27.04.2005
-
Inmultirea comenzilor a adus VAE Apcarom pe profit in primul trimestru
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Producatorul de echipamente de cale ferata VAE Apcarom Buzau a obtinut in primul trimestru al acestui an un profit net de aproape 5 miliarde de lei (135.000 de euro), comparativ cu o pierdere de 5,8 miliarde de lei (143.000 de euro) in aceeasi perioada a lui 2004.
Veniturile totale ale companiei au inregistrat in primele trei luni ale lui 2005 o crestere de 62%, ridicandu-se la 128 de miliarde de lei (aproape 3,5 milioane de euro), in timp ce cheltuielile s-au cifrat la 122 de miliarde de lei (3,3 milioane de euro). Ca urmare a programului de optimizare a activitatii companiei, derulat anul trecut, a avut loc o reducere a cheltuielilor in raport cu veniturile, ceea ce a determinat cresterea profitului operational. 'Principalul factor care a condus la obtinerea acestui profit a fost plusul de comenzi din perioada celor trei luni', a declarat directorul economic al societatii, Marius Adascalitei. 'De obicei, in lunile de iarna produceam mai mult pe stoc, in acest an, insa, am realizat si livrari, ceea ce a condus la o crestere a veniturilor', a adaugat el.
Compania a raportat si o crestere a stocurilor de produse finite cu livrare in trimestrul al doilea, pe baza unor contracte ferme, ceea ce ofera perspective pentru obtinerea unor rezultate pozitive in perioada urmatoare.
Pe langa veniturile din exploatare, compania a inregistrat in primele trei luni si o majorare a veniturilor financiare, ca urmare a intaririi monedei nationale si a faptului ca majoritatea datoriilor sunt exprimate in euro, dar si datorita masurilor luate in vederea diminuarii riscurilor valutare. Profitul financiar al societatii s-a ridicat la peste 1,2 miliarde de lei (34.000 de euro).
'In principiu, incercam sa ne protejam impotriva riscurilor valutare, la fel ca orice companie. In acest scop, realizam tranzactii la termen cu valuta, prin care incercam sa acoperim deprecierile masive, in special pe euro', a explicat Adascalitei. Apcarom a derulat anul trecut un program de optimizare a procesului de productie, deruland investitii de circa 1,5 milioane de euro, pentru achizitia unor utilaje. 'In acest an nu mai avem proiecte foarte mari, ci urmarim continuarea procesului de optimizare, care are drept scop cresterea productivitatii', a precizat Adascalitei.
Compania a incheiat anul 2004 cu un profit net de 22,7 miliarde de lei (560.000 de euro) si o cifra de afaceri de 8,1 milioane de euro. Pentru acest an, Apcarom prognozeaza rezultate superioare celor de anul trecut: un profit net de peste 1 milion de euro la o cifra de afaceri de 11,8 milioane de euro.
Apcarom este singurul producator roman de aparate de cale si componente de aparate de cale pentru cale ferata si metrou. Principalul client al societatii este CFR, cu o pondere de circa 45% din vanzari. Exporturile au reprezentat anul trecut circa 38% din cifra de afaceri, insa pentru acest an reprezentantii companiei estimeaza o crestere a acestora pana la 55%.
Societatea a fost privatizata in 1998, devenind membra a concernului austriac VAE, lider mondial in fabricarea aparatelor de cale. Grupul austriac VAE detine 77,4% din actiunile Apcarom. Principalul actionar minoritar este fondul de investitii Danube Tiger, care a cumparat pachetul de 9% din actiuni detinut anterior de catre Broadhurst Investment. Actiunile Apcarom sunt listate la Bursa de Valori Bucuresti, unde ultima tranzactie s-a realizat ieri la pretul de 3.890 lei/actiune, in crestere cu 3% fata de ziua precedenta. Capitalizarea societatii este de 7,9 milioane de euro.
Sursa: Ziarul Financiar, 27 aprilie 2005.' -
Strategia de privatizare a BCR ar putea fi schimbata
Gardianul EBS
___
Vanzarea catre un investitor strategic a pachetului majoritar de actiuni ale Bancii Comerciale Romane (BCR) este considerata, de catre Guvern si conducerea AVAS, drept tranzactia cea mai importanta care va fi initiata in acest an. Ca urmare, Comisia de Privatizare a BCR, careia ii revine responsabilitatea coordonarii acestui important proiect, a negociat si semnat actul aditional care permite continuarea serviciilor de asistenta financiara furnizate de catre consortiul condus de banca internationala de investitii Daiwa Securities SMBC Europe, se arata intr-un comunicat al BCR, remis redactiei noastre.
Sub coordonarea Comisiei de privatizare, consultantul urmeaza sa prezinte o suita de documente pe baza carora Guvernul Romaniei va adopta decizia privind mentinerea sau reconsiderarea strategiei existente de privatizare a BCR. Aceasta decizie va fi insotita si de un program detaliat de privatizare, care va prevedea explicit data la care va fi publicat anuntul privind lansarea la privatizare a BCR.
Anuntul de privatizare va fi publicat in iunie
Cea mai mare parte a analizelor legate de pozitia financiara si juridica a BCR a fost finalizata. In prezent, se afla in plina desfasurare preparativele legate de organizarea 'camerei de date', ce va cuprinde documentatia relevanta, in masura sa permita potentialilor investitori sa realizeze propria lor evaluare a bancii, in baza careia vor putea apoi sa-si formuleze oferta.
Consultantul financiar va finaliza toata documentatia aferenta lansarii acestui proiect nu mai tarziu de mijlocul lunii mai, fapt care, in opinia consultantului, va permite partii romane sa publice anuntul pentru invitarea expresiilor de interes ale potentialilor investitori eligibili la inceputul lunii iunie. (M.D.)
Nicolae Danila, presedintele BCR: «Va fi concurenta acerba pentru preluarea bancii»
Nicolae Danila, presedintele BCR, isi exprima increderea ca rezultatele financiare ale bancii aferente anului trecut vor conduce la un interes sporit al investitorilor. 'O sa asistam, cu siguranta, la un interes major si la o concurenta acerba pentru preluarea pachetului de actiuni al BCR, competitie care va conduce la autentificarea valorii bancii', a declarat presedintele BCR. El a mai informat ca, personal, considera ca 'grupul de potentiali cumparatori interesati de BCR este diferit de cel al CEC'.
Sursa: Gardianul, 27 aprilie 2005.' -
Majorarea impozitelor la castiguri din operatiuni de capital, dobanzi si imobiliare va fi amanata cu o luna
Adevarul
___
Impozitarea la noi cote a castigurilor obtinute din operatiunile derulate pe piata de capital, din tranzactii imobiliare si dobanzi va fi amanata cu o luna, urmand sa fie introdusa la 1 iunie, se arata intr-un comunicat al Ministerului Finantelor. 'Amanarea termenului de 1 mai se impune, avand in vedere ca plenul Senatului a votat actul normativ cu o serie de amendamente aduse in textul initial, de catre Comisia buget-finante. Modificarile vizeaza, in special, modalitatea de aplicare a acestor impozite', mentioneaza sursa citata. Guvernul a modificat la sfarsitul lunii martie Codul Fiscal, prin introducerea unor noi valori de impozite si accize, fiind prevazut termenul de 1 mai pentru intrarea in vigoare. in prezent, OUG 24/2005 pentru modificarea Codului Fiscal se afla in dezbaterea comisiilor de specialitate din Parlament.
Sursa: Adevarul, 27 aprilie 2005.'
26.04.2005
-
SIF Moldova si SIF Transilvania se asteapta sa castige mai putin
ZF RO - FONDURI MUTUALE LION SIF2 SIF3 SIF4
___
Doar SIF Banat - Crisana si-a bugetat pentru acest an rezultate superioare celor inregistrate in 2004, dintre cele trei societati de investitii financiare (SIF) care au facut publice bugetele pe 2005. Banat-Crisana estimeaza obtinerea la finalul acestui an a unui profit net de 469,9 miliarde de lei (12,8 milioane de euro la un curs de 36.500 lei/euro) fata de profitul de 402,6 miliarde de lei(9,9 milioane de euro) inregistrat anul trecut. 'Rezultatele mai bune estimate pentru acest an se datoreaza in primul rand increderii ca vom sti sa fructificam mai bine oportunitatile existente pe piata de capital. De asemenea, intentionam sa valorificam prin negociere directa pachetele de actiuni pe care le detinem la unele societati, unde am atins randamentul scontat', a comentat Carmen Dumitrescu, directorul general adjunct al SIF Banat - Crisana.
Banat - Crisana a vandut in acest an din actiunile detinute la BRD, oficialii societatii neexcluzand sa mai vanda din titlurile detinute la aceasta banca daca situatia din piata va fi din nou la fel de favorabila. Reprezentantii companiei au precizat ca nu au in vedere in perioada urmatoare sa vanda din actiunile detinute la Banca Transilvania. 'Este foarte posibil sa subscriem in cadrul majorarii de capital pentru a ne mentine cota detinuta in cadrul acestei banci', a precizat Dumitrescu.
In acelasi timp, reprezentantii companiei au declarat ca rezultatele in crestere sunt posibile datorita planului de investitii intocmit de conducerea SIF Banat - Crisana. Pentru urmatorii trei ani, societatea are programate investitii de aproximativ 10 milioane de euro in activitati turistice, in special in zona de vest a tarii. 'Nu avem in vedere un domeniu preponderent spre care ne orientam, dar vrem sa dezvoltam partea de turism. Am deschis deja cinci hoteluri si avem in studiu dezvoltarea unor alte doua proiecte de acest gen. Avem in vedere si listarea acestor hoteluri pe piata de capital, fie sub forma unei societati de administrare a acestora, care sa fie ea insasi listata la Bursa, fie separat fiecare hotel.' afirma Carmen Dumitrescu. Cele cinci hoteluri se afla in Zalau, Cluj, Hunedoara, Baia Mare si Timisoara, iar dintre celelalte doua, unul este situat in Oradea.
SIF Transilvania previzioneaza obtinerea in acest an a unui profit net de 345 miliarde de lei (9,4 milioane de euro), in scadere fata de profitul de 813,8 miliarde de lei (peste 20 de milioane de euro) de anul trecut. 'Anul 2004 a fost un an de exceptie pentru noi, legat de vanzarea pachetului pe care-l detineam la Rompetrol Rafinare, in urma acestei vanzari incasand 25 de milioane de euro, cu mult peste costul de achizitie, care a fost un sfert din pretul de vanzare', a comentat Florian Firu, directorul general adjunct al SIF Transilvania. Potrivit acestuia, societatea se va indrepta in acest an spre consolidarea pozitiilor pe care le detine la alte societati, sectoarele de activitate vizate indeosebi fiind turismul, finante - banci, infrastructura si servicii. Firu a precizat ca actiunile detinute la companii stabile, precum bancile, dau stabilitate si echilibru portofoliului lor si SIF Transilvania nu intentioneaza sa vanda din aceste titluri.
SIF Moldova si-a bugetat pentru 2005 un profit net de 348,7 miliarde de lei (9,5 milioane de euro), fata de profitul de 457,4 miliarde de lei (11,2 milioane de euro) din 2004. 'Proiectul acestui buget care a fost prezentat a fost intocmit in februarie, in conditiile asteptarilor atat pe partea de venituri, cat si pe cea de cheltuieli care rezultau din informatiile existente la acel moment. Consiliul de administratie a cerut o imputernicire actionarilor in cadrul AGA, pe care de altfel a si primit-o, de a rectifica acest buget, astfel incat sa tina cont de noile informatii, inclusiv de bugetele companiilor pe care le detinem in portofoliu', a precizat Alexandru Matei, director in cadrul Comitetului de Directie al SIF Moldova.
Sursa: Ziarul Financiar, 26 aprilie 2005.' -
Profit record pe piata bancara
Evenimentul Zilei
___
Directorul executiv al Bancii Comerciale Romane (BCR), Nicolae Danila, a anuntat ieri ca profitul net obtinut de banca in 2004 a fost de 6.428 miliarde lei, adica 162 milioane euro, in crestere reala cu 20% fata de cistigul raportat in 2003. Actionarii BCR au decis distribuirea sub forma de dividende a unei sume de 3.275 miliarde lei, ceea ce reprezinta aproximativ 51% din beneficiu.
Profitul net corespunde unui venit bancar total de 21.646 miliarde lei. In ciuda constringerilor induse de scaderea marjelor de dobinda, BCR tinteste pentru anul in curs un profit net de peste 165 milioane euro.
Sursa: Evenimentul Zilei, 26 aprilie 2005. -
O noua tentativa de privatizare a Electroputere Craiova
Curierul National EPT
___
Statul reia, pentru a cincea oara, procesul de privatizare a societatii Electroputere Craiova, potentialii investitori interesati de preluarea pachetului de actiuni reprezentand 62,8 la suta din capitalul social avand posibilitatea sa depuna scrisori de intentie pana la data de 6 mai la sediul AVAS.
Premierul Calin Popescu Tariceanu declara, la inceputul lunii aprilie, ca grupul german Siemens ar putea fi interesat exclusiv de preluarea diviziei de locomotive a uzinei.
Alaturi de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), alti actionari detin 37,2 la suta din capitalul social al producatorului de motoare, generatoare si transformatoare electrice.
Conducerea Electroputere estimeaza ca societatea va trece pe profit in acest an, dupa ce in 2004 a inregistrat pierderi de peste 131 miliarde de lei.
Teoria nehotararii la romani
Dupa patru esecuri care au urmat tot atatea tentative de privatizare, cea mai mare societate din portofoliul AVAS este pe cale sa incerce, a cincea oara, sa gaseasca un cumparator interesat de pachetul sau majoritar de actiuni.
Prima incercare de privatizare a avut loc in martie 2001, cand dintre ofertele pentru preluarea companiei (General Motors, Asociatia Salariatilor ELPAS si Compania de Transport Feroviar Bucuresti) a fost selectata cea a Asociatiei Salariatilor.
Incercarea a esuat, autoritatile motivand ca salariatii nu dispun de suficiente fonduri pentru investitii.
General Motors si KEG Romania au castigat la a doua incercare de privatizare, insa s-a renuntat, din nou, la finalizare, intrucat oferta nu a corespuns exigentelor statului.
In iunie 2003, privatizarea Electroputere Craiova a fost incercata pentru a treia oara.
De aceasta data, s-a decis revocarea ofertei de vanzare a actiunilor detinute de fostul APAPS in cadrul companiei.
S-a vorbit despre restructurare si de impartirea activelor societatii pe sectoare de activitate.
Din nefericire, s-a descoperit, in scurt timp, ca aceasta teorie nu poate fi transpusa in practica, din cauza timpului care trebuia alocat si a imposibilitatii ca diviziile rezultate sa fie vandute concomitent.
Ultima incercare a fost facuta prin negociere directa, fara selectie de oferte.
Consortiul ales era format din Siemens (Germania), Asociatia Salariatilor si DAB (Grecia). Autoritatile au decis, aproape de finalizarea privatizarii sa o ia de la capat, intrucat au descoperit ca Romania stabilise cateva reguli prin negocierea capitolului Concurenta cu Uniunea Europeana.
Sursa: Curierul National, 26 aprilie 2005.
25.04.2005
-
Dezinteres pentru Rulmentul si Tractorul
Evenimentul Zilei
___
AGA de la SIF Transilvania a decis ca societatea nu mai este interesata sa devina actionar majoritar al Uzinii Rulmentul Brasov, pentru ca nu a fost curatata de datorii.
AVAS urma sa preia pachetul de 25% din actiunile detinute de SIF la Uzina Tractorul Brasov si sa ofere in schimb pachetul majoritar de actiuni de la societatea Rulmentul SA.
Ultima firma are datorii de 800 miliarde lei, iar 50,89% din actiuni sint detinute de AVAS, 2% SIF Transilvania, ier restul de actionari privati.
De asemenea, SIF Transilvania vrea sa vinda pachetul de 17,15% din actiunile pe care le detine la Tractorul, pentru ca nu este de acord cu strategia manageriala de aici.
Sursa: Evenimentul Zilei, 25 aprilie 2005. -
Actionarii SIF-urilor au aprobat dividendele pentru 2004
___
Actionarii au votat, sambata, dividendele aferente anului precedent, in cadrul celei de-a doua convocari a adunarilor generale ordinare ale actionarilor. Astfel, actionarii SIF Oltenia si SIF Transilvania vor primi un dividend brut de 650 de lei pe actiune, iar valoarea stabilita in cadrul SIF Moldova a fost de 600 de lei pe actiune. Consiliile de administratie ale SIF Muntenia si SIF Banat-Crisana au propus Adunarii Generale a Actionarilor acordarea unui dividend brut de 500 de lei pe actiune.
Actionarii SIF-urilor au mai dezbatut, pe langa valoarea dividendelor pentru anul 2004, modalitatea si termenul de plata a acestora, si rapoartele financiare, alegerea administratorilor, situatia distribuirii profitului net.
De asemenea, adunarile au avut pe ordinea de zi bugetele de venituri si cheltuieli pentru acest an, precum si stabilirea datei pentru identificarea actionarilor care au dreptul de a incasa dividende si care vor beneficia de efectele hotararilor.
La prima intrunire, stabilita pentru vineri, nu a fost intrunit cvorumul, cea de-a doua convocare a adunarilor generale fiind stabilita pentru sambata.
In cadrul AGEA trebuia discutate modificari ale actelor constitutive, inclusiv majorarea pragului de detinere, situat in prezent la 0,1% din capital.
Sursa: Curentul, 25 aprilie 2005. -
Azomures, pe cale sa se inchida, isi face planuri pentru a respecta conditiile de mediu
Adevarul AMO
___
Daca va reusi sa evite falimentul spre care se indreapta, SC Azomures Targu Mures va pune in functiune, de luna viitoare, o statie de epurare a apelor incarcate cu ioni de amoniu si ioni de azotat. In acest fel se va stopa, practic, poluarea raului Mures cu compusi ai azotului, care se inregistreaza periodic din aval de Targu Mures si din zonele localitatii Cipau. Potrivit Agentiei de Protectia Mediului Mures, aproape la fiecare masuratoare s-au inregistrat depasiri ale concentratiilor maxime admise la ioni de amoniu si la ionii de azotat. In sectiunea Cipau, in repetate randuri, valoarea ionilor de amoniu din raul Mures a fost de 2,10 mg/l, fata de 1,0 mg/l admis, iar la ionii de azotat, valoarea inregistrata a fost de 13,43 mg/l, fata de 10,0 mg/l admis. In ciuda faptului ca functionarea Combinatului de ingrasaminte chimice din Targu Mures este pusa sub semnul intrebarii, din cauza cresterii pretului gazului metan, SC Azomures SA deruleaza in continuare investitii importante in programele de mediu la care s-a angajat. Reprezentantii SC Azomures SA sustin ca programul de investitii al societatii nu a fost stopat nici o clipa, nici macar in momentul in care s-a pus problema reducerii cheltuielilor. Astfel, de la anuntarea posibilitatii incetarii productiei, la Azomures a fost adusa o instalatie de distrugere a oxizilor de azot, mult mai toxici ca amoniul, si se va pune in functiune statia de epurare a apelor incarcate cu ioni de amoniu si ioni de azotat. Directorul APM Mures, Danut Stefanescu, a declarat ca, pana la sfarsitul anului 2006, la Azomures trebuie pus in siguranta batalul (groapa de depozitare a reziduurilor de fabricatie) de 36 de hectare, pentru ca reziduurile sa nu mai polueze solul. Mentionam ca SC Azomures SA este prinsa in angajamentul de mediu semnat cu UE, fiind intr-o perioada de tranzitie pana in 2015. In ceea ce priveste eventualitatea inchiderii societatii, reprezentantii SC Azomures SA Targu Mures au declarat ca se cauta solutii pentru continuarea productiei, 'avand in vedere cresterea pretului gazului metan cu 20 la suta. Deocamdata, societatea nu a primit vreun raspuns oficial din partea Guvernului roman si se iau in calcul variantele de oprire a productiei sau eliminarea sectiilor neproductive si functionarea la limita supravietuirii'. Acestia au aratat ca la Azomures ar putea fi luata decizia concedierilor colective, dar s-ar putea apela si la varianta concedierii unei treimi din personal. 'Deocamdata, lucram cu variabile, intrucat nu avem un raspuns oficial din partea autoritatilor', sustin surse din anturajul conducerii societatii. Conducerea Azomures a infirmat zvonul potrivit caruia societatea ar fi semnat un contract cu un partener israelian, precizand ca in aceasta perioada persoane interesate ar putea lansa zvonuri de intoxicare. 'Un partener strain puternic ne-ar putea ajuta, insa, deocamdata, nu exista oferta concreta', sustine conducerea SC Azomures SA Targu Mures.
Sursa: Adevarul, 25 aprilie 2005.'
22.04.2005
-
SIF Oltenia e prima la profit dintre SIF-uri dupa primul trimestru
ZF RO - FONDURI MUTUALE LION SIF2 SIF3 SIF4
___
SIF Oltenia a raportat cel mai ridicat profit dintre societatile de investitii financiare pe primul trimestru al anului, la finalul lunii martie compania obtinand un profit net de 184,2 miliarde de lei (4,9 milioane de euro), in crestere fata de profitul de 2,6 milioane de euro inregistrat in aceeasi perioada a anului precedent.
Compania nu avea la finalul lunii trecute schimbari majore in structura detinerilor la titlurile listate la Bursa de Valori, pe parcursul lui martie, o majorare a titlurilor detinute fiind inregistrata totusi la Socep, unde a ajuns sa controleze 7,1% din actiuni.
Reprezentantii societatii nu au fost disponibili in cursul zilei de ieri pentru a oferi comentarii suplimentare.
Banatul, cea mai mare crestere
Chiar daca SIF Oltenia se prezinta cel mai bine dupa primele trei luni ale anului, cea mai importanta crestere de profit fata de aceeasi perioada a anului trecut o are SIF Banat - Crisana.
Aceasta SIF avea la finalul lunii martie din acest an un profit net de 126,8 miliarde de lei (3,4 milioane de euro), comparativ cu profitul de 0,2 milioane de euro din primul trimestru al anului trecut.
Luna trecuta, Banat - Crisana a continuat sa cumpere actiuni la Turbomecanica si la Silcotub, majorandu-si participatiile detinute in cadrul celor doua companii la 9,35%, respectiv la 5,5%. De la inceputul acestui an, compania si-a redus detinerea in cadrul BRD, ajungand sa controleze la finalul lui martie 4,6% din actiunile bancii.
Conducerea SIF Banat - Crisana a anuntat recent ca estimeaza obtinerea la finalul anului curent a unui profit net de peste 12 milioane de euro, in crestere fata de anul trecut, cand societatea a obtinut un profit de aproape 10 milioane de euro.
O imbunatatire semnificativa a rezultatelor fata de inceputul anului trecut are si SIF Muntenia, care a raportat in acest an un profit net de 2,3 milioane de euro, dupa ce in primul trrimestru din 2004 compania inregistrase o pierdere de aproape 3.000 de euro.
Doar Moldova a scazut
Singura societate de investitii financiare care a raportat un profit in scadere fata de finalul lunii februarie este Moldova. Aceasta companie avea la finalul lunii martie un profit net de 1,3 milioane de euro comparativ cu profitul de 1,5 milioane de euro raportat dupa primele doua luni ale anului. Rezultatul SIF Moldova este apropiat de cel inregistrat in primul trimestru al anului trecut, cand compania obtinuse un profit net de 54 mld. lei lei (1,3 mil. euro).
'Profitul mai redus a fost cauzat de cresterea cheltuielilor de functionare, de cheltuielile necesare pentru pregatirea AGA. In acelasi timp, veniturile au fost afectate de trendul de scadere a dobanzilor, noi avand plasamente importante in depozite bancare. De asemenea, in ultima luna, nu am facut nici o tranzactie semnificativa care sa determine o crestere a profitului', a comentat Alexandru Matei, presedintele SIF Moldova.
Potrivit acestuia, societatea va incepe in perioada urmatoare sa deruleze tranzactii mai importante, una dintre acestea putand viza si pachetul de actiuni pe care SIF Moldova il detine la Cometex, societatea care detine mai multe spatii comerciale in Suceava si pentru care s-au 'batut' trei ofertanti, in cursa ramanand in final retailerul Altex. 'Avand in vedere interesul crescut pentru Cometex, analizam toate modalitatile prin care am putea vinde actiunile detinute in cadrul acestei companii, inclusiv in cadrul acelei oferte', a precizat Matei.
SIF Moldova a vandut tot la Sofert
Luna trecuta, SIF Moldova si-a lichidat participatia pe care o detinea la producatorul de ingrasaminte chimice Sofert Bacau. ' Tinand cont de faptul ca Sofert a intrat in reorganizare judiciara, am vandut actiunile pe care le detineam in cadrul companiei la un pret sub valoarea la care titlurile erau inregistrate in portofoliu, in ideea ca decat sa ramanem cu nimic mai bine cu putin. Dar actiunile pe care le detineam la Sofert (o participatie de aproximativ 4,3% - n. red.) mai reprezentau doar un pachet rezidual, comparativ cu ceea ce detineam initial la aceasta societate', afirma presedintele SIF Moldova.
Tot pe parcursul lunii trecute, aceasta SIF a mai cumparat actiuni la Banca Transilvania, ajungand la finalul perioadei sa detina 3,5% din titlurile bancii.
Pentru acest an, SIF Moldova si-a bugetat un profit brut de 348,7 miliarde de lei (8,6 mil. euro), in 2004 compania obtinand un profit de 457,4 miliarde de lei (11,2 mil. euro).
Cel mai slab dintre SIF - uri sta Transilvania, cu un profit net de doar 34,4 miliarde de lei (0,9 milioane de euro), in usoara crestere fata de primele trei luni ale anului trecut, cand compania raportase un profit de 0,8 milioane de euro.
'Nu am avut nici interesul si nu a fost nici conjunctura potrivita pentru a face vanzari importante in aceasta perioada, astfel ca ne-am abtinut de la acest lucru. In schimb, ne-am consolidat pozitiile la o serie de societati prin participarea la majorari de capital. Intentionam sa subscriem si in cadrul majorarii de capital de la Banca Transilvania, in limita a atat cat ne este permis', a comentat Florian Firu, directorul general adjunct al SIF Transilvania.
Azi si maine sunt programate sa se desfasoare Adunarile Generale la toate cele cinci SIF - uri, unde se va dezbate, printre altele, si ridicarea pragului de detinere de la 0,1% la 1%.
Sursa: Ziarul Financiar, 22 aprilie 2005'
Pagina