Stiri bursiere

Informatii piata

Orice miscare a pretului unui instrument financiar listat la bursa are la origine o stire bursiera. Noi iti punem la dispozitie o selectie a celor mai importante stiri financiare de ultima ora, pentru a putea lua deciziile investitionale in deplina cunostinta de cauza.

28.07.2009

  • Mittal a redus activitatea din Portul Constanta cu 30%

    Gandul   CMVX

    ___
    In urma deciziei conducerii combinatului ArcelorMittal de a transporta minereul prin portul bulgar Burgas si apoi pe Canalul Bistroe, a disparut aproape 70% din traficul pe Canalul Dunare – Marea Neagra, 30% din cel al Portului Constanta, iar veniturile operatorului portuar Comvex au scazut cu 65%. “Aceasta scadere inseamna o pierdere de 15 pana la 20 milioane de euro pe an”, a declarat pentru Gandul directorul general al Comvex, Viorel Panait. El a explicat ca, momentan, ArcelorMittal suporta costuri suplimentare pentru a transporta marfuri pe relatia Burgas, pentru a pune in dificultate autoritatile romane si firmele autohtone. “In portul Burgas nu pot fi operate decat vapoare de dimensiuni foarte mici, ceea ce induce un cost suplimentar, la un transport transoceanic, de 6-9 euro pe tona. Apoi, viteza de lucru in port este mai mica decat la Constanta, mai exact la jumatate, ceea ce induce alte costuri, legate de stationarea prelungita. In continuare, pe relatia Burgas – Galati nu pot circula decat barcute de maximum 5.000 de tone, rezultand un alt cost suplimentar, de 8 euro/tona”, a mai spus Panait. Spre comparatie, transportul unei tone de minereu pe traseul Constanta – Galati, trecand prin Canalul Dunare – Marea Neagra, costa 11 lei, deoarece un convoi de barje are frecvent 18.000 de tone. Incluzand si taxele portuare, costul total este de 5,77 euro/tona. Atat Comvex, cat si Portul Constanta si Administratia Canalelor Navigabile au iesit ieri la rampa, acuzand ArcelorMittal ca da “o lovitura clar incorecta” afacerilor romanesti. (A.B.) Sursa: Gandul, 28 iulie 2009

    mai mult

  • AGA Oltchim aproba creditul de 62 mil. euro pentru petrochimie

    Business Standard   OLT

    ___
    Combinatul de ingrasaminte chimice Oltchim, aflat in portofoliul statului, a anuntat ca va contracta un imprumut de 62 milioane de euro pe o perioada de sase ani, cu un an perioada de gratie, pentru a cumpara de la Petrom SA divizia de petrochimie din cadrul Arpechim Pitesti, Petrochemicals Arges, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucuresti. Suma include si cheltuielile pentru reluarea activitatilor in cadrul unitatii si pentru asigurarea capitalului de lucru. Circa 49,6 milioane de euro, adica 80% din valoarea creditului, vor fi garantate cu o scrisoare bancara emisa de Banca de Export Import EximBank, restul de 20% fiind garantate de companie, cu active imobilizate in valoare de 55,7 milioane de lei (aproximativ 12,9 mil. euro). Persoanele desemnate sa se ocupe de procedurile creditarii sunt presedintele Consiliului de Administratie al Oltchim Roibu Constantin si directorul economic Vasile Mandica. Conform aceluiasi comunicat, Oltchim nu se va diviza pe toata durata garantiei fara aprobarea in prealabil a EximBank. In urma cu doua saptamani, premierul Emil Boc a dat unda verde incheierii ultimelor formalitati pentru prelaurea de catre Oltchim a diviziei de petrochimie si a anuntat ca 50 milioane de euro din creditul pe care combinatul intentiona sa-l contracteze vor fi garantate de Guvern. “Speram ca pana la sfarsitul lunii iulie sau in prima saptamana din august sa intram in posesia banilor si sa semnam contractul, astfel incat sa incepem lucrul cu petrochimia integrata, din a doua jumatate a lui septembrie. Daca respectam aceste termene, putem estima o cifra de afaceri de 460 milioane de euro”, a declarat recent pentru Business Standard Constantin Roibu. Tot acesta mai spunea ca, daca Oltchim nu va prelua Petrochemicals Arges, compania nu va depasi 350 milioane de euro cifra de afaceri in 2009. Combinatul chimic din Ramnicu Valcea planuieste investitii de 488 milioane de euro pana in 2012 si spera sa ajunga in urmatorii patru ani la afaceri de peste un miliard de euro, conform declaratiilor anterioare ale lui Roibu. Actionarul majoritar al Oltchim este Ministerul Economiei, care detine 54,79% din pachetul de actiuni. Sursa: Business Standard, 28 iulie 2009

    mai mult

  • La urmatoarea AGA, QVT ar putea cere dizolvarea Flamingo International

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   

    ___
    QVT, unul dintre actionarii Flamingo International, a cerut includerea pe ordinea de zi a adunarii generale extraordinare a actionarilor (AGA) din august 2009 a unui punct cu privire la dizolvarea companiei, fara ca aceasta sa fie insotita de o motivatie sau de o argumentatie. Reprezentantii Flamingo International considera ca aceasta solicitare ridica indoieli serioase privind bunele intentii ale acestui actionar. Potrivit acestora, planul de restructurare si dezvoltare este in discutia managementului Flamingo de cateva luni si a fost deja prezentat in cadrul Consiliului de Administratie, din care face parte si QVT. De asemenea, in urma cu doar doua saptamani, QVT si-a crescut participatia in Flamingo cu inca 6%, crescandu-si astfel participatia la 22%, dupa ce planul managementului fusese deja prezentat in Consiliul de Administratie. 'QVT este un fond care adesea nu tine cont de interesele companiilor in care investeste, ci mai curand cauta sa obtina castiguri pe seama si in detrimentul celorlalti actionari', a declarat domnul Dan Adamescu, actionar principal Flamingo prin intermediul Nova Trade. 'Actionarii Flamingo vor decide in luna august un plan de relansare financiara a companiei. Bazat pe acest lucru si pe planul operational deja in desfasurare in cadrul firmei am toata convingerea ca actiunea Flamingo va reveni acolo unde a fost in urma cu 1-2 ani,' a declarat domnul Dragos Cinca, actionar principal si fondator Flamingo. 'Ne asteptam ca actionarilor principali sa li se ralieze si altii cu detineri semnificative, astfel incat nu imi fac griji cu privire la votul de aprobare a obligatiunilor convertibile. In acelasi timp nu imi fac griji cu privire la votul legat de solicitarea QVT, deoarece, rational vorbind, dizolvarea societatii este impotriva interesului tuturor actionarilor, inclusiv a QVT. Imi este greu sa inteleg de ce QVT ar fi dornic sa isi faca rau singur. Chiar daca nu ar adera la planul celorlalti actionari si ar ajunge in situatia de a se dilua, tot ar castiga mai mult din valoarea actiunilor decat in cazul dizolvarii' considera Dragos Simion, presedintele Flamingo. Ce s-ar intampla in cazul dizolvarii Flamingo Calea cea mai simpla pentru dizolvarea societatii este prin vointa actionarilor, exprimata in cadrul AGA. Dupa inregistrarea acesteia la Registrul Comertului si publicarea deciziei in Monitorul Oficial, urmeaza lichidarea voluntara a societatii, prin plata datoriilor si distribuirea activului net catre actionari. (STEFANIA CIOCIRLAN) Sursa: Bursa, 28 iulie 2009

    mai mult

27.07.2009

  • Interesul grecilor a urcat cu 55 mil. euro valoarea TLV

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   TLV

    ___
    Actiunile Bancii Transilvania (TLV) au castigat 20% in ultima saptamana, cele mai mari cresteri inregistrandu-se joi si vineri, dupa ce in presa elena au aparut informatii conform carora grupul National Bank of Greece (NBG) este interesat sa preia banca din Cluj. Valoarea bancii a crescut astfel in cateva zile cu 55 de milioane de euro, ajungand vineri la 332 de milioane de euro. Grecii nu au oferit pana acum un raspuns oficial privind intentia de preluare a Bancii Transilvania, in timp ce presedintele si fondatorul bancii, Horia Ciorcila, nu a putut fi contactat in ultimele zile pentru comentarii. In ultimii ani au existat in permanenta zvonuri privind preluarea Bancii Transilvania, singura banca mare de pe piata cu capital majoritar romanesc, speculatiile pe aceasta tema mentinand un interes ridicat pentru titlurile institutiei de credit. Zvonurile au fost mereu negate de reprezentantii bancii. Analistii firmelor de brokeraj de pe piata locala si cei ai bancilor straine au mentionat de fiecare data in rapoartele din ultimii ani ideea ca Banca Transilvania reprezinta o tinta de preluare, aceasta fiind si principala motivatie pentru tranzactionarea actiunilor TLV cu o prima fata de titlurile altor banci din regiune. Pe de alta parte, analistii cred ca e putin probabil ca vanzarea Bancii Transilvania sa se realizeze in viitorul apropiat. 'Desi profitabilitatea bancii a fost sub presiune din cauza deteriorarii calitatii activelor si a reducerii marjelor de dobanda, ne asteptam ca proprietarii, in principal antreprenori locali, care detin circa 25% (din care 5% se afla in posesia lui Horia Ciorcila), sa astepte o evaluare mai atractiva decat ar primi in contextul actual', se arata intr-o nota emisa de analistii KBC Securities. In ultimii doi ani, valoarea de piata a Bancii Transilvania a scazut de peste cinci ori, de la un nivel de 1,7 mld. euro in iulie 2007. Fitch isi mentine ratingul pentru Banca Transilvania cu perspectiva stabila Agentia de rating Fitch a reconfirmat vineri ratingul Bancii Transilvania pentru datoriile pe termen lung in valuta, la 'BB minus', cu perspectiva stabila, precum si calificativul pentru datoria pe termen scurt in valuta la 'B' si cel individual la 'D'. Potrivit Fitch, ratingul acordat Bancii Transilvania pentru datoriile pe termen lung este determinat de puterea financiara intrinseca, iar calificativul individual reflecta cresterea problemelor legate de calitatea activelor si eficienta redusa, care afecteaza in mod negativ profitabilitatea bancii. Acestea sunt echilibrate de consolidarea brandului la nivel national, de portofoliul de imprumuturi si sursele de finantare bine diversificate si de nivelul confortabil al lichiditatii. 'Profitabilitatea bancii este afectata de costurile mai ridicate cu finantarea si de majorarea provizioanelor pentru pierderi. In plus, profitabilitatea este sub presiune din cauza cresterii costului riscului in contextul inrautatirii mediului operational, in timp ce controlul costurilor si veniturile rezistente din taxe si comisioane compenseaza partial pentru declinul profitului operational', potrivit analistilor Fitch. Analistii Fitch mai apreciaza ca Banca Transilvania are un nivel de capitalizare adecvat, cu o rata de adecvare a capitalului de 15%. Sursa: Ziarul Financiar, 27 iulie 2009

    mai mult

  • Seful Transgaz mizeaza pe cresterea cu 10% a profitului

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   TGN

    ___
    Transportatorul de gaze naturale Transgaz Medias (TGN) estimeaza un avans de 10-12% al profitului in 2009, fata de nivelul de 239 mil. lei (65 mil. euro) din 2008, potrivit directorului general al companiei Ioan Rusu. El mizeaza pe reducerea costurilor si pe deprecierea leului, dar si pe o crestere a consumului de gaze in a doua jumatate a anului. Pe de alta parte, cantitatea de gaze naturale transportate a scazut cu aproape 25% in prima jumatate a anului, la aproximativ sase miliarde de metri cubi, cu 15% mai putin decat a fost prevazut in bugetul Transgaz, a explicat seful Transgaz, care mizeaza insa pe o crestere a cererii industriale de gaze ca urmare a reducerii tarifului cu 5% incepand de la 1 iulie. Totodata, directorul Transgaz a declarat ca poarta negocieri cu sindicatele pentru un plan de inghetare a salariilor. Actiunile Transgaz au crescut vineri cu 1%, la 154,1 lei, capitalizarea companiei fiind de 430 mil. euro. Sursa: Ziarul Financiar, 27 iulie 2009

    mai mult

  • Rompetrol Rafinare investeste 205 mil. euro in distributie si petrochimie

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   RRC

    ___
    Rompetrol Rafinare (RRC), parte a grupului Rompetrol, va majora capitalul subsidiarelor Rompetrol Downstream si Rompetrol Petrochemicals cu 630 mil. lei (148 mil. euro), respectiv 244,9 mil. lei (57,6 mil. euro), prin compensarea unor creante, in vederea sustinerii planurilor de dezvoltare ale acestora, potrivit unei raportari transmise Bursei de Valori. Propunerea a fost aprobata, vineri, de KazMunaiGaz, actionarul grupului Rompetrol. Rompetrol Downstream este divizia de distributie a carburantilor din grupul Rompetrol, iar Rompetrol Petrochemicals deruleaza activitati in sectorul petrochimic. Ultimele tranzactii cu actiunile RRC au avut loc joi la pretul de 0,0473 lei pe unitate. Capitalizarea companiei este de 237 mil. euro. Sursa: Ziarul Financiar, 27 iulie 2009

    mai mult

  • Basescu: Combinatul Oltchim isi va relua activitatea la intreaga capacitate in noiembrie

    Wall-Street.ro   OLT

    ___
    Presedintele Romniei, Traian Basescu, a declarat astazi, in timpul unei vizite la Combinatul Oltchim Ramnicu Valcea, ca aceasta companie este pe drumul cel bun si ca din luna noiembrie 'va incepe productia din plin', transmite NewsIn. Basescu a spus ca scopul vizitei sale la combinat de produse chimice din Rm. Valcea a fost acela de a verifica daca exista diferente intre demersurile Guvernului, in ce priveste salvarea companiei, si realitate. 'Se pare ca suntem pe un drum bun. Cu preluarea Arpechim de catre Oltchim suntem la stadiul la care trebuie angajat creditul de 62 de milioane de euro de la banci. Mai e faza cealalta, care este deja transmisa la Bruxelles, de transformare a datoriilor catre AVAS in actiuni. Si aici, de asemenea, lucrurile merg pe drumul cel bun', a spus presedintele. Seful statului i-a asigurat pe salariatii companiei ca, in mod cert, Oltchim Rm. Valcea va functiona. 'Plec cu impresia ca exista speranta la oameni, ca acest combinat va supravietui crizei si dificultatilor si le pun ca speranta le este indreptatita', a adaugat presedintele. In cursul acestei luni, premierul Emil Boc a facut doua vizite la SC Oltchim SA, rezultatul fiind ca Executivul a decis conversia in actiuni a datoriilor combinatului fata de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), insumand 134 milioane euro. De asemenea, au fost demarate procedurile de garantare in proportie de 80% a unui credit de peste 300 milioane euro al companiei. La ora actuala, Guvernul asteapta raspunsul Comisiei Europene fata de aceste masuri. Preluarea de catre Oltchim a Arpechim, de la Petrom, urmeaza sa asigure companiei etilena si propilena si sa mentina locurile de munca a celor 3.429 de salariati. In prezent, din cauza lipsei materiilor prime, Oltchim functioneaza cu 30% din capacitate, in conditii de nerentabilitate. Sursa: Wall-Street, 27 iulie 2009

    mai mult

  • Oltchim ia un credit de 62 mil. euro pentru achizitia unei divizii a Arpechim

    Wall-Street.ro   OLT  SNP

    ___
    Actionarii combinatului chimic Oltchim Ramnicu Valcea (OLT) au aprobat contractarea unui credit de 62 milioane euro, pe o perioada de sase ani cu un an perioada de gratie, pentru achizitia de la Petrom (SNP) a activelor aferente unitatii de petrochimie din cadrul Arpechim Pitesti, potrivit unui comunicat remis Bursei de Valori Bucuresti. Creditul va fi garantat in proportie de 80%, ce reprezinta 49,6 milioane euro, printr-o scrisoare de garantie emise de Banca Export-Import Eximbank, restul valorii imprumutului urmand a fi garantat de activele imobilizate ale Otchim, in valoare de circa 13,1 milioane euro. Datoriile Oltchim catre Petrom se ridica la aproximativ 26 milioane euro si s-a stabilit tranzactia pentru achizitionarea diviziei de petrochimie a Arpechim sa se negocieze direct intre cele doua parti fara interventia statului. Presedintele Romniei, Traian Basescu, a declarat, in timpul unei vizite la Combinatul Oltchim Ramnicu Valcea, ca aceasta companie este pe drumul cel bun si ca din luna noiembrie 'va incepe productia din plin”. In primul trimestru al anului, combinatul si-a adancit pierderile la 28,09 milioane lei (6,56 milioane euro) comparativ cu rezultatul negativ de 3,64 milioane lei din aceeasi perioada din 2008. Oltchim are un capital social de 34,3 milioane lei, impartit in 343 milioane actiuni cu o valoare nominala de 0,1 lei. Cel mai mare actionar al companiei este Ministerul Economiei, cu o detinere de 54,79%, si grupul german PCC SE, cu o participatie de 12,15%. Valoarea de piata a combinatului este de 113,19 milioane lei (26,7 milioane euro) conform ultimei cotatii de 0,33 lei/actiune. Sursa: Wall-Street, 27 iulie 2009

    mai mult

  • SIF-urile: Suntem deschise dialogului pentru vanzarea TLV

    Business Standard   LION  TLV

    ___
    Ioan Cuzman, seful SIF Banat-Crisana, si Dinel Staicu, presedintele SIF Oltenia, care detin impreuna 10% din capitalul Bancii Transilvania (TLV), spun ca sunt deschisi dialogului pentru vanzarea pachetelor pe care le detin in banca. “Nu am primit nicio oferta, dar suntem deschisi dialogului daca primim o oferta buna”, a declarat Dinel Staicu. SIF Oltenia detine 5% din Banca Transilvania, pachet care valoreaza pe Bursa 16,5 mil. euro. Alaturi de SIF1 si SIF5, SIF2 controleaza aproape 4% din banca locala, care valoareaza pe Bursa 330,3 mil. euro. TLV este una dintre primele zece banci din Romania, in functie de active. “SIF-urile sunt confortabile in ceea ce priveste cash-ul, dar, daca este o oferta foarte buna, nu cred ca ar rata-o cineva”, a adaugat Cuzman. El spune ca nu este surprins de interesul National Bank of Greece (NBG) pentru Banca Transilvania, acest lucru fiind chiar o veste buna, pentru ca da semne de iesire din amorteala. “Grecia a ajutat foarte mult bancile, iar interesul NBG pentru TLV este o veste buna si nu este deloc exagerata. Momentan, nu este nimic clar, desi sunt foarte multe tatonari. Totusi, am putea sa ne asteptam la orice, pentru ca asa s-a intamplat si la Bancpost, adica cei de la EFG au anuntat ca vor sa cumpere si apoi au cumparat”, a declarat Ioan Cuzman. Potrivit site-ului axiaplus.gr, Banca Transilvania este principala tinta de achizitii a NBG, banca elena fiind totusi cu ochii si pe RBS Bank Romania, care, in prezent, este de vanzare. NBG are un buget de achizitii de un miliard de euro. Contactati de Business Standard, oficialii Bancii Transilvania nu au vrut sa ofere comentarii. Vineri, actiunile TLV au crescut puternic pe Bursa, 6,5%, iar in ultima saptamana, titlurile bancii au avansat cu 20%. Analistii spun ca sansele ca tranzactia sa fie realizata sunt destul de mici, tinand cont de faptul ca, in ultimii ani, au fost mai multe speculatii care vizau vanzarea bancii. “Daca BERD nu a fost de acord cu eliminarea pragului, probabil nu este de acord nici sa vanda”, a declarat Adriana Marin, analist la societatea de brokeraj UniCredit CA IB Securities. In aprilie, actionarii TLV au aprobat ridicarea pragului maxim de detinere la 10%, dupa ce un grup de actionari a propus eliminarea acestuia. BERD este principalul actionar al TLV, cu un pachet de 14,97%. Sursa: Business Standard, 27 iulie 2009

    mai mult

  • Compania petroliera NIS din Serbia va asigura 30% din activitatea lunara a Oil Terminal Constanta

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   OIL

    ___
    Compania petroliera NIS din Serbia va asigura 30% din activitatea fizica lunara a terminalului marin Oil Terminal Constanta, devenind astfel cel mai important client al companiei romanesti, dupa ce Oil Terminal a pierdut contractul cu rafinaria Petromidia a Grupului Rompetrol. 'Am stabilit un contract cu un partener sarb foarte important, care va aduce lunar o cantitate de produse petroliere finite de 100.000- 150.000 tone, care reprezinta 30% din productia fizica lunara ce asigura fondurile necesare pentru salarii si cheltuieli de intretinere si reparatii. Speram ca, la sfarsitul lui august, sa derulam primele cantitati', a declarat agentiei NewsIn noul director general al Oil Terminal Constanta, Silviu Wagner. Acesta nu a precizat care este numele companiei sarbesti, insa, potrivit unor surse ministeriale, este vorba despre compania NIS, care detine rafinaria de la Pancevo, cea mai mare din Serbia. 'Contractul cu noul nostru client compenseaza pierderea celui cu Petromidia, care acopera circa 30% din portofoliul de clienti, de marfuri. Totodata, exista posibilitatea de a stabili importante colaborari cu companii din Republica Azerbaidjan, insa detalii despre acest lucru si eventuale negocieri vom avea abia in toamna, dupa vizita presedintelui acestei republici in Romania, cand se va semna un acord intre cele doua tari', a mai spus Silviu Wagner. Totodata, directorul general al Oil Terminal a afirmat ca, in 2009, estimeaza un trafic de marfuri de 8,5 milioane tone, in scadere cu 20% fata de anul trecut, din cauza crizei economice. Wagner a mai precizat ca exclude disponibilizarile in cadrul com paniei. 'Activitatea mea va avea trei tinte: mentinerea celor 1.300 locuri de munca, intrucat sunt excluse disponibilizarile, apoi identificarea de noi clienti, si, in al treilea rand, revigorarea relatiilor cu partenerii traditionali', a mentionat Silviu Wagner. Pana la inaugurarea terminalului Rompetrol, Oil Terminal beneficiase de o pozitie de monopol privind tranzitul cu produse petroliere prin Portul Constanta. Midia Marine Terminal, companie membra a Grupului Rompetrol, a inaugurat la sfarsitul anului trecut un terminal marin aflat la 8,8 km in largul Marii Negre, care are o capacitate anuala de transfer de 24 milioa ne tone titei. Valoarea totala a investitiei s-a ridicat la peste 100 de milioane dolari. Oil Terminal SA Constanta este unul dintre cele mai mari terminale din Sud-Estul Europei specializat in vehicularea titeiului, produselor petroliere si petrochimice lichide si a altor produse si materii prime in vederea import/exportului si tranzitului. Lungimea totala a conductelor terminalului marin este de 50 km, iar capacitatea maxima de vehiculare a titeiului este de 24 milioane tone/an. Oil Terminal are, de asemenea, sapte dane operative si trei depozite pentru titei, benzina, motorina, pacura, produse chimice si pe trochimice si uleiuri. Actionarul majoritar al companiei este Ministerul Economiei, care detine 59,6222% din actiuni, in timp ce Fondul Proprietatea are o participatie de 10%, iar alti actionari au 30,3778% Sursa: Bursa, 27 iulie 2009

    mai mult

Pagina

inchide