02.02.2007
-
Producatorii de vopsele nu se tem de concurenta europenilor
Romania libera
___
Producatorii din industria de lacuri si vopsele estimeaza ca valoarea acestei piete se ridica la peste 170-180 milioane de euro la sfarsitul anului 2005. Dupa parerea unora, aceasta cifra a crescut in 2006 cu 30%.
Producatorii spun ca piata lacurilor si vopselelor se dezvolta intr-un ritm alert, similar cu cel al constructiilor - segment cu cea mai mare crestere economica din Romania.
'Piata este extrem de competitiva si, in acelasi timp, este dominata de producatorii locali, foarte apropiati in cote de piata si valoare. In prezent, ponderea produselor de provenienta europeana este destul de redusa, segmentul fiind practic acaparat de companiile romanesti', ne-a declarat directorul de marketing pal Fabryo Corporation, Marga Alexe. Aceeasi opinie o are si directorul de marketing al producatorului K?ber, Stefan Barna, care a subliniat ca pe segmentul produselor decorative destinate populatiei piata este dominata de producatorii romani. 'Din acest motiv este greu de crezut ca vor aparea presiuni suplimentare din partea producatorilor externi, mai ales ca acestia se gasesc pe piata de ani buni', a precizat Barna.
2007, anul departajarilor pe piata
Reprezentantii marilor producatori romani spun ca lupta pentru cota de piata se da pentru procente de o singura cifra. Departajarile serioase sunt asteptate anul acesta, cand se va vedea mai clar efectul strategiilor pe termen lung pe care le-a adoptat fiecare companie. Pe de alta parte insa, trebuie avut in vedere ca diferentierea se realizeaza foarte greu pe o piata in care produsele au o implicare emotionala mica si beneficii care trebuie explicate amplu, cu argumente si detalii cu care utilizatorii produselor nu sunt inca familiarizati. In cea mai mare parte, consumatorii casnici nu asociaza marca cu producatorul. Ei retin un brand, pe care il asociaza cu anumite valori in functie de efortul de marketing al fiecarei companii. In acelasi timp, pe rafturile magazinelor exista zeci de repere, in timp ce un producator are in portofoliu sute de produse. De aceea, un cuvant greu de spus il au si vanzatorii, care sunt intrebati de consumatori, derutati de numarul mare de produse, incotro sa se indrepte. Nu in ultimul rand, un factor de influenta asupra consumatorului il reprezinta si recomandarile altor persoane, familiarizate cu anumite produse.
Consumatorii casnici acopera 60% din vanzari
Consumatorii casnici genereaza cea mai mare parte din vanzarile de lacuri si vopsele. Din estimarile producatorilor, aproape 60% din volumul de produse este generat de acesti consumatori, in timp ce restul de 40% este destinat consumului business to business. Produsele sunt destinate fiecarui segment de piata - economic, mediu si premium.
'Producem si comercializam produse pentru toate categoriile de clienti si incercam sa mentinem cea mai buna calitate pentru toate categoriile de produse', ne-a declarat directorul general executiv al Policolor, Ivan Sokolov.
La Fabryo Corporation, introducerea pe piata a produselor realizate in parteneriat cu DuPont au contribuit la o crestere a vanzarilor de 100% pe lacuri si la una de 55% pe vopsele lavabile.
Sursa: Romania Libera, 2 februarie 2007.' -
Ministerul Finantelor incearca sa cada la pace cu investitorii de la bursa
Gandul
___
Termenul de depunere a declaratiilor finale privind veniturile la Bursa ar putea fi devansat cu 3 luni, ca urmare a unor discutii purtate ieri de ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, si operatorii pe piata de capital. 'Am avut in urma cu o ora o discutie cu reprezentantii pietei de capital. Exista posibilitatea sa gasim o solutie care sa reglementeze diferendul aparut intre Ministerul de Finante si operatorii pe piata de capital. Aceasta solutie vizeaza decalarea datei de reglementare finala de la 15 mai la 10-15 februarie', a precizat ministrul Finantelor. Solutia, agreata de ambele parti, va fi analizata din punct de vedere legal, iar daca legea va permite acest lucru termenul va fi decalat.Daca declaratiile finale vor fi depuse mai devreme, termenul in care cei care contesta modalitatea de impozitare va fi limitat, a mai adaugat ministrul Vladescu, care a tinut sa precizeze ca din punctul de vedere al institutiei pe care o conduce investitorii din Romania sunt egali in drepturi si obligatii.
Disputele de saptamana trecuta dintre Ministerul Finantelor si brokeri, investitori si reprezentantii Bursei de Valori Bucuresti au pornit de la impozitarea castigurilor pe Bursa. Potrivit noilor reglementari, persoanele care au obtinut castiguri din tranzactii pe piata de capital trebuie sa plateasca un impozit anticipat, pana pe 25 ianuarie. Legislatia mai prevede ca sunt impozitate doar castigurile nete, declaratia de regularizare urmand sa fie depusa pana pe 15 mai.
Brokerii sunt de parere ca intentia ministrului Finantelor de a devansa termenul de depunere a declaratiilor finale de venit pentru castigurile pe piata de capital pare o masura reparatorie, dar doar pe jumatate, pentru ca oricum investitorii raman creditori ai statului. 'Prin devansarea acestui termen, investitorii la bursa s-ar putea sa isi primeasca putin mai repede banii platiti la Fisc, dar ei crediteaza in continuare statul, pentru ca au trebuit sa plateasca, pana pe 25 ianuarie, impozite fara sa se tina cont de faptul ca ei, per total, inregistrau pierderi', ne-a declarat un broker.
Sursa: Gandul, 2 februarie 2007.' -
Fondul Proprietatea ar mai putea primi actiuni la Petrom
Adevarul SNP
___
Fondul Proprietatea ar mai putea primi un pachet de pana la 10% din actiunile pe care statul le detine la Petrom, insa o decizie in acest sens va fi luata dupa ce va fi stabilita valoarea totala a despagubirilor care trebuie acordate, a declarat pentru Adevarul presedintele AVAS, Teodor Atanasiu. „Ministerul Finantelor Publice (MFP) trebuie sa imi spuna care este strategia finala pentru Fondul Proprietatea. Fondul Proprietatea mai trebuie sa primeasca actiuni la societati, ca sa isi intregeasca volumul final. Normal ca Fondul si-ar dori actiuni la societati profitabile cum ar fi Petrom sau Electrica. Trebuie stabilita valoarea totala, ca sa se inchida odata Fondul Proprietatea, in functie de cereri, de cati trebuie sa fie despagubiti, apoi vom negocia ce le mai dam', a declarat Atanasiu. Seful AVAS a precizat ca „este putin probabil sa mai primeasca inca o data 10% la Petrom'. De asemenea, o decizie privind finalizarea privatizarii Petrom, prin vanzarea tuturor actiunilor pe care AVAS le mai are la Petrom va fi luata dupa ce statul va rezolva problema transferului a maximum 8% din actiuni catre salariatii companiei. „Vedem care e pachetul care ne ramane – initial am avut 40%, din care am dat jumatate la Fondul Proprietatea. Din astea 20%, daca dam 8% la salariati, mai ramanem cu 12-13%', a spus seful AVAS. Statul detine in prezent la Petrom o participatie de circa 40% din capitalul companiei, din care 10% in contul Fondului Proprietatea, iar 30% la AVAS.
Sursa: Adevarul, 2 februarie 2007.'
01.02.2007
-
Millennium va investi 290 mil. euro in Romania
Wall-Street.ro
___
Banca portugheza Millennium intentioneaza sa investeasca 40 milioane euro inca din 2007 in afacerea din Romania, ce va fi lansata in septembrie 2007, investitie pe care o va suplimenta cu inca 200-250 milioane euro pana in 2011, a aratat un raport al bancii.
Banca se va pozitiona pe piata ca un furnizor de servicii pentru sectorul companiilor si al persoanelor cu venit mare. Banca intentioneaza sa ofere, de asemenea, credite de consum printr-o institutie specializata.
Millennium se va lansa cu 40 de unitati pe piata romaneasca si intentioneaza sa ajunga la 100 de unitati bancare pana in 2011.
Institutia financiara portugheza va inregistra pierderi de circa 30 milioane euro in primul an si va incepe sa obtina profit din 2011, potrivit estimarilor bancii, prezentate in raport. Millennium a obtinut licenta de la banca centrala pe 22 decembrie 2006, potrivit NewsIn.
Banca portugheza considera ca piata romaneasca este una din cele mai promitatoare din Europa si estimeaza o marire a activelor bancare pana la 63 miliarde euro in acest an. Activele bancare totalizau, la finele anului trecu, aproximativ 50,9 miliarde euro.
Millenium bcp a participat la licitatia pentru privatizarea Bancii Comerciale Romane, castigata in cele din urma de grupul financiar austriac Erste.
Institutia financiara a obtinut in 2006 un venit net de 780 milioane euro, cu 28% mai mare fata de anul anterior. Rentabilitatea fondurilor proprii a fost de 21%.
Sursa: WallStreet.ro, 1 februarie 2007. -
OMV disponibilizeaza jumatate dintre salariatii Arpechim
Gardianul SNP
___
Compania austriaca OMV va disponibiliza, in acest an, jumatate dintre cei peste 2.600 de salariati ai Arpechim Pitesti, fapt ce a starnit proteste vehemente din partea sindicatelor. „Am atras atentia ca s-au ?ncalcat prevederile Contractului Colectiv de Munca; sindicatele nu au fost implicate ?n elaborarea programului de restructurare si externalizare pe 2007, asa cum prevede contractul, ceea ce duce la nulitatea de drept a oricaror normative de personal si norme referitoare la raporturile de munca stabilite de patronat”, a declarat Ionel Popescu, liderul celui mai mare sindicat de la Arpechim SA, „Rafinorul”.
De partea cealalta, Jeffrey Rinker, directorul general instalat de grupul OMV la conducerea Arpechim, a precizat ca sunt absolut necesare concedierile colective, dar ca va tine cont ?n luarea deciziilor de disponibilizare de opiniile formulate de liderii sindicatelor.
Sursa: Gardianul, 1 februarie 2007. -
Flamingo a investit 0,8 mil. euro intr-un magazin Flanco World la Targu Mures
DailyBusiness.ro
___
Grupul Flamingo a investit peste 800.000 de euro in noul magazin Flanco World, considerat cel mai mare magazin de electronice si electrocasnice din Targu Mures, a carui deschidere oficiala va avea loc joi, au declarat oficialii companiei.
Flanco World Targu Mures este situat in cadrul Galeriei Comerciale Real si are o suprafata de 1.800 mp, din care 1.400 mp sunt destinati spatiilor de vanzare, respectand conceptul Flanco World, care presupune magazine cu suprafete mari (1800-3000 mp).
'Deschiderea acestei noi locatii face parte din strategia de dezvoltare a grupului Flamingo care si-a propus extinderea retelei in decursul acestui an', a declarat Jiri Rizek, CEO Flamingo International.
Reteaua Flanco cuprinde 98 de magazine, iar primul magazin Flanco World s-a lansat in noiembrie 2005 in Brasov, brandul fiind acum prezent si in Constanta, Oradea sau Bucuresti.
Grupul Flamingo International cuprinde patru lanturi de retail: Flanco, Flanco World, Flamingo si Future Shop. Cele 4 lanturi comercializeaza produse IT&C, electronice si electrocasnice in Romania.
Sursa: Dailybusiness.ro, 1 februarie 2007.' -
Eurocopter asteapta clarificari privind privatizarea IAR Ghimbav
Curierul National IARV
___
Compania, singurul ofertant pentru firma brasoveana. Va livra 40 elicoptere pentru MAI si SRI. EC are o filiala in Romania, la care IAR detine 49% din titluri
Singurul ofertant pentru furnizarea de elicoptere catre Ministerul Administratiei si Internelor, dar si al preluarii pachetului majoritar de actiuni al IAR Ghimbav, asteapta clarificari de la Guvernul roman privind continuarea privatizarii.
'Suntem curiosi sa vedem ce perspective gaseste Guvernul', a spus, citat de Mediafax, Jorg Katzenberger, director in cadrul companiei franco-germane.
Compania franco-germana Eurocopter a depus pana la termenul limita, 29 ianuarie, singura oferta pentru furnizarea unui numar de 40 de elicoptere catre MAI. Initial, termenul limita de depunere a ofertelor a fost 15 ianuarie, dar Guvernul l-a prelungit avand in vedere ca si Bell Helicopter si-a exprimat intentia de a participa.
In luna iunie a anului trecut, Guvernul autorizase MAI sa cumpere, prin licitatie, elicoptere in valoare de pana la 247 de milioane de euro, exclusiv taxe si comisioane. Termenul de livrare a celor 40 de aparate este de patru ani, dar potrivit lui Katzenberger, Eurocopter va incerca sa livreze elicopterele in cel mai scurt timp.
Din cele 40 de aparate, 30 sunt elicoptere de clasa usoara, EC-135, cinci unitati de clasa medie, EC-155D1 si cinci elicoptere de clasa grea - EC-225. O parte a elicopterelor va intra in dotarea Serviciului Roman de Informatii, iar cele alocate MAI vor putea fi utilizate si de catre Ministerul Mediului si Ministerul Sanatatii.
Privatizarea IAR, conditionata de elicopterele pentru MApN
In ceea ce priveste preluarea de la stat a 64,89% din capitalul IAR Brasov, aflata la acea vreme in portofoliul Ministerului Economiei si Comertului, Eurocopter a fost, pana la data limita - 14 decembrie 2006, singurul ofertant. Ulterior, Guvernul a transferat compania, alaturi de alte firme, la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).
Anterior, si companiile EADS, Bell Helicopter si o firma saudita aflata in proprietatea seicului Salah Salem bin Omair Al Shamsi isi manifestasera interesul de a prelua actiunile IAR, Bell Helicopter fiind la cea de-a doua tentativa, dupa cea din 1997. Atunci, insa, documentele de privatizare nu au fost finalizate.
Preluarea pachetului de actiuni de la IAR de catre firma americana era conditionata de achizitionarea de catre Ministerul Apararii Nationale a unui numar de elicoptere de atac produse in colaborare cu Bell, valoarea tranzactiei depasind doua miliarde de dolari.
Timp de doi ani, Guvernul roman nu a luat nicio decizie in privinta contractului, termenul de finalizare a acestuia fiind amanat de mai multe ori. In anul 1999, Guvernul a renuntat la contractul cu Bell Helicopter pentru privatizarea IAR Brasov.
Pastrarea domeniului aeronautic
Potrivit caietului de sarcini, firmele care doreau sa achizitioneze pachetul de actiuni al companiei brasovene trebuiau sa aiba o experienta de minimum cinci ani in constructia sau reparatia de avioane si elicoptere. Din acest motiv, firma saudita a fost exclusa din start. Contactat telefonic, directorul general al IAR, Ioan Georgescu, a spus ca aceasta conditionare a fost introdusa la cererea expresa a conducerii IAR Brasov, care dorea ca firma sa fie pastrata in domeniul aeronautic. Infiintata in anul 1925, IAR Brasov a produs in ultimii 40 de ani peste 370 de elicoptere Puma si Alouette, peste 800 de planoare si 140 de avioane.
Actiunile IAR Brasov sunt tranzactionate pe piata Rasdaq - simbol IARV. Dupa o perioada de stagnare de doi ani in jurul valorii de doi lei pe actiune, in ultimul an acestea au 'explodat' crescand cu 875% de la 1,12 lei minimul ultimului an si pana la 9,8 lei maximul din 2006.
Din structura actionariatului firmei fac parte Ministerul Economiei si Comertului, care controleaza 64,89% din actiuni, Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale - 7,3% si SIF Transilvania - 4,6%.
17 sucursale pe cinci continente
Pe de alta parte, compania Eurocopter (EC) are o filiala si in Romania, infiintata in 2002, la care IAR Ghimbav detine o participatie de 49%. Eurocopter asigura asistenta si intretinere a elicopterelor EC la nivel mondial, filiala din tara noastra dublandu-si cifra de afaceri in fiecare an de la infiintare.
Infiintat in 1992, Eurocopter este o divizie a EADS - una din primele trei companii din industria aerospatiala mondiala. Grupul detine 13.000 de angajati, iar prezenta sa consistenta pe pietele din intreaga lume este asigurata de cele 17 sucursale situate pe cele cinci continente. In prezent, in intreaga lume sunt utilizate peste 9.500 de elicoptere Eurocopter, care survoleaza spatiul aerian din 139 de tari, deservind aproximativ 2.500 de clienti. In 2005, Eurocopter a obtinut o cifra de afaceri de 3,2 miliarde de euro, cu 15% mai mult decat in anul precedent. Grupul Eurocopter detine 62,5% din compania Nato Helicopters Industries, producatorul NH-90, cele mai importante elicoptere din dotarea NATO.
Sursa: Curierul National, 1 februarie 2007.' -
Vladescu, somat sa rezolve problemele Fondului Proprietatea
Curentul
___
Premierul Calin Popescu Tariceanu intervine in cazul Fondului Proprietatea, solicitandu-i ministrului de finante clarificarea situatiei Fondului Proprietatea, dupa ce Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a aratat ca sistemul nu este functional.
Un comunicat al CEDO, consultat de premier mentioneaza ca problemele de functionare a Fondului Proprietatea impiedica statul roman sa acorde despagubiri persoanelor ale caror bunuri au fost preluate abuziv de regimul comunist. Romanii pagubiti au apelat deja la instantele internationale pentru a-si face dreptate, deja existand mai multe cazuri in care CEDO a taxat nerespectarea dreptului la proprietate. Iar avertizarile instantei nu se opresc aici. CEDO este de parere ca tavalugul celor care vor despagubiri si apeleaza la justitie se va inteti. De altfel, nici reprezentantii Fondului nu sunt cu mult mai optimisti. 'Solutiile CEDO la toate aceste litigii sunt solutii foarte clare, care raspund statului roman. El este cel care propune despagubiri prin Fondul Proprietatea. In acest moment, Fondul este neoperational, iar statul intarzie sa faca Fondul Proprietatea o solutie operationala', ne-a declarat Cristina Stihi, directorul de comunicare al institutiei. De asemenea, interventia primului-ministru, Calin Popescu Tariceanu, pentru urgentarea situatiei in care se afla Fondul, nu a fost acceptata de catre reprezentantii Fondului Proprietatea.
CEDO a trimis mai multe semnale in acest sens inca de la inceputul anului trecut, iar asociatiile de proprietari au contestat si ei functionarea fondului.
Capitalul Fondului, estimat la 3,9 miliarde de euro, fiind asigurat printr-un portofoliu de participatii la diferite companii de stat sau privatizate, precum si din venituri din privatizari.
Pana la listarea Fondului la Bursa, masura care ar mai descurca itele in cazul Fondului, ministrul economiei si comertului, Varujan Vosganian, a declarat la inceputul acestui an ca persoanele pagubite vor putea sa primeasca plata in numerar, in cazul in care proprietatea este evaluata pana in 200.000 euro. Propunerea urmeaza a fi discutata de guvern. Fondul Proprietatea va emite un numar de actiuni limitat la valoarea estimata a despagubirilor ce vor fi acordate. Actiunile emise de Fondul Proprietatea sunt transferate gratuit persoanelor care detin titluri de despagubire si pot fi tranzactionate.
Dupa listarea la bursa a Fondului, fostii proprietari pot opta pentru vanzarea actiunilor sau pentru pastrarea lor si incasarea de dividende.
Sursa: Curentul, 1 febriarie 2007.'
31.01.2007
-
Profitul nu tine pasul cu vanzarile la Oltchim
ZF RO - FONDURI MUTUALE OLT
___
Combinatul chimic Oltchim Ramnicu-Valcea a obtinut in ultimul trimestru al anului trecut (T4) un profit net de 3,1 milioane de lei (0,89 milioane de euro), in scadere cu 11,7% fata de castigul inregistrat in T4 al anului precedent, conform rezultatelor preliminare ale companiei.
In aceeasi perioada, cifra de afaceri a companiei a crescut cu 12,9%, pana la 439,4 milioane de lei (126,6 milioane de euro).
Per ansamblul anului, Oltchim a obtinut un profit net de 11,07 milioane de lei (3,14 milioane de euro), cu 51,1% mai redus fata de castigul inregistrat in 2005.
Scaderea profitului a fost cauzata in principal de cresterea importanta a pretului principalelor materii prime si de majorarea costurilor cu energia electrica.
Oltchim a reusit totusi sa-si majoreze cifra de afaceri, care a crescut cu 20%, pana la 1,73 miliarde de lei (491,2 milioane de euro). Pentru 2007, Oltchim se asteapta la afaceri cu 20-25% mai ridicate.
Reprezentantii Oltchim nu au fost disponibili ieri pentru a oferi comentarii suplimentare.
Conducerea societatii explica, dupa prezentarea rezultatelor la noua luni, scaderea puternica a profitului din acea perioada prin 'cresterea spectaculoasa' a pretului la principalele materii prime, etilena si propilena, pe care compania le cumpara de la rafinaria Arpechim, controlata de austriecii de la OMV.
La finalul lunii septembrie, profitul Oltchim scazuse cu 58%, pana la 7,96 milioane de lei (2,2 milioane de euro).
Anul trecut cheltuielile cu materiile prime ale Oltchim s-au ridicat la 957,8 milioane de lei (272,1 milioane de euro), in crestere cu 21,4%, o majorare de aceasta data de 14% inregistrandu-se si la nivelul cheltuielilor cu utilitatile, care au atins 337,9 milioane de lei (aproape 96 de milioane de euro). Societatea a mai avut cheltuieli in crestere si cu salariatii, in acest caz cheltuielile crescand cu 15,1%, pana la 82,4 milioane de lei (23,4 milioane de euro).
Oltchim a inregistrat totodata pierdere din activitatea financiara, in suma de 10,7 milioane de lei (3 milioane de euro), mai redusa totusi cu 61% fata de cea din 2005.
In acelasi timp, profitul Oltchim ar fi fost mai mare daca nu ar fi fost tras in jos de activitatile din domeniul agroalimentar, cum ar fi fabrica de conserve de la Raureni sau fermele de pasari sau cele de porci. Societatea este in proces de vanzare a acestor active, care nu tin de obiectul principal de activitate. Pe primele trei trimestre, Oltchim a avut in primele trei trimestre o cifra de afaceri de 1,22 miliarde de lei (364 de milioane de euro), in crestere cu 22,5% fata de afacerile din aceeasi perioada din 2005.
In situatiile financiare ale Oltchim vor aparea in acest an din nou datoriile de 95 de milioane de dolari catre stat, compania urmand apoi sa deruleze o majorare de capital pentru a realiza conversia acestor datorii in actiuni, asa cum a mai facut in 2003. De aceasta data, actionarii minoritari ai societatii vor avea drept de preemptiune, care vor putea subscrie la valoarea nominala a titlurilor.
Situatia actionarilor care vor avea dreptul sa subscrie nu este insa clara, legea privind viitoarea majorare de capital de la Oltchim prevazand, printre altele, ca dintre minoritari urmeaza sa aiba dreptul sa subscrie 'actionarii existenti la data intrarii in vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonante de urgenta', adica cei care detineau actiunile la trei zile de la data publicarii in Monitorul Oficial. Pe de alta parte, legea pietei de capital prevede ca actionarii care au dreptul sa subscrie intr-o majorare de capital sunt cei existenti la o data stabilita de Adunarea Generala a Actionarilor (AGA).
Precizarile suplimentare aduse de Oltchim nu au lamurit situatia, in conditiile in care acestea s-au rezumat la declaratia ca 'vor beneficia de acest drept de preferinta actionarii inregistrati in registrul actionarilor, conform legislatiei in vigoare la data respectiva', iar legile, in acest caz, sunt contradictorii.
Mai mult, legea privind majorarea de capital spune ca minoritarii vor putea subscrie 'pana la concurenta cotelor detinute inainte de 28 noiembrie 2003', dar de atunci situatia actionariatului Oltchim s-a modificat.
Confuzia creata de prevederile legislative au determinat o volatilitate ridicata pentru aceste actiuni pe Bursa.
Ieri titlurile au fost cotate la inchidere la 0,411 lei/actiune, in scadere cu 1%.
Sursa: Ziarul Financiar, 31 ianuarie 2007.' -
KBC: Pretul corect al actiunilor Petrom este cu 12% mai mic
DailyBusiness.ro SNP
___
KBC Securities, divizia de brokeraj a grupului financiar belgian KBC, sustine ca actiunile Petrom sunt supraevaluate la preturile actuale si da recomandare de vanzare, potrivit unui raport de analiza al companiei.
Analistii de la KBC Securities considera ca pretul corect al actiunilor Petrom se situeaza in jurul valorii de 0,528 lei/actiune, cu circa 12% sub cotatia de 0,6 lei/actiune, pe care titlurile o aveau la data publicarii raportului, respectiv 24 ianuarie. Unii analisti romani sustineau la inceputul acestui an ca titlurile Petrom se numara printre actiunile cu potential ridicat de crestere de la Bursa.
'Consideram ca actiunile Petrom se tranzactioneaza cu un premium foarte ridicat in comparatie cu alte companii petroliere din Europa Centrala si de Est', se arata in raportul KBC Securities.
Titlurile companiei petroliere au pierdut, marti, 3,25%, inchizand sedinta de tranzactionare la pretul de 0,595 lei/actiune, scaderea putand fi legata si de publicarea raportului. Capitalizarea bursiera a companiei este de 9,91 miliarde de euro, in timp ce valoarea considerata corecta de KBC Securities este de circa 8,8 miliarde de euro.
Analistii KBC Securities estimeaza ca Petrom va raporta un profit net pe 2006 de 2,354 miliarde de lei (668 milioane de euro), in crestere cu 66% fata de anul precedent. Pentru 2007, prognoza de profit net este de 2,522 miliarde de lei (circa 740 milioane de euro), iar pentru 2008 se estimeaza o scadere a profitului net la 2,473 miliarde de lei (727 milioane de euro).
Cifra de afaceri estimata pentru 2006 este de 14,034 miliarde de lei (3,98 miliarde de euro), in crestere cu 30% fata de 2005. Petrom nu a publicat inca rezultatele financiare preliminare pe 2006, raportarea urmand sa se realizeze pe data de 6 martie.
La nivelul primelor noua luni ale anului, Petrom a raportat un profit net de aproape 2 miliarde de lei (564 milioane de euro), cu 42% mai mare comparativ cu profitul inregistrat in perioada similara a anului trecut. Cifra de afaceri la noua luni a crescut cu 23% pana la 9.67 miliarde de lei (2,16 miliarde de euro).
KBC: Rezultatele Petrom sunt sensibile la evolutia pretului titeiului pe plan international
Printre factorii de risc identificati de KBC Securities pentru Petrom se numara dependenta puternica a rezultatelor de segmentul upstream (de explorare si extractie), ceea ce determina o sensibilitate ridicata a rezultatelor fata de evolutia pretului petrolului pe piata internationala. De asemenea, analistii KBC estimeaza ca pierderile de pe segmentul downstream (de rafinare si distributie) vor continua sa afecteze profitul Petrom, acest segment urmand sa devina profitabil abia din 2010.
O eventuala vanzare a pachetului minoritar de 40% din actiunile Petrom, detinut de stat, ar putea afecta negativ evolutia actiunilor, determinand o presiune ridicata la vanzare, mai arata raportul KBC Securities. AVAS, care a preluat participatia de 40% din Petrom, detinuta anterior de OPSPI, a anuntat ca intentioneaza sa vanda pachetele minoritare la societatile pe care le are in portofoliu.
Analistii KBC Securities mai considera ca potentialul dat de restructurarea Petrom poate fi accesat de catre investitori la un pret mult mai bun prin intermediul actiunilor OMV, pentru care compania recomanda cumparare. Pretul tinta pentru titlurile companiei austriece OMV este de 50 euro/actiune, fata de un pret de piata de 40,71 euro/actiune.
Grupul belgian KBC a cumparat la inceputul acestui an societatea de brokeraj Swiss Capital, urmand sa intre astfel pe piata romaneasca a serviciilor de brokeraj.
Sursa: DailyBusiness.ro, 31 ianuarie 2007.'
Pagina