Stiri bursiere

Informatii piata

Orice miscare a pretului unui instrument financiar listat la bursa are la origine o stire bursiera. Noi iti punem la dispozitie o selectie a celor mai importante stiri financiare de ultima ora, pentru a putea lua deciziile investitionale in deplina cunostinta de cauza.

13.04.2006

  • SIF Banat-Crisana trebuie sa aduca 1,2 mil. euro la Copsa Mica

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   LION

    ___
    Producatorul de zinc si plub Sometra Copsa Mica, detinut de compania greaca Mytilineos Holdings, intentioneaza sa-si majoreze capitalul social cu 56,8 milioane de lei (16,2 mil. euro). Din aceasta suma, aproximativ 50 de milioane de lei (14,3 mil. euro) reprezinta conversia in actiuni a unei creante pe care actionarul majoritar o are fata de societate, restul de 6,8 milioane de lei (1,94 mil. euro) reprezentand aporturi in numerar ale actionarilor minoritari, conform dreptului de preferinta. In urma acestei majorari, capitalul social al Sometra ar urma sa se ridice la 96,5 milioane de lei (peste 27,5 mil. euro).

    Actionarul majoritar al companiei, compania elena Mytilineos Holdings, detine aproape 88% din actiuni, principalul actionar fiind SIF Banat-Crisana, cu o participatie de 7,65%. Pentru a-si mentine participatia, SIF Banat-Crisana ar trebui sa vina cu un aport in numerar de 1,24 milioane de euro. In cazul in care actionarii minoritari nu vor subscrie in cadrul majorarii, Mytilineos Holdings va ajunge sa detina o participatie de 94,5%.

    Sometra Copsa Mica este unul din cei mai mari poluatori din Romania. Cu toate acestea, combinatul a reusit sa obtina anul trecut acordul integrat de mediu, dupa ce compania a prezentat un program de investitii pentru aducerea companiei la un nivel admis de poluare. Investitiile de mediu la Sometra ar urma sa se ridice la circa 18 milioane de euro in urmatorii ani. Compania a realizat in primele noua luni ale lui 2005 o cifra de afaceri de 70,3 milioane de lei (20,8 milioane de euro), cu 11% mai mica in lei, comparativ cu perioada similara a lui 2004. In aceste conditii, societatea a inregistrat pierderi in valoare de 31 de milioane de lei (8,56 milioane de euro). La sfarsitul primelor trei trimestre ale lui 2005, compania avea datorii curente de circa 35 mil. euro.

    In 2004, Sometra a avut o cifra de afaceri de 30,5 milioane de euro si pierderi de 0,45 milioane de euro. Sometra Copsa Mica produce zinc rafinat si plumb electrolitic pentru piata interna si piata externa. Printre clientii interni ai companiei se numara Metrom Brasov, Progresul si Santierul Naval Constanta, pentru zinc, si Rombat Bistrita si Acumulatorul Bucuresti, pentru plumb electrolitic. Principalul client extern este actionarul majoritar Mytilineos Holdings.

    Actiunile Sometra Copsa Mica sunt listate pe RASDAQ, insa sunt foarte putin lichide. Ultima tranzactie cu aceste actiuni s-a realizat in octombrie 2005 la pretul de 0,35 lei/actiune. La acest pret, capitalizarea bursiera a companiei este de 1,59 milioane de euro.

    Sursa: Ziarul Financiar, 13 aprilie 2006.

    mai mult

  • Kandia - Excelent investeste 15 milioane de euro

    Curierul National   

    ___
    Producatorul de ciocolata Kandia - Excelent estimeaza o crestere a cifrei de afaceri cu 21 de procente in anul 2006. Membrii Adunarii Generale a Actionarilor au aprobat la inceputul saptamanii bugetul de venituri si cheltuieli al companiei Kandia - Excelent, care prevede costuri totale de 127,1 milioane lei. Potrivit estimarilor companiei, in 2006 se doreste realizarea unei cifre de afaceri nete in valoare de 151,1 milioane lei (42,3 milioane euro) si a unui profit net de 15,6 milioane lei, de peste doua ori mai mare decat in anul precedent.

    In 2005, cifra de afaceri a companiei a atins un nivel de 124,6 milioane lei, fata de 119,2 milioane de lei in 2004. Profitul net a scazut in 2005 la 6,1 milioane lei, de la 6,2 milioane lei in anul precedent.

    Profitul din 2005 a fost repartizat aproape in totalitate fondului de dezvoltare a companiei, pentru care au fost alocate 6,05 milioane de lei. Diferenta de 48.500 lei va acoperi pierderi din anii anteriori.

    Actionarii Kandia - Excelent au aprobat si programul de investitii pentru 2006, in valoare totala de 15 milioane de euro, suma care va fi acoperita atat din surse interne, cat si externe.

    Totodata, actionarii au reales membrii Consiliului de Administratie, condus tot de George Sorin Alexandrescu. Ceilalti membri sunt Donald Sharpe, Peter Weinzierl, Alfred Pail si Bernhard Michael Huber.

    O alta decizie a actionarilor a fost aprobarea vanzarii unor active ale companiei, terenuri si cladiri situate in Bucuresti (pe strazile Viilor, Samuil Vulcan, Pache Protopopescu, Calea Serban Voda, Pipera - Tunari) si Timisoara.

    Excelent a fuzionat, in 2004, cu producatorul de ciocolata Kandia Timisoara. Actionarul majoritar al companiei este fondul de investitii Axis Investment Ltd.

    Compania produce marcile de ciocolata si bomboane de ciocolata Kandia si Laura, batoanele de ciocolata Rom si Papi. De asemenea, societatea mai livreaza produsele de patiserie Magura, caramele, nuga si dulciuri dietetice.

    Sursa: Curierul National, 13 aprilie 2006.

    mai mult

  • Economisim putin, investim si mai putin

    Cotidianul   

    ___
    Mai putn de o cincime dintre romani reusesc sa faca economii, iar acestea sint oricum mici si nu sint destinate atit investitiilor, cit cheltuielilor viitoare, potrivit cercetarii efectuate de Metro Media Transilvania.

    Doar 11% economisesc mai mult de 500 ron

    Astfel, cel mai adesea, suma economisita intr-o luna este maximum 100 RON, dupa cum a declarat o treime dintre cei care economisesc. Sume cuprinse intre 100 si 200 RON pe luna sint economisite de 22% dintre respondenti, iar proportia celor care pot sa puna deoparte intre 200 si 500 RON intr-o luna este de 23%.

    Exista si persoane care reusesc sa stringa mai mult de 500 RON, dar ele reprezinta doar 11% din numarul celor care reusesc sa faca economii. Cei care economisesc mai mult sint barbatii tineri, din orasele mari, educati si cu venituri mari.

    Dintre cei care reusesc sa stringa bani, doar 20% isi depun economiile intr-o banca, 20% le plaseaza in alte forme de economisire si doar 11% le investesc. Cei mai multi (adica 40% dintre cei care au raspuns sondajului) declara ca intentioneaza sa cheltuiasca sumele economisite.

    34% sint nemultumiti de cum traiesc

    Sumele mici economisite sint datorate evident veniturilor mici: aproape 40% dintre cetateni declara ca veniturile le ajung â??doar pentru strictul necesarâ??, in timp ce 25% spun ca banii cistigati sint mai putin decit strictul necesar. Doar un sfert din populatia tarii considera ca are un trai decent si doar 8% pot sa-si permita bunuri mai scumpe.

    Proportia se regaseste si la nivelul masurarii satisfactiei fata de traiul actual: 34% sint nemultumiti de modul in care traiesc, in timp ce doar 25% se declara multumiti. Insa, dupa cum arata si autorii studiului, notiunea de â??strict necesarâ?? este relativa, in functie de statutul social al fiecaruia si de nevoile care sint intr-o continua schimbare.

    Saracii vor sa para bogati pe credit

    Totusi, desi cei mai multi dintre noi spun ca nu sint suficient de multumiti de cum traiesc, dorinta de a arata ca traiesc mai bine (ba chiar mai bine decit cei care traiesc bine) este atit de puternica incit imprumuta bani pentru a si-o satisface. Cei cu venituri medii ajung astfel sa achizitioneze, pe credit, bunuri pe care cei cu venituri mari nu si le cumpara.

    â??Intentia de achizitie a unor bunuri e mai ridicata in rindul familiilor cu venituri medii, dar care utilizeaza un credit, decit in rindul celor cu venituri ridicate, dar care nu apeleaza la credite. E vorba in special de achizitia unor bunuri cu valoare financiara medie, dar cu o valoare simbolica, de statut, ridicata: telefoane mobile, obiecte de amenajari interioare, aparatura video, electrocasnice, imbracaminteâ??, se arata in cercetarea Metro Media.

    Sursa: Cotidianul, 13 aprilie 2006.

    mai mult

12.04.2006

  • Obiectivul SN Orsova: triplarea profitului in 2006

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   SNO

    ___
    Santierul Naval Orsova, specializat in constructia si reparatia de nave fluviale, si-a bugetat pentru acest an un profit net de 4,2 milioane de lei (1,23 mil. euro), de peste trei ori mai mare comparativ cu profitul net obtinut in 2005. Cifra de afaceri estimata de companie pentru acest an este de circa 79 de milioane de lei (23,2 milioane de euro), fata de vanzari de 65,5 milioane de lei (18 milioane de euro) in 2005. La realizarea bugetului de venituri si cheltuieli, compania a luat in calcul un curs mediu de 3,4 lei/euro. 'Estimam o crestere a cifrei de afaceri si a profitului, tinand cont de contractele de export, care au fost incheiate la preturi mai bune decat anul anterior. La realizarea bugetului am luat un curs mediu de 3,4 lei/euro, asadar, teoretic, mentinerea cursului la nivelul actual, sau o intarire a euro va influenta pozitiv rezultatele noastre', a declarat pentru Ziarul Financiar Gheorghe Caraiman, directorul economic al companiei.

    Reprezentantii companiei estimeaza, de asemenea, o scadere a costurilor cu materiile prime, care se va reflecta si in cresterea profitului. 'Daca anul trecut pretul la tabla a crescut destul de mult anul acesta, cel putin pana acum, pretul este mai mic decat la finele lui 2005. In acest moment avem deja asigurate stocurile de materii prime pentru prima jumatate a anului', a precizat Caraiman.

    Conform surselor din piata, in prezent pretul tablei folosita in industria de constructii navale este de circa 500 de euro pe tona, comparativ cu un pret mediu de 600 de euro pe tona in 2005. Furnizorul de tabla al Santierului Naval Orsova este combinatul Mittal Steel Galati.

    Santierul Naval Orsova este specializat in producerea si reparatia de nave fluviale, insa in ultimii ani partea de productie a devenit tot mai importanta, atingand anul trecut o pondere de 99% din cifra de afaceri totala. Productia companiei este destinata in totalitate exportului, toti clientii santierului fiind firme din Olanda. Cei mai importanti clienti ai Santierului Naval Orsova sunt armatorii olandezi Rensen Shipbuilding, Euromaritime Shipping, Gebr de Jonge si Veka Shipbuilding.

    Reprezentantii companiei arata ca pe segmentul de piata al navelor fluviale exista o crestere a cererii de nave noi construite, care se va mentine si in urmatorii 2-3 ani. Totodata dezvoltarea pietei de second hand face ca acei clienti cu posibilitati financiare mari sa-si vanda navele pe care le detin si sa comande altele noi. 'Exista o cerere foarte mare pe piata si continuam sa primim comenzi noi. In acest moment, capacitatea de productie pentru anul 2006 este in totalitate contractata, iar pentru 2007 avem incheiate contracte pentru primele 4-5 luni. Am ezitat totusi sa mai incheiem contracte noi pentru ca asteptam sa vedem cum vor evolua preturile in continuare', a aratat Gheorghe Caraiman.

    Anul trecut, Santierul Naval Orsova a construit si livrat 16 nave noi, pentru care a incasat 17,9 milioane de euro. De la inceputul acestui an, compania a livrat deja inca 3 nave noi. Principalul actionar al Santierului Naval Orsova este SIF Transilvania, care detine aproape 50% din actiuni. Un alt actionar important este firma olandeza Rensen Beheer, cu o participatie de 16,8% din titluri. Actiunile Santierului Naval Orsova sunt listate la Bursa, ultimul pret de tranzactionare al acestor titluri fiind de 4,5 lei/ actiune. La aceasta cotatie, capitalizarea bursiera a companiei este de 11,1 milioane de euro.

    Sursa: Ziarul Financiar, 12 aprilie 2006.
    '

    mai mult

  • Rata inflatiei a continuat sa scada in martie

    Gardianul   

    ___
    Rata inflatiei a scazut la 0,21% in luna martie, de la nivelul de 0,24% din februarie, cresterea medie a preturilor fiind de 8,41% comparativ cu luna martie a anului trecut, a anuntat, ieri, Institutul National de Statistica (INS). Fata de sfarsitul anului precedent, rata inflatiei a fost de 1,48%, cu un ritm mediu lunar de 0,5%. Analistii considera ca performanta dezinflatiei a fost mai buna decat anticipatiile pietei si, in aceste conditii, perspectiva pentru noi masuri de intarire a politicii monetare se indeparteaza.

    Sursa: Gardianul, 12 aprilie 2006.

    mai mult

  • BCR va derula operatiunile financiare ale Fondului Proprietatea

    Cronica Romana   

    ___
    Banca Comerciala Romana (BCR) a fost desemnata pentru a derula operatiunile financiare ale Fondului Proprietatea (FP), informeaza un comunicat al bancii. La recomandarea CNVM, care doreste ca banca FP sa fie si depozitar la Bursa in perspectiva listarii actiunilor, Fondul Proprietatea a renuntat la contractul semnat cu CEC. In conditiile in care CEC nu are calitatea de depozitar, Fondul Proprietatea a organizat o noua selectie la care au participat Banca Comerciala Romana, HVB Bank Romania, Bancpost, BRD Groupe Societe Generale, Banca Romaneasca. Termenul de depunere a ofertelor pentru selectarea consultantului strategic international a fost prelungit pana pe data de 17 aprilie 2006, ca urmare a faptului ca unele dintre companiile implicate in licitatie au cerut informatii suplimentare pentru a-si finaliza ofertele. Fondul Proprietatea, creat in 2005 ca solutie pentru despagubirea fostilor proprietari deposedati de regimul comunist carora nu li se mai pot restitui in natura averile confiscate, a devenit operational, ca societate pe actiuni inregistrata la Registrul Comertului, pe 29 decembrie 2005. Fondul Proprietatea are in portofoliul sau actiuni la 114 companii romanesti, capitalul sau social fiind in prezent de 3,9 miliarde euro. Fondul va fi listat la Bursa de Valori Bucuresti si la o bursa internationala.

    Sursa: Cronica Romana, 12 aprilie 2006.

    mai mult

11.04.2006

  • Petrom: Incercam sa reducem costurile rafinariilor noastre, care sunt printre cele mai scumpe din Europa

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   SNP

    ___
    Compania va investi un miliard de euro in urmatorii cinci ani in retehnologizarea si scaderea costurilor de productie la rafinariile Arpechim Pitesti si Petrobrazi Ploiesti. Conducerea companiei a prezentat, ieri, noul portofoliu de carburanti din statiile Petrom, la standarde Euro 4, care inlocuieste produsele petroliere prezente pana acum in benzinarii. 'Ambele rafinarii aflate in portofoliul Petrom se situeaza in clasamentul celor mai scumpe rafinarii din Europa', a declarat Jeffrey Rinker, membru al comitetului executiv Petrom, responsabil cu activitatea de rafinare si produse petrochimice. Fostul director in cadrul BP a fost cooptat in conducerea Petrom la inceputul acestui an. 'Investitiile anuntate de Petrom in segmentul de rafinare vizeaza reducerea acestor costuri, precum imbunatatirea calitativa a carburantilor rezultati astfel incat acestia sa se afle in conformitate cu normele UE', a adaugat reprezentantul Petrom.

    Compania urmareste in cadrul acestui program cresterea ratei de utilizare a rafinariei la 95%, de la 80 in prezent, si marirea duratei dintre revizii la 5 ani. Pana in 2010, Petrom, cea mai mare companie romaneasca intrata in portofoliul grupului petrolier austriac OMV a anuntat un program de investitii de un miliard de euro in cele doua rafinarii detinute. 'Toti noii carburanti sunt produsi in rafinariile Petrom', a mai spus Rinker. 'Incercam sa facem mai devreme combustibilii care vor fi obligatorii din 2007', a adaugat reprezentantul Petrom. Compania a anuntat ca va pune in functiune in primul trimestru al acestui an o investitie de 42 de milioane de euro intr-o instalatie de hidrotratare a distilatului de vid pentru obtinerea de produse petroliere cu continut scazut de sulf, potrivit standardelor europene in domeniu.

    Proiectul a fost executat de catre un consortiu sud-coreean format din companiile LG International si SK&EC, in cadrul unui proces amplu de retehnologizare a rafinariilor Petrom. In perioada 2006-2008, compania va aloca aproximativ 110 milioane de euro pentru realizarea unei instalatii de hidrogen la rafinaria Arpechim Pitesti, unor instalatii hidrofinare motorina, respectiv benzina la Petrobrazi Ploiesti, precum si pentru logistica si imbunatatirea depozitelor.

    Compania a lansat de la 1 aprilie un nou portofoliu de carburanti care il va inlocui pe cel vechi in toata reteaua de benzinarii Petrom. Toti carburantii inclusi in portofoliu au un nivel redus de sulf care respecta normele reducerii poluarii Euro 4.

    Pentru 2006, Petrom a anuntat construirea a 40 de benzinarii Petrom V, reconstruirea a 75 de puncte de alimentare, precum si operarea unui numar de 300 de benzinarii in sistem Full Agency. Potrivit acestui sistem, compania este in continuare proprietarul benzinariilor, dar acestea vor fi conduse de agenti, care administreaza in numele Petrom benzinaria. Angajatii din benzinarii vor figura ca angajati ai agentului Petrom, care va incasa un anumit procent din vanzarile realizate in benzinarie. Pana in 2010, compania vizeaza construirea a 250 de statii Petrom V.

    In prezent, compania detine 6 benzinarii dupa modelul Petrom V si are in constructie inca noua.

    Compania a anuntat saptamana trecuta achizitionarea a 30 de statii de la MOL Romania si a afacerii MOL Aviation Romania pentru care a dat in schimb 11 statii, platind bani pentru diferenta de valoare. Benzinariile preluate de la MOL sunt o parte din fostele statii Shell, achizitionate de grupul ungar prin doua tranzactii a caror valoare cumulata a fost de peste 90 de milioane de euro. Surse de pe piata situeaza valoarea platilor facute de Petrom catre MOL la 20-30 de milioane de euro. Cele 11 statii Petrom cedate sunt situate atat in Capitala, cat si in provincie.

    'Vom face si alte achizitii pe piata romaneasca, chiar si de la benzinarii particulari', a precizat Tamas Mayer, membru al comitetului executiv, responsabil cu activitatea de marketing. 'Aceasta oferta a fost disponibila pe piata, iar noi am profitat de ea', a adaugat Mayer. OMV detine 51% din Petrom si are un pachet de 9% la Mol. Capitalizarea bursiera a companiei era ieri de 8,66 mld. euro la un pret de 0,54 lei pe actiune.

    Sursa: Ziarul Financiar, 11 aprilie 2006.
    '

    mai mult

  • Anuntarea consultantului financiar al Fondului Proprietatea a fost amanata

    Curierul National   

    ___
    Anuntarea castigatorului licitatiei pentru selectarea consultantului financiar al Fondului Proprietatea, programata pentru ieri, a fost amanata pentru ziua de miercuri. Aceasta pentru ca au fost solicitate 'precizari suplimentare' de catre ofertanti, a declarat presedintele Consiliului de Supraveghere al Fondului, Nicolae Ivan. Consultantul, care trebuie sa aiba experienta la constituirea unui fond de cateva sute de milioane de euro, va fi desemnat in baza unei licitatii publice internationale, initiata de Ministerul Finantelor, prin Consiliul de Supraveghere a Fondului. Sase case de avocatura si-au exprimat intentia de a participa la aceasta licitatie - Citigroup, Nabarro Wells & Co Limited, Forex Invest Online LLC, Reyl & Cie (France) SAS, Frank Russell Company si Savills London.

    Compania selectata va oferi consultanta pentru intocmirea caietului de sarcini necesar desemnarii societatii care va administra Fondul. De asemenea, va organiza o serie de conferinte care vor anunta lansarea Fondului pe piata si va oferi consultanta pentru toate negocierile in care Fondul va fi implicat.

    Creat in 2005 ca solutie pentru despagubirea fostilor proprietari deposedati de regimul comunist carora nu li se mai pot restitui in natura averile confiscate, Fondul Proprietatea a devenit operational, ca societate pe actiuni inregistrata la Registrul Comertului, pe 29 decembrie 2005. Fondul, care fi listat la Bursa de Valori Bucuresti, are in portofoliul sau actiuni la 114 companii romanesti, capitalul sau social fiind de 3,9 miliarde euro, capital ce urmeaza sa fie majorat cu alte active, daca cererile de despagubire vor depasi capitalul initial. Valoarea nominala a unei actiuni emise de Fondul Proprietatea este de 1 RON, iar numarul actiunilor transferate va fi stabilit prin raportare la titlurile de despagubire detinute.

    Sursa: Curierul National, 11 aprilie 2006.'

    mai mult

  • Capitalul social minim al unei societati, modificat in functie de inflatie

    Adevarul   

    ___
    Guvernul va putea modifica, cel mult o data la doi ani, valoarea minima a capitalului social stabilita in cazul unei societati pe actiuni, tinand cont de rata inflatiei, astfel incat acest cuantum sa reprezinte echivalentul in lei al sumei de 25.000 euro, conform proiectului de lege privind societatile comerciale. Conform proiectului, care va intra in guvern in perioada urmatoare, capitalul social al unei societati pe actiuni nu poate fi mai mic de 90.000 lei (25.000 de euro la cursul 1 euro - 3,6 lei), fata de 92.500 lei, cat prevedea ultima varianta. O societate pe actiuni va avea cel putin doi actionari. Capitalul social al unei societati cu raspundere limitata nu va putea fi mai mic de 200 lei si va fi divizat in parti sociale egale, care de asemenea nu pot fi mai mici de 10 lei.

    Sursa: Adevarul, 11 aprilie 2006.

    mai mult

10.04.2006

  • Meinl Bank a intrat actionar la Kandia-Excelent

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   

    ___
    Banca austriaca Meinl Bank AG a devenit saptamana trecuta actionar semnificativ al producatorului de ciocolata Kandia-Excelent Bucuresti, in urma unei tranzactii derulate la Bursa de Valori. Meinl Bank a cumparat un pachet de 9,1% din actiunile producatorului roman de dulciuri in cadrul unei tranzactii in valoare de 2,1 milioane de euro. Meinl Bank face parte din grupul Julius Meinl, o afacere de familie, fondata in urma cu aproape 150 de ani. Grupul mai detine afaceri in domeniul cafelei si dulciurilor, fiind prezent si in Romania.

    Tranzactiile cu actiunile Kandia-Excelent s-au realizat la 6,9 lei/actiune, usor peste pretul de pe piata.

    Implicarea grupului Julius Meinl in actionariatul Kandia dateaza de mai multi ani, dar saptamana trecuta a fost pentru prima data cand o societate a grupului este raportata in mod direct ca actionar.

    Kanda-Excelent este controlata de vehiculul de investitii Axis Investment care apartine companiei Fulcrum NV. Conform informatiilor de pe piata, Meinl Bank este unul dintre cei mai importanti actionari ai Fulcrum NV. Axis Investments detine, conform ultimelor date disponibile, 83,9% din producatorul roman de dulciuri, iar la Bursa nu a fost raportata o diminuare a acestei detineri in urma tranzactiei de saptamana trecuta.

    Actiunile Kandia au avut o evolutie stabila in ultimul an, in raport cu oscilatiile puternice ale pietei bursiere. Titlurile companiei nu sunt foarte atractive pentru investitori din cauza lichiditatii extrem de reduse. Ultima tranzactie cu actiunile companiei s-a realizat la 0,66 lei/actiune, capitalizarea bursiera fiind de 22,5 milioane de euro.

    Producatorul de ciocolata a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 124 de milioane de lei (34 de milioane de euro), in crestere in lei cu 5% fata de 2004, in conditiile in care profitul in lei a fost mai mic decat in 2004. Compania se afla astfel aproape de obiectivul fixat la inceputul anului care viza atingerea unei cifre de afaceri de circa 35 de milioane de euro.

    Potrivit rapoartelor publicate de companie pe Bursa, profitul net inregistrat in 2005 a fost de 6 milioane de lei noi (1,6 mil. euro), fata de 6,2 milioane de lei noi (1,5 mil. euro) in aceeasi perioada a anului trecut. Kandia-Excelent are aproape 1.000 de angajati. Profitul din exploatare a fost insa mai mare anul trecut decat in 2004, ajungand pana la 7,6 milioane de lei (2,08 mil. euro) fata de 5,5 milioane de lei (1,4 mil. euro) in 2004.

    Kandia-Excelent este producatorul marcilor Kandia, Excelenta, Laura, al bomboanelor de ciocolata Stil si Concerto, batoanele de ciocolata Rom si Papi. Compania mai produce produsele de patiserie durabila Magura, precum si caramele, nuga si dulciuri dietetice. Excelent a fuzionat in 2003 cu Kandia Timisoara. Inainte de fuziune, Excelent era principalul actionar al Kandia, dupa ce a achizitionat in 2003 pachetul majoritar de actiuni de la fondul de investitii Rivta Handelsges, pentru 6 milioane de dolari (circa 5 mil. euro).

    Imediat dupa incheierea fuziunii cu Kandia, Excelent a inchis fabrica de ciocolata din Timisoara si a mutat facilitatile de productie la Bucuresti. La sfarsitul anului trecut, compania ocupa locul al doilea pe categoria tabletelor cu o cota de 28%, fata de 39,4%, cat are principalul rival Kraft Foods. Consumul de ciocolata din Romania este estimat la peste 130 de milioane de euro, reprezentand un consum pe cap de locuitor mult mai redus decat media vest-europeana.

    Sursa: Ziarul Financiar, 10 aprilie 2006.

    mai mult

Pagina

inchide