari ai companiei sunt Living Plastic Industry, cu o detinere de 32,52%, Unitai International Corporation cu 20,63% si Eastern Eagle Fund cu 18,87% din totalul actiunilor companiei. Titlurile Romcarbon sunt listate la categoria a doua a BVB sub simbolul ROCE, iar compania are o capitalizare de 185,5 milioane lei (52,66 milioane euro), potrivit ultimei cotatii de 0,995 lei, inregistrata in sedinta de luni. Sursa: Daily Business, 26 august 2008

    mai mult

  • Automobile Craiova si-a diminuat profitul net cu un sfert, la 1,08 milione lei

    Business Standard   

    ___
    Automobile Craiova (AUCS) a afisat pentru primele sase luni un profit net de 1,08 milioane lei (294.683 euro), in scadere cu 26% fata de perioada similara a anului trecut, pe fondul cresterii lente a cheltuielilor si comprimarii usoare a veniturilor, a anuntat, marti, compania. In primul semestru al anului trecut, societatea a avut un castig net de 1,47 milioane lei. Veniturile companiei, in prima jumatate a acestui an, au fost de 4,99 milioane lei (1,36 milioane euro), in scadere cu 2,4% fata de cele din perioada similara a anului trecut, cand incasarile societatii au fost de 5,1 milioane lei. In acelasi timp, cheltuielile companiei au sporit, in primul semestru, cu 7%, la 3,64 milioane lei (992.518 euro), dupa ce in prima jumatate a anului trecut au fost de 3,4 milioane lei. Afacerile companiei au fost de 4,8 milioane lei (1,3 milioane euro) in primul semestru din 2008, in usoara scadere fata de aceeasi perioada a anului trecut - cu 3%, cand cifra de afaceri a companiei a fost de 4,96 milioane lei. (NewsIn) Sursa: Business Standard/NewsIn, 26 august 2008

    mai mult

  • Valoarea companiilor detinute de SIF-uri a pierdut 119 mil. euro

    Business Standard   LION  SIF2  SIF3  SIF4

    ___
    Valoarea companiilor la care societatile de investitii financiare (SIF) au peste 50% din actiuni a scazut cu 247 milioane de lei (119 milioane de euro) in 2008. Deprecierea este inferioara celei a pachetelor de actiuni cotate, din cauza expunerii reduse la variatiile pietei ale societatilor la care SIF-urile au majoritatea. Detinerile de acest tip ale SIF Transilvania (SIF3) acopera 53% din totalul de 1,73 miliarde lei (472 milioane de euro, la cursul mediu pe primele sapte luni din 2008). De altfel, politica SIF3 este de a-si spori pachetele majoritare, ca sa poata aplica propriile politici de dezvoltare ale companiilor respective. Valoarea de piata a pachetelor majoritare detinute de societatile de investitii financiare (SIF) a scazut cu 12,5%, pana la 1,73 miliarde lei, la 31 iulie, fata de sfarsitul anului trecut. Deprecierea este inferioara celei inregistrate de catre portofoliile SIF de actiuni cotate, care au pierdut 20,3% in primele sapte luni ale anului, potrivit ultimelor date raportate. Deprecierea pachetelor majoritare detinute de SIF-uri a fost mai mica si decat cea a tuturor actiunilor companiilor din portofoliile SIF-urilor, inclusiv actiunile necotate. Portofoliile de actiuni ale SIF-urilor (inclusiv la BCR) s-au depreciat cu 15,6%. In euro, pachetele majoritare din portofoliile SIF-urilor au pierdut 119 mil. € in acest an (la cursurile medii ale anului trecut, respectiv ale primelor sapte luni ale anului). Insesi cotatiile SIF-urilor au scazut de peste patru ori mai mult decat valoarea pachetelor majoritare detinute de acestea. SIF-urile insele au pierdut intre 53% si 58% din propria valoare, in primele sapte luni ale anului. “Valoarea multora dintre companiile la care avem majoritatea actiunilor a fost mai rezistenta la conditiile de piata nefavorabile si pentru ca investitorii au incredere in programele de dezvoltare pe care le putem aplica mai usor datorita pachetelor majoritare”, a declarat Mihai Fercala, presedintele SIF Transilvania, pentru Business Standard. Pe de alta parte, multe dintre aceste companii au fost ferite de caderi, pentru ca nici nu sunt cotate, iar altele, pentru ca sunt putin lichide si prea putin tranzactionate. “Companiile la care SIF Muntenia detine majoritatea actiunilor sunt mai putin expuse la piata, sau nu sunt expuse deloc si asta le-a ajutat sa-si conserve ceva mai bine valoarea, decat alte companii”, a spus si Petre Szel, presedintele SAI Muntenia Invest, care administreaza SIF Muntenia. SIF Transilvania are portofoliul cel mai bogat de pachete majoritare, care valorau 916,7 milioane de lei (250 mil. €) la 31 iulie, contand pentru aproape 42% din portofoliul de actiuni ale companiei. Cele mai valoroase pachete sunt cele la companii care nu se pot plange de lichiditate, Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagra si Turism Felix, de peste 65 milioane de euro fiecare. “Este una dintre politicile noastre prin care urmarim sa asiguram o masa constanta pentru profitul SIF. Atat cat putem si cat ne permit reglementarile, intentionam sa continuam aceasta politica prin care sa ajungem la pachete majoritare de actiuni la companiile din portofoliu. Astfel, putem sa implementam strategii coerente de dezvoltare a companiilor respective, care sa ne aduca un profit tot mai mare”, explica Mihai Fercala. Presedintele SIF Transilvania nu a dezvaluit care ar putea fi companiile la care SIF Transilvania vrea sa ajunga la detineri majoritare, dar a recunoscut ca aceasta politica are de a face si cu strategia SIF de-a concentra, prin fuziuni, companiile turistice din portofoliu. La randul sau, SIF Muntenia a fost singura dintre cele cinci SIF-uri, care a inregistrat o crestere a valorii pachetelor majoritare, cu 23,3%, pana la 349,5 milioane de lei (95,5 milioane de euro), fapt care s-a datorat mai ales infiintarii companiei Voluthema Property Developer, care a preluat activele imobiliare (sediul) societatii de investitii. SIF Muntenia a urcat astfel pe locul doi, cu 18,4%, in topul SIF-urilor, dupa proportia pachetelor majoritare in totalul portofoliului. Sursa: Business Standard, 26 august 2008

    mai mult

  • Continua scaderile la bursa?

    Wall-Street.ro   

    ___
    '... chiar daca majoritatea emitentilor au raportat rezultate bune', a declarat Paul Brendea, analist la Prime Transaction.

    mai mult

25.08.2008

  • Datoriile Petrom au triplat profitul Conpet

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   COTE  SNP

    ___
    Transportatorul de produse petroliere Conpet Ploiesti (COTE) a inregistrat pe trimestrul al doilea din acest an un profit net de 23,6 mil. lei (6,5 mil. euro), de peste trei ori mai ridicat fata de cel obtinut in intervalul aprilie-iunie din 2007, care s-a cifrat la 5,4 mil. lei (1,6 mil. euro). Afacerile companiei s-au majorat in aceeasi perioada cu 25,8%, ajungand la 72,3 mil. lei (19,8 mil. euro). Conpet a recuperat de la Petrom aproape 16 mil. lei (4,4 mil. euro) in urma unei sentinte comerciale, suma ce reprezinta diferente de tarif pentru transportul la rafinarii al titeiului provenit din import din perioada 15 octombrie - 31 decembrie 2005, se arata in raportul companiei. Suma include si penalitati de intarziere, respectiv actualizari ale datoriei initiale. Excluzand aceste venituri extraordinare, profitul brut al Conpet pe primele sase luni este de circa 23 mil. lei (6,3 mil. lei), in crestere cu 87% comparativ cu perioada similara a anului trecut si peste profitul bugetat pentru tot anul 2008, de 15,5 mil. lei (4,3 mil. euro). Conpet a raportat in primul semestru un profit net in crestere de 2,7 ori, pana la 33,1 mil. lei (9 mil. euro). Cresterea profitului a avut la baza avansul afacerilor companiei, care s-au majorat cu 25,3% in aceeasi perioada, pana la 159,6 mil. lei (43,5 mil. euro). Conpet a transportat in primele sase luni o cantitate de produse petroliere mai mare cu 628.000 de tone fata de acelasi interval din 2007, se mai arata in raportul companiei. La cresterea profitului transportatorului au mai contribuit si castigul de 4,2 mil. lei, provenit din anularea unor provizioane constituite anterior precum si profitul mai mare pe partea financiara, ca urmare a dobanzilor mai mari incasate de la banci. Conpet a semnat recent actul pentru constituirea companiei de dezvoltare a proiectului PEOP-PCD, de constructie a oleoductului Constanta - Trieste. Conform actului constitutiv al acestei societati, Conpet Ploiesti detine 16,66% din actiunile firmei, din actionariatul companiei mai facand parte operatorul portuar Oil Terminal din Constanta (OIL), respectiv firma Transnafta din Serbia si Janaf din Croatia. Obiectivul noii societati constituite il reprezinta desfasurarea de activitati legate de realizarea studiilor necesare si promovarea proiectului in scopul atragerii potentialilor investitori pentru construirea oleoductului paneuropean Constanta - Trieste. Conpet administreaza o retea de transport al produselor petroliere de 4.500 de kilometri de conducte, in 24 de judete. De asemenea, firma asigura transportul titeiului peste Dunare pentru parteneri externi. Compania este controlata de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, care detine 58,72% din capital, restul titlurilor fiind detinute de Fondul Proprietatea (20,06%) si alti actionari. Actiunile Conpet Ploiesti se tranzactioneaza pe piata RASDAQ, ultima tranzactie cu aceste titluri derulandu-se la pretul de 32,2 lei. La acest nivel, capitalizarea companiei este de 79 mil. euro. Sursa: Ziarul Financiar, 25 august 2008

    mai mult

  • MEF ofera fostilor proprietari actiuni Transgaz la un pret cu 22% peste cotatia de la BVB

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   TGN

    ___
    Persoanele deposedate abuziv de regimul comunist pot opta pana la 20 septembrie pentru actiuni Transgaz Medias in contul despagubirilor, valoarea unui titlu fiind stabilita la 235,6657 lei, cu 22% peste cotatie de luni de la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), potrivit unui comunicat remis astazi de Ministerul Economiei si Finantelor (MEF). Transgaz este operatorul sistemului national de transport al gazelor si este detinut de stat, prin MEF. Actiunile companiei au fost listate la Bursa de Valori Bucuresti la sfarsitul lunii ianuarie, la un pret de 280 de lei/unitate. Sursa: Ziarul Financiar, 25 august 2008

    mai mult

  • SIF-urile au cerut Erste sa le aleaga reprezentantii in consiliul BCR

    Wall-Street.ro   LION  SIF2  SIF3  SIF4

    ___
    Erste Bank ar putea decide, in adunarea generala a actionarilor BCR de miercurea viitoare, care vor fi cei doi reprezentanti ai SIF-urilor in consiliul de supraveghere, din cinci candidati, in urma modificarii actului constitutiv al bancii, pentru a permite mai mult de doua nominalizari, relateaza NewsIn. Cei cinci candidati nominalizati de SIF-uri, de aceasta data, sunt presedintele SIF Transilvania, Mihai Fercala, directorul comitetului de directie din consiliul de administratie al SIF Moldova, Alexandru Matei, presedintele SIF Muntenia, Petre Pavel Szel, vicepresedintele SIF Oltenia, Tudor Ciurezu si presedintele SIF Banat-Crisana, Ioan Cuzman, au declarat, pentru NewsIn, surse din actionariatul BCR. 'SIF-urile nu au reusit sa se inteleaga sub nicio forma si, practic, au cerut Erste Bank sa decida pentru ei. Daca se aproba modificarea actului constitutiv, Erste ar putea vota in AGA de saptamana viitoare si s-ar putea alege reprezentantii SIF-urilor in consiliu. Ei au nominalizat, de data aceasta, cinci candidati', a mai spus sursa citata. Alegerea celor doi reprezentanti ai SIF-urilor in consiliul BCR ar putea inlesnita, miercuri, prin modificarea actului constitutiv al bancii, inainte de votul pentru cele doua locuri vacante, astfel incat cele cinci SIF-uri sa poate nominaliza mai mult de doi candidati, potrivit convocatorului AGEA publicat pe pagina de internet a BCR. 'Doi candidati vor fi alesi de AGA dintre candidatii nominalizati in scris de catre SIF-uri. Totusi, daca au fost desemnati mai mult de doi candidati, oricare doua persoane dintre candidatii respectivi pot fi alese de catre AGA', arata documentul. In forma inca nemodificata, actul constitutiv prevede ca, pentru cele doua locuri ale SIF-urilor in consiliul de supraveghere al Bancii Comerciale Romane (BCR), sa fie nominalizati doar doi candidati din partea celor cinci Societati de Investitii Financiare (SIF). In trecut, SIF-urile nu au reusit sa se puna de acord pentru cele doua propuneri, desemnand un numar mai mare de candidati, ceea ce a a facut ca locurile lor in consiliul BCR sa ramana vacante. Pentru a fi alesi, cei doi candidati trebuie sa intruneasca, in cadrul AGA, 51% din voturi. 'In principiu, Erste a fost de acord sa decida. Spre deosebire de alte cazuri, la BCR reprezentantii in consiliul de supraveghere nu pot fi alesi fara 51% din voturi', a declarat, pentru NewsIn, Petre Pavel Szel. Pe de alta parte, alegerea celor doi reprezentanti va fi dificila pentru actionarul majoritar, mai spun aceleasi surse apropiate afacerii, motiv pentru care Erste a preferat sa se abtina de la vot pana in prezent. Consiliul de supraveghere al BCR este compus din sapte membri, din care cinci au fost desemnati, conform actului constitutiv al BCR, de Erste Bank, actionarul majoritar, iar ceilalti doi trebuie desemnati de catre cele cinci SIF-uri actionare ale BCR. Consiliul de supraveghere isi poate desfasura activitatea si cu cinci membri, avand in vedere ca este intrunit cvorum-ul necesar. Acesta era format, in prezent, din presedintele Andreas Treichl, vicepresedintele, Peter Kisbenedek, si membrii Herbert Juranek, Bernhard Spalt si Florin Pogonaru. In urma demisiei, Kisbenedek va fi eliberat din functie, urmand sa fie inlocuit in urma AGA de pe 27 august. BCR are ca actionar majoritar Erste Bank, care detine 69,1719% din capitalul social, in timp ce cele cinci SIF-uri au, cumulat, 30,1175% din actiuni. Actionari minoritari sunt, printre altii, fondul olandez de investitii MEI-Roemenie En Bulgarije Fonds NV ( 0,02%), Middle Europe Opportunity Fund II NV ( 0,018%), Actinvest SA ( 0,0020%), Certinvest SA ( 0,0001%). Sursa: Wall-Street, 25 august 2008

    mai mult

  • Salariatii Bancii Transilvania au subscris toate actiunile ramase in urma majorarii de capital

    Wall-Street.ro   TLV

    ___
    Salariatii Bancii Transilvania (TLV) au cumparat toate actiunile ramase nesubscrise in urma majorarii de capital social, banca incasand astfel circa 6,5 milioane lei (1,84 milioane euro), potrivit rezultatelor ofertei publice de vanzare, publicate pe Bursa. Cele 18,06 milioane de actiuni ramase in urma majorarii capitalului social al bancii au fost cumparate de 701 de angajati, care au platit 0,36 lei/titlu. Oferta de vanzarea a fost intermediata de BT Securities si s-a desfasurat in perioada 11-15 august. Intermediarul a incasat un comision de 0,3% din valoarea ofertei, adica 19.508 lei, la care s-a adaugat un comision fix de 2000 de euro. De asemenea, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a perceput un comision de 0,5% din valoarea ofertei, in suma de 32.514 lei. Conducerea Bancii Transilvania a decis in iulie ca actiunile ramase nesubscrise sa fie oferite salariatilor la un pret de vanzare de 0,36 lei/unitate, din care 0,26 lei a fost prima de emisiune. In cadrul majorarii de capital, banca a emis 4,48 miliarde de actiuni, prin care ar fi trebuit sa isi mareasca capitalul cu 448,62 milioane lei. Circa 3,19 miliarde de titluri au fost oferite gratuit actionarilor prin capitalizarea profitului net. Alte 986,02 milioane de titluri au fost emise prin utilizarea primelor de emisiune integral incasate in 2007, in valoare de 98,6 milioane lei. De asemenea, banca a mai oferit spre subscriere 305,54 milioane de actiuni, la un pret de 0,35 lei/unitate, din care 94% au fost cumparate pentru 100,62 milioane lei. Banca Transilvania si-a sporit profitul net in prima jumatate a acestui an cu 40%, la 111,46 milioane lei (30,4 milioane euro), pe fondul avansului activelor cu 60% in intervalul iunie 2007 - iunie 2008. Activele Bancii Transilvania au ajuns la jumatatea anului la 15,8 miliarde lei (4,33 miliarde euro), in crestere cu 60% fata de iunie 2007, cand activele insumau 9,89 miliarde lei (3,16 miliarde euro). Inaintea ofertei, banca avea un capital social de 1,03 miliarde lei, divizat in 10,29 miliarde de actiuni, cu o valoare nominala de 0,10 lei. Actionarul principal al companiei este Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), cu o detinere de 14,97%. Titlurile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la prima categorie a Bursei, sub simbolul TLV. Compania are o valoare de piata de 3,07 miliarde lei (aproape 870 milioane euro), conform ultimei cotatii de 0,2980 lei/actiune, stabilita in sedinta de joi a Bursei. Sursa: Wall-Street, 25 august 2008

    mai mult

Pagina

inchide