Stiri bursiere

Informatii piata

Orice miscare a pretului unui instrument financiar listat la bursa are la origine o stire bursiera. Noi iti punem la dispozitie o selectie a celor mai importante stiri financiare de ultima ora, pentru a putea lua deciziile investitionale in deplina cunostinta de cauza.

23.01.2006

  • Erste, in intilnire de taina cu presedintii SIF

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   EBS

    ___
    Presedintii celor cinci societati de investitii financiare si actionarul majoritar al Bancii Comerciale Romane - 'Erste Bank' s-au intilnit, informal, intr-o discutie 'amicala', la finele saptaminii trecute, la Casa Vernescu din Bucuresti.

    Actionarul majoritar al BCR a facut o prezentare a bancii, a discutat despre strategia 'Erste' in ceea ce priveste BCR, cit si despre politica de dividende.

    Presedintele SIF3 'Transilvania', Mihai Fercala, ne-a declarat: 'Daca BCR nu va avea probleme legate de resursele proprii, se vor distribui si dividende, in caz contrar acestea se vor folosi pentru constituirea rezervelor proprii ale bancii'.

    Referitor la modificarea statutului BCR, problema intens discutata si mediatizata in ultima perioada, presedintele SIF3 ne-a spus: 'Problema statutului BCR este legata de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Pina nu va fi facut public contractul de privatizare nu se pot afirma foarte multe intrucit toti presedintii SIF au semnat angajamente de confidentialitate'.

    Domnia sa considera ca fiecare investitor este liber sa spuna ce vrea, insa afirmatiile trebuie fundamentate pe baze reale.

    Mihai Fercala mai afirma: 'Daca BCR va fi listat la Bursa, modificarea statului bancii, respectiv eliminarea clauzei care prevede ca actionarul majoritar trebuie sa detina 75% din capitalul social pentru a putea lua decizii de majorare, divizare, fuziune nu mai este importanta pentru noi'.

    De asemenea, domnia sa considera ca actionarii pot face acorduri intre ei in cazul unei institutii nelistate, cum este situatia actuala a BCR.

    'Deocamdata SIF3 nu are nici o motivatie sa-si vinda participatia, problema care ne intereseaza este legata de pretul care ni se va oferi si oportunitatile pe care le avem', adauga domnul Mihai Fercala.

    CNVM trebuie sa protejeze actionarii SIF

    In opinia presedintelui SIF3, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) are obligatia sa-i protejeze pe actionarii minoritari. Mihai Fercala apreciaza ca BCR este o investitie profitabila.

    In opinia domniei sale, norma CNVM care limiteaza expunerea SIF-urilor pentru un emitent la 10% din activul net al societatii de investitii financiare, ar putea fi oarecum ignorata, intrucit, calculul activului net al SIF-urilor este unul de convenienta. In prezent exista participatii ale SIF-urilor la companii nelistate a caror valoare contabila nu este congruenta cu cea de piata.

    La rindul sau, vicepresedintele CNVM, Paul Miclaus, ne-a declarat: 'Norma CNVM tine cont de participatiile pe care SIF-urile le au deja si vine sa-i protejeze pe actionarii minoritari.

    Nimeni nu stie ce se va intimpla cu BCR si cit de profitabila va fi in viitor, insa limitarea la 10% din activul net al SIF-urilor pentru BCR are rolul de protectie a actionarilor de la societatile de investitii financiare'.

    Domnia sa precizeaza ca, in cazul unei majorari a capitalului social al BCR, cu drept de preferinta, SIF-urile pot subscrie si apoi sa-si vinda titlurile in folosul propriilor actionari.

    Listarea BCR la Bursa, preconizata spre finalul 2007- inceputul 2008

    'Este posibil ca Erste sa aiba alte planuri si strategii, insa cred ca BCR ar putea fi listata la finele anului 2007 sau inceputul anului 2008', ne-a declarat presedintele SIF3 'Transilvania'. Domnul Fercala este de parere ca actionarul majoritar trebuie sa se implice intii de toate in managementul BCR, sa creasca valoarea bancii, ca argument puternic pentru potentialii investitori odata cu admiterea la cota.

    Domnia sa considera ca ar fi cu atit mai bine pentru SIF-uri daca listarea ar avea loc cit mai curind, insa este necesara, in primul rind, o crestere a valorii bancii, strategii de dezvoltare, ulterior putind fi listata fara probleme.

    Sursa: Bursa, 21 ianuarie 2006.'

    mai mult

  • Petrom planuieste sa cumpere o companie concurenta

    Adevarul   SNP

    ___
    Petrom are in plan achizitia unei firme cu activitati de explorare si productie petroliera, compania urmarind sa isi stabilizeze nivelul de titei si gaze extras, pana in anul 2010, avand in vedere ca se confrunta cu un declin al productiei. 'Incercam sa vedem daca este posibil sa cumparam o companie de explorare si productie. Nu este una din tintele fixate pentru 2006. Pe aceasta piata, totul depinde de ce se intampla in acest an cu pretul titeiului si trebuie sa studiem multe proiecte pentru a ajunge la unul singur', a declarat directorul general adjunct al companiei, Werner Schinhan. El a precizat ca Petrom nu are in vedere un obiectiv anume, fie pe piata romaneasca, fie pe cea internationala, dar ca va actiona pe cont propriu in cazul in care tranzactia nu va depasi 300 milioane de dolari.

    Sursa: Adevarul, 23 ianuarie 2006.'

    mai mult

20.01.2006

  • Salariatii s-au inscris in cursa pentru privatizarea Electroputere Craiova

    Realitatea Romaneasca   EPT

    ___
    AVAS a prelungit pentru a treia oara, pana la 3 februarie, termenul de depunere a ofertelor pentru privatizarea societatii Electroputere Craiova. Acest lucru s-a facut in urma solicitarii Asociatiei Salariatilor ELPAS Craiova, care a cumparat, saptamana aceasta, dosarul de prezentare a firmei.

    La solicitarea potentialilor investitori, AVAS a prelungit deja, de doua ori, termenul de depunere a ofertelor, ultima oara pentru 20 ianuarie. Institutia a anuntat in noiembrie 2005 ca doreste sa vanda prin negociere pe baza de oferte finale, imbunatatite si irevocabile, 78 de milioane de actiuni reprezentand 62,8% din capitalul social.

    Structura actionariatului si pachetul de actiuni scos la vanzare se vor definitiva in functie de modificarea capitalului social al Electroputere, in urma iesirii din patrimoniu a unor active care au facut obiectul unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, precum si a unor active cu caracter social.

    In aceste conditii, AVAS va vinde intreg pachetul de actiuni pe care il va detine la data incheierii contractului de vanzare-cumparare de actiuni.

    Sursa: Realitatea Romaneasca, 20 ianuarie 2006.

    mai mult

  • In Romania mai e destul loc pentru banci

    Curierul National   

    ___
    Gradul de bancarizare din Romania ramane in continuare scazut, ceea ce face sa existe inca suficient loc pentru dezvoltarea sistemului bancar, a aratat presedintele Asociatiei Romane a Bancilor, Radu Gratian Ghetea.

    'Speram sa creasca competitia intre banci, ca si calitatea serviciilor, pe fondul apropierii datei de 1 ianuarie 2007, cand Romania va deveni membru al Uniunii Europene', a spus Ghetea. Acesta a explicat ca bancile romanesti trebuie sa fie pregatite pentru concurenta din UE si vor fi nevoite sa se adapteze rapid normelor europene. 'Esecul nu este o optiune pentru sectorul bancar si pentru Romania privind data de 1 ianuarie 2007', a subliniat presedintele ARB. Ghetea a amintit ca in Romania a fost creata o infrastructura puternica in sistemul bancar.

    'Sistemul electronic de plati romanesc este total compatibil cu sistemul de plati european', a mentionat acesta. 'Rata de neperformanta este sub 3,5 puncte', a spus presedintele ARB.

    Birocratia ramane o problema

    Birocratia ramane, totusi, ridicata in sistemul bancar romanesc, fata de tarile occidentale, a aratat Radu Gratian Ghetea, referindu-se la numarul mare de angajati care lucreaza in activitati indirecte. 'Zece la suta din personalul bancilor din Romania munceste in alte activitati in banca decat cele efective de operatiuni cu clienti', a explicat Gratian Ghetea.

    Presedintele ARB nu a ezitat sa critice deschis politica Bancii Nationale a Romaniei de limitare a creditului de consum, in special a celui in valuta, si parghiile prin care Banca Centrala incearca sa mentina inflatia la un nivel scazut. 'Din dorinta de a tine in loc inflatia, BNR face presiuni asupra bancilor comerciale, dar nu acestea sunt principalii responsabili de pericolul de crestere a inflatiei', a subliniat presedintele ARB.

    Sursa: Curierul National, 20 ianuarie 2006.'

    mai mult

  • 10% din InterAgro, la Bursa, din vara

    Averea   

    ___
    Ioan Niculae, patronul grupului InterAgro, a anuntat ieri ca intentioneaza sa listeze compania la Bursa de Valori Bucuresti in aceasta vara. El spune ca a fost sfatuit de consultantul grupului, o banca de investitii occidentala, sa listeze holdingul la Bursa si ca oportunitatea finantarii de pe piata de capital i se pare benefica.

    'Vom incepe demersurile pentru a lista, probabil in aceasta vara, grupul InterAgro la BVB, si circa 10% din actiuni vor circula liber (free-float)', a spus Niculae. Principalele firme care vor intra in holdingul ce va fi listat sunt fabricile de ingasaminte, respectiv Sofert Bacau, Azochim Savinesti si Turnu Magurele. Dintre firmele care activeaza in sectorul agricol ar putea fi selectate in special intreprinderile de depozitare. Niculae a declarat pentru 'Averea' ca nu exclude posibilitatea vanzarii unor active catre firma americana Smithfield, activa in industria carnii - care si-a propus sa investeasca in Romania peste 850 milioane dolari. In schimb, Niculae nu va vinde nici unul din silozurile de cereale catre Cargill - gigantul american cumparand pana in prezent o parte semnificativa a capacitatii de stocare a cerealelor din Romania. Potrivit lui Niculae, gupul InterAgro (excluzand Asirom, la care este actionar) a incheiat anul trecut cu o cifra de afaceri de peste 600 milioane dolari, iar daca se contabilizeaza si activitatea companiei de asigurari se ajunge la o valoare cuprinsa intre 850 si 870 milioane dolari.

    Pentru acest an, presedintele InterAgro sustine ca, in cel mai pesimist scenariu - cu majorari semnificative la pretul gazelor care vor conduce la inchiderea unor capacitati de productie din industria chimica si a ingrasamintelor - va atinge o cifra de afaceri de 4-500 milioane dolari, fara a include aportul Asirom.

    Niculae anticipeaza, insa, ca toate afacerile pe care le controleaza vor depasi in 2006 pragul de un miliard dolari.

    'Privind cu optimism, putem atinge si 1,2 miliarde dolari', a mai spus el. El a adaugat ca pentru acest an sunt prevazute in buget investitii de 35 - 37 milioane euro - cu 25% mai mult decat anul trecut, din care 24 de milioane euro sunt destinate proiectelor de eficientizare a productiei firmelor de ingrasaminte chimice detinute la Turnu Magurele si Bacau. Aceste sume nu privesc si investitiile ulterioare de la Asirom.

    'Nu intentionam sa vindem Asirm in acest an, in pofida numeroaselor oferte primite.

    Cred ca Asirom va atinge un varf de dezvoltare abia in 2008. Daca am fi vandut Asirom acum doi ani, am fi obtinut de trei ori mai putin decat ni se ofera astazi', sustine Niculae.

    InterAgro detine 50% din Asirom, care va primi anul acesta un aport de capital de 8-10 miliaone euro pentru dezvoltarea infrastructurii.

    Sursa: Averea, 20 ianuarie 2006.'

    mai mult

19.01.2006

  • BRD anunta majorarea dobanzilor la depozitele in lei

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   BRD

    ___
    BRD-SocGen, a doua banca din sistem, a anuntat ieri majorarea cu o jumatate de punct procentual a dobanzilor platite la depozitele in lei ale clientilor persoane fizice. Miscarea vine dupa ce la inceputul lunii banca a majorat si dobanzile platite la conturile de economii in lei. BRD devine astfel primul dintre jucatorii de top pe retail care opereaza majorari de dobanzi, dupa lantul de reduceri care au cuprins piata anul trecut.

    Dupa aceasta miscare, dobanzile platite de banca variaza intre 4,5% pe an la scadentele de o luna si 5% pe an pentru perioada de un an. Inainte de aceste reduceri, francezii plateau cele mai reduse dobanzi dintre jucatorii de top de pe segmentul de retail. Chiar si dupa operarea acestei majorari, BRD remunereaza dobanzi usor mai mici decat liderul pietei, BCR. Raiffeisen, al treilea jucator de pe piata, ramane acum cu cele mai mici dobanzi dintre jucatorii de top, in timp ce CEC, care concentreaza o parte importanta dintre depozitele populatiei, plateste dobanzi de aproximativ 7% pe an.

    Mai multe banci din sistem au anuntat majorari ale dobanzilor platite la lei, dupa ce BNR a dat de inteles la sfarsitul anului trecut ca va steriliza in mai mare masura supralichiditatile din piata monetara. Una dintre cele mai ample miscari a venit de la HVB, care stabilise anterior minime istorice pentru dobanzile platite la depozitele in lei, de sub 2% pe an.

    In conditiile in care piata asteapta o inflatie de aproximativ 7% pe an, fata de o tinta anuntata de BNR de 5%, dobanzile nu vor reusi, la asemenea niveluri, sa acopere nici macar deprecierea banilor plasati la banca. Mai mult, incepand de anul acesta, castigurile din dobanzi sunt impozitate cu o cota de 16%, care vine sa erodeze din randamentul acestor plasamente. Concomitent cu majorarea dobanzilor la lei, BRD a anuntat si cresteri ale dobanzilor platite la depozitele in dolari, tot cu o jumatate de punct procentual. Miscarea vine in contextul in care dobanzile la dolar au crescut si pe pietele internationale, ca urmare a majorarilor efectuate de Banca Centrala a Statelor Unite. De altfel, mai multe banci de pe piata locala au modificat in ultima perioada dobanzile la dolar.

    Sursa: Ziarul Financiar, 19 ianuarie 2006.

    mai mult

  • Privatizarea CEC ar putea fi amanata cu doi ani

    Realitatea Romaneasca   

    ___
    Privatizarea CEC ar putea fi amanata cu doi ani daca planul de afaceri solicitat conducerii bancii va convinge comisia de privatizare ca restructurarea si dezvoltarea institutiei de credit sunt posibile si fara atragerea unui investitor strategic, anunta Mediafax, care citeaza surse din Ministerul Finantelor Publice (MFP).

    Potrivit surselor citate, comisia de privatizare se va intruni saptamana viitoare, cand conducerea CEC va prezenta o strategie pentru urmatorii doi ani, fara sa ia in considerare privatizarea bancii.

    Presedintele CEC, Eugen Radulescu, a confirmat ca lucreaza la un plan de afaceri pana in 2008, care ignora intr-o oarecare masura daca se face sau nu privatizarea institutiei bancare. Oficialul CEC nu exclude varianta ca membrii comisiei de privatizare sa doreasca o analiza bazata pe mai multe scenarii, caz in care conducerea bancii va elabora si alte strategii.

    Pentru acest an, banca si-a programat investitii de 100 de milioane de lei si are ca tinta un profit net de 10-15 milioane de euro. Principalele directii investitionale sunt reprezentate de sistemul IT si de pregatirea personalului.

    In ceea ce priveste continuarea procesului de restructurare, Radulescu vorbeste in principal de relocarea unitatilor si mai putin de restrangerea retelei teritoriale, care insumeaza 1.400 de agentii. Totodata, presedintele CEC estimeaza ca numarul angajatilor s-ar putea reduce si in acest an cu pana la 1.000 de salariati.

    La inceputul acestui an, ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, presedintele comisiei de privatizare, declara ca nu este incantat de ofertele preliminare si ca analizeaza 'cea mai buna varianta vizavi de CEC'. El arata ca ianuarie nu mai reprezinta un obiectiv ferm pentru depunerea ofertelor finale angajante.

    Dupa ce Erste Bank a castigat licitatia pentru preluarea BCR, pe lista de investitori interesati de preluarea CEC au mai ramas National Bank of Greece, Monte dei Paschi di Siena, Dexia Bank, EFG Eurobank, OTP Bank si Raiffeisen.

    Sursa: Realitatea Romaneasca, 19 ianuarie 2006.'

    mai mult

  • IAR Brasov omologheaza elicoptere pentru Emiratele Arabe

    Cronica Romana   IARV

    ___
    IAR Brasov va semna saptamana viitoare documentele de omologare a prototipului elicopterului IAR PUMA, varianta, SM, acesta fiind adresat in principal fortelor speciale ale Emiratelor Arabe Unite. La eveniment vor participa reprezentantii Eurocopter si ai beneficiarilor. Prototipul a fost finalizat anul trecut si trimis in Franta pentru a fi testat la Centrul de Incercari al celor de la Eurocopter. Potrivit directorului IAR, Ioan Georgescu, elicopterul se comporta si realizeaza performantele dorite specialistii. Tot saptamana viitoare, la IAR Brasov incep cursurile pentru tehnicienii care vor exploata acest elicopter, iar apoi va incepe scolarizarea pilotilor clientului arab. Conducerea societatii spera ca aceasta varianta de elicopetr sa atraga noi clienti care doresc sa isi modernizeze aparatele de zbor. Valoarea totala a contractului pentru cele 25 de elicoptere este de 89 de milioane dolari, ultimul aparat urmand sa fie livrat in anul 2008. Primele elicoptere vor fi livrate in Emiratele Arabe Unite la sfarsitul lunii martie 2006.

    Sursa: Cronica Romana, 19 ianuarie 2006.

    mai mult

  • ARO, Rulmentul Brasov si Electroputere, marci pe cale de disparitie

    Adevarul   EPT

    ___
    ARO se judeca cu creditorii, care vor sa o imparta in contul datoriilor. Rulmentul Brasov e de sapte ani la privatizare, dar investitorii s-au ferit de puterea sindicatelor. Aproape 3.000 de profesionisti au migrat de la Rulmentul la Ina Schaffler, o noua uzina de rulmenti construita de nemti la Brasov. Electroputere nu are, practic, nici un investitor interesat. In disperare, salariatii ar vrea s-o cumpere ei si sunt in cautarea unui consortiu bazat financiar. Cele trei uzine mari sunt trei marci pe cale de disparitie.

    Un fost guvernator BNR, interesat de ARO

    Astazi, la Tribunalul Timisoara se intrunesc din nou creditorii ARO cu avocatii lui Cross Lander. Salariatii sunt prezenti si lupta pentru ca uzina sa nu intre in faliment, aceasta cu atat mai mult cu cat John Perez le-a dat speranta ca o va vinde. Firma cumparatoare, tinuta la secret de AVAS, are un reprezentant cu nume - Vlad Soare, fostul guvernator al BNR. 'Domnul Vlad Soare a vizitat uzina, iar grupul de firme pe care il reprezinta ar vrea s-o cumpere. Acesta s-a intalnit, la Frankfurt, cu Emanuel Baez si John Perez, patronii de la Cross Lander. Daca se vor intelege la pret, ARO ar putea fi vanduta, desi datoria acumulata in ultimul an este de 20 milioane de dolari', ne-a declarat Gheorghe Apostu, liderul sindicatelor ARO. Se pare ca John Perez isi doreste tare mult sa scape de Romania, dar vrea sa plece si cu ceva bani de buzunar - 7,5 milioane de dolari.

    'Marca' Electroputere, pierderea cea mai mare

    Electroputere Craiova a fost odata o putere in industria romaneasca. Acum are o datorie de 40 mil. dolari si are nevoie de un capital de lucru, plus investitii de 20 mil. dolari. Cei interesati s-o cumpere ar fi grupul Tender, Serviciile Feroviare Romane si firma Barak India. 'In disperare, ca sa salveze uzina, salariatii cauta firme romanesti cu care sa formeze un consortiu. Nebunia este cu atat mai mare cu cat in Craiova nu e nimic de lucru, nu se dezvolta nici o alta industrie asa cum se dezvolta in alte orase', ne-a declarat Aurel Bojenoiu, liderul sindicatelor Electroputere. El sustine ca ceea ce este mai rau este pierderea 'marcii', dupa 30 de ani de istorie. In urmatoarele luni, de la Electroputere vor fi disponibilizati 600 de oameni.

    Salariatii de la Rulmentul Brasov au migrat la Ina Schaeffel

    Pentru ca Rulmentul Brasov este in privatizare de sapte ani, 3.000 de salariati s-au mutat intr-o noua uzina de rulmenti, construita de Ina Schaeffel. Analistii sustin ca nemtii au vrut sa cumpere initial Rulmentul Brasov, dar speriati de puterea sindicatelor au hotarat sa construiasca green field. 'Intr-adevar, aproape 3.000 de salariati s-au mutat la Ina, care inca din 2003 si-a construit o noua uzina de rulmenti la Brasov', ne-a declarat directorul general al Rulmentul, Vasile Surdu. Acesta sustine ca, la uzina brasoveana, forta de munca este cel mai mare capital: 'Ca sa fabrici rulmenti ai nevoie de profesionisti, precizia este a mia parte dintr-un milimetru. Rulmentul trebuie sa aiba un fasait aidoma unui CD. Acesta este si scopul pentru care nemtii de la Ina au construit langa noi. Dar, personal, consider ca este buna concurenta, fiind loc pentru ambele uzine', sustine directorul general al Rulmentul.

    Sursa: Adevarul, 19 ianuarie 2006.'

    mai mult

18.01.2006

  • Petru Prunea: Am preferat sa nu indeplinim bugetul decat sa vindem din actiuni

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   BRK

    ___
    Broker, singura societate de intermediere bursiera listata la Bursa, a obtinut anul trecut un castig de peste doua ori mai ridicat comparativ cu cel din 2004, dar sub nivelul bugetat. Petru Prunea, presedintele societatii, spune ca a preferat insa sa nu forteze vanzarea unor pachete de actiuni detinute pentru atingerea tintei bugetate, pentru ca in acest mod societatea ar fi avut de pierdut pentru o perioada mai lunga de timp.

    Majoritatea actiunilor cotate la Bursa au inceput anul cu cresteri puternice, astfel ca decizia de a nu vinde din actiuni pentru a realiza bugetul nu a fost una gresita. Societatea inregistreaza profitul in contabilitate doar in momentul vanzarii, chiar daca are castiguri potentiale rezultate din cresterea actiunilor. Broker a obtinut in 2005 un profit net de 13,16 milioane de lei (3,6 mil. euro), de peste doua ori mai ridicat comparativ cu profitul realizat in 2004. Profitul brut al Broker a depasit 15 mil. lei (4,1 mil. euro), fiind sub nivelul de 17 mil. lei, bugetat la inceputul anului.

    'Suntem multumiti de profitul pe care l-am realizat, care coincide cu prevederile de buget ale conducerii executive. Nivelul de 17 milioane de lei a fost trecut in buget la cerinta unora dintre actionarii nostri mult prea optimisti, dar noi nu am vrut sa fortam lichidarea unor pozitii din portofoliu, care ne-ar fi permis obtinerea unui castig bun, dar mai mic decat cel preconizat pe aceleasi pozitii in 2006', a precizat Petru Prunea, presedintele SSIF Broker.

    Prunea mai spune ca unul din obiectivele principale ale societatii va fi in continuare cresterea capitalului, pentru a putea profita de oportunitatile existente pe piata de capital, care in ultimii ani s-a aflat pe un trend puternic ascendent, iar situatia este asteptata sa nu se schimbe nici in urmatorii 2-3 ani. De altfel, cea mai mare parte din profitul brut pe 2005 a fost obtinut din speculatiile derulate pe piata de capital, societatea castigand peste 12 milioane de lei din diferentele favorabile de pret, restul provenind din comisioane.

    Anul trecut, Broker a realizat o cifra de afaceri de 8,9 milioane de lei (2,4 milioane de euro), de aproximativ doua ori mai ridicata comparativ cu afacerile din 2004. In acest context, seful Broker spune ca are in vedere pe viitor derularea unei serii de majorari de capital, obiectivul fiind ca in 2-3 ani societatea sa ajunga la un capital de 100 de milioane de lei, adica de peste trei ori mai ridicat decat nivelul actual. 'Tinta noastra e ca in doi, cel mult trei ani, sa ajungem la un capital de 100 de milioane de lei, dar totul va depinde de vointa actionarilor', a spus Prunea.

    El spune ca in prezent sunt bani disponibili in economia romaneasa in cantitati mari, o parte importanta din acesti bani urmand sa se indrepte si in directia pietei de capital. Prunea considera ca exista in mod clar o tendinta de crestere pe piata ca urmare a dobanzilor tot mai neatractive oferite de banci si a faptului ca activele fizice si financiare ale Romaniei sunt evaluate la preturi 'mici'.

    Cresterea interesului investitorilor pentru bursa s-a reflectat si in conturile Broker, societatea avand in prezent in jur de 3.200 de clienti, cu peste 20% mai mult fata de nivelul de la finalul lui 2004, potrivit conducerii companiei. Prunea mai spune ca in acest an strategia companiei va viza si deschiderea de noi unitati, estimand ca urmare a acestui lucru o crestere a afacerilor cu 30-35%. El a precizat ca o parte din profitul pe anul trecut va fi investita in deschiderea de noi unitati, dar si modernizarea celor existente, intentionand totusi ca cea mai mare parte a profitului sa fie distribuita sub forma de actiuni gratuite.

    'Vom folosi cateva miliarde de lei (vechi - n.red) din acest profit pentru investitii in sediul din Cluj - Napoca si in modernizarea si deschiderea de alte unitati in tara, dar cea mai mare parte a profitului va fi distribuita actionarilor, in loc de dividende. Se preconizeaza in acelasi timp acordarea de actiuni gratuite din rezervele constituite din primele de emisiune aferente ultimei majorari de capital derulata de Broker. Totodata, avem in vedere si derularea unei majorari de capital prin aport in numerar al actionarilor', afirma Petru Prunea. El nu a dorit sa ofere la aceasta data mai multe detalii legate de aceasta majorare de capital prin aport in numerar.

    Seful Broker precizase ca intentioneaza sa deruleze in acest an o majorare de capital de pana la 32 mil. lei, pentru dublarea capitalului social actual, aceasta operatiune urmand sa se faca atat prin capitalizarea profitului, cat si printr-o emisiune de actiuni noi. Societatea vrea sa deschida in acest an cel putin alte opt noi unitati, in orase precum Turnu - Severin, Bacau, Brasov, dar si noi agentii in Bucuresti.

    Sursa: Ziarul Financiar, 18 ianuarie 2006.
    '

    mai mult

Pagina

inchide