Stiri bursiere

Informatii piata

Orice miscare a pretului unui instrument financiar listat la bursa are la origine o stire bursiera. Noi iti punem la dispozitie o selectie a celor mai importante stiri financiare de ultima ora, pentru a putea lua deciziile investitionale in deplina cunostinta de cauza.

12.12.2006

  • Managerii Turbomecanica au incasat 1 mil. euro

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   TBM

    ___
    Membrii din conducerea Turbomecanica au vandut in sedinta de la sfarsitul saptamanii trecute pachete de actiuni care cumuleaza peste 0,7% din companie, conform raportarilor de la Bursa de Valori Bucuresti. Valoarea acestor tranzactii se ridica la 0,56 milioane de euro (1,9 mil. lei).

    In ultimele doua saptamani, actionarii producatorului de motoare pentru aeronave au vandut peste 3,6 mil. actiuni Turbomecanica, reprezentand circa 1,35% din companie, pe care au incasat peste 1 mil. euro (3,6 mil. lei). Societatea de brokeraj care a intermediat tranzactiile a fost Raiffeisen Capital Invest.

    Printre principalii actionari ai companiei care si-au redus din participatii de la desfintarea PAS-ului si pana in prezent se numara Stefan Popescu, Constantin Ghete, Spirea Danut si Paul Nicolae Radulescu, fiecare incasand peste 190.000 de euro.

    Tranzactiile realizate de managerii Turbomecanica cu actiuni ale companiei s-au perfectat la preturi cuprinse intre 0,7264 lei/ actiuni si 0,7984 lei/actiune. Pe fondul acestor tranzactii cursul din piata al actiunilor a cunoscut o tendinta de scadere, acestea pierzand circa 9% in decurs de doua saptamani.

    Vanzarile actionarilor Turbomecanica vin in contextul in care la inceputul lunii noiembrie, conducerea companiei a anuntat dizolvarea asociatiei salariatilor Turboact. Ca urmare, un pachet de 224 de milioane de actiuni, reprezentand 60% din capitalul social, a fost transferat persoanelor fizice membre ale acesteia.

    Principalii actionari ai Turbomecanica Bucuresti sunt Radu Viehmann, actualul director general al societatii, cu o participatie de 25,87% din companie, si mostenitorii fostului director general Ioan Ciorapciu, care detinea 24,25% din actiuni si care a decedat in acest an.

    Acestia au precizat faptul ca pregatesc un acord pe termen lung (LTA) cu unele companii din industria aerospatiala, subsidiare ale concernului United Technologies, acord privitor la fabricarea de catre Turbomecanica a unui volum important de componente.

    Titlurile producatorului de motoare pentru aeronave s-au apreciat ieri cu 1,4%.

    Ultima tranzactie cu aceste titluri s-a realizat la un pret de 0,735 lei/actiune, nivel la care capitalizarea companiei este de 79,1 milioane de euro.

    Sursa: Ziarul Financiar, 12 decembrie 2006.

    mai mult

  • Leul, cea mai puternica moneda din lume in 2006

    Wall-Street.ro   

    ___
    Moneda autohtona a inregistrat in acest an cea mai mare crestere la nivel mondial in raport cu dolarul american, analistii estimand o continuare a aprecierii leului pana la finalul acestui an. De asemenea, noi cresteri ale leului in raport cu celelalte monede sunt asteptate si in 2007, pe fondul integrarii Romaniei in Uniunea Europeana

    Leul a fost in 2006 moneda care a castigat cel mai mult in fata dolarului, apreciindu-se cu 20% fata de moneda americana. Ultimul curs oficial afisat de Banca Nationala a Romaniei (BNR) este de 2,6006 lei/dolar, care reprezinta cotatia cea mai scazuta a monedei americane in fata celei romanesti din ultimii cinci ani si unsprezece luni, mai precis din 5 ianuarie 2001 cand cand dolarul era cotat la 2,6016 lei.

    Cresterea investitiilor straine a fost unul din principalii factori care au dus la intarirea leului, scrie Bloomberg. “Ne asteptam ca aprecierea leului sa continue”, a declarat Oliver Kastner, care administreaza obligatiuni in valoare de sapte miliarde de. dolari la Deka Investments in Frankfurt, 5% din acestea fiind emise in lei. “Sunt multi investitori straini care nu pot deocamdata sa investeasca in Romania, dar o vor putea face dupa integrarea in Uniunea Europeana. Companiile vor sa profite de forta de munca bine pregatita si ieftina de care dispune Romania”, a continuat acesta pentru.

    Potrivit estimarilor, investitiile straine in Romania se vor ridica in 2006 la valoarea de opt miliarde de euro (10,7 miliarde de dolari), oficialii estimand un nivel de 10 miliarde de euro pentru anul urmator, aproape dublu fata de cele 5,2 miliarde euro inregistrate in 2005.

    Cresterea investitiilor straine si intarirea leului a atras si atentia investitorilor pentru obligatiunile in lei listate pe pietele internationale. Acestea sunt mai rentabile comparativ cu cele emise in euro sau dolari, dobanda de referinta pentru leu fiind de 8,75%, comparativ cu 5,25% pentru dolari si 3,5% pentru euro.

    In acest moment este in curs, pe bursa din Luxemburg, cea mai mare emisiune externa in lei, efectuata de BRD - Groupe Societe Generale (SocGen). Emisiunea de obligatiuni in lei, in valoare de 500 milioane lei, are o scadenta la cinci ani si o dobanda anuala de 7,75%, emisiunea initiala fiind rezervata investitorilor nerezidenti. Emisiunea a fost suprasubscrisa, BRD vanzand obligatiuni in valoare totala de 735 milioane lei.

    Intarirea leului va continua si in 2007, apreciaza analistii, integrarea Romaniei in UE fiind un factor catalizator pentru cursul monedei nationale in raport cu celelalte monede. Beat Siegenthaler, analist financiar la TD Securities in Londra, considera ca leul ar mai putea castiga inca patru procente in raport cu dolarul pana la finalul acestui an, estimand un curs de 2,48 lei pentru un dolari la finele anului.

    Unii analisti considera insa ca leul nu se va mai aprecia foarte mult in perioada urmatoare. “Leul nu va mai beneficia mult de fluxul de investitii straine care intra in acest moment in Romania. Autoritatile locale nu mai au ce sa vanda”, considera Margarete Strasser, care administreaza obligatiuni in valoare de 500 milioane de dolari pentru Capital Invest din Viena. Capital Invest nu a subscris obligatiuni emise in lei romanesti si nici nu intentioneaza potrivit. “Sunt prea scumpe avand in vedere gradul de dezvoltare al tarii si dimensiunile deficitului”, a mai afirmat reprezentanta companiei.

    Economia romaneasca continua insa sa se intareasca, iar acest factor ajuta si la aprecierea leului. Produsul intern brut (PIB) in primele noua luni ale anului a fost de 229,5 miliarde de lei, in crestere cu 7,8% fata de perioada similara a anului precedent potrivit datelor publicate de catre Institutul National de Statistica (INS).

    Leul s-a intarit si fata de euro in acest an, atingand cea mai buna valoare a cursului comparativ cu moneda europeana. Cursul de BNR afisat pentru astazi este de 3,4321 lei/euro, valoare care nu a mai fost atinsa din august 2005, cand leul era tranzactionat pe 9 august la un curs de 3,4264 lei/euro. Evolutia cursului leu/euro ar putea fi influentata pe final de an si de intrarile de capital ale celor care au muncit in strainatate si vin la finalul anului in tara, schimband sumele in lei.

    Cresterea economica si intarirea monedei nationale in raport cu celelalte monede au sustinut si cresterea Bursei de Valori Bucuresti, valoarea indicelui BET majorandu-se in acest an cu 22,6 procente.

    Pe piata romaneasca, dolarul nu se tranzactioneaza direct fata de moneda nationala, iar cursul afisat de BNR este de fapt o cotatie indirecta, care calculeaza cursul leului fata de dolar pe baza cursului leu/euro si dolar/euro.

    Sursa: WallStreet.ro, 12 decembrie 2006.

    mai mult

  • Pana la sfarsitul anului CEC va fi cumparata

    Romania libera   

    ___
    Forma finala a contractului de privatizare a Casei de Economii si Consemnatiuni (CEC) va fi anali-zata in sedinta de miercuri a Guver-nului, iar castigatorul va fi anuntat pana la sfarsitul anului, a declarat ministrul Finantelor Publice, Sebastian Vladescu. Observatiile Ministerului Justitiei au fost mediate si s-a ajuns la un acord asupra formei finale a contractului, a afirmat Vladescu. La 5 decembrie, Vladescu a anuntat ca forma finala a contractului va fi aprobata de Executiv dupa ce Ministerul Justitiei va aviza documentul. Potrivit unor surse din Comisia de privatizare, Ministerul Justitiei a transmis mai multe pagini de observatii pe marginea acordului. In etapa finala a privatizarii CEC, a cincea mare banca din Romania si singura institutie comerciala de credit ramasa in proprieta-tea statului, s-au calificat banca ungara OTP si National Bank of Greece.

    Statul, unicul actionar al CEC, a decis sa vanda 69,9% din actiuni, pachet in care este inclusa si cota de 9,9% care, conform legii, revine Fondului Proprietatea, a carei contravaloare va fi transferata Fondului dupa vanzare. Un pachet de 5% din actiuni va fi vandut salariatilor CEC si pensionarilor cu ultimul loc de munca la institutia de credit.

    Sursa: Romania Libera, 12 decembrie 2006.

    mai mult

  • Romania detine recordul cresterilor economice din Balcani

    Adevarul   

    ___
    Produsul Intern Brut (PIB) pe primele trei trimestre din 2006 a ajuns la o valoare de 229,5 miliarde RON, in crestere cu 7,8% fata de aceeasi perioada din 2005. PIB-ul realizat in cel de-al treilea trimestru, in valoare de 92,6 miliarde RON, este cu 8,3% mai mare decat cel din trimestrul III al anului trecut. Aceste evolutii i-au determinat pe analisti sa estimeze o crestere economica de 8% pentru intreg anul 2006, ceea ce inseamna ca Romania conduce detasat in topul cresterilor din tarile balcanice.

    Institutul National de Statistica (INS) a anuntat, ieri, primele estimari oficiale privind avansul economic din perioada iulie-septembrie 2006 (trimestrul III), respectiv ianuarie-septembrie 2006. Din aceste date reiese ca, in primele 9 luni din 2006, la formarea PIB au contribuit cel mai mult valorile adaugate brute rezultate din prestarile de servicii (11,2 miliarde RON), urmate de cele din industrie (59,2 miliarde RON) si din agricultura (16 miliarde RON). Prestarile de servicii si constructiile au inregistrat si cele mai semnificative cresteri: 7,8%, respectiv 17,7% in intervalul ianuarie-septembrie 2006 si 8,5% (servicii), respectiv 19,2% (constructii) in trimestrul al treilea, fata de aceleasi perioade din 2005.

    Produsul Intern Brut (PIB) a depasit estimarile autoritatilor, astfel ca ritmul din primele noua luni s-a accelerat la 7,8%, potrivit datelor INS. Comisia Nationala de Prognoza (CNP) estimase, anterior, un ritm de crestere economica de 7,9% in al treilea trimestru, in timp ce avansul rezultat pentru primele noua luni era de 7,5-7,6%. CNP estimeaza pentru acest an o crestere economica de 7%, cu un punct procentual peste nivelul anticipat in primavara acestui an, avansul PIB pentru anul viitor fiind plasat la 6,5%. De altfel, mai multi analisti considera insa ca avansul economic va depasi prognozele CNP. 'Ritmul de crestere economica se va circumscrie in parametrii de pana acum, influentat de rezultatul din trimestrul patru, care se va incadra in tendinte', a afirmat presedintele INS, Vergil Voineagu. 'Din practica putem spune ca, in general, cresterea economica anuala se situeaza in jurul valorii la noua luni. Acesteia i s-ar putea aplica o corectie de plus/minus 0,1% pana la 0,5%', a declarat, la randul sau, Adriana Ciuchea, director general al Directiei de Conturi Nationale si Sinteza Macroeconomica a INS.

    'Daca ne uitam la evolutiile de pana acum, ne putem apropia de o crestere economica de 8% pe intregul an 2006. Totusi, mi se pare un ritm prea inalt. In momentul de fata, avem o supraincalzire a economiei care, paradoxal, inca nu provoaca inflatie, pentru ca moneda nationala continua sa se aprecieze. Este clar ca acest ritm nu poate fi sustinut pe termen lung, poate numai unul-doua trimestre', a declarat, pentru Adevarul, Dragos Cabat, vicepresedinte al Asociatiei Analistilor Financiari CFA Romania. Anul trecut, cresterea economica s-a incetinit la 4,1%, de la 8,4% in 2004, ca urmare a scaderii productiei agricole, dupa inundatii.

    Populatia a consumat cel mai mult

    Consumul final individual efectiv al gospodariilor populatiei a insumat 180,4 miliarde RON. Iar cheltuiala pentru consumul final al gospodariilor populatiei a insumat 158,3 miliarde RON, in crestere cu 13,7% pe primele trei trimestre din 2006, fata de aceeasi perioada din 2005. Consumul final efectiv a inregistrat o crestere cu 11 procente in primele noua luni, comparativ cu aceeasi perioada din anul precedent. Cresterea a fost determinata, in special, de majorarea volumului desfacerilor de marfuri prin comertul cu amanuntul (+22,7%). Dar si investitiile sunt in crestere, formarea bruta de capital insumand 53,8 miliarde RON (+13,7% fata de aceeasi perioada din 2005). Rata de investitie determinata prin raportarea acesteia la valoarea adaugata bruta din economie a fost de 26,7%. In cadrul formarii brute de capital fix, investitiile reprezinta 90,2% din valoarea totala.

    Deficitul contului curent s-a majorat in primele noua luni ca urmare a cresterii mai accentuate a volumului importurilor de bunuri si servicii (19,1%), comparativ cu cel al exporturilor de bunuri si servicii (11,4%), aceasta avand un impact negativ asupra dinamicii.

    Sursa: Adevarul, 12 decembrie 2006.'

    mai mult

11.12.2006

  • Aerostar vede un profit de 2,9 mil. euro anul viitor

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   ARS

    ___
    Constructorul de avioane Aerostar Bacau si-a bugetat pentru 2007 un profit net de 10,17 milioane de lei (2,9 milioane de euro la un curs de 3,45 lei lei/euro - n.red.), mai ridicat cu 73% fata de castigul bugetat pentru acest an.

    Managerii companiei se asteapta ca afacerile Aerostar sa atinga 131,5 milioane de lei (38,1 milioane de euro) anul viitor, in crestere cu 34,2% fata de cifra de afaceri pe care compania si-o bugetase pentru anul curent.

    Cresterile importante estimate de conducerea Aerostar pentru rezultatele financiare ale anului urmator vin dupa ce societatea a raportat in acest an avansuri substantiale la nivelul profitului si afacerilor, in special ca urmare a unui contract incheiat cu Statul Major al Fortelor Aeriene.

    Dupa primele noua luni ale anului, Aerostar avea un profit net de 7,57 milioane de lei (2,1 milioane de euro), aproape dublu fata de castigul inregistrat in perioada similara a anului trecut. In aceeasi perioada, afacerile companiei au crescut cu 21,3% pana la 80,8 milioane de lei (22,8 milioane de euro).

    Contractul cu MApN a fost incheiat pe o perioada de trei ani, valoarea initiala pentru acest an ridicandu-se la 28,7 milioane de lei (peste 8 milioane de euro). La finalul lunii octombrie, Aerostar a anuntat ca valoarea contractului se va suplimenta pentru anul curent cu inca 18,06 milioane de lei (peste 5 milioane de euro). Oficialii Aerostar au estimat valoarea contractelor pentru 2007 si 2008 la 30 de milioane de lei.

    Actionarii Aerostar au aprobat bugetul pe 2007 saptamana trecuta, cand au aprobat printre altele si necesarul de credite pentru anul viitor la 14 milioane de lei sau 4 milioane de euro. Compania a stabilit totodata programul de investitii pentru anul viitor la 6,5 milioane de lei.

    Aerostar este controlata de societatea Iarom Bucuresti, care detine o participatie de peste 71% in cadrul companiei. Actiunile Aerostar sunt listate la Bursa de Valori, ultima tranzactie cu aceste titluri derulandu-se la pretul de 7,95 lei/actiune. La acest pret, capitalizarea bursiera a companiei este de 27,15 milioane de euro.

    Sursa: Ziarul Financiar, 11 decembrie 2006.

    mai mult

  • Mai putine companii se muta de la MEC la AVAS

    Evenimentul Zilei   COTE  TEL

    ___
    Portofoliul AVAS se va imbogati cu numai 41 de companii aflate in prezent in subordinea Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), potrivit ultimei forme a ordonantei de urgenta care va reglementa acest transfer intre cele doua institutii ale statului.

    In ordonanta de urgenta aprobata miercuri de executiv erau trecute 60 de companii. Dupa retragerea PC de la guvernare, Ministerul Economiei a revenit liberalilor.

    Autoritatile justifica nece-sitatea transferarii societatilor la AVAS deoarece aceasta Autoritate va efectua notificarile catre Comisia Europeana pri-vind ajutoarele de stat in procesul de privatizare.

    In urma transferului de societati, in portofoliul AVAS vor intra nume sonore, cum ar fi de exemplu Petrom. La acestea se adauga distributiile de gaze, energie electrica, Petrotrans, Conpet.

    Societatile care asigura functionarea sistemului energetic national si care sunt cuprinse in programul de iarna si monitorizate de Ministerul Economiei pentru realizarea stocurilor de combustibili urmeaza sa ramana in subordinea ministerului de resort pana la finalizarea acestui program si inca o luna dupa aceea.

    Companii care nu mai trec la avas

    Baita - Stei
    C.N. CAF Minvest
    C.N. a Huilei
    CNMPN Remin
    C.N. a Uraniului
    Conversmin
    Cuprumin - Abrud
    Hidroelectrica
    Miniera Banat-Anina
    Moldomin
    MinBucovina-Vatra Dornei
    Nuclearelectrica
    Romgaz
    S. N. a Carbunelui
    S. N. a Lignitului Oltenia
    S.C. Pentru Inchiderea-Conservarea Minelor SA
    Transgaz
    Termoelectrica
    Transelectrica Bucuresti

    Sursa: Evenimentul Zilei, 11 decembrie 2006.

    mai mult

  • SIF nu actioneaza solidar in privinta BCR

    Curentul   LION  SIF2  SIF3  SIF4

    ___
    Desi au incercat sa creeze impresia ca in privinta participatiei la BCR vor actiona solidar, cu prima ocazie, societatile de investitii au probat exact contrariul. Societatile de investitii financiare (SIF) Banat-Crisana si Moldova au votat, la adunarea generala a actionarilor, impotriva principiilor planului de integrare si dezvoltare a Bancii Comerciale Romane (BCR), dar acesta a fost aprobat, cu voturile actionarului majoritar, Erste Bank, si a celorlalte trei SIF.

    Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor BCR a avut pe ordinea de zi, printre altele, modificarea statutului bancii. Modificarile au fost adoptate cu acordul tuturor SIF, dar si al Erste Bank. Principalele completari vizeaza restrangerea ariei de aplicare a votului cu o majoritate de 75% numai la cateva aspecte importante, precum majorarea capitalului social si fuziunea cu o alta banca si clauzele de protectie a actionarilor minoritari.

    Pe ordinea de zi a figurat si un punct privind aprobarea principiilor Programului de Integrare si Dezvoltare (PID) si incetarea activitatii unitatii de implementare a planului de structurare, ca urmare a finalizarii acestuia. Aceasta hotarare a fost aprobata cu 83,97% din voturi, acordate de Erste Bank, SIF Muntenia, SIF Oltenia, SIF Transilvania. Au votat insa impotriva SIF Banat-Crisana, SIF Moldova si unii actionari minoritari.

    Planul de dezvoltarea a bancii pentru urmatorii trei ani prevede triplarea profitului net al BCR fata de nivelul estimat pentru acest an, de 250 milioane de euro, la 660 milioane de euro in 2009. De asemenea, planul mai include aspecte legate de extinderea in teritoriu, dezvoltarea de noi produse si perfectionarea personalului. Banca austriaca vizeaza o crestere anuala a profitului net al BCR cu 40% si un avans de 25-30% pe an pentru veniturile nete din dobanzi. De asemenea, Erste Bank prognozeaza majorarea veniturilor nete din comisioane cu 15-20% anual.

    Alte decizii aprobate au fost constituirea unor provizioane nedeductibile in valoare de aproximativ 260.000 lei si 7.806 euro pentru cinci litigii, precum si desfiintarea agentiei din localitatea Fundu Moldovei.

    Privatizarea BCR a fost finalizata la jumatatea lunii octombrie, cand Erste Bank a virat 3,75 miliarde de euro pentru preluarea institutiei de credit. Din aceasta suma, statul roman a incasat 2,2 miliarde de euro. Erste detine 61,88% din titluri, iar cele cinci SIF controleaza, in pachete aproximativ egale, circa 30% din titluri. Angajatii bancii au in proprietate 8% din actiuni. Activele BCR depasesc 11 miliarde de euro, plasand institutia pe primul loc in topul bancilor din Romania.

    Sursa: Curentul, 11 decembrie 2006.

    mai mult

  • Companiile straine se bat pe Dafora Medias

    Adevarul   DAFR

    ___
    Compania de furnizare servicii anexe extractiei petrolului si gazelor naturale, Dafora Medias a intrat in atentia fondurilor straine de investitii. Astfel, Julius Baer Investment Management LLC si Julius Baer International Equity Fund au raportat vineri ca detin 25,71% din capitalul social al companiei. Recent, principalul actionar de la Dafora, Gheorghe Calburean, a vandut, pentru 20,4 milioane de lei, circa 24,6% din actiunile companiei. De asemenea, Dafora Group si-a lichidat participatia de 9,45% din capitalul companiei. Valoarea tranzactiei s-a ridicat la 7,8 milioane de lei. In ultima vreme, actiunile Dafora si Condmag au facut obiectul mai multor tranzactii importante, cumparatorii fiind aceleasi fonduri de investitii. Analistii sunt de parere ca se incearca o fuziune intre cele doua companii, pentru crearea unei societati puternice in furnizarea de servicii conexe extractiei de gaze. Dafora Medias a obtinut, pe parcursul primul semestru de activitate din acest an, un profit net de 2,41 milioane de lei, cu 13% mai mult decat nivelul aferent perioadei similare din 2005. Cifra de afaceri a societatii s-a majorat cu 13% in acelasi interval de timp, ajungand la 64,57 milioane de lei. Dafora are un capital social de 3,3 milioane de lei, divizat in actiuni cu valoarea nominala 0,1 lei.

    Sursa: Adevarul, 11 decembrie 2006.

    mai mult

08.12.2006

  • Din valoarea Oltchim s-au evaporat 430 mil. euro

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   OLT

    ___
    Valoarea bursiera a Oltchim a scazut de la 475 la 44 de milioane de euro in urma reducerii numarului de actiuni detinute de stat. Participatia statului la Oltchim, companie cu afaceri anuale de circa 500 de milioane de euro, a scazut de la 95,7% la circa 53,2% in urma unei hotarari judecatoresti, care a dispus anularea unei parti din actiunile statului. Statul a reintrat in schimb in posesia unor creante asupra companiei in valoare de circa 95 de milioane de dolari.

    Pierderea teoretica din aceasta decizie pe care o inregistreaza statul roman se ridica la circa 358 de milioane de euro, fiind pentru prima data cand minoritarii unei companii listate pe Bursa castiga un proces de asemenea amploare cu statul, actionar majoritar.

    Combinatul chimic Oltchim este una dintre cele mai mari companii ramase in proprietatea statului.

    In urma diminuarii de circa 11 ori a capitalului social al Oltchim statul detine in prezent, conform datelor de la Registrul Comertului, 53% dintr-o companie care valoreaza pe Bursa 44 de milioane de euro, fata de situatia anterioara cand avea 95% dintr-o companie de 475 de milioane de euro. Pe de alta parte, cotele detinute de minoritari au crescut de la circa 4,3% la 46,8%.

    In schimbul reducerii valorii actiunilor statul a reintrat in posesia datoriilor catre Oltchim, in valoare de 95 de milioane de dolari (71 milioane de euro), dar a caror valoare in lei a scazut pe fondul aprecierii leului cu aproximativ 25% in timpul litigiului cu minoritarii, care a durat trei ani.

    In 2003, reprezentantii statului au decis majorarea capitalului Oltchim cu datorii ale companiei catre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, in valoare de 95 de milioane de dolari pentru a pregati combinatul chimic pentru privatizare, fara a da insa dreptul minoritarilor sa isi mentina cotele detinute in cadrul companiei.

    Principalii minoritari, fondul Lindsell administrat de NCH si SIF Oltenia, au protestat vehement si au contestat majorarea in justitie. Judecatorii le-au dat dreptate in primele instante, iar apoi statul a emis un act normativ prin care a permis Oltchim sa nu mai atace hotararile judecatoresti in instantele superioare. Ultima decizie judecatoreasca de anulare a majorarii de capital a ramas astfel definitiva si irevocabila. Structura actionariatului Oltchim de la Registrul Comertului a fost deja modi-ficata, conform situatiei existente inainte de majorare. Presedintele Oltchim nu a putut fi contactat.

    In conformitate cu hotararea judecatoreasca, structura actionariatului urmeaza sa fie modificata si la registrul actionarilor societatii. Mai mult, in urma hotararii judecatoresti, administrarea participatiei statului la Oltchim a trecut de la Ministerul Economiei la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, intr-un moment in care partidele din alianta de la guvernare se cearta daca companiile aflate in prezent in administrarea Ministerului Economiei sa ramana la acesta sau sa treaca la AVAS.

    Cum judecatorii au dispus 'revenirea la situatia initiala', in structura actionariatului Oltchim apare la Registrul Comertului defuncta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (APAPS), care s-a transformat in AVAS prin comasarea cu AVAB.

    'Instanta a dispus revenirea la situatia anterioara, iar majorarea de capital din 2003 a fost radiata. In urma acestei operatiuni la Oltchim vor reveni datoriile de 95 de milioane de dolari catre stat, care au facut obiectul majorarii, dar Oltchim va inregistra in urma operatiunii venituri financiare care se vor situa probabil la 10-15 milioane de dolari pentru ca din 2003 pana acum cursul dolarului a scazut de la 34.000 la 26.000 de lei (vechi - n.red.), chiar daca datoriile se majoreaza cu dobanda LIBOR pe ultimii trei ani pentru a corecta efectele ajutorului de stat nelegal', spune Dan Barbulescu, membru in Consiliul de Administratie al Oltchim din partea SIF Oltenia si a fondului de investitii Lindsell administrat de New Century Holdings. El a tinut sa precizeze ca declaratia acordata ZF nu reprezinta o recomandare de investitie.

    Actiunile Oltchim au reactionat ieri destul de timid la anuntul victoriei minoritarilor in razboiul cu statul, in masura in care decizia Oltchim de a renunta la lupta cu minoritarii era cunoscuta. Ultima tranzactie s-a realizat la 0,4560 lei/actiune, in crestere cu 2,7% fata de ziua anterioara.

    Oltchim a inregistrat pe primele noua luni ale anului afaceri de 364 milioane de euro, in crestere cu 22%, si un profit de 2,2 milioane de euro, in scadere cu circa 60%.

    Sursa: Ziarul Financiar, 8 decembrie 2006.'

    mai mult

  • Trei mari competitori vor sa preia IAR Brasov

    Gardianul   IARV

    ___
    Apropierea termenului-limita, prognozat pentru data de 14 decembrie a.c., de depunere a ofertelor de participare la procesul de privatizare a societatii IAR Brasov a starnit interesul principalilor producatori mondiali de elicoptere. Astfel, pana in prezent, trei dintre marii competitori (Eurocopter, Bell Helicopters din SUA si Al Quadra Holding din Emiratele Arabe Unite) si-au anuntat intentia de a se inscrie in cursa pentru uzina brasoveana, miza fiind potentialul respectivei societati de a deveni principalul centru regional de mentenanta atat pentru elicopterele militare, cat si pentru cele utilitare. In acest sens, potrivit specialistilor, componenta legata de lucrarile de reparatii, modernizari si intretinere ce pot fi executate de uzina brasoveana reprezinta un sfert din veniturile unui producator de elicoptere. De altfel, din veniturile totale de 9 miliarde de euro inregistrate anul trecut de Eurocopter Romania, care detine 49% din activele IAR, peste 3,2 miliarde de euro a reprezentat serviciile de mentenanta. Astfel, interesul firmei-mama, Eurocopter, in privatizarea IAR este legat de faptul ca prin includerea uzinei in retea va domina piata zonala din Ungaria, Serbia, Bulgaria, portofoliul pentru mentenanta ce s-ar face la Brasov fiind de peste 9.500 de elicoptere.

    Pe de alta parte, cei de la Bell Helicopters sunt interesati in achizitionarea IAR din perspectiva asigurarii service-ului pentru elicopterele fortelor americane desfasurate pe teatrele de operatiuni din Orientul Mijlociu, cartea americana urmand a fi jucata pe baza apartenentei autohtone la Alianta Nord-Atlantica. In privinta celui de-al treilea pretendent la IAR, arabii de la Al Quadra, acesta nu se poate lauda cu o traditie deosebita in fabricarea elicopterelor, insa oferta este bazata pe traditia relatiilor diplomatice cu lumea araba. Cat priveste componenta elicopterelor utilitare, producatorii de la Eurocopter si de la Bell Helicopters domina piata mondiala, 75% din aceasta fiind controlata de cei doi, in timp ce, din acest punct de vedere, o cota importanta pe piata regionala este legata de modernizarea si suplimentarea aparatelor de zbor din dotarea politiei de frontiera din Bulgaria si Romania, ce vor trebui sa asigure frontiera estica a UE.

    Oricum, rezultatul privatizarii va transforma IAR Brasov in cel mai important centru regional de intretinere a elicopterelor civile si militare.

    Sursa: Gardianul, 8 decembrie 2006.

    mai mult

Pagina

inchide