16.06.2004
-
Investitiile in actiuni SIF au adus profituri de 100%
___
Cei care au investit in actiuni ale celor cinci SIF-uri au castigat de la inceputul anului pana in prezent circa 83 la suta, iar daca se iau in calcul si dividendele distribuite de acestea, randamentul obtinut de investitori a fost de 100 la suta. 'Evolutia actiunilor SIF in acest an poate fi considerata de-a dreptul spectaculoasa, mai ales in al doilea trimestru al anului, fapt reflectat de aprecierea indicelui BET-FI (care caracterizeaza evolutia SIF-urilor - n. red.) cu circa 82,5%. In conditiile unor cresteri semnificative in ultima perioada, este posibil sa asistam pe termen scurt la o stabilizare sau temporizare a cotatiilor SIF, insa cred ca pana la finalul anului este foarte posibil sa asistam la stabilirea unor noi maxime istorice pentru aceste actiuni', ne-a declarat Alin Brendea, director de operatiuni la societatea de servicii de investitii financiare Prime Transaction. Brokerii considera ca, daca legea pietei de capital va iesi in forma adoptata in Senat si daca SIF-urile vor proceda la modificarea statutului lor, vor putea exista investitori cu detineri maximale mult mai mari decat in prezent (1 la suta fata de 0,1 la suta). 'Acest fapt ar permite si investitorilor institutionali importanti sa se implice direct, in mod semnificativ, in tranzactii cu titluri SIF, fapt ce ar trebui sa determine o cerere mai mare in piata, deci si cresteri ale cursurilor SIF', a mai spus Brendea.
Pe de alta parte, legea pietei de capital va trebui urmata de un regulament care sa reglementeze mai in detaliu activitatea SIF, de aici putand sa apara informatii cu impact puternic asupra evolutiei cursurilor SIF pe termen mediu (rascumpararea actiunilor reziduale, administrarea SIF etc.). Reprezentantii societatilor de intermediere recomanda prudenta la investitia in actiuni SIF. 'Pe termen scurt, poate fi riscanta o astfel de recomandare, tinand cont de cresterile deosebite din ultimele doua luni, insa pe termen mediu cred ca actiunile SIF mai au potential de a creste, astfel incat pot fi recomandari pentru cumparare', ne-a declarat un broker. La randul sau, Marcel Murgoci, director de operatiuni la Estinvest, spune ca 'in ultima perioada au aparut investitori straini care au cumparat actiuni emise de SIF-uri. Investitia in SIF-uri nu este una perdanta'. Actiunile SIF-urilor au inregistrat saptamana trecuta maxime istorice, dupa ce Senatul a aprobat un amendament la legea consolidata a pietei de capital potrivit caruia pragul maxim de detinere la SIF-uri va creste de la 0,1 la 1 la suta. Opiniile cu privire la evolutia cotatiilor SIF sunt impartite. Conform unui sondaj publicat pe website-ul societatii de servicii de investitii financiare Intercapital Invest, o treime dintre investitori considera ca actiunile SIF-urilor ar putea inregistra in urmatoarea luna corectii negative cu peste 15 la suta, in timp ce o cincime dintre acestia sunt de parere ca actiunile SIF vor scadea cu mai putin de 5 la suta.
Sursa: adevarul, 16 iunie 2004.'
15.06.2004
-
Dupa actiuni si obligatiuni, la Bursa se vor tranzactiona si drepturi de preferinta
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Drepturile de preferinta vor fi cel de-al treilea instrument financiar tranzactionat la Bursa de Valori Bucuresti, unde se vand si se cumpara in prezent doar actiuni si obligatiuni.
Regulamentul de tranzactionare a drepturilor de preferinta la Bursa de Valori a fost deja aprobat de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM). Pentru debutul tranzactiilor cu drepturi mai este necesara doar o operatiune de majorare a capitalului social prin aport de numerar realizata de o companie listata, conform vicepresedintelui Bursei, Septimiu Stoica.
In cazul in care o companie vrea sa atraga bani de pe piata prin emisiune de actiuni, aceasta trebuie sa ofere mai intai actionarilor dreptul de a cumpara actiunile noi, direct proportional cu cota detinuta, si numai dupa aceea le va putea oferi celorlalti investitori. Cele mai multe dintre companiile care au realizat astfel de operatiuni in ultimii ani au preferat sa anuleze actiunile care nu au fost cumparate de actionari, astfel ca investitorii care nu detineau deja actiuni nu puteau cumpara actiunile noi.
Noutatea adusa de tranzactionarea drepturilor este ca actionarii existenti vor putea sa vanda dreptul de a subscrie fara sa isi vanda si actiunile, iar alti investitori vor putea cumpara dreptul de a subscrie fara a cumpara si actiuni. Cumpararea unor drept de preferinta poate fi o investitie buna doar daca pretul la care compania isi vinde actiunile noi este mai mic decat pretul de pe piata.
Intrarea la tranzactionare a drepturilor inseamna pentru Bursa completarea setului de instrumente conexe actiunilor. Volumele de tranzactionare cu drepturi nu vor concura cu cele de pe piata actiunilor, dar investitorii vor avea o paleta mai larga de instrumente, spune Septimiu Stoica, vicepresedinte al Bursei de Valori.
Conform regulamentului CNVM majorarile de capital social prin aport de numerar presupun parcurgerea mai multor etape. In prima faza, conducerea societatii convoaca Adunarea Generala pentru aprobarea majorarii si stabileste o data de referinta anterioara Adunarii Generale. Data de referinta este data la care detinerea actiunilor da dreptul de a participa la majorarea de capital. Astfel actiunile tranzactionate pana la data de referinta includ in pret si valoarea dreptului de subscriere, iar dupa data de referinta dreptul de preferinta se desprinde de actiune. Tranzactionarea drepturilor incepe dupa aprobarea de catre actionari a majorarii de capital, iar dupa o perioada de tranzactionare incepe majorarea efectiva a capitalului social.
Este laudabila initiativa Bursei de a initia un astfel de regulament. Cred insa ca procedurile descrise de regulament sunt putin cam greoaie, iar operatiunile de majorare a capitalului vor dura si mai mult decat pana acum. In plus un astfel de regulament al Bursei trebuie insotit si de un regulament al CNVM asa cum prevede legislatia pietei de capital, spune Radu Hanga, seful directiei piete de capital din Banca Transilvana. Banca a deruleaza in prezent o majorare de capital prin aporturile actionarilor.
Fiecare actiune detinuta la data de referinta da dreptul actionarilor la un drept, iar pentru cumpararea unei actiuni noi investitorul va trebui sa dispuna de un anumit numar de drepturi calculat ca raport intre numarul total de actiuni vechi si numarul total de actiuni noi. De exemplu in cazul unei companii care are 10 milioane de actiuni si vrea sa mai emita inca 5 milioane investitorul va trebui sa detina doua drepturi pentru a putea cumpara o actiune noua. In plus va trebui sa plateasca si pretul acesteia.
Pretul drepturilor va fi stabilit pe piata in functie de cerere si oferta, dar elementele pe care investitorii vor lua in calcul pentru a stabili oportunitatea unei asemenea investitii vor fi diferenta dintre pretul de piata al actiunilor si cel din majorarea de capital raportat la numarul de drepturi necesare pentru subscrierea unei actiuni. La Bursa sunt tranzactionate in prezent actiunile a 106 de companii, si 19 emisiuni de obligatiuni. Capitalizarea bursiera a pietei se ridica la 5,9 milioane de dolari.
Sursa: Ziarul financiar, 15 iunie 2004. -
Obligatiunile corporative BRD vor fi tranzactionate la Bursa
Cronica Romana BRD
___
Prima emisiune de obligatiuni corporative in lei lansata de o banca romaneasca este, incepand de astazi, tranzactionata la categoria a II-a a Bursei de Valori Bucuresti, in cadrul sectorului “valori mobiliare emise de catre persoane juridice romane”. BRD - Groupe Soci?t? G?n?rale a lansat pe 8 aprilie 2004 prima sa emisiune de obligatiuni corporative, cu o scadenta de 3 ani. Intermediata de BRD Securities si distribuita prin reteaua bancii, emisiunea a fost subscrisa integral dupa numai patru zile, CNVM aproband inchiderea anticipata a ofertei pe data de 15 aprilie. Valoarea totala a emisiunii a fost de 500 de miliarde de lei, o treime din plafonul maxim de 1.500 de miliarde aprobat de AGA BRD - Groupe Soci?t? G?n?rale la inceputul acestui an. Valoarea nominala a unei obligatiuni este de 25 de milioane de lei, numarul de obligatiuni emise fiind de 20.000. Obligatiunile BRD sunt purtatoare de dobanda incepand cu data de 20 aprilie 2004 ; dobanda, calculata in functie de evolutia cotatiei BUBOR la 6 luni, se determina semestrial si se stabileste la data cuponului curent pentru cuponul urmator. Pentru primul cupon, dobanda este de 21, 28%, iar data la care devine exigibila plata cuponului curent este 21 septembrie 2004. Prezent cu aceasta ocazie la deschiderea sedintei de tranzactionare a BVB, directorul general al BRD - Groupe Soci?t? G?n?rale, Patrick Gelin a declarat: “Intregul parcurs al acestei emisiuni, de la prima zi de distributie, pana la inchiderea ei anticipata si pana acum, in momentul in care incepe tranzactionarea ei la Bursa, a fost unul excelent. Este inca un domeniu in care BRD - Groupe Soci?t? G?n?rale a facut munca de pionierat si sper ca eforturile noastre vor avea drept rezultat, pe termen mediu, dezvoltarea acestei piete.” Simbolul sub care se tranzactioneaza emisiunea este BRD07A, iar programul de tranzactionare este zilnic, de luni pana vineri, intre orele 11:00 - 13:00. BRD - Groupe Soci?t? G?n?rale a obtinut in primul trimestru un profit net de 839 de miliarde de lei. Banca are active de peste 2 miliarde de euro, iar capitalizarea bursiera se ridica, la data de 10 iunie, la 853 milioane euro.
Sursa: Cronica romana, 15 iunie 2004. -
Electrica Banat si Dobrogea - preluate de grupul Enel
Adevarul
___
In cateva zile, societatile Electrica Banat si Electrica Dobrogea vor fi privatizate. Potrivit directorului general al Electrica, Silviu Lucian Boghiu, 'negocierile cu grupul italian Enel au fost finalizate si a fost stabilita forma finala a contractului de privatizare'. Cele doua parti au convenit toate elementele tranzactiei, punandu-se de acord si asupra pretului. 'Am convenit valoarea tranzactiei si este o chestiune de zile pana se semneaza contractul', a declarat Boghiu. Reprezentantii societatii nu au precizat data exacta cand se va semna contractul deoarece este necesara aprobarea Executivului si mai trebuie pregatite anexe la hotararea de guvern. Ei au refuzat sa precizeze si valoarea tranzactiei. 'Am atins un nivel acceptabil. Avem un anumit nivel de confort si multumire', ne-a declarat Doru Voicu, director Privatizare Electrica. Enel a depus singura oferta angajanta pentru preluarea celor doua filiale si va prelua 24,6% din actiuni. Ministerul Economiei si Comertului (MEC) negociaza in aceste zile, cu reprezentantii OMV, contractul de privatizare al Petrom. 'Delegatia OMV, condusa de presedintele companiei austriece Wolfgang Ruttenstorfler, se afla in Bucuresti. Vom negocia si in cursul noptii si in zilele urmatoare', a declarat ieri ministrul Economiei, Dan Ioan Popescu. Ambele parti si-au propus sa urgenteze negocierile si sa semneze contractul inainte de termen (15 iulie).
Sursa: Adevarul, 15 iunie 2004.'
14.06.2004
-
Cercetarea se privatizeaza
Romania libera
___
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului detine in portofoliu un numar de 23 de institute de cercetare privatizabile, la care exercita, in numele statului, calitatea de actionar majoritar. Privatizarea acestora va demara in iulie a.c., o data cu elaborarea si adoptarea de catre Guvern a unui act normativ in completarea legislatiei in vigoare care sa reglementeze privatizarea acestora. Privatizarea institutelor de cercetare reprezinta unul dintre obiectivele AVAS pentru anul in curs, alaturi de finalizarea privatizarii celor 24 de societati aflate in diferite stadii ale procesului de negociere si de trecerea in proprietate privata a ultimelor societati din PSAL I (Electroputere Craiova si Uztel Ploiesti) si PSAL II (Giurgiu Nav). O data cu aderarea la Uniunea Europeana, prin bugetul de stat, sumele alocate cercetarii vor trebui sa creasca pana la 3% din PIB.
Sursa: Romania libera, 14 iunie 2004. -
AVAS isi vinde actiunile detinute la BRD
Cronica Romana BRD
___
Luni, 14 iunie, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, prin Comisia de privatizare a Bancii Romane pentru Dezvoltare - Group Societe Generale, a demarat actiunea de cerere de oferta in conditiile prevazute in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2001 privind achizitiile publice la art.28, in vederea selectarii unei firme specializata pentru a intocmi un raport de evaluare a pachetului de actiuni pus in vanzare si a dosarului de prezentare pentru aceasta tranzactie. Aceasta este prima etapa din strategia de vanzare a pachetului de actiuni de 7,32% detinut de stat la BRD strategie aprobata prin Hotararea Guvernului nr. 368/2004 ce prevede ca vanzarea sa se faca prin negociere, pe baza de oferte finale, imbunatatite si irevocabile, catre unul sau mai multi investitori, persoane juridice, romane sau straine, cu respectarea prevederilor Legii nr. 83 / 1997 privind privatizarea societatilor comerciale bancare la care statul este actionar, cu modificarile si completarile ulterioare. In acest context, presedintele AVAS, Mircea Ursache, a declarat:'Pachetul minoritar de 7,32% ramas neprivatizat la BANCA ROMANA PENTRU DEZVOLTARE are o procedura speciala de vanzare ca urmare a unui act normativ adoptat recent de Guvernul Romaniei, care nu priveste in mod special pachetul de la BRD, ci toate cazurile in care statul detine valori reziduale, sub 10%, la societati bancare. Pachetul de 7,32% se vinde printr-o strategie flexibila si mai rapida, prin care statul isi valorifica procentul detinut, urmand ca banca sa functioneze asa cum trebuie cu capital integral privat, cu performantele pe care deja le stiti ca le are de la data incheierii cu GROUP SOCI?T? G?N?RALE a contractului pentru pachetul majoritar de actiuni. Vanzarea pachetului minoritar detinut de stat la BRD este o initiativa a AVAS in vederea indeplinirii obligatiei pe care si-a luat-o de a privatiza toate pachetele de actiuni detinute la societatile comerciale ramase neprivatizate pana acum.'
Sursa: Cronica romana, 14 iunie 2004.' -
BERD si IFC isi numesc reprezentantii in conducerea BCR
Adevarul
___
Conducerea Bancii Comerciale Romane va fi completata cu cei doi reprezentanti ai Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si International Finance Corporation (IFC), care vor fi numiti in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor din data de 30 iunie, potrivit anuntului de convocare. In caz de neindeplinire a cvorumului, adunarea va fi reprogramata pentru 1 iulie. BERD si IFC au fost inscrise, vineri, 4 iunie, in registrul actionarilor Bancii Comerciale Romane cu 25% plus doua titluri din capitalul bancii, pentru care au platit impreuna 222 de milioane de euro. Separarea conducerii executive de cea administrativa a fost una dintre solicitarile formulate de noii actionari, BERD si IFC.
Sursa: Adevarul, 14 iunie 2004.
11.06.2004
-
BCR a cumparat obligatiuni Raiffeisen Bank de 300 mld. lei
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Majoritatea investitorilor in emisiunea de obligatiuni a Raiffeisen Bank au fost persoane fizice, banca reusind sa v?nda obligatiuni prin toate cele 41 de sucursale judetele, conform lui James Stewart, vice-presedintele Diviziei Trezorerie din cadrul bancii.
Valoarea medie a obligatiunilor cumparate de o persoana fizica a fost de 390 milioane de lei. Numarul persoanelor fizice care au cumparat obligatiuni ale bancii a fost de peste 650 din cei 700 de investitori care au subscris in cadrul emisiunii. Raiffeisen a emis luna trecuta obligatiuni in valoare de 1.380 miliarde de lei cu scadenta la trei ani.
Cu toate acestea marea majoriate a obligatiunilor bancii, au fost cumparate de investititorii institutionali, rom?ni si straini. Cel mai mare investitor in obligatiunile Raiffeisen a fost o alta banca autohtona, Banca Comerciala Rom?na, care a subscris obligatiuni in valoare de peste 300 miliarde de lei, aproximativ o cincime din valoarea totala a emisiunii. Jumatate din valoarea obligatiunilor a fost cumparata de 14 investitori straini, printre care s-au numarat o banca si mai multe fonduri de investitii. Cele mai multe dintre cererile de subscriere primite de Raiffeisen au fost sub 5 miliarde de lei si au venit din partea a 671 de investitori, in timp ce doar 32 de investitori au vrut sa cumpere obligatiuni ale bancii peste acest nivel.
Motivele care au stat la baza deciziei de a emite obligatiuni au fost necesitatea de a atrage surse de finantare, imbunatatirea structurii bilantului bancii si dorinta de a contribui la dezvoltarea pietei de capiotal, spune Steven van Groningen, presedintele bancii.
Mihai Bogza, vice-guvernatorul Bancii Nationale a declarat ca pe piata mai exista cel putin doua banci care pregatesc in prezent emisiuni de obligatiuni. P?na in prezent in afara de Raiffeisen doar BRD a mai emis obligatiuni, iar Banca Comerciala Carpatica si-a anuntat intentia de a realiza o emisiune similara in urmatoarele luni. Finantarea prin emisiune de obligatiuni este probabil mai ieftina pentru banci chiar daca dob?nzile platite sunt mai mari, spune vice-guvernatorul BNR. El a explicat ca atragerea surselor de finantare traditionale ale bancilor, depozitele, presupun costuri mult mai mari pentru functionarea unitatilor teritoriale ale bancilor.
Obligatiunile Raiffeisen Bank au fost listate la inceputul saptam?nii la Bursa de Valori Bucuresti, unde au ingtegistrat in doar trei zile tranzactii in valoare de 5 miliarde de lei. Obligatiunile emise de BRD urmeaza sa fie listate la Bursa de Valori incep?nd de luni.
Raiffeisen a lansat pe data de 10 mai prima sa oferta de obligatiuni corporative cu scadenta la trei ani. Rata dob?nzii se calculeaza ca medie intre BUBID si BUBOR la sase luni, la care se adauga o prima 0,5 puncte procentuale. Dob?nda pe care banca o va plati pentru primul cupon este de 19,55%.
Sursa: Ziarul financiar, 11 iunie 2004.
-
Siemens, interesat de Electroputere Craiova
Evenimentul Zilei EPT
___
Colosul industrial al Baniei va fi scos din nou la privatizare
Dupa aproape un an de intrerupere, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) intentioneaza sa scoata din nou la privatizare SC Electroputere SA Craiova, dupa cum anunta conducerea companiei din Banie. Electroputere este producator de motoare electrice de mare putere, de locomotive Diesel si de aparataj de inalta precizie. Singura companie care pare sa aiba intentii serioase pentru Electroputere este Siemens Germania, cu care firma din Banie a avut relatii comerciale. “Din cite stim noi, Siemens a depus la AVAS o scrisoare de intentie potrivit careia ar fi interesata de Electroputere. Este singura oferta viabila pe care o are AVAS in acest moment”, a declarat directorul general al Electroputere, Cornel Mondea. Colaborarea dintre Siemens si Electroputere a adus societatii craiovene contracte si comenzi de zeci de milioane de dolari, in domeniul aparatajului.
Siemens are insa concurenta in procesul de transfer de proprietate asupra actiunilor colosului industrial din Banie: “General Motors vrea sa formeze un consortiu cu Bombardier Suedia si sa participe impreuna la privatizarea Electroputere”, spune Cornel Mondea. Bombardier a fost anul trecut partener de afaceri cu societatea craioveana, unde au fost asamblate 18 rame de metrou, beneficiarul final fiind Metrorex Bucuresti. Oficialii de la Electroputere sustin ca AVAS nu a stabilit inca daca societatea va fi privatizata pe bucati (pe fabricile componente: Aparataj, Motoare Rotative, Locomotive), asa cum ar dori investitorii, sau va fi vinduta asa cum este acum. Anul trecut, APAPS a incercat sa creeze o strategie de privatizare pe bucati a Electroputere, dar s-au opus sindicatele din cauza ca numai una dintre fabricile componente era solicitata de ofertanti, si anume fabrica de locomotive. Acesta ar fi cel de-al patrulea proces de privatizare, care a pornit la finele lui 2001. Tentativele repetate ale fostului APAPS au esuat de fiecare data, timp in care soarta societatii craiovene a devenit incerta. La ora actuala, conducerea fabricii din Craiova sustine ca AVAS nu-si mai permite sa se hazardeze si sa scoata la vinzare pachetul majoritar de actiuni detinut la Electroputere fara o oferta certa din partea unui investitor puternic.
GM, la a treia tentativa
General Motors incearca pentru a treia oara sa achizitioneze pachetul majoritar de actiuni de la Electroputere Craiova. In anul 2001, GM a participat la privatizare alaturi de Karsdorfer Germania, dar procesul a esuat. In 2002, americanii s-au retras din cursa pentru privatizare dupa ce s-au aratat nemultumiti de pretul cerut de APAPS pe actiuni. La aceasta data, potrivit unor surse oficiale, GM doreste sa cumpere doar fabrica de locomotive din Banie. Actualmente, Electroputere modernizeaza 57 de locomotive platite de General Motors, potrivit unui contract in valoare de 100 de milioane de dolari, incheiat in 2003. Americanii par nehotariti in ceea ce priveste decizia de a investi la Craiova si nu au depus vreun document la AVAS prin care sa-si concretizeze intentia de a cumpara una sau mai multe fabrici care compun Electroputere.
Sursa: Evenimentul zilei, 11 iunie 2004. -
Presedintele OMV, luni, la Bucuresti
Adevarul SNP
___
Surse din piata dau ca sigura privatizarea Petrom cu mult inainte de 15 iulie. S-ar parea nu numai ca negocierile decurg in termen, dar ca in realitate evenimentele se precipita. Luni este asteptat la Bucuresti, pentru discutiile cu oficialii Ministerului Economiei si Comertului, cu comisiile de negociere si, cu consultantul, chiar presedintele OMV, Wolfgang Ruttenstorfler.
Astfel, nu ar fi exclus ca partile sa se inteleaga, iar contractul de privatizare sa fie semnat pana in 30 iunie. Statul urmeaza sa vanda 33,34% din actiunile Petrom, investitorul urmand sa faca o majorare de capital pana la 51%.
Sursa: Adevarul, 11 iunie 2004.
Pagina