Stiri bursiere

Informatii piata

Orice miscare a pretului unui instrument financiar listat la bursa are la origine o stire bursiera. Noi iti punem la dispozitie o selectie a celor mai importante stiri financiare de ultima ora, pentru a putea lua deciziile investitionale in deplina cunostinta de cauza.

21.05.2009

  • Milionarii de la Teraplast isi ajusteaza portofoliile: Goia cumpara, Viciu vinde

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   TRP

    ___
    Principalii actionari ai producatorului de profile din PVC Teraplast Bistrita (TRP), Dorel Goia si Emanoil Viciu, ale caror participatii valoreaza pe Bursa milioane de euro, au realizat tranzactii importante in ultimele saptamani, Goia cumparand pachete de actiuni de pe Bursa reprezentand 0,5% din capital, in timp ce Viciu a vandut de la inceputul anului circa 1,4% din actiunile companiei. Dorel Goia, care este principalul actionar al Teraplast, cu 33,5% din actiuni, a investit 500.000 de lei (120.000 de euro) in ultima saptamana pentru achizitii de titluri de pe Bursa. El a cumparat prin intermediul BT Securities, societatea de brokeraj a Bancii Transilvania, care se ocupa si de programul de rascumparare de actiuni derulat de Teraplast in vederea distribuirii lor catre managerii companiei. Prin participatia pe care o detine la Teraplast, Goia este in prezent unul dintre cei mai bogati investitori locali de pe Bursa, actiunile sale fiind evaluate in prezent la 8,7 mil. euro. El mai detine si 10,3% din firma LCS Imobiliar din Cluj-Napoca (LCSI), participatie care valoreaza aproape 500.000 de euro. Goia a incasat in acest an de la LCSI dividende in valoare de 320.000 de lei (76.000 de euro). Emanoil Viciu, al doilea actionar al Teraplast, dar si presedintele Consiliului de Administratie, a incasat in ultimele luni 1,34 mil. lei (320.000 de euro) din vanzarea de actiuni Teraplast. El a inceput sa vanda in ianuarie, dupa expirarea perioadei de 6 luni de la listare in care principalii actionari nu au avut voie sa realizeze vanzari. 'Vanzarile au fost determinate de o necesitate momentana de cash, desi momentul nu este cel mai favorabil, intrucat actiunea nu este in acest moment la valoarea ei reala. Nu voi mai vinde cantitati importante', a declarat pentru ZF Emanoil Viciu. El a vandut prin intermediul ING Bank. In urma tranzactiilor, Viciu si-a redus participatia la Teraplast la circa 19,2%, insa chiar si asa valoarea detinerii sale se ridica la 5 mil. euro. Teraplast a fost una dintre companiile care au inregistrat scaderi medii pe Bursa de la listare, pretul actiunilor scazand cu 58% din data de 2 iulie 2008, fata de o scadere de 55% in aceeasi perioada pe indicele BET-XT al celor mai lichide 25 de companii listate. Compania s-a listat in urma unei oferte publice initiale derulata in martie 2008, cea mai mare de anul trecut, prin care compania a strans de pe Bursa aproape 14 mil. euro. Oferta a fost intermediata de Raiffeisen Capital & Investment. Teraplast a raportat in primul trimestru afaceri de 30,26 mil. lei, in scadere cu 28% fata de perioada similara a anului trecut, in timp ce profitul companiei a crescut cu 6%, la 2,57 mil. lei. Ieri, actiunile Teraplast au stagnat in jurul nivelului de 0,36 lei, capitalizarea companiei fiind de 25,8 mil. euro. Sursa: Ziarul Financiar, 21 mai 2009

    mai mult

  • Mecanica Ceahlau a renuntat la o treime din salariati

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   MECF

    ___
    Producatorul de masini agricole Mecanica Ceahlau (simbol MECF), controlat de SIF Moldova, a realizat in primele trei luni din acest an afaceri in valoare de 5,7 mil. lei (1,3 mil. euro), in scadere cu 30% fata de perioada similara a anului trecut. In acelasi timp, pierderea companiei s-a accentuat de la un nivel de circa 355.000 de lei in primul trimestru al anului trecut la 1 mil. lei (0,2 mil. euro). Compania a disponibilizat circa 110 din cei 336 de angajati. Pentru acest an, societatea estimeaza ca va realiza o cifra de afaceri de 27,5 mil. lei, in scadere cu 13% fata de afacerile inregistrate in 2008, de 31,7 mil. lei (8,6 mil. euro). Mecanica prevede o revenire pe profit in 2009, asteptand un profit brut de 1,1 mil. lei. Anul trecut, pierderea societatii a fost de 5,1 mil. lei (1,4 mil. euro). Conform unui raport emis de societate, exporturile Mecanica Ceahlau s-au ridicat anul trecut la 16,3% din totalul vanzarilor. Anul trecut, exporturile s-au ridicat la circa 1,2 milioane de lei (0,3 milioane de euro), in conditiile in care productia vanduta a insumat 7,1 milioane de lei (1,9 milioane de euro). 'Asemenea majoritatii covarsitoare a societatilor comerciale, in aceasta perioada si Mecanica Ceahlau intampina greutati in privinta incasarii creantelor, dar impreuna cu clientii se gasesc solutii pentru asigurarea lichiditatilor necesare activitatii curente', sustin reprezentantii companiei. De asemenea, societatea mentioneaza ca se iau toate masurile necesare pentru mentinerea echilibrului economico-financiar, precum reducerea stocurilor si a creantelor, scaderea gradului de indatorare, restructurarea organizatorica sau modernizarea productiei, precum si dimensionarea permanenta a cheltuielilor in functie de gradul de realizare a veniturilor. Pentru 2009, fata de anul trecut, compania a mentinut in activitate circa 60% din personalul direct productiv si 70% din personalul indirect productiv si TESA. Societatea specifica faptul ca investitiile se realizeaza numai din surse proprii si numai pentru necesitatile legate strict de productie, de mediu natural si de conditiile de munca ale salariatilor. Pentru atenuarea efectelor caracterului sezonier al vanzarilor, societatea si-a completat oferta cu distributia si vanzarea unor produse industriale inrudite cu cele din programul propriu de fabricatie. In plus, societatea ofera servicii de prelucrare si montaj a unor componente si piese complexe. Actiunile Mecanica Ceahlau se tranzactionau in sedinta de ieri la un pret de 0,129 lei/actiune, cu 3,2% peste nivelul de referinta, de 0,125 lei/actiune. La acest nivel, capitalizarea companiei se ridica la 20,6 milioane de lei (circa 5 milioane de euro). Sursa: Ziarul Financiar, 21 mai 2009

    mai mult

  • Azomures: Productia va fi mentinuta la jumatate din cauza crizei

    Wall-Street.ro   

    ___
    Producatorul de ingrasaminte Azomures (AZO) va mentine in somaj tehnic 430 de salariati din totalul de 2.610, pana la sfarsitul lunii iulie, deoarece cererea redusa de ingrasaminte a impus prelungirea perioadei de restrangere a activitatii de productie, a anuntat compania. Azomures si-a restrans activitatea la jumatate de la inceputul lunii aprilie, prin inchiderea Instalatiei Amoniac IV si a sectiei de ingasaminte complexe NPK, ca urmare a crizei financiare, care a determinat scaderea drastica a cererii si a pretului ingrasamintelor pe pietele externe si pe pe cea interna, informeaza NewsIn. Compania precizeaza ca situatia in piata nu s-a schimbat favorabil si 'nu exista premise certe ca activitatea de productie sa fie reluata la capacitate in conditii de eficienta', motiv pentru care restrangerea activitatii de productie la circa 50% se prelungeste pana in 31 iulie, cu posibilitatea unei eventuale prelungiri in functie de conditiile economice. Producatorul de ingrasaminte a obtinut un profit net de 2 milioane lei in primele trei luni ale acestui an, de 27 de ori mai mic decat cel din aceeasi perioada a anului trecut, pe fondul reducerii afacerilor cu 36%, potrivit rezultatelor trimestriale publicate vineri. Azomures, cel mai mare producator de ingrasaminte din tara, are un capital social de 52,6 milioane lei, divizat 526 milioane actiuni cu o valoare nominala de 0,10 lei. Actionarul majoritar al companiei este Transworld Fertilizers Holding Luxemburg, care detine impreuna cu Azomures Holdings LLC 75% din capital. Ultima cotatie a titlurilor AZO a fost de 0,2230 lei, in sedinta de miercuri a Bursei, ceea ce corespunde unei capitalizari de 117,31 milioane lei (28,2 milioane euro). Titlurile companiei se tranzactioneaza la prima categorie a Bursei de Valori Bucuresti (BVB), sub simbolul AZO. Sursa: Wall-Street, 21 mai 2009

    mai mult

  • Siretul Pascani a trecut pe profit, in primul trimestru

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   

    ___
    Pentru 2009, societatea si-a propus un profit brut de 1.095.769 lei Pentru anul in curs, Siretul SA Pascani si-a propus sa obtina venituri totale de 26.902.500 lei, sa nu depaseasca un volum de 25.807.731 lei al cheltuielilor, din diferenta celor doi indicatori rezultand, asadar, un profit brut estimat la 1.095.769 lei. In mare parte, strategia de afaceri a Siretul SA Pascani mizeaza in acest an pe un nou produs, lansat recent pe piata: geogrila biaxiala. In prezent, societatea din Pascani este singurul producator roman care realizeaza si comercializeaza geogrile biaxiale din poliester de inalta tenacitate, acoperite cu un strat de PVC sau de bitum. Constantin Zamcanu, directorul general al fabricii pascanene, ne-a declarat ca societatea va depune eforturi mari pentru a fi acceptata cu acest produs atat pe piata interna, cat si externa. 'Informatiile primite precum si studiile tehnico - economice realizate ne fac sa fim optimisti in reusita, respectiv in relansarea brandului Siretul Pascani, si sa asiguram a celor 400 salariati ai firmei. Proiectul de realizare a geogrilelor a fost initiat in urma unor temeinice analize tehnico-economice de piata. De altfel, acest proiect a fost principalul beneficiar al eforturilor investitionale realizate anul trecut de societatea noastra, achizitionarea liniei tehnologice de fabricare a geogrilelor costand circa 1,8 milioane de euro, furnizor fiind compania LIBA, din Germania. Ca atare, geogrilele vor reprezenta principalul pariu cu piata al societatii noastre, pentru acest an. In acelasi timp, insa, vrem sa pastram si sa diversificam produsele de traditie ale companiei noastre, pe baza carora s-a construit brandul Siretul Pascani', a spus Constantin Zamcanu. Siretul SA Pascani (simbol SRT, la categoria a II-a a Bursei de Valori Bucuresti) a raportat, la finalul primului trimestru al acestui an, un profit net de 18.370 lei, in conditiile in care in perioada similara a anului precedent rezultatul activitatii aferente primelor trei luni indica o pierdere de 183.486 lei. In schimb, in acest an, compania pascaneana a inregistrat o usoara scadere a valorii cifrei de afaceri, de la 3.544.962 lei in trimestrul I 2008, la 3.226.590 lei. In primele trei luni ale acestui an, Siretul Pascani a realizat venituri din exploatare in suma de 4.608.493 lei, iar totalul cheltuielilor de exploa¬tare s-a ridicat la 4.348.117 lei, din diferenta celor doua valori rezultand un profit din exploatare de 260.376. Spre comparatie, in perioada similara a anului trecut, activitatea de exploatare se soldase cu o pierdere de 32.898 lei, exprimand diferenta dintre veniturile din exploatare de 4.220.355 lei si cheltuielile de exploatare de 4.253.253 lei. La fel ca si anul trecut, activitatea financiara a generat pierderi, de 150.375 lei in trimestrul I 2008 si de 238.671 lei in primul trimestru al acestui an. Ca atare, la finalul primelor trei luni ale anului in curs, Siretul SA Pascani a raportat un profit brut de 21.705 lei, reprezentand diferenta dintre veniturile totale de 4.732.858 lei si cheltuielile totale de 4.711.153 lei. Dupa calcularea impozitului, a reiesit o suma neta a profitului de 18.370 lei. La data de 31 martie a.c., compania din Pascani acumulase datorii de 10.902.604 lei, valoarea totala a creantelor fiind de 11.365.944 lei. In schimb, din analiza principalilor indicatori economico-financiari ai societatii rezulta ca Siretul Pascani are o situatie stabila. Indicatorul lichiditatii curente are o valoare de 2,76, in conditiile in care o valoare de 2 este considerata optima, indicatorul gradului de indatorare, calculat ca raport intre capitalul imprumutat si cel propriu, este de 21,49%, singura problema constituind-o perioada mare de incasare a banilor de la clienti, viteza de rotatie a debitelor-clienti fiind de 86,84 zile. Conform ultimelor informatii disponibile, titlurile emise de Siretul SA Pascani sunt detinute in proportie de 32,97% de catre SC Scala Real Estate SA, societatea Euro Continental Invest SRL are controlul asupra unui pachet de 10,76% din actiuni, SIF Transilvania detine 9,96% din titluri, iar diferenta se afla in posesia altor actionari, persoane fizice si juridice. Recent, actionarii societatii au decis ca profitul aferent anului trecut, mai putin cota destinata constituirii rezervei legale, sa fie repartizat pentru sprijinirea programului investitional stabilit pentru acest an, in valoare totala de 4.250.000 lei. Sursa: Bursa, 21 mai 2009

    mai mult

  • Pharma stocks: the pills that cure long-term investments

    Wall-Street.ro   

    ___
    '... fare better this year compared to financials or construction companies', said Gabriel Necula, deputy trading manager at Prime Transaction.

    mai mult

20.05.2009

  • Selectia administratorului Fondului Proprietatea prelungita cu cinci zile

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   

    ___
    Comisia de selectie a administratorului Fondului Proprietatea a decis prelungirea cu cinci zile lucratoare, pana luni, 25 mai, a etapei a doua de selectie. Comisia a finalizat contractul de administrare care va fi prezentat pana vineri, 22 mai, celor cinci candidati ramasi in cursa pentru administrarea activelor de 11 miliarde de lei ale Fondului. Cei cinci candidati sunt Aviva Investors Global Services, Blackrock Investment Management, Franklin Templeton Investments, ING Investment Management si Morgan Stanley Investment Management. In etapa a doua a procedurii de selectie, cea a dialogului competitiv, Comisia va alege doi sau trei finalisti care se vor califica in ultima etapa de selectie, cea a licitatiei. Sursa: Ziarul Financiar, 20 mai 2009

    mai mult

  • Petre Pavel Szel, presedinte al SIF Muntenia inca patru ani

    Evenimentul Zilei   SIF4

    ___
    Actionarii SAI Muntenia Invest, firma care administreaza SIF Muntenia (SIF4), au prelungit cu inca patru ani mandatul presedintelui-director general al companiei, Petre Pavel Szel. Acesta detine si functia de administrator al societatii de investitii financiare. Sursa: Evenimentul Zilei, 20 mai 2009

    mai mult

  • Armax Gaz: Venituri de 3,8 mil. euro

    Business Standard   ARAX

    ___
    Veniturile producatorului de echipamente pentru industria gazelor Armax Gaz Medias, detinut de omul de afaceri sibian Mircea Vescan, au crescut in T1 cu 16,4%, la 16,3 mil. lei (3,8 mil. euro), iar profitul s-a majorat la 0,622 mil. lei (0,146 mil. euro). In T1, firma a avut cheltuieli de 15,7 mil. lei (3,68 mil. euro), in crestere cu 15,4%. Cifra de afaceri a Armax Gaz a urcat in primele trei luni cu 20%, la 7,8 mil. lei (1,8 mil. euro). Sursa: Business Standard, 20 mai 2009

    mai mult

  • Santierul Naval Orsova si-a propus sa realizeze un program investitional de 1,7 milioane euro

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   SNO

    ___
    * Incepand din acest an, pe langa traditionalii sai beneficiari din Olanda, compania a atras clienti noi din Belgia si Germania * In primul trimestru, SNO a depasit profitul brut bugetat cu 81% si cel realizat in 2008 cu 10% Societatea 'Santierul Naval Orsosa' SA (SNO) si-a propus, pentru acest an, sa realizeze venituri totale de 119.000.000 lei, sa obtina un profit brut de 10.000.000 lei si unul net de 8.400.000 lei. Veniturile din exploatare au fost estimate la 115.000.000 lei, iar cele din activitatea de baza la 107.000.000 lei. De asemenea, conducerea societatii si-a propus sa realizeze in acest an un program investitional in valoare totala de 1,704 milioane euro, finantat exclusiv din amortizare si din repartizarile din profitul net obtinut anul trecut. Acest program prevede achizitionarea de dispozitive, utilaje, mijloace de transport intern si tehnica de calcul, procurarea de licente software, amenajarea de platforme de lucru, drumuri de acces, de cladiri si hale de productie etc. Pentru dotarile si lucrarile destinate bazei de productie din Orsova au fost alocati 1,139 milioane euro, iar pentru sucursala din Agigea (portul Constanta Sud) a companiei mehedintene, suma de 565.000 euro. Directorul general al santierului naval din Orsova, Constantin Badoiu, ne-a declarat: 'Pana in luna noiembrie anul trecut, ne-am finantat activitatea de productie si investitii din surse proprii de finantare si surse atrase, in special avansuri clienti. Ulterior, din cauza livrarii unor nave a caror receptie urma sa se faca la Amsterdam (Olanda), dar si a tergiversarii de catre unii clienti a efectuarii receptiei finale, s-a produs un dezechilibru financiar care ne-a obligat sa contractam credite. La acest fapt a mai contribuit si fenomenul de criza financiara, care i-a determinat pe unii clienti sa intarzie plata sumelor stabilite initial ca avans, prin contracte, sau sa ceara rezilierea anumitor contracte. In aceasta situatie, societatea a continuat sa utilizeze si in anul 2008 cele doua plafoane globale, multioptiuni si multidevize, pe care le-a avut in 2007, respectiv de 8.000.000 euro la BRD - Groupe Societe Generale si 5.000.000 euro la BCR'. * Activitatea de productie este acoperita integral pana in aprilie 2010 Anul trecut, beneficiarii externi ai societatii au fost exclusiv din Olanda, reprezentand clienti traditionali ai 'Santierului Naval Orsova'. Este vorba despre firmele 'Rensen Shipbuilding' B.V. - spre care au fost livrate 32% din totalul comenzilor, 'Veka Shipbuilding' B.V. si 'Bijlsma Projects' BV (controlata de firma 'Veka') - 26% din comenzi, 'Gebr de Jonge' BV - 21%, 'Euromaritime Shipping' B.V. - 16% si 'Handel en Scheepvaartbedrijf' J.C. Oosse - 5% din totalul cons¬tructiilor navale realizate la Orsova. 'Aceasta dispersie de clienti a conferit societatii noastre un risc comercial relativ scazut. De aceea, o repartizare echilibrata pe cati mai multi clienti dorim sa o pastram si pe viitor, mai ales in conditiile actualei crize economice, care poate aduce modificari neasteptate, de la o zi la alta, pe piata constructiilor navale. De altfel, incepand din acest an, traditionalilor nostri beneficiari olandezi li s-au adaugat noi clienti din Belgia si, mai ales, Germania', a declarat directorul general. Cons¬tantin Badoiu a mai precizat ca, in acest moment, compania pe care o conduce are acoperita productia, cu comenzi ferme, pentru tot anul curent si pana la sfarsitul primului trimestru al anului viitor. Volumul de investitii aprobat prin bugetul de venituri si cheltuieli pentru anul trecut a fost de 8.400.000 lei, din care au fost realizate cheltuieli pentru imobilizari corporale si necorporale de 8.247.577 lei, reprezentand un grad de realizare de 98,2%. Printre principalele mijloace fixe puse in functiune in anul 2008 s-au numarat o macara portal cu doua carucioare de 80/25 tone, in valoare de 1,612 milioane lei (care asigura posibilitatea cuplarii pe cala a 5 nave, in loc de 4, in zona de trans¬fer transversal, lansare si ridicare a navelor). La aceasta s-a adaugat o schela cu platforma fixa, cu trei nivele si a uneia turn, cu trei platforme, in valoare de 124.627 lei (care asigura in proportie de 90% necesarul pentru accesul in siguranta la lucrarile executate la nave), trei poduri rulante monogrinda - 212.884 lei, o cabina de vopsire automata si un filtru la statia de sablare - 362.734 lei, 14 echipamentele de sudura - 270.721 lei si un generator YXLON - 82.925 lei. Consumul de materiale realizat a fost anul trecut de 364 lei la 1.000 lei productie, fata de 458 lei in anul 2007, iar consumul de materiale directe s-a redus de la 407 lei la 1.000 lei productie, la 324 lei, fapt ce a facut ca si consumul specific de metal sa fie mult imbunatatit in anul 2008. * Productivitatea muncii a crescut cu 39% La sfarsitul anului trecut santierul naval avea inregistrat un numar efectiv de 836 angajati, dintre care 131 lucrau la sucursala din Agigea. Directorul general al santierului mehedintean ne-a declarat: 'Dupa ce in anul 2007, fata de 2006, s-a inregis¬trat o crestere a fondului de salarii cu 7 lei, la 1.000 lei productie, in anul 2008 s-a inregistrat o reducere cu 34 lei. Salariile directe la 1.000 lei productie au cunoscut si ele o scadere, dar ceva mai mica, respectiv de 8 lei (de la 55 lei la 47 lei). Acest lucru a fost posibil prin negocierea unor preturi mai bune la navele construite in anul 2008, fata de 2007, dar si ca urmare a cresterii productivitatii muncii cu 39%, in timp ce salariul mediu a crescut cu 16%'. In anul 2008 'Santierul Naval Orsova' a efectuat aprovizionarea cu materii prime si materiale de la furnizori traditionali din tara, precum 'Arcelor Mittal Steel' Galati (tabla mijlocie si groasa), 'Comtech CO' SRL Slatina (tevi de otel), 'Micromega Computers Hunedoara' si 'Laminorul' S.A. Braila (diverse profile), 'Ductil' si 'Welding Expert' SRL din Buzau (consumabile pentru sudura), 'Unimex Grup Ploiesti' (combustibil lichid pentru incalzire), 'Petrom LPG' SA Bucuresti (propan) si 'Linde Gaz' Timisoara (acetilena). Singurul furnizor extern mai important a fost 'Julius Handels' Gmbh din Austria (profile si tevi), care a detinut un procent de circa 3% din totalul aprovizionarilor. In structura prestatorilor de servicii interni, pe langa colaboratorii traditionali 'Bona Doru' SRL, 'Primordial' SRL si 'Cobra' SRL din Orsova, 'Mirfo Trading' si 'Grupul Reparatii Industriale Montaj' din Tg. Jiu au aparut anul trecut si nume noi, precum 'Navexpert' SRL Braila, 'Electroscoica Mar' SRL Constanta, firme cu care societatea orsoveana a colaborat la realizarea primelor barje pe platforma portuara de la Agigea. Principalii concurenti ai societatii mehedintene, in activitatea de constructii si reparatii nave, sunt toate santierele navale din tara, precum si cele similare din China, Polonia, Ucraina, Slovacia si Cehia. * Profit brut in crestere in primele trei luni ale anului In primul trimestru al acestui an, compania 'Santierul Naval Orsova' SA a realizat un profit brut de 27,164 milioane lei, reprezentand o depasire cu 81% a prevederilor BVC si cu 10,3% a realizarilor din aceeasi perioada a anului trecut. Potrivit directorului economic Gheorghe Caraiman, la 31 martie 2009 indicatorul lichiditatii curente s-a cifrat la 1,75, cel al gradului de indatorare a fost zero (intrucat compania nu are contractate credite pes¬te 1 an), viteza de rotatie a debitelor - clienti era de 69,30 zile, iar cea a activelor imobilizate de 0,35. Sursa: Bursa, 20 mai 2009

    mai mult

  • Amonil a crescut cu 50% in trei zile. Brokerii spun ca sunt numai speculatii

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   

    ___
    '... se intampla datorita efervescentei tranzactiilor si a volumelor', spune Gabriel Necula, directorul adjunct de operatiuni la Prime Transaction.

    mai mult

Pagina

inchide