26.10.2005
-
Capitalul Aker Braila ar putea creste cu pana la 15 milioane de euro
Curierul National
___
Actionarii producatorului de nave Aker Braila se vor intruni la mijlocul lunii noiembrie pentru a stabili suma cu care se va majora capitalul social al companiei, maximul fiind de 15 milioane de euro. Decizia de crestere a capitalului social a fost aprobata de actionari in luna septembrie. Compania are nevoie de fonduri suplimentare ca sa-si achite datoriile curente, pentru capital de lucru, intrucat aceasta a contractat comenzi de valori importante, si in vederea realizarii de investitii in perioada 2005-2007.
In cadrul AGA de la jumatatea lunii noiembrie, participantii vor stabili suma cu care urmeaza sa suplimenteze capitalul social, vor decide numarul de actiuni nou emise si pretul de subscriere. De asemenea, vor stabili data de inregistrare pentru actionarii indreptatiti sa-si exercite dreptul de preferinta.
Aker Yards, unul dintre marii constructori de nave la nivel mondial, a contractat, incepand din septembrie 2004, comenzi cu valori cuprinse intre 16 si 150 de milioane de euro, pentru cele doua santiere pe care le detine in Romania. Activitatea Aker Yards este structurata pe trei directii - constructia de vase de croaziera si feriboturi, vase comerciale si nave specializate. Compania a construit 37 de vase in ultimii 15 ani, avand capacitati pentru constructia in paralel a sapte-opt vase din segmentul ambarcatiunilor de croaziera si al feriboturilor.
Aker Braila dispune in prezent de un capital social de 7,4 milioane de lei, din care aproape 70% se afla in posesia Scandinor AS, care este controlata la randul ei de Aker Yards.
Sursa: Curierul National, 26 octombrie 2005.
25.10.2005
-
Consiliul Concurentei ameninta Petrom
HotNews.ro SNP
___
Consiliul Concurentei a remis astazi presei un comunicat in care anunta ca Petrom nu a notificat Consiliul Concurentei in legatura cu noul contract de prestari servicii incheiat cu SC Petromservice SA Bucuresti.
De asemenea, Consiliul Concurentei a anuntat ca nici schimbarea actionariatului la SC Rafiserv Arpechim SA si SC Rafiserv Petrobrazi SA, unde Petrom a preluat controlul, nu a fost notificata. Termenul-limita este vineri 28.10.2005.
In opinia reprezentantilor Consiliului Concurentei, Petrom trebuie sa depuna aceste notificari, pentru ca institutia sa analizeze eventualele clauze de restrictionare a concurentei, pentru evaluarea posibilului impact anticoncurential al acestora asupra pietei romanesti sau a unei parti a acesteia.
Anuntul Consiliului Concurentei este interesant din mai multe puncte de vedere. In primul rind, se vrea a fi o dovada a faptului ca aceasta institutie, esentiala pentru economie, functioneaza. Mai ales ca domeniul 'Concurenta' este unul extrem de sensibil in vederea integrarii in UE.
In al doilea rind, anuntul vine pe fondul unei certe preocupari a cel putin unuia dintre polii de putere (este vorba despre Cotroceni) fata de industria petrolului si, mai cu seama, fata de privatizarea Petrom.
Pentru a intelege demersul Consiliului Concurentei, este esential sa ne reamintim coordonarea perfecta dintre aceasta institutie si Administratia Prezidentiala, din urma cu o luna si jumatate, cind ambele au anuntat ca vor demara piata produselor petroliere.
Acest material poate fi preluat doar cu citarea sursei HotNews.ro
Sursa: HotNews.ro, 25 oct 2005.' -
Rompetrol mai are un pas pana la preluarea CET Midia
Curentul RRC
___
De la castigarea licitatiei pentru privatizarea uzinei termoelectrice Midia de catre grupul Rompetrol au trecut mai bine de opt luni. Totusi, grupul condus de Dinu Patriciu mai are de asteptat pana va deveni actionarul majoritar al uzinei din punct de vedere legal. Contractul de privatizare va intra in vigoare numai dupa adoptarea de catre guvern a unui act normativ care va reglementa patrimoniul centralelor electrice de termoficare.
Ministerul Economiei si Comertului (MEC) a elaborat deja un proiect de hotarare pentru privatizarea societatii comerciale Uzina Termoelectrica Midia, prin care se va solicita executivului sa aprobe vanzarea catre Rompetrol Group a unui numar de 3.844.696 actiuni nominative, reprezentand pachetul de 56,57% din capitalul social al unitatii. Conform proiectului, elaborat in urma negocierilor cu investitorul, contractul de privatizare va intra insa in vigoare numai dupa adoptarea unui act normativ care va reglementa patrimoniul centralelor electrice de termoficare, pentru a se elimina riscul vanzarii unor actiuni la o societate comerciala ale carei bunuri sunt in domeniul public al statului si, deci, nu pot fi cumparate. Cu toate ca proiectul trebuia sa intre in sedinta de guvern de saptamana trecuta, surse din cadrul ministerului ne-au declarat ca acesta a fost amanat pentru urmatoarea sedinta.
Pretul de achizitie - de cinci ori mai mic decat cel de strigare
Dupa ce, la sfarsitul anului trecut, licitatia de vanzare a pachetului de 56,57% din capitalul social a uzinei termoelectrice Midia a fost amanata pentru 10 ianuarie a.c, consortiul format din Rompetrol Rafinare (Petromidia) si The Rompetrol Group-Olanda a castigat licitatia la un pret de cinci ori mai mic fata de valoarea anuntata la prima strigare. Pretul de adjudecare a fost de 76,8 miliarde lei vechi, in timp ce pretul de pornire a licitatie s-a situat la 192,2 miliarde lei vechi fata de valoarea anuntata la prima infatisare, de 384 miliarde lei vechi. Precizam faptul ca privatizarea uzinei Midia a atras interesul a numai doua companii, grupul Rompetrol si Energy Holding. De asemenea, amintim faptul ca restul actiunilor, aproximativ 43% din capitalul social al uzinei, era detinut deja de Rompetrol. Totodata, precizam ca Petromidia beneficiaza de energie electrica printr-un contract incheiat cu Energy Holding, la un pret de numai 49 de dolari/MWh, din care 15 dolari reprezinta numai transportul energiei, asa cum ne-a declarat seful grupului - Dinu Patriciu. Acesta ne-a mai precizat ca la statiile de benzina Rompetrol are incheiat un contract cu Electrica, pe care l-a catalogat drept o pacoste, avand un pret mult mai mare la energie in comparatie cu contractul desfasurat cu Energy Holding, care a participat la licitatia pentru CET Midia.
Negocieri dure pe programul investitiilor
Potrivit sefulul adjunct al Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), din cadrul MEC, Dorinel Mucea, a fost nevoie de o perioada mai indelungata pentru efectuarea proiectului de act normativ. 'A fost o negociere lunga cu reprezentantii Rompetrol pe textul de contract in ceea ce priveste programul de investitii', ne-a declarat Mucea. Potrivit criteriilor de precalificare, cumparatorul si-a luat angajamentul ca va derula un program de investitii de circa 8,1 milioane de euro intr-o perioada de cinci ani pentru modernizarea si dezvoltarea unitatii. Din aceasta suma, peste 4,3 milioane de euro trebuie alocate pana la sfarsitul anului viitor. De asemenea, noul proprietar se va obliga sa mentina pe parcursul a cel putin 10 ani obiectul de activitate al societatii, respectiv productia, distributia, transportul energiei electrice si termice si comercializarea electricitatii, centrala continuand sa fie parte a sistemului energetic national. Totodata, pentru perioada cuprinsa intre data semnarii contractului de privatizare si momentul intrarii in vigoare a actului normativ de clarificare a situatiei juridice a patrimoniului, suma datorata de Rompetrol pentru actiunile cumparate va fi actualizata cu indicele de inflatie aferent perioadei respective. Partile au mai convenit, de asemenea, ca pentru intervalul cuprins intre data intrarii in vigoare a actului normativ de clarificare a patrimoniului - care va fi si momentul de la care contractul de privatizare este valabil - si data achitarii pretului, la cuantumul sumei datorate pentru actiuni sa se aplice si o dobanda, care sa acopere inflatia, la care se vor adauga inca doua procente.
Sursa: Curentul, 25 octombrie 2005.' -
Privatizarea uzinei Tractorul se va incheia in decembrie
Curentul
___
Oferta companiei indiene Mahindra&Mahindra pentru preluarea pachetului de actiuni la Tractorul Brasov a fost acceptata, a declarat ieri ministrul economiei si comertului, Codrut Seres , aflat intr-o vizita in India. Potrivit lui Seres, propunerea Mahindra&Mahindra a fost acceptata si toate formalitatile vor fi finalizate pana la jumatatea lunii decembrie. Firma indiana si cea romaneasca MYO-O au fost singurele ofertante pentru privatizarea societatii Tractorul Brasov. Aceasta este a doua incercare de privatizare a societatii din Brasov, dupa ce acordul incheiat in 2003 cu firma italiana Landini nu a fost finalizat, investitorul hotarand sa nu mai preia uzina.
Sursa: Curentul, 25 octombrie 2005.
24.10.2005
-
Sistem digital multimedia in benzinariile Rompetrol
Ziua RRC
___
Rompetrol Downstream va introduce in benzinariile proprii un sistem digital multimedia prin care clientii pot afla informatii utile despre situatia economica, politica si sociala, cursul valutar sau stiri privind activitatea grupului Rompetrol, informeaza un comunicat al grupului. Sistemul functioneaza deja in trei statii Rompetrol amplasate in Bucuresti, Timisoara si Constanta. Pana la sfarsitul anului 2005, acesta va deveni functional la nivel national, in toate benzinariile Rompetrol. 'Prin intermediul unor monitoare amplasate in incinta statiilor, la fiecare pompa de alimentare, si in magazinele Rompetrol, clientii vor putea afla in permanenta informatii utile despre situatia economica, politica si sociala, cursul valutar, stiri privind activitatea grupului, lansarile de produse si servicii Rompetrol pentru consumatori', se precizeaza in comunicat. Compania Rompetrol Downstream detine in Romania 93 de benzinarii proprii si 152 in sistem de parteneriat.
Sursa: Ziua, 24 octombrie 2005.' -
Catalin Chelu isi listeaza operatorul de cablu pe Bursa
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Al treilea jucator de pe piata cablului, compania Cony-Sat din Galati, urmeaza sa se listeze pe Bursa prin derularea unei oferte publice de vanzare de actiuni. Cony-Sat este detinuta de omul de afaceri Catalin Chelu, unul dintre cei mai mari investitori de pe Bursa, unde detine, conform datelor din piata, plasamente in valoare de peste 100 milioane de euro. Valoarea Cony-Sat dupa listarea pe Bursa s-ar putea situa in jurul a 50 milioane de euro. Compania are aproximativ 220.000 de abonati, care inseamna o cota de piata de 6%. In primele opt luni compania a inregistrat afaceri de 19,4 milioane de lei (5,5 milioane de euro).
'Vom depune documentele pentru listare la Bursa de Valori si la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare in urmatoarele zile', a declarat pentru ZF Catalin Chelu. El a mai spus ca listarea va cuprinde doua faze, in prima urmand sa fie vandute pe piata de capital pana la 25% din actiunile companiei. In faza a doua emisiunea de actiuni ar putea fi suplimentata pentru asigurarea lichiditatii actiunilor pe piata. 'Nu exclud nici varianta ca si eu sa vand o parte din actiunile pe care le detin', a mai spus omul de afaceri.
Pretul care va fi cerut de Cony-Sat pentru actiunile noi nu va fi cunoscut decat dupa incheierea ofertei publice initiale, pretul urmand a fi determinat in functie de cererile de subscriere. O metoda asemanatoare de derulare a ofertei a aplicat si holdingul IT Flamingo, care s-a listat pe Bursa in primavara acestui an. Chelu spune ca motivatia de listare este atragerea de finantare suplimentara pentru companie si nu intentia de a o vinde. 'In telecomunicatii afacerile merg binisor. Vanzarea Astral spune multe din acest punct de vedere. Nu ma intereseaza un exit, ci obtinerea de finantare si aflarea valorii reale a companiei', spune Chelu.
UPC, divizia europeana a grupului american Liberty Global, a preluat recent compania Astral pentru 407 milioane de dolari (340 mil. euro), devenind astfel liderul pietei romanesti cu 1,28 milioane de clienti. Astral detinea aproximativ un milion de clienti, ceea ce inseamna un pret de aproximativ 400 de dolari pe abonat. UPC detine in prezent o cota de piata de 35%, cu 1,3 milioane de abonati, urmata se RCS&RDS cu 0,9 milioane de abonati si o cota de 25%, Cony-Sat detinand pozitia a treia cu 6% din piata. Restul pietei este foarte fragmentat, cei mai multi dintre jucatorii mici urmand sa fie probabil inghititi de competitorii mai mari.
Valoarea pe abonat a Cony-Sat este insa probabil mai mica, compania nedetinand servicii extinse de Internet si telefonie. La o valoare de 300 de dolari pe abonat, valoarea Cony-Sat ar fi de 66 milioane de dolari (55 milioane de euro). Oferta urmeaza sa fie intermediata de societatea de brokeraj Eldainvest din Galati, cea prin care omul de afaceri isi deruleaza cele mai multe din tranzactiile pe Bursa. Pe Bursa, din ultimele informatii existente pe piata, omul de afaceri controleaza aproximativ 15% din actiunile SIF Moldova si SIF Oltenia, alaturi de pachete care reprezinta aproximativ 6% din SIF Muntenia. El mai este actionar la alte cateva zeci de societati, fiind printre cei mai mari detinatori de spatii comerciale din Galati.
Cony-Sat a fost infiintata in 1992 si cuprinde in prezent aproximativ 400 de retele de cablu, acestea fiind fie construite, fie cumparate de-a lungul timpului de la jucatori mai mici. O parte insemnata din afacerile companiei provine din retelele rurale de cablu pe care le-a dezvoltat, zona pe care multi dintre ceilalti jucatori de pe piata cablului au ignorat-o. Compania detine sase studiouri locale de televiziune si a inceput modernizarea infrastructurii actuale pentru oferirea de servicii de Internet si de telefonie. In conditiile in care lisarea pe Bursa nu va intarzia, Cony-Sat va deveni cea de-a patra companie care se listeaza in ultimele 12 luni dupa SSIF Broker Cluj-Napoca, Vrancart Adjud si Flamingo. Cea mai mare dintre cele trei oferte a fost cea a Flamingo, care a reusit sa stranga de pe piata peste 12 milioane de euro.
Sursa : Ziarul Financiar, 24 octombrie 2005.
' -
Intesa, Erste Bank si Deutsche Bank - favorite la BCR
Gandul EBS
___
Potrivit unor surse bancare citate de Reuters, cele mai mari sanse in procesul de preluare a pachetului majoritar de actiuni al Bancii Comerciale Romane (BCR) le au bancile Intesa, Erste Bank si Deutsche Bank. Analistii spun ca pretul pachetului de actiuni BCR ar putea fi cuprins intre 1,5 miliarde de euro si 3 miliarde de euro, de 3 pana la 5 ori mai mult decat valoarea contabila a bancii. „Exista zvonuri potrivit carora oferta cea mai buna apartine Erste, cu 3,5 miliarde de euro”, ne-a declarat un analist din piata. Cu o politica agresiva in materie de achizitii, Banca Intesa a intrat numai in septembrie 2005 pe pietele locale est-europene, cumparand pachetele majoritare la Delta Bank (Serbia), KBM (Rusia) si UPI (Bosnia), fiind considerata un ofertant solid in procesul de privatizare al BCR. De asemenea, calibrul Deutsche Bank permite plata unui pret ridicat pentru a intra pe piata romaneasca, germanii de la Deutsche Bank fiind motivati si de legaturile economice solide in Romania. Favoriti raman totusi, potrivit analistilor, austriecii de la Erste Bank, care s-au exprimat in nenumarate randuri in favoarea preluarii BCR, achizitie care le-ar intari pozitia pe piata bancara est-europeana. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) nu a fixat un termen limita pentru urmatoarea etapa a vanzarii, cand vor fi selectate primele doua oferte si se va solicita imbunatatirea acestora, astfel incat BCR sa fie vanduta la pretul cel mai mare. Potrivit unor surse, in urmatoarea etapa s-ar putea califica mai mult de doua banci, daca vor exista mai multe oferte la un nivel apropiat al pretului. Guvernul roman a anuntat ca pretul oferit pentru BCR, care detine active de 7,3 miliarde de euro si 344 de filiale in intreaga tara, va reprezenta principalul criteriu de selectie in stabilirea castigatorului.
La CEC, ofertantii - inca o saptamana in camera de date
In privinta privatizarii CEC, dupa retragerea SociA?tA? GA?nA?rale, au mai ramas in cursa bancile Monte dei Paschi di Siena S.p.A.; EFG Eurobank; National Bank of Greece; OTP Bank, Raiffeisen Zentralbank Oesterreich Aktiengesellschaft in consortiu cu Raiffeisen International Bank – Holding A.G; Dexia si Erste Bank. Potrivit analistilor, sanse bune pentru preluarea CEC are Dexia, insa nu ar fi exclus ca maghiarii de la OTP sa doreasca sa-si creasca prezenta pe piata romaneasca, achizitionand banca ce are cea mai extinsa retea.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finantelor Publice, incepand de azi vor demara o noua runda de discutii si o noua etapa de evaluare. Bancile vor putea evalua inca o saptamana situatiile financiare ale CEC, prezentarea ofertelor finale angajante fiind preconizata pentru sfarsitul lunii viitoare. Surse apropiate tranzactiei sustin ca pretul va reprezenta intre 70% si 90% din punctajul pentru departajarea investitorilor.
Daca punctajul dintre prima clasata si institutia pozitionata pe locul doi indica o diferenta mai mica de 10%, atunci comisia de privatizare va solicita celor doi competitori sa-si imbunatateasca ofertele. Practic, ofertantii ramasi in competitie vor avea acces de azi, timp de 7 zile, la camerele de date, in paralel urmand sa aiba loc discutiile privind ofertele tehnice preliminare.
Sursa: Gandul, 24 octombrie 2005.
21.10.2005
-
11% din Biofarm, in mana unui milionar discret
ZF RO - FONDURI MUTUALE BIO
___
Dumitru Tudor, un om de afaceri aproape necunoscut pe piata bursiera, a devenit cel mai important actionar al producatorului de medicamente Biofarm Bucuresti, in urma achizitiilor sustinute din ultimele luni pe RASDAQ. El controleaza 11,2% din capitalul companiei, pachet care valoreaza pe piata peste 5 milioane de euro si va lua loc 'la masa' alaturi de cele mai bogate societati din Romania, SIF-urile, pentru a lua decizii cu privire la administrarea companiei. Biofarm este al saselea producator roman de medicamente dupa cota de piata.
Averea lui Tudor ar putea fi insa de cel putin zece milioane de euro in conditiile in care mai detine si alte plasamente pe piata de capital, printre care participatii la SIF-uri, alaturi de investitii pe piata imobiliara. El a precizat pentru ZF ca achizitia de actiuni Biofarm reprezinta o investitie personala, din fonduri proprii. 'Am intrat de trei ani pe Bursa. Am afaceri si in alte domenii si am avut o acumulare continua de capital', spune Dumitru.
El nu a dorit sa precizeze in ce alte domenii a mai investit si valoarea proprietatilor si a actiunilor pe care le detine. Biofarm a devenit in ultimele luni cea mai tranzactionata actiune de pe RASDAQ dupa ce actionarul majoritar Robert Ferran si-a vandut in piata pachetul majoritar de actiuni. La cumparare au intrat alaturi de Tudor mai multe fonduri straine de investitii si cateva dintre SIF-uri. Ferran si-a anuntat de altfel luna aceasta demisia din functia de presedinte al companiei.
La Biofarm incepe sa se contureze o lupta pentru controlul asupra companiei, mai ales in perspectiva unui exit al actionarilor prin vanzarea unui pachet majoritar catre un investitor strategic. Mai multe fonduri de private equity de pe piata au fost contactate in ultimele luni pentru a fi intrebate daca nu sunt interesate sa preia pachetul majoritar la Biofarm. La ultima cotatie de pe RASDAQ valoarea de piata a companiei se apropie de 50 de milioane de euro.
Producatorii de medicamente listati pe Bursa au inregistrat printre cele mai mari cresteri pe piata de capital anul acesta. Motivele au fost rezultatele financiare in crestere substantiala si preluarea Sicomed de catre cehii de la Zentiva, intr-o tranzactie care a evaluat compania la 200 milioane de dolari, valoare la care unii dintre investitori nici macar nu sperau.
Tudor nu a fost pana in prezent raportat actionar semnificativ la nici o alta societate listata de pe piata de capital, iar cei mai multi dintre brokerii de pe piata nu stiu mare lucru despre el. 'Nu stiu nimic despre el. Eu nu imi intreb clientii ce alte afaceri mai au sau de unde au adus banii', spunea reprezentantul uneia dintre societatile de brokeraj prin care lucreaza Tudor. Din informatiile existente pe piata el tranzactioneaza prin intermediul unora dintre cele mai mari societati de pe piata printre care se numara ING Securities, Raiffeisen Capital & Investment, HTI Valori Mobiliare, BT Securities sau BCR Securities. El este inginer chimist si a lucrat inainte de 1990 in domeniu cercetarii in chimie organica, domeniu care include si chimia farmaceutica.
Tudor ar putea avea un cuvant greu de spus in managementul Biofarm, in conditiile in care actionariatul companiei este foarte dispersat. Compania a raportat pe primele sase luni ale acestui an un profit net de 2,2 milioane de euro, cu peste 100% mai mare fata de aceeasi perioada a anului trecut. Veniturile totale ale companiei pe aceasta perioada s-au ridicat la aproximativ 7,4 milioane de euro. Adunarea Generala a Actionarilor pentru alegerea unui nou consiliu de administratie la Biofarm este programata la inceputul lunii viitoare.
'Mi-am depus candidatura pentru Consiliul de Administratie la Biofarm. Voi cere aplicarea metodei votului cumulativ', a declarat Tudor. El a precizat ca are in vedere un plan de dezvoltare pentru cresterea valorii companiei. 'Valoarea Biofarm nu este probabil departe de pretul de pe piata. Dezvoltarea companiei va putea crea insa o valoare mai mare a acesteia', a declarat el pentru ZF.
Votul cumulativ permite actionarilor sa fie reprezentati in conducerea companiei direct proportional cu detinerea de actiuni. O alianta intre SIF-uri ar fi insemnat, practic, in lipsa votului cumulativ, ca ceilalti actionari nu pot avea acces in Consiliul de Administratie. Conform ultimelor date existente pe piata, printre ceilalti actionari ai Biofarm se numara SIF Oltenia cu 10,3%, SIF Moldova cu aproape 10% sau SIF Transilvania cu 2%. Tudor nu a dorit sa precizeze daca intentioneaza sa cumpere in continuare actiuni la Biofarm, spunand insa ca o eventuala decizie va fi luata in functie de evolutia pietei.
Biofarm urmeaza sa se listeze la Bursa de Valori, iar omul de afaceri spune ca spera ca listarea pe Bursa va aduce un plus de lichiditate pentru actiuni. Cresterea lichiditatii unei actiuni poate atrage atentia unor investitori de talie mare, care pot lua decizia de a intra la cumparare.
Sursa: Ziarul Financiar, 21 octombrie 2005.
' -
Titlurile de stat detinute de SIF-uri au scazut cu peste 60% in septembrie
___
Societatile de Investitii Financiare (SIF) au prezentat, la sfarsitul lunii septembrie, un total al activelor nete de peste 4,683 miliarde de lei, reprezentand o crestere cu 4,3% fata de luna anterioara. Potrivit datelor furnizate de Uniunea Nationala a Organismelor de Plasament Colectiv (UNOPC), in activele totale ale SIF-urilor se remarca o scadere a detinerilor de titluri de stat, valoarea totala a acestora ajungand la doar 67,3 milioane lei, in scadere cu 61,24% fata de luna august. Disponibilitatile au fost orientate, in perioada analizata, catre plasamente monetare, in certificate de depozit (care au inregistrat o apreciere de 6.26%) si depozite bancare (apreciere de 36.61%). SIF Oltenia a cumulat cele mai mari detineri din capitalul social al unor societati listate atat la Bursa de Valori Bucuresti, cat si pe Rasdaq, cu o valoare de 1.127,3 milioane lei, 96,98% din acestea fiind considerate imobilizari financiare pe termen scurt. La polul opus, cu cele mai mici detineri se afla SIF Moldova, acestea insumand 649,4 milioane lei. In ceea ce priveste aprecierea valorii portofoliului de titluri cotate in perioada analizata, ordinea este urmatoarea : SIF Banat-Crisana - 10,47%, SIF Moldova - 9,57%, SIF Oltenia - 8,99%, SIF Transilvania - 3,20%, SIF Muntenia - 2,73%. Pe totalul portofoliului celor cinci SIF-uri a fost inregistrata o apreciere a valorii de piata a actiunilor cotate cu 7,11% si o scadere a titlurilor detinute din societati nelistate de 1,14%.
Sursa: Curentul, 21 octombrie 2005. -
Deschiderea plicurilor pentru BCR, amanata din eroare tehnica
Averea EBS
___
Deschiderea ofertelor tehnice depuse de cele sapte banci interesate de preluarea pachetului majoritar al Bancii Comerciale Romane (BCR) s-a amanat cu o zi, pana astazi, 21 octombrie, a anuntat ieri Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Institutia, care controleaza 32% din actiunile BCR nu a dat nici o explicatie oficiala pentru justificarea amanarii. 'A fost o eroare de redactare a comunicatului, deopotriva membrii comisiei si reprezentantii grupurilor financiare interesate stiau de data de 21 octombrie. Dintr-o regretabila eroare a fost comunicata ca data fixata pentru deschiderea ofertelor ziua de joi', ne-a declarat o sursa din AVAS. Astazi se va derula a doua repriza a semifinalei in cursa pentru BCR, in prima, care a avut loc marti, fiind deschise documentele de participare.
Sursa: AVerea, 21 octombrie 2005.'
Pagina