Stiri bursiere

Informatii piata

Orice miscare a pretului unui instrument financiar listat la bursa are la origine o stire bursiera. Noi iti punem la dispozitie o selectie a celor mai importante stiri financiare de ultima ora, pentru a putea lua deciziile investitionale in deplina cunostinta de cauza.

02.03.2007

  • Transelectrica: profit de 50% pentru fostii proprietari

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   TEL

    ___
    Fostii proprietari deposedati abuziv de catre regimul comunist care au subscris titlurile de despagubire primite de la stat la compania Transelectrica pentru a primi in schimb actiuni se pot lauda deja cu un castig de 50%, urmand sa primeasca actiuni ale companiei la un pret mult mai mic decat cel de pe piata.

    Cei care au subscris titluri de despagubire cumparate sub valoarea nominala au castigat chiar mai mult.

    Calculat de ZF, pretul mediu al actiunilor Transelectrica pe primele sase luni de tranzactionare la care fostii proprietari vor primi actiunile este de 31,2 lei/actiune, fata de 47 lei/actiune, pret la care actiunile au incheiat ieri ziua.

    Pentru fostii proprietari va fi alocat un pachet de pana la 5% din Transelectrica.

    Actiunile Transelectrica se distribuie celor care au subscris la companie titlurile primite de la stat, la pretul mediu pe primele sase luni de la listarea companiei.

    Cele sase luni au trecut, iar datorita cresterii puternice a actiunilor si tranzactiilor mari din primele zile de la listare, cand pretul a fost la mai putin de jumatate fata de cel de acum, pretul mediu este cu mult sub cotatiile din ultimele zile.

    'Noi nu avem competente in aceasta problema, insa pot sa va spun ca se poarta discutii intre MEC si AVAS pentru a se lamuri cine se va ocupa de aceasta problema. Estimez ca noii actionari isi vor putea vinde actiunile in luna noiembrie', a declarat pentru ZF Razvan Purdila, seful directiei piete de capital din cadrul companiei. El a mai spus ca circa 700 de persoane vor primi actiuni Transelectrica in urma acestui proces.

    Capitalizarea bursiera a Transelectrica este de 1,02 miliarde de euro.

    Fostii proprietari care nu au subscris la Transelectrica asteapta in schimb clarificarea situatiei Fondului Proprietatea si spera ca acesta se va lista in sfarsit anul acesta.

    Sursa: Ziarul Financiar, 2 martie 2007.'

    mai mult

  • Gazprom si Romgaz, in discutii la Moscova

    Curierul National   

    ___
    O delegatie formata din reprezentanti ai producatorului de gaze Romgaz Medias si oficiali ai Ministerului Economiei va efectua, in perioada 5-8 martie, o vizita la Moscova, pentru discutii cu Gazprom pe tema proiectului de constructie in parteneriat a depozitului de gaze de la Margineni. 'Subiectul principal al intalnirii va fi constructia depozitului, iar noi vom incerca sa aducem in discutie si posibilitatea unor importuri directe de gaze din Rusia', a declarat agentiei Mediafax, directorul general al Romgaz, Alexa Jakab. Vizita este programata pentru perioada 5-8 martie, iar discutiile cu Gazprom vor avea loc in intervalul 6-7 martie. Grupul rus Gazprom a solicitat, in luna februarie, intr-o scrisoare adresata Romgaz, o intalnire pe tema constructiei depozitului de gaze de la Margineni-Roman. Anul trecut, vicepresedintele Gazprom, Alexander Medvedev, a fost in Romania pentru a dezbate aceasta problema cu autoritatile romane. Discutiile dintre Romgaz si Gazprom pentru constructia depozitului de la Margineni, precum si pentru extinderea retelei de tranzit a gazelor rusesti prin Romania si participarea Gazprom la privatizarea unor companii societatilor romanesti din domeniul gazelor naturale, au inceput inca din 2003, insa pana in prezent nu s-a ajuns la niciun acord. Constructia depozitului de gaze necesita fonduri cuprinse intre 120 de milioane de euro si 258 de milioane de euro. Depozitul va putea inmagazina pana la doua doua miliarde de metri cubi de gaze. Pe de alta parte, Romgaz asteapta din partea companiei de petrol si gaze canadiene EnCana Corporation sa solicite o intalnire pentru a discuta un parteneriat in domeniul explorarilor de gaze. Ministrul Economiei si Comertului, Varujan Vosganian, a declarat, saptamana trecuta ca EnCana este interesata sa participe, in parteneriat cu Romgaz, la derularea unor proiecte de explorare in domeniul gazelor naturale in Romania.

    Sursa: Curierul National, 2 martie 2007.'

    mai mult

  • Ancheta in cazul Petrom, prelungita cu patru luni

    Adevarul   SNP

    ___
    Termenul pana la care Comisia de ancheta a Senatului va prezenta raportul privind privatizarea companiei Petrom a fost prelungit cu aproximativ patru luni, de la 13 februarie la 8 iunie 2007, potrivit unei hotarari adoptate recent de Senat. Comisia, din care fac parte mai multi senatori, a fost infiintata la sfarsitul anului trecut. Ea va face o analiza a expertizelor economice si financiare si va cerceta toate contractele de privatizare si concesionare care au facut parte din procesul de privatizare a companiei Petrom. In proiectul de hotarare privind infiintarea acestei comisii se arata ca Senatul 'cere tuturor organelor de stat, institutiilor si organizatiilor sa puna la dispozitia comisiei de ancheta orice informatii si documente care sunt de natura sa serveasca activitatile acesteia'.

    Sursa: Adevarul, 2 martie 2007.
    '

    mai mult

01.03.2007

  • Automatica a castigat 20 mil. euro din vanzarea unor active

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   

    ___
    Producatorul de echipamente pentru industria electronica si electrotehnica Automatica Bucuresti a obtinut anul trecut un profit brut de 70,17 mil. lei (aproape 20 mil. euro), dupa ce compania si-a vandut o parte din terenurile si activele pe care le detinea in zona de nord a Bucurestiului firmei Primaverii Gardens.

    Profitul net al companiei s-a ridicat la 58,1 mil. lei (16,5 mil. euro), in timp ce veniturile totale au urcat la 111,2 mil. lei (31,6 mil. euro).

    In decembrie 2006, Automatica Bucuresti a anuntat vanzarea in bloc catre compania Primaverii Gardens a unui teren si a mai multor imobile, printr-o tranzactie in valoare de 19,7 mil. euro. Cifra de afaceri a companiei a scazut anul trecut cu 35%, la 17,25 mil. lei (4,9 mil. euro), in principal ca urmare a finalizarii perioadei de derulare a unor contracte incheiate cu compania Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavoda. Dupa primele noua luni ale anului, compania avea pierderi de aproape 2 mil. lei (0,57 mil. euro).

    Compania avea la finele anului datorii de 16,4 mil. lei (4,8 mil. euro) si 328 de salariati. Actionarul majoritar al Automatica este firma Euroform Milenium, cu o participatie de 82,3%, iar asociatia salariatilor Automatica detine aproape 8,5% din actiuni. Actiunile Automatica au inchis sedinta de tranzactionare la cotatia de 1,54 lei/actiune, capitalizarea bursiera a companiei fiind de 18 mil. euro.

    Sursa: Ziarul Financiar, 1 martie 2007.

    mai mult

  • SIF Oltenia a cumparat active la ARO Campulung

    Prime Transaction   

    ___
    AMROM AUTOMOTIVE SA, societatea la care SIF Oltenia detine 50% din capitalul social, a achizitionat recent active in valoare de un milion de euro de la ARO Campulung.

    Potrivit lui Gheorghe Banu, directorul lichidatorului Info Consult SPRL, societatea castigatoare a avut un concurent local la licitatie. 'AMROM AUTOMOTIVE a achizitionat pentru suma de 1,08 milioane de euro activele detinute de ARO la Centrul de Studii pentru Automobile Romanesti (CESAR). Castigatorii au concurat cu compania pitesteana Building Astrom', a afirmat Banu.

    Activele detinute de ARO la CESAR constau intr-un teren de 12.660 de metri patrati si constructii cu o suprafata de peste 3.500 de metri patrati.

    Pe 30 martie, lichidatorul organizeaza a doua oara licitatia pentru vanzarea activelor functionale ale fabricii, pretul de pornire fiind de 60,86 milioane de lei (circa 17 milioane de euro). Activele constau in terenuri cu constructii cu o suprafata de 46,2 hectare, o platforma betonata de circa un hectar, racordul la linia CFR, rezervoare si captari de apa, precum si instalatii tehnologice, echipamente si licentele de fabricatie pentru marcile ARO. Gheorghe Banu a precizat ieri ca pana in prezent nimeni nu a cumparat caietul de sarcini pentru licitatie. SIF Oltenia si-a manifestat in mai multe randuri interesul pentru a achizitiona activele de la ARO Campulung. Alti parteneri in cadrul proiectului AMROM AUTOMOTIVE sunt SIF Moldova - 25%, Asociatia 'Salvati Muscelul' - 1%, Sindicatul Liber ARO Campulung - 1%, la care se adauga sase persoane fizice care detin impreuna 23% din capitalul social.

    Sursa: Gazeta de Sud, 1 martie 2007.'

    mai mult

  • Petrom si Rompetrol vor sa-si livreze reciproc produse

    Gandul   RRC  SNP

    ___
    Petrom si Rompetrol intentioneaza sa incheie un contract privind livrarea reciproca de produse, in baza caruia fiecare dintre cele doua firme se va aproviziona cu carburanti de la rafinaria celeilalte companii si va vinde produsele in statiile proprii din zonele apropiate unitatii de procesare. 'Mecanismul de schimb vizeaza reducerea riscurilor si a costurilor asociate transportului carburantilor de la poarta rafinariei proprii la statiile de distributie mai indepartate si promptitudinea in aprovizionare', se arata intr-un comunicat al Consiliului Concurentei. Autoritatea de reglementare in domeniul concurentei analizeaza proiectul de contract reciproc dintre Petrom si Rompetrol Rafinare SA Constanta.

    Sursa: Gandul, 1 martie 2007.'

    mai mult

  • Vanzarea Avioane Craiova, amanata

    Evenimentul Zilei   AVIO

    ___
    Producatorul de avioane din Craiova va mai ramane ceva vreme in portofoliul statului. Desi ieri s-a implinit termenul de depunere a ofertelor pentru privatizarea fabricii, niciuna dintre cele trei companii care a cumparat caietul de sarcini - SAAB din Suedia, Ramses Romania si AGI Group din Marea Britanie - nu a depus ulterior la AVAS un dosar de oferta.

    Totusi, principalul ofertant, SAAB, producatorul avioanelor Gripen, nu a renuntat definitiv la intentia de a prelua Avioane Craiova. „Ne pastram interesul in continuare, dar nu am avut timp sa depunem o oferta competitiva”, ne-a declarat vicepresedintele SAAB International, Torbj?rn Edberg. Acesta a precizat ca reprezentantii SAAB au trimis ieri o scrisoare catre AVAS in care solicita amanarea termenului de depunere a ofertei cu cateva saptamani.

    Potrivit AVAS, guvernul nu va renunta la privatizarea Avioane Craiova si va mentine conditiile din caietul de sarcini. Compania care va prelua fabrica de avioane de la Craiova trebuie sa prezinte un plan de afaceri pe o perioada de cel putin cinci ani si sa isi asume un program de investitii pentru modernizare si dezvoltare de minimum 5,01 milioane euro. 1,67 milioane euro urmeaza sa fie investiti in primul an de la preluarea actiunilor.

    Suedezii vor sa continue investitiile in Romania

    Dupa parteneriatul semnat in 2006 cu Romaero, compania SAAB vrea sa investeasca si mai mult in Romania, fie prin colaborarea pe care o are cu operatorul aerian Carpatair, fie prin preluarea unor obiective scoase la privatizare. „Suntem cel mai mare producator de avioane si echipamente de aparare civila din nordul Europei si incercam sa purtam discutii cu ministrul economiei”, a mai spus oficial SAAB.

    In prezent, SAAB colaboreaza cu Romaero pentru livrarea de subansamble destinate avionului Airbus A 380. Mai mult, Carpatair a devenit in 2006 cel mai mare operator de aeronave SAAB 2000 din lume, cu o flota alcatuita din 14 aeronave SAAB. Tot anul trecut, Carpatair a semnat cu SAAB Aerotech un acord pe termen de cinci ani pentru furnizarea de piese de schimb pentru aeronavele SAAB 340 si SAAB 2000.

    Sursa: Evenimentul Zilei, 1 martie 2007.

    mai mult

  • BCR a facut profit de 214 milioane de euro

    Evenimentul Zilei   

    ___
    Grupul BCR a obtinut anul trecut un profit de 214,5 milioane de euro, cu 20,4% mai mult decat in anul precedent.

    Rezultatele financiare ale BCR pe anul trecut au fost publicate ieri, odata cu cele ale grupului austriac Erste Bank. Din profitul grupului au fost scazute cheltuielile cu restructurarea si cu evaluarea grupului. In lipsa acestora, profitul bancii ar fi fost de 254 milioane de euro.

    'Profitul net pe care l-a inregistrat banca, inainte de cheltuielile pentru procesul de restructurare, a crescut cu aproape 38%, ajungand la 254 milioane euro', a declarat presedintele executiv al Erste Bank, Andreas Treichl. Rezultatele au fost calculate conform standardelor internationale de contabilitate.

    Rezultatele BCR au fost luate in calcul in stabilirea celor inregistrate de Erste Bank incepand cu 12 octombrie 2006, data la care grupul austriac a devenit proprietarul pachetului majoritar de actiuni al bancii autohtone.

    Erste Bank a raportat pentru 2006 un profit net record de 932 milioane euro, cu 30,1% mai mult fata de 2005, si active de 182 de miliarde euro, in crestere cu 19%.

    Daca nu ar fi luata in calcul si contributia bancii autohtone la rezultatul obtinut de Erste Bank, profitul net al bancii austriece ar fi de aproape 905 milioane de euro. In acest an, grupul austriac si-a propus sa-si majoreze profitul cu 25%. Tintele pentru 2008 si 2009 stabilesc o crestere a profitului cu cel putin 20%.

    Veniturile BCR

    Anul trecut, BCR si-a marit veniturile obtinute din dobanzi cu circa 20%, acestea ajungand la aproximativ 480 de milioane de euro.

    Veniturile din comisioane au crescut cu numai 6a, reprezentand 161 milioane de euro. La BCR au crescut insa si provizioanele de risc cu 54,1%, acestea ajungand la 45 de milioane de euro.

    Valoarea creditelor si a altor finantari acordate clientilor a crescut cu peste 56%, ajungand la 7,75 miliarde de euro. Concomitent, sumele datorate clientilor s-au majorat cu aproximativ 26%, pana la 7,3 miliarde de euro.

    Sursa: Evenimentul Zilei, 1 martie 2007.'

    mai mult

28.02.2007

  • Mittal Steel Roman surprinde piata cu o pierdere de 11,4 milioane de euro in ultimul trimestru

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   

    ___
    Producatorul de tevi Mittal Steel Roman (fostul Petrotub), aflat in portofoliul grupului international Arcelor Mittal - cel mai mare producator de otel la nivel mondial, a raportat pentru anul trecut un profit net de 4,59 milioane de lei (1,3 milioane de euro), de peste sase ori mai redus fata de profitul inregistrat in 2005, potrivit datelor financiare preliminare transmise de companie.

    Datele prezentate de Mittal Steel Roman au surprins piata, in conditiile in care societatea avea dupa primele noua luni ale anului trecut un profit net de 40,22 milioane de lei (11,36 milioane de euro), ceea ce ar insemna ca in ultimul trimestru din 2006 compania a inregistrat o pierdere de 35,6 milioane de lei (10,2 milioane de euro).

    Reprezentantii Mittal Steel Roman nu au oferit comentarii pana la inchiderea editiei.

    Compania trecuse pe profit de-abia in 2005, pe fondul cresterii activitatii din industria de constructii si al majorarii preturilor petrolului si gazelor naturale, dupa trei ani consecutivi de pierderi. Producatorul de tevi fusese preluat in 2003 de catre grupul siderurgic Mittal, care mai detine in Romania combinatele siderurgice de la Galati, Hunedoara si Iasi.

    Mittal Steel Roman a realizat anul trecut o cifra de afaceri de circa 921,9 milioane de lei (261,9 milioane de euro), in crestere cu 18,9% fata de afacerile din 2005.

    Potrivit datelor prezentate la Bursa, societatea a avut in 2006 venituri totale de 982, 69 milioane de lei (279,2 milioane de euro), mai mari cu 14,9% fata de cele din anul precedent. In acelasi timp, cheltuielile totale ale companiei au crescut cu aproape 18% pana la 975,9 milioane de lei (277,2 milioane de euro).

    La finalul anului trecut, Mittal Steel Roman avea datorii totale de 471,15 milioane de lei (133,8 milioane de euro) si creante de 138,6 milioane de lei (39,4 milioane de euro).

    Arcelor Mittal controleaza peste 70% din actiunile Petrotub, cel mai important actionar minoritar al companiei fiind SIF Moldova.

    SIF a vandut in ultima parte a anului trecut un pachet de 3,5% din actiunile Petrotub, in prezent mai detinand o participatie de 14,08%, conform celor mai recente raportari.

    Actiunile Mittal Steel Roman sunt listate pe piata RASDAQ, titlurile inregistrand cresteri puternice anul trecut tocmai pe fondul rezultatelor in crestere pe care le raporta compania.

    Ultima tranzactie de ieri cu aceste titluri s-a derulat la un pret de 26,8 lei/actiune, in scadere cu peste 3% fata de sedinta precedenta.

    Sursa: Ziarul Financiar, 28 februarie 2007.

    mai mult

  • EFG Eurobank: Cresterea pietei bancare romanesti va fi sever limitata de lipsa de bani

    Wall-Street.ro   

    ___
    Cresterea viitoare a sectorului bancar romanesc ar putea fi sever limitata de lipsa lichiditatilor, desi piata bancara are un potential mare, deoarece ritmul creditarii este superior plasamentelor de bani in depozitele bancilor, arata o analiza a EFG Eurobank.

    'Este de asteptat o crestere a creditarii ca efect al recentei reduceri a ratei dobanzii cheie a bancii centrale cu 75 puncte de baza', estimeaza analistii de la EFG Eurobank in raportul trimestrial 'New Europe'.

    'Cresterea sectorului bancar a continuat in a doua jumatate a anului 2006, iar ativele bancilor au urcat cu 34,7% la finalul anului, comparativ cu 2005, noteaza analistii citati de NewsIn.

    Creditarea sectorului privat a crescut cu 53,7% in acelasi interval. Ca rezultat, 'activele sectorului bancar si totalul creditarii reprezinta 47,8% si respectiv, 26,4% din produsul intern brut (PIB)'.

    Raportul EFG Eurobank, care este actionarul majoritar al Bancpost, avertizeaza ca lipsa lichiditatilor ar putea frana avantul creditarii, deoarece in ultima vreme ritmul de crestere al creditarii a fost superior celui al banilor economisiti in depozite bancare. 'Cresterea creditelor a depasit cresterea depozitelor de mai multe trimestre consecutive si, ca efect, rata imprumuturilor in raport cu depozitele a crescut cu 19% intr-un an, de la 81% in decembrie 2005 la 97% in decembrie 2006', spun analistii bancii. Ei avertizeaza ca in aceste conditii rezista doar bancile care au un acces usor la piata interbancara, cele care au programe de obligatiuni pe termen mediu si cele care pot folosi instrumente financiare moderne de tipul securitizarii creditelor de afaceri sau a celor ipotecare.

    'Data fiind dimensiunea redusa a pietei interbancare romanesti, care este in mod curent capabila sa finanteze doar 6,5% din activitatea de creditare a bancilor si ratingul jos al bancilor romanesti aceste finantari nu vor fi usor accesibile bancilor romanesti' spun analistii de la EFG Eurobank. Deci bancile fie vor apela la grupurile financiare mama din strainatate pentru lichiditati, fie vor trebui sa-si limiteze expansiunea pentru a acomoda rata de crestere a depozitelor proprii, avertizeaza analistii de la EFG Eurobank.

    Sursa: Wall-Street.ro, 28 februarie 2007.'

    mai mult

Pagina

inchide