Stiri bursiere

Informatii piata

Orice miscare a pretului unui instrument financiar listat la bursa are la origine o stire bursiera. Noi iti punem la dispozitie o selectie a celor mai importante stiri financiare de ultima ora, pentru a putea lua deciziile investitionale in deplina cunostinta de cauza.

24.05.2006

  • Sezonul achizitiilor pe piata bancara va continua

    Curierul National   

    ___
    Cei care au venit alaturi de Erste inca nu au plecat, a declarat ieri Petru Rares, presedintele Institutului Bancar Roman, in cadrul Forumului Bancar Sud-Est European. Oficialul IBR a explicat ca Romania reprezinta in continuare un punct de atractie pentru marile grupuri financiare europene. 'Unii ar dori sa achizitioneze institutii bancare care deja exista. Piata romaneasca are o capacitate semnificativa de expansiune si de aceea poate atrage grupuri financiare foarte mari', a mai spus Rares. Dupa ce au pierdut cursa pentru achizitionarea pachetului majoritar de actiuni al BCR, oficiali ai Bancii Comerciale Portugheze au lasat de inteles ca monitorizeaza in continuare evolutia bancilor din Romania.

    In acelasi timp, anuntata privatizare a CEC a adus in atentie nume importante din lumea bancara europeana. Printre ele Dexia Bank, NBG, OTP sau Raiffeisen. Recent, grupul elen ATE si-a anuntat intentia de a intra pe piata romaneasca.

    Bancile se apropie de aria rurala

    Serviciile bancare coboara pe scara veniturilor, a mentionat Petru Rares. Presedintele IRB a reamintit ca in zona rurala traiesc mai mult de zece milioane de romani dintre care aproximativ 2,5 milioane sunt urban ocupati (n.r. - au un loc de munca in zona urbana). In aceste conditii, satele reprezinta un obiectiv important pentru viitorul sistemului bancar romanesc. 'Urmatoarea tinta sunt satele', a subliniat Rares.

    O eventuala extindere a serviciilor bancare in mediul rural ar fi cu atat mai justificata cu cat, la nivelul oraselor concurenta pe piata bancara este destul de mare. Astfel, numai in 2005 bancile si-au deschis aproape 700 de unitati, raportul acestora fiind de aproximativ 23 unitati la o suta de locuitori.

    Pentru 2006, specialistii estimeaza infiintarea a 5-6 sute de noi sucursale si filiale.

    Retailul va creste cu 50-60%

    Retailul va creste si va avea o crestere mai accentuata decat segmentul corporate si in 2006, a declarat Natalita Hurduc, vicepresedinte BCR.

    Oficialul principalului jucator de pe piata bancara romaneasca apreciaza ca, pentru prima oara dupa 1989, rata de crestere a imprumuturilor imobiliare va depasi avansul creditelor destinate consumului. Printre cauzele acestei evolutii Hurduc a identificat dezvoltarea domeniului imobiliar, conditiile macroeconomice favorabile si cresterea veniturilor populatiei.

    'Mi-as permite sa fac o prognoza. Retailul va creste cu 50-60% pe parcursul anului 2006', a declarat vicepresedintele BCR. Reprezentanta Bancii Comerciale considera ca viitorul sectorului de retail consta in segmentarea bazei de clienti. In aceasta ordine de idei BCR, intentioneaza sa intensifice colaborarea cu domeniul profesiilor liberale.

    'Am inceput o actiune de segmentare. Exista categorii de clienti cu nevoi speciale. Banca trebuie sa se adapteze veniturilor. Procesul va fi destul de lung, este vorba de adaptare, programe, softuri', a declarat Hurduc.

    Un euro, operatiunea medie pe un card in Romania

    Activitatea de carduri nu este foarte bine dezvoltata, a remarcat Natalita Hurduc. In Romania, au fost inregistrate in 2005 aproape 7.300.000 de carduri, in crestere cu 24% fata de 2004.

    Desi valoarea tranzactiilor s-a majorat pe parcursul anului trecut cu 70%, pana la 8 milioane de dolari, un calcul simplu arata ca romanii, au efectuat in medie operatiuni de un euro pe tot parcursul anului 2005.

    Marile retele comerciale, anticamera dezvoltarii creditului de consum

    In Romania exista 222 de hipermarketuri, supermarketuri si magazine de tip discount. In total, piata reprezinta aproximativ 12 miliarde de euro. Pentru 2006, specialistii estimeaza dezvoltarea pietei pana la 300 de unitati si investitii de inca 1,1-1,2 miliarde de euro. In aceste conditii, considera presedintele IBR, Petru Rares, marii retaileri sunt 'antemergatorii' creditului de consum. Sesizand oportunitatea, bancile au facut pasi importanti in relatia cu retailerii dezvoltand cardurile co-branded. 'Acest tip de carduri reprezinta noua tendinta ' a mentionat vicepresedintele BCR.

    Sursa: Curierul National, 24 mai 2006.'

    mai mult

23.05.2006

  • Otelinox ofera 12 lei/actiune la delistare

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   

    ___
    Actionarii producatorului de oteluri speciale Otelinox Targoviste, aflat in portofoliul companiei coreene Samsung, au aprobat delistarea societatii de pe piata de capital. Actionarii care vor sa se retraga din societate ar urma sa primeasca un pret de 12 lei/actiune, usor peste ultimul pret de 10,9 lei/actiune la care titlurile s-au tranzactionat la Bursa. Valoarea contabila a Otelinox era de 11,5 lei/actiune, potrivit situatiei financiare de la finalul primului trimestru. Pretul care va fi oferit de Otelinox a reiesit in urma evaluarii realizate de societatea CMF Consulting. Coreenii de la Samsung controleaza aproape 75% din actiunile Otelinox prin intermediul subsidiarei Samsung Deutschland GMBH. Cel mai important actionar minoritar al companiei este fondul american de investitii Broadhurst, cu o participatie de 13%.

    Broadhurst a propus oferirea unui pret de 16 lei/titlu actionarilor care vor sa se retraga din societate, propunere respinsa in cadrul Adunarii Generale Extraordinare convocate de Otelinox pentru a aproba delistarea. Intre actionarul majoritar si Broadhurst a existat in urma cu circa 6 ani un conflict privind preluarea societatii. Samsung, care detinea atunci circa 53% din actiuni, a lansat o serie de oferte publice pentru preluarea restului de 47% din actiuni, oferte care au fost contestate de Broadhurst.

    Fondul de investitii a cerut la finalul lunii aprilie auditorilor de la PricewaterhouseCoopers si comisiei de cenzori a Otelinox o serie de precizari tranzactiile comerciale contractate de societate cu actionarul majoritar si in acelasi timp privind situatiile financiare pe 2005. Broadhurst a cerut inclusiv explicatii legate de cauzele pentru care activitatea de producere/procesare produse plate a Otelinox a inregistrat pierdere din exploatare in 2005 fata de profitul inregistrat in anul precedent. Auditorii de la PricewaterhouseCoopers au raspuns ca rezultatele au fost influentate de raportul leu- euro.

    Sursa: Ziarul Financiar, 23 mai 2006.

    mai mult

  • Cresterea economica va fi de 5,5% si rata inflatiei de 7% in 2006

    Gandul   

    ___
    Cresterea economica a Romaniei va fi de 5,5% in acest an, sub ritmul de 6% estimat de autoritati, iar rata inflatiei va fi de 7% la sfarsitul anului, cu un punct peste limita superioara a intervalului tintit de banca centrala, prognozeaza analistii bancii italiene UniCredit. Avansul Produsului Intern Brut (PIB) peste ritmul de 4,1% consemnat anul trecut va fi stimulat de investitii si de consum, dar cererea externa neta va avea in continuare o contributie negativa. Efecte negative vor fi provocate si de inundatii, se spune intr-un raport al UniCredit. ?Chiar daca nu sunt disponibile estimari exacte ale costurilor efective ale inundatiilor, pentru al doilea an consecutiv, acestea vor afecta negativ cresterea economica?, afirma autorii studiului.

    Cresterea economica s-a incetinit anul trecut la mai putin de jumatate fata de ritmul de 8,4% din 2004, in principal ca efect al pagubelor provocate de inundatii.

    Rata inflatiei va continua sa scada in 2006, dar mai lent decat a estimat Banca Nationala a Romaniei (BNR), potrivit studiului. UniCredit previzioneaza o valoare a inflatiei la sfarsit de an de 7%, sub nivelul de 8,6% consemnat in 2005, dar peste tinta BNR, de 4-6%. ?Presiuni importante sunt asteptate in viitorul apropiat datorita cresterii puternice a preturilor administrate, a accizelor si a volatilitatii ridicate a preturilor pentru produse alimentare si titei?, afirma economistii UniCredit.

    Pentru anul viitor, analistii UniCredit prognozeaza o crestere economica de 5,3% si o inflatie de 5%, iar pentru 2008 - o majorare de 5,1% si un avans al preturilor de 4%. In ceea ce priveste cursul de schimb, UniCredit anticipeaza o valoare de 3,49 lei / euro la sfarsitul anului si o cotatie medie de 3,59 lei pentru intregul an. La sfarsitul anilor 2007 si 2008, cursul de schimb va fi de 3,45 lei/euro, iar ratele medii pentru urmatorii doi ani se vor plasa la 3,47 lei, respectiv 3,45 lei.

    Sursa: Gandul, 23 mai 2006.

    mai mult

  • Dividendele Erste Bank, in crestere cu 10%

    Curierul National   EBS

    ___
    In cadrul Intalnirii Anuale Generale a actionarilor Erste Bank, de la Viena, s-a decis stabilirea cuantumului dividendelor la valoarea de 0,55 euro pe actiune. Valoarea dividendelor a crescut, astfel, cu 10% comparativ cu 2004. Incepand de maine, actiunile Erste Bank vor fi cotate fara dividendele curente, iar noile actiuni generate de emisiunea de actiuni din ianuarie, care nu au generat dividende pentru 2005, vor fi cotate impreuna cu actiunile deja listate la Bursele de valori din Viena si din Praga. Plata pentru dividendele aferente anului 2005 va fi pe 26 mai. In cadrul intalnirii, Gabriela Zuna-Kratky, presedinte al 'Technisches Museum', a fost aleasa in Comitetul de Supraveghere al Erste Bank si il va inlocui pe Werner Hutschinsky, care s-a retras din Consiliul de Supraveghere.

    Sursa: Curierul national, 23 mai 2006.'

    mai mult

22.05.2006

  • Inca 40 mil. euro de pe bursa londoneza vin incoace

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   

    ___
    Reconstruction Capital II (RC2), primul fond de investitii cu tinta pe Romania listat la Bursa de la Londra, a mai strans 40 de milioane de euro peste capitalizarea initiala de 25 de milioane de euro, au anuntat reprezentantii societatii New Europe Capital, administratorul fondului.

    Cresterea apetitului investitorilor pentru piata din Romania si Bulgaria, cotate printre cele mai atractive din Europa in acest moment, a adus noi bani fondului lansat pe bursa londoneza la finele anului trecut. In urma acestei noi subscrieri, au aparut noi actionari in fond - banca elvetiana de investitii Reichmuth & Co, cu o detinere de 15,1%, respectiv compania elena de investitii Alfa Trust Andromeda cu 3,1%. Marimea unei investitii se poate situa intre 5 si 10 mil. euro din banii fondului, peste nivelul de 10 mil. euro putandu-se implica direct actionarii fondului.

    Fondul are printre actionarii sai institutii financiare din Anglia, Elvetia, Belgia si SUA, precum si persoane fizice. Potrivit administratorului fondului, printre investitori sunt trei din primele cinci banci comerciale din lume.

    Politica de investitii a fondului este canalizata prioritar spre produse alimentare, infrastructura, retail si distributie specializata, servicii financiare, medicale si dezvoltari imobiliare, afirma oficialii RC2. Aproximativ 70% din fonduri urmeaza sa fie directionati in investitii pe piata din Romania, iar restul catre Bulgaria.

    Durata de viata a fondului este pana in 2012. Capitalizarea bursiera a fondului trece de 17,8 mil. lire sterline (26,2 mil. euro). Ion Florescu, presedintele societatii de administrare a RC2, a lansat in 1997 pe piata romaneasca fondul de investitii Reconstruction Capital I, care alaturi de Romanian Investment Fund (controlat de RC1) au investit aproximativ 30 mil. $ in companii din diverse sectoare, printre care producatorul de vopsele Policolor (in care detine un pachet de 49%), producatorul de articole de cauciuc Rolast Pitesti (prin RIF mai detine 27%) sau compania de distributie First Logistics Distribution (pachet majoritar).

    RC1 a vandut recent pachete de actiuni la Rolast alaturi de alte doua fonduri, RIF si Fondul Romano - American de Investitii (RAEF) catre compania cipriota Naniero Investments Limited din Nicosia, care a ajuns sa detina 33,01% din compania pitesteana in schimbul a 1,95 mil. euro.

    Sursa: Ziarul Financiar, 22 mai 2006.

    mai mult

  • Condmag vrea sa promoveze

    Curierul National   COMI

    ___
    Actionarii societatii comerciale Condmag vor supune la vot, in cadrul Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor din 15 iunie, promovarea societatii de la categoria REGBS la categoria I a Bursei, transmite Rompres. Promovarea are ca scop atragerea finantarilor pentru dezvoltarea activitatii precum si cresterea prestigiului societatii. In perioada urmatoare Condmag estimeaza o crestere a constructiilor de conducte avand in vedere conductele proiectate sa treaca prin Romania si necesitatea inlocuirii conductelor existente de petrol si gaze. Compania Condmag, specializata in constructia de conducte, a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 118, 5 milioane RON, in crestere cu 37,5 fata de 2004, si o crestere a profitului net cu 69,7%, ajungand la 8,1 milioane RON. Prinipalul actionar al companiei este Pompei Hadarean cu o cota de aproximativ 38% din actiuni, insa recent in componenta actionariatului au intrat noi fonduri de investitii printre care Middle Europe Investments Fund (MEI) cu o participatie de cinci la suta, in valoare de doua milioane euro.

    Sursa: Curierul National, 22 mai 2006.

    mai mult

  • Codul Fiscal intirziat aduce taxe noi si nemultumiri mai vechi

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   

    ___
    Modificarea si completarea Codului Fiscal va intra in sedinta de Guvern de saptamina aceasta, dupa ce el trebuia sa fie aprobat de catre Executiv joia trecuta. Noul Cod Fiscal se va aplica de la 1 ianuarie 2007, dar mai intii trebuie sa intre in dezbateri parlamentare si sa fie publicat in Monitorul Oficial pina la inceputul lunii iulie 2006.

    Intirzierea adoptarii Codului Fiscal l-a determinat pe Varujan Vosganian, presedintele Comisiei Buget, Finante, Banci din Senat, sa ne spuna ca 'daca a fost aminata adoptarea in Guvern a Codului Fiscal, sintem pierduti', deoarece sintem in criza de timp, iar proiectul de modificare a Codului Fiscal trebuie sa intre in dezbatere parlamentara. O derulare normala a evenimentelor trebuie sa contina discutarea Codului Fiscal in Parlament pina la 1 iulie pentru a fi publicat apoi in Monitorul Oficial. Cu toate astea, 'cea mai rapida procedura parlamentara dureaza minim cinci saptamini, iar daca nu incepem dezbaterile parlamentare saptamina aceasta nu il dam pina in iulie', a adaugat Varujan Vosganian. Domnia sa ne-a mai spus ca reglementarea in domeniu mai poate fi adoptata si prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului, dar aceasta metoda 'nu ar fi prea potrivita'.

    Codul Fiscal nu duce lipsa de taxe noi

    Extinderea bazei de impozitare se pare ca este principalul obiectiv al noului proiect de Cod Fiscal, din moment ce au fost eliminate o serie de facilitati fiscale si au fost introduse noi taxe sau au fost majorate cele vechi.

    Astfel, mult discutata impozitare a profitului microintreprinderilor cu 16% a fost transpusa in proiect, iar micii intreprinzatori nu mai pot alege acum impozitul de 3% pe cifra de afaceri. Neajunsurile acestei impozitari sunt, potrivit Gratielei Iordache, vicepresedintele Comisiei Buget, Finante, Banci din Camera Deputatilor, 'un impact negativ asupra bugetului statului de 1.000 miliarde lei vechi si pierderi la nivelul microintreprinderilor'.

    O noua categorie de cetateni impozitati vor fi agricultorii care isi vind produsele catre unitatile de colectare si prelucrare si care vor trebui sa dea statului 2% din venituri.

    Mult discutata impozitare a veniturilor din dividende obtinute din tranzactii pe Bursa va fi de 5% cu o regularizare de 16% pe baza cistigului net anual. Astfel, cistigurile din tranzactiile bursiere nu vor mai fi impozitate cu 16% asa cum era anuntat, aceasta masura fiind surprinzatoare si pentru Gratiela Iordache. Domnia sa ne-a spus ca daca s-ar fi pastrat impozitul pe cistigurile obtinute prin piata de capital la 16% 'nu ar exista o diferentiere intre investitiile pe termen mediu si lung si cele speculative'. Un alt efect negativ al impozitului de 16% pe cistigul din tranzactii ar fi 'costul capitalizarii companiilor romanesti mult mai ridicat decit al companiilor straine, ceea ce ar duce la pierderea competitiei pe piata unica'.

    Taxele ridicate nu ii vor ocoli nici pe cei care au masini scumpe si proprietati mari. Astfel, masinile cu o capacitate cilindrica sub 1.600 cmc vor plati 560.000 lei vechi, dublu fata de cit platesc in prezent, iar cele care depasesc 2.000 centimetri cubi vor plati de zece ori mai mult, adica peste 6 milioane lei. Locuintele care depasesc 150 metri patrati vor plati impozit pentru fiecare 100 metri patrati cu 10% mai mult.

    Impozitul de 16% va fi platit si de cei care dobindesc imobile prin schimb sau daca le aduc sub forma de aport in natura la diferite societati, iar cei care dizolva sau lichideaza o societate vor plati 16% din venitul obtinut din aceasta activitate.

    Gratiela Iordache ne-a mai spus ca desi 'nu vor fi afectati multi oameni de aceste taxe crescute, asta nu demonstreaza decit inconsecventa privind cota unica, adica persistenta impozitarii diferite'.

    Institutiilor financiare non-bancare li se va impune sa aibe provizioane de risc, insa acestea nu le vor fi deduse. 'Societatile bancare au deductibilitate pentru provizioanele de risc, dar in Codul Fiscal nu a fost copiata aceasta deducere si pentru societatile non-bancare, iar in acest caz era nevoie de tratament egal, daca tot sunt tratate ca societati de credit si cele non-bancare', ne-a declarat Gratiela Iordache.

    Nerezidentii care vor avea venituri in tara noastra vor plati si ei cota unica, iar lucratorii in IT nu vor mai beneficia de la 1 ianuarie 2007 de scutirea impozitului pe venitul din salarii (potrivit unei cereri exprese a Consiliului Concurentei). Scutirea TVA va fi eliminata si in cazul activitatilor de cercetare, pentru comisionul din tranzactiile burselor de marfuri si pentru administrarea actiunilor de catre societatile de valori mobiliare.

    Ministerul Finantelor incearca sa mai indulceasca amarul

    Nu vor mai fi impozitate veniturile din dobinzile la depozitele la vedere sau la conturile curente daca sunt in limita a 2.000 euro. Apoi leasingul cu bunuri imobile va fi scutit de TVA, precum si livrarea bunurilor imobile care nu sunt noi si a terenurilor neconstruibile. Scutite de TVA vor fi si serviciile publice postale sau livrarile de aur catre BNR.

    Nu se va aplica impozit nici pentru veniturile obtinute din premii si jocuri de noroc sub valoarea sumei de 600 RON.

    In privinta accizei, vor beneficia de scutirea acesteia: biocarburantii, combustibilii folositi la productia aeronavelor si vapoarelor, energia electrica produsa din surse regenerabile, gazul natural, carbunele si combustibilii solizi folositi in gospodarii. De asemenea, daca mai mult de 50% din costul unui produs reprezinta energia electrica, aceasta nu se mai accizeaza.

    De o reducere a accizei cu 10% vor beneficia toate sortimentele de cafea. Pe de alta parte, va fi majorat nivelul accizelor care trebuie sa ajunga la nivelul celor din UE. Printre acestea, vor fi: benzina de plumb, pacura, gazul natural utilizat drept carburant si electricitatea.

    Noul Cod Fiscal va aduce asadar multe modificari si va stirni si mai multe nemultumiri. Insa, 'daca nu va fi insotit si de o strategie fiscala pe minim trei ani', asa cum a spus si Gratiela Iordache, ne putem astepta la noi taxe si modificari de impozite in chiar mijlocul anului, in timp ce planurile de afaceri vor fi date peste cap.

    Sursa: Bursa, 22 mai 2006.'

    mai mult

19.05.2006

  • Banca Transilvania cauta clienti italieni

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   TLV

    ___
    Banca Monte dei Paschi di Siena a deschis un birou, denumit Italian Desk, in cadrul unei agentii a Bancii Transilvania din Timisoara, prin care va servi clientii italieni din regiune. Biroul este deservit de doi ofiteri, un reprezentant al Monte dei Paschi di Siena si unul al Bancii Transilvania (BT) si ofera produsele bancii locale. Reprezentantii BT spun ca italienii pot obtine la acest birou si produse personalizate, oferta fiind flexibila, dar pot sa-si desfasoare operatiuni cu conturile deschise la Monte dei Paschi. De altfel, banca are deschise pe plan mondial 24 de astfel de Italian Desk-uri. Italienii de la Monte dei Paschi di Siena au intrat si in cursa pentru privatizarea CEC, depunand o oferta neangajanta in toamna trecuta, insa surse din piata spun ca intre timp s-a retras. Monte dei Paschi opereaza o retea de 1.872 de filiale, prin care servesc 4,5 milioane de clienti, fiind concentrata mai ales pe piata italiana. BT opereaza in prezent o retea de 255 de unitati.

    Sursa: Ziarul Financiar, 19 mai 2006.

    mai mult

  • Romania, pe locul patru la achizitii si fuziuni de firme

    Realitatea Romaneasca   

    ___
    Valoarea fuziunilor si achizitiilor realizate anul trecut pe piata romaneasca a fost de 5,8 miliarde de dolari, de patru ori mai mare decat in 2004. Romania a urcat astfel doua pozitii, pe locul patru, in topul tarilor din Europa Centrala si de Est, in urma Rusiei, Cehiei si Poloniei, potrivit PricewaterhouseCoopers.

    Numarul tranzactiilor din sectorul privat a crescut in 2005 la 117, fata de 42 in 2004 si 33 in 2003, se arata intr-un studiu al companiei de consultanta. Clasamentul se refera la tranzactiile facute publice si nu include privatizarile.

    Potrivit sursei citate, aceasta evolutie nu numai ca reprezinta o crestere de 313% fata de 2004, dar si plaseaza Romania intre primele trei tari ale regiunii din punct de vedere al ratei de crestere.

    De remarcat este ca anul trecut s-a inregistrat si o majorare cu 58% a valorii medii a unei tranzactii, pentru tranzactiile care au fost facute publice, la 65 de milioane de dolari. Analistii de la PwC apreciaza ca acest indicator reflecta nivelul majorarilor de capital la companiile romanesti. Investitiile straine au reprezentat 72% din numarul total al tranzactiilor, mult peste media europeana de 40%, fapt ce indica preferinta companiilor romanesti pentru parteneri strategici straini.

    Studiul face si un inventar al privatizarilor realizate in 2005, valoarea acestora ajungand la 4,9 miliarde de dolari. Principala contributie la aceasta suma o reprezinta preluarea a 61,88% din actiunile Bancii Comerciale Romane (BCR) de catre Erste Bank pentru 3,75 miliarde de euro.

    Sursa: Realitatea Romaneasca, 19 mai 2006.

    mai mult

  • Portofoliul Impact, evaluat la 82,4 milioane euro

    Curierul National   IMP

    ___
    DTZ Echinox Consulting a evaluat portofoliul imobiliar al companiei Impact din Bucuresti la suma de 82,4 milioane euro. Firma a analizat 13 proprietati, unele aflate in executie.

    Valoarea de piata a imobilelor s-ar ridica la 536,5 milioane euro, daca toate imobilele ar fi terminate. Opt din proprietatile evaluate sunt amplasate in municipiile Bucuresti, Constanta, Ploiesti si Oradea, in timp ce alte cinci sunt proprietati comerciale, industriale si rezidentiale. Valoarea de piata a celor 13 active din portofoliul companiei, calculata considerand ca toate proprietatile in constructie au fost finalizate pana la data la care s-a realizat evaluarea, este de 536,5 milioane euro.

    Aceasta evaluare a fost realizata in vederea stabilirii NAV (Net Asset Value) pentru societatea Impact, NAV-ul fiind considerat un instrument de evaluare a investitiilor in imobiliar larg raspandit si foarte important pentru investitori.

    Pentru acest an, compania estimeaza un profit de 44,7 milioane de lei si venituri de 201,7 milioane de lei. Anul trecut compania a avut un profit in scadere cu 43%, ajungand la 10,71 milioane de lei.

    Sursa: Curierul National, 19 mai 2006.

    mai mult

Pagina

inchide