09.10.2006
-
OPEC scade productia de petrol
___
Organizatia Statelor Exportatoare de Petrol a ajuns, 'mai mult sau mai putin', la un consens privind reducerea productiei de petrol cu un milion de barili pe zi cat mai curand posibil, a declarat Edmund Daukoru, presedintele OPEC, citat de Reuters, preluat de Mediafax. Totodata, Algeria va efectua o scadere a volumului de titei extras, a precizat Chakib Khelil, ministrul algerian al Energiei si Minelor.
'Exista un consens intre statele OPEC pentru reducerea productiei, iar Algeria a fost de acord sa scada productia', a spus Khelil.
Ministrul algerian nu a mentionat cantitatea de titei cu care va fi redusa productia.
Oficialul algerian a afirmat ca membrii OPEC discuta posibilitatea de a organiza o adunare de urgenta in perioada 18-19 octombrie, dar nu au ajuns inca la un acord cu privire la acest interval. 'Important este ca OPEC sa ocupe o pozitie credibila in fata pietelor. De aceea este necesara organizarea unei reuniuni, pentru a lua o decizie privind reducerea productiei si a o implementa', a spus Khelil. Ministrul iranian al petrolului, Kazem Vaziri-Hamaneh, a declarat luna trecuta ca este de dorit un pret OPEC al petrolului de peste 60 de dolari barilul, ceea ce se traduce la un pret de comercializare al titeiului brut de 65 de dolari barilul.
Sursa: Curierul National, 9 octombrie 2006.' -
Bursele din Bucuresti si Sibiu nu vor mai fuziona
Bloombiz.ro
___
Redactarea si publicare proiectului de fuziune, pe baza rapoartelor de evaluare ale celor doua burse a fost unul dintre subiectele aflate pe orinea de zi a Adunarii Generale Extrordinare a Actionarilor BVB, care a avut loc sambata.
'Au fost mai multe aspecte discutate in legatura cu fuziunea. Unul dintre motivele care ne-au facut sa luam aceasta decizie a fost raportul de paritate intre detinerile actionarilor celor doua burse', a explicat Stoica.
El a completat ca valorile nominale ale actiunilor celor doua entitati sunt diferite. 'Daca aceste valori erau egale, la o actiune BVB ar corespunde 13, 14 actiuni BMFMS. Asa, ramane valoarea business-ului. Nu am pus sub semnul indoielii evaluarea realizata pentru Bursa din Sibiu. Poate a fost corecta, dar raportul nu este favorabil', a continuat Stoica.
Ernst&Young a evaluat societatea Bursa de Valori Bucuresti la circa 80 milioane de euro si la 6 milioane de euro Bursa Monetar Financiara si de Marfuri Sibiu. Inainte de fuziunea cu piata Rasdaq, care a avut loc la sfarsitul anului trecut, PricewaterhouseCoopers a evaluat la 16 milioane de euro Bursa de Valori si la 1,05 milioane de euro Bursa din Sibiu.
La BVB actionarii au participatii aproape egale, insa la Bursa din Sibiu detinerile variaza, cel mai ridicat procentaj, 16%, apartinand societatii de brokeraj HTI Valori Mobiliare. Stoica a mai spus ca, in cateva luni, la BVB vor putea fi realizate tranzactii cu derivate.
'Suntem foarte aproape de a realiza operatiuni cu derivate la BVB. Mai avem nevoie de suport pentru compensare. Vom vedea daca acest suport ne va fi dat de Casa de Compensare de la Sibiu', a continuat Stoica.
La Bursa din Sibiu se tranzactioneaza instrumente financiare derivate, si anume contracte futures si optiuni, pe actini si valute. Adunarile Generale ale Actionarilor BVB au fost convocate pentru vineri, dar cvorumul nu a fost intrunit, astfel ca deciziile au fost adoptate sambata, la a doua intrunire.
In primavara acestui an, actionarii BVB si cei ai Bursei din Sibiu au aprobat fuziunea de principiu a celor doua piete, societatea absorbanta urmand sa fie BVB. Hotararea privind egalizarea detinerilor de actiuni ale brokerilor a fost una dintre conditiile aprobarii.
Asociatia Brokerilor a stabilit, la inceputul lunii iulie, intr-o AGA, ca nu se va implica in procesul de egalizare a detinerilor in cadrul BVB si BMFMS, in conditiile in care nu au ajuns la o intelegere. La sfarsitul lunii ianuarie, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a autorizat Bursa din Bucuresti si Bursa din Sibiu ca operatori de piata.
Societatea Bursa de Valori Bucuresti va include piata reglementata si un sistem alternativ de tranzactionare (ATS), destinat societatilor care nu indeplinesc criteriile de listare pe piata principala, urmand sa fie modificate sectoarele si categoriile. Piata reglementata la vedere va cuprinde trei sectoare, respectiv titlurile de capital, titlurile de credit si organismele de plasament colectiv (OPC).
Sursa: Bloombiz.ro, 9 octombrie 2006.'
06.10.2006
-
OMV: Pachetul nostru de actiuni la Petrom nu este de vanzare
ZF RO - FONDURI MUTUALE SNP
___
Grupul petrolier austriac OMV a respins ieri categoric varianta unei posibile vanzari a pachetului majoritar de actiuni pe care il detine la Petrom grupului ungar MOL.
'OMV nu are nici cea mai mica intentie de a vinde Petrom sau o parte din companie catre MOL sau catre oricine altcineva! Dimpotriva, OMV este un actionar pe deplin implicat in compania romaneasca si nu are nicio intentie sa schimbe acest lucru', a declarat Armin Teichert, purtatorul de cuvant al grupului austriac.
Seful partidului PIN, Cozmin Gusa, a sustinut ieri ca are informattii ca OMV ar putea vinde pachetul de la Petrom catre MOL pentru o suma de patru ori mai mare decat cea platita la achizitie in 2004.
Reactia grupului MOL a fost una similara, negand pozitia de posibil cumparator atribuita de reprezentantul PIN.
'Declaratiile prin care se afirma ca Grupul MOL este implicat in discutii referitoare la viitorul companiei Petrom sunt nefondate. Pentru Grupul MOL, Romania este una dintre tarile prioritare si, in calitate de jucator important pe piata petroliera din Romania, MOL se afla intr-o continua crestere. Nu au avut insa loc niciun fel de discutii referitoare la viitorul companiei Petrom nici cu OMV, nici cu alte parti', a declarat Denis Mohorovic, seful departamentului de comunicare internationala din cadrul grupului MOL.
Reactiile OMV si MOL au venit imediat dupa afirmatiile lui Gusa intrucat cele doua companii, ca de altfel si Petrom, sunt listate la Bursa, iar orice afirmatie de acest gen poate influenta pretul actiunilor. Companiile listate trebuie sa raspunda la astfel de afirmatii.
Petrom este principalul activ al OMV, operatiunile sale fiind incluse in rapoartele financiare ale grupului austriac. Petrom este cea mai mare companie din Romania, avand o valoare de piata de 9,6 miliarde de euro la pretul de inchidere de ieri de la Bursa de la Bucuresti de 0,6 lei pe titlu. La aceasta capitalizare, OMV a castigat 4,9 mld. euro.
OMV a preluat Petrom la finele anului 2004, valoarea tranzactiei fiind de circa 1,5 mld. euro. Grupul austriac a achitat statului 669 mil. euro pentru pentru achizitia directa a 33,34% din actiunile Petrom si a participat cu 830 de milioane de euro la majorarea capitalului social prin care a dobandit participatia majoritara. Statul roman detine 30,862% din actiunile Petrom, Fondul Proprietatea detine 9,887%, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare 2,026% iar 6,214% apartin actionarilor minoritari.
Petrom are rezerve de petrol si gaze estimate la 1 miliard barili echivalent petrol, o capacitate anuala de rafinare de 8 mil.tone si circa 550 de statii de distributie carburanti in Romania. Compania detine, de asemenea, o retea internationala de 82 de benzinarii, localizate in Moldova si Ungaria. Aceasta retea va fi extinsa cu 178 de statii premium suplimentare in Romania, Bulgaria, Serbia si Muntenegru, achizitionate in ianuarie 2006.
Petrom a raportat anul trecut o cifra de afaceri de 2,97 miliarde de euro, in crestere cu 24% comparativ cu 2004 si un profit de 391 de milioane de euro fata de pierderile de 240 de milioane de euro in 2004. Principalul motiv al acestei cresteri a fost contextul international favorabil in care s-au inregistrat valori maxime ale cotatiilor internationale la produsele petroliere.
In primul semestru compania a raportat afaceri in crestere cu 37% la 1,78 miliarde de euro si un profit net de 2,3 ori mai mare in valoare de 403 milioane de euro.
Sursa: Ziarul Financiar, 6 octombrie 2006.' -
Romanian Reconstruction a vandut 15% din Braiconf
ZF RO - FONDURI MUTUALE BRCR
___
Fondul de investitii Romanian Reconstruction (Cyprus) si-a lichidat ieri participatia de 15,16% pe care o mai detinea in cadrul producatorului de confectii Braiconf Braila, in urma unor tranzactii pe piata RASDAQ, in valoare de aproximativ un milion de euro, potrivit unor surse din piata de capital. Fondul cauta de mai bine de un an un cumparator pentru actiunile detinute, au mai spus sursele citate.
Fondul a vandut 4 milioane de actiuni prin intermediul unei tranzactii speciale, derulate la pretul de 0,5 lei/actiune, restul titlurilor fiind vandute in piata principala la acelasi pret. De la inceputul anului, fondul de investitii mai vanduse din actiunile pe care le controla, la mijlocul lunii februarie, fiind raportat cu o participatie de 15,9% in cadrul Braiconf.
Ultima tranzactie cu actiunile Braiconf s-a realizat la pretul de 0,58 lei/actiune, la acest nivel, capitalizarea bursiera a companiei fiind de 7,36 milioane de euro.
Braiconf nu are un actionar majoritar, fiind o posibila tinta de preluare. Conform informatiilor disponibile pe piata, Romanian Reconstruction (Cyprus) era principalul actionar al societatii.
Titlurile Braiconf au facut si la mijlocul lunii iulie obiectul unor tranzactii mari, atunci transferandu-se peste 10% din capital, cele mai mari pachete fiind transferate la un pret de 0,7 lei/actiune. Pe piata au circulat informatii ca de aceasta societatea s-au aratat interesati mai mult unii oameni de afaceri romani decat fonduri de investitii straine.
Compania a fost afectata in ultimii ani de concurenta asiatica si de aprecierea leului fata de principalele valute, iar in acest context rezultatele financiare au fost slabe. Dupa primul semestru al anului, societatea avea un profit de 0,68 milioane de lei (0,19 milioane de euro), in scadere cu circa 12% fata de castigul inregistrat in perioada similara a anului trecut, in timp ce afacerile companiei se ridicau la 23,2 de milioane de lei (6,55 milioane de euro), valoare apropiata de cea din primele sase luni din 2005.
Sursa: Ziarul Financiar, 6 octombrie 2006. -
Electromagnetica intentioneaza sa achizitioneze 3-4 hidrocentrale
Curierul National ELMA
___
Electromagnetica a stabilit ca principal obiectiv dezvoltarea si impunerea pe piata romaneasca a sistemului ENERGSys (sistem de citire si gestiune computerizata a consumurilor de energie electrica la abonatii casnici), avand la dispozitie 5,7 milioane lei, aproape 1,5 milioane de euro. 'Din cele opt hidrocentrale scoase la licitatie, din care sase functionale si doua parasite, dorim sa achizitionam trei sau patru hidrocentrale pana la sfarsitul anului. Prima pentru care vom licita este pe raul Suceava si afluentii sai. Suntem capabili sa alocam milioane de euro acestui proiect. Interesul nostru este sa castigam prin intermediul energiei vandute, dupa realizarea unei retehnologizari. Bazinul Suceava ar putea sa produca intre 1 si 2 milioane de euro', a declarat Eugen Scheusan, presedintele societatii, citat de Rompres.
Licitatia pentru bazinul Suceava si afluentii sai va avea loc pe 16 octombrie. Electromagnetica exporta 50% din productie in Germania, Italia, Franta. Cifra de afaceri se ridica la 40 de milioane de euro pe 2006, rata profitului fiind de 10%. Compania a inregistrat in prima jumatate a anului venituri totale in valoare de 86,3 milioane lei, 99% provenind din activitatea de exploatare, reprezentand o marire de 50% fata de cele 43,1 milioane lei obtinute in perioada similara a anului 2005.
Profitul inregistrat de societate s-a situat la 3,1 milioane lei, fata de cel de 95.000 lei, realizat in aceeasi perioada a anului trecut. In plus, compania raporteaza un capital social de 33,8 milioane lei, dublu fata de nivelul din 2005.
Sursa: Curierul National, 6 octombrie 2006.'
05.10.2006
-
Rompetrol: Ne consolidam in regiune
ZF RO - FONDURI MUTUALE RRC
___
Grupul Rompetrol, unul dintre principalii jucatori de pe piata petroliera autohtona condus de omul de afaceri Dinu Patriciu, va continua extinderea pe pietele din Ucraina, Bulgaria si Georgia pentru a-si consolida pozitia in regiune.
'Exista o piata de 125 de milioane de consumatori pe o raza de 700 km. In aceste conditii, Romania ar putea deveni un hub regional, tinand cont de capacitatile de rafinare mari pe care le detine', a declarat Adrian Petrus, vicepresedinte planning & performance management in cadrul grupului Rompetrol.
'Firmele romanesti deja au inceput sa se extinda in aceasta zona, iar Rompetrol doreste sa-si consolideze pozitia pe pietele din Bulgaria, Ucraina si Georgia', a adaugat Petrus.
Potrivit reprezentantului Rompetrol, compania controleaza in prezent 12% din volumele vandute pe piata din Bulgaria. 'Intentionam sa inlocuim vanzarile en-gros prin intermediul unui lant propriu de benzinarii', spune Petrus.
In Ucraina, compania detine o subsidiara locala, care va asigura initial servicii de vanzare en-gros de carburanti, urmand in termen de doi ani sa opereze o retea de 200 de benzinarii. In Georgia, potrivit sursei citate, Rompetrol controleaza aproximativ 15% din piata de profil.
Pe piata autohtona, Rompetrol controleaza un procentaj de 12-13% din vanzarile de carburanti prin intermediul benzinariilor proprii si 10% prin intermediul benzinariilor administrate in sistemul partener (statie cu sigla Rompetrol, dar aflata in proprietatea unui particular care vinde produse ale grupului - n.r.). In ceea ce priveste rafinaria Petromidia, Petrus a declarat ca investitiile care se fac vizeaza marirea capacitatii de rafinare pana la 5 milioane de tone.
Sursa: Ziarul Financiar, 05 octombrie 2006' -
Participatia AVAS la Asirom va fi transferata in portofoliul Fondului Proprietatea
Gandul
___
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) va transfera in portofoliul Fondului Proprietatea pachetele de actiuni detinute la trei companii, printre care Asirom, si va primi in schimb titluri la 20 de firme, a declarat agentiei Mediafax presedintele AVAS Razvan Orasanu. Majoritatea celor 20 de societati care vor reveni in portofoliul AVAS au probleme juridice, financiare si de patrimoniu, a afirmat Orasanu. AVAS va transfera Fondului Proprietatea participatiile detinute la Asirom - 6,37% din capital, Apollo Deva - 70% si Arcadia 2000 Bucuresti - 100%. Potrivit presedintelui AVAS, proiectul de Ordonanta de Urgenta a Guvernului care va permite schimbul dintre institutie si Fondul Proprietatea a fost finalizat si este in curs de avizare.'Rectificarile care vor aparea pana la data la care proiectul va intra in sedinta Guvernului vor fi facute in baza unui protocol incheiat intre presedintele AVAS si presedintele Fondului Proprietatea', a mai spus Orasanu.
Sursa: Gandul, 05 octombrie 2006' -
Inca 200 de unitati BT in urmatorii trei ani
Curierul National TLV
___
Banca Transilvania intentioneaza sa-si extinda, in urmatorii trei ani, reteaua teritoriala, formata in prezent din 314 unitati, la circa 500 de locatii, a declarat, ieri pentru Mediafax, directorul general adjunct al institutiei de credit Ionut Patrahau. 'Un numar de 500 de unitati este rezonabil pentru Banca Transilvania', a spus Patrahau. El a precizat ca banca va continua, in urmatorii ani, sa se orienteze in special catre segmentul intreprinderilor mici si mijlocii, furnizand insa produse si servicii si companiilor mari. Banca Transilvania a obtinut in primele sase luni ale anului un profit net de 58,7 milioane lei (16,6 mil. euro), cu 13% mai mare decat in aceeasi perioada a anului trecut, pe fondul avansului activelor cu 27% fata de nivelul de la finele anului 2005, la 6,25 miliarde lei (1,74 mld. euro). Dupa nivelul activelor, banca ocupa la sfarsitul primului semestru locul cinci in sistemul bancar, cu o cota de piata de 4,4%. Banca Comerciala Romana, cea mai mare banca din Romania in functie de active, a anuntat recent ca reteaua teritoriala proprie va depasi 500 de unitati in urmatoarele 12-24 de luni, comparativ cu 450 de locatii in prezent. A doua mare banca de pe piata romaneasca, BRD - Groupe Societe Generale, a deschis la sfarsitul lunii august unitatea cu numarul 500. Directorul general adjunct al BRD Sorin Mihai Popa afirma la acel moment ca nivelul optim al retelei BRD este de circa 500 de unitati, astfel ca dezvoltarea retelei va continua intr-o maniera echilibrata. Casa de Economii si Consemnatiuni are cea mai extinsa retea teritoriala din Romania, de circa 1.400 de locatii. Raiffeisen Bank Romania are in vedere deschiderea a 100 de unitati in 2007, pana la 360 de locatii. De asemenea, o alta banca din Top 10, Bancpost, intentioneaza sa-si extinda, pana la finele anului, reteaua operationala la 225 de unitati.
Sursa: Curierul National, 5 octombrie 2006'
04.10.2006
-
Strainii au fost mai activi pe Bursa in septembrie
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Investitiile nerezidentilor la Bursa de Valori au inregistrat in septembrie un sold pozitiv de 1,87 milioane de euro, dupa doua luni in care strainii fusesera vanzatori neti. Valoarea intrarilor nete de capital strain pe Bursa este insa mult mai redusa comparativ cu luna septembrie 2005, cand acestea s-au ridicat la peste 33 de milioane de euro.
Cu toate acestea, activitatea investitorilor straini s-a intensificat luna trecuta, atat la cumparare, cat si la vanzare. Cumpararile nerezidentilor s-au ridicat la 54,2 milioane de euro, cel mai ridicat nivel din februarie, in timp ce vanzarile au fost de 52,3 milioane de euro. In primele noua luni ale anului, nerezidentii au cumparat actiuni in valoare totala de 543 mil. euro si au vandut actiuni de 469 de milioane de euro. Brokerii se asteapta ca activitatea strainilor sa creasca in ultimul trimestru, in urma raportului de tara pozitiv, datorita fondurilor de investitii noi care si-ar putea face intrarea pe piata.
Primele doua sedinte de tranzactionare din octombrie confirma acest scenariu, lichiditatea de pe bursa atingand valori mult peste media ultimelor luni. Valoarea tranzactiilor realizate ieri la Bursa a depasit 25 de milioane de euro, sedinta de ieri fiind a treia din acest an din punctul de vedere al rulajului.
Sursa: Ziarul Financiar, 4 octombrie 2006. -
Electroputere Craiova a intrat in atentia companiei americane General Electric
HotNews.ro EPT
___
Compania Americana, Genereal Electric (GE) International este interesata in Romania atat de privatizarea Electroputere Craiova cat si de posibilitatea de a participa la programul de imbunatatire a parcului romanesc de locomotive, a declarat marti, Ferdinando Beccalli-Falco, presedintele companiei, in cadrul unei intalniri cu premierul roman Calin Popescu Tariceanu.
Potrivit unui comunicat de presa al Guvernului, premierul roman si presedintele GE au discutat marti despre situatia economica la nivel european si potentialul de dezvoltare a Romaniei, ca stat membru al Uniunii Europene. In acest context, a fost luat in discutie Programul strategic de investitii pe care GE il are pentru Romania.
Presedintele Genereal Electric a evidentiat ca Romania a fost inclusa in programul anual „Educatie si Training”, finantat de compania sa si ca urmare din 2007 GE va pregati 50 de tineri romani in domeniul managementului afacerilor.
Presedintele companiei americane i-a oferit premierului Tariceanu cheia de onoare a Caminului pentru copii cu dizabilitati care a fost construit la Brasov cu fonduri donate de companie. Caminul va adaposti 33 de copii cu dizabilitati cu varste cuprinse intre 3 si 17 ani.
Ferdinando Beccalli-Falco si-a manifestat interesul in dezvoltarea activitatilor derulate in Romania, atat in sectorul energiei electrice, cat si in transportul si depozitarea de gaze naturale. Conducerea General Electric are in vedere in principal sectorul producerii de energie, participarea la constructia reactoarelor 3 si 4, precum si la privatizarea unitatilor de productie de energie.
Sursa: HotNews.ro, 3 octombrie 2006.
Pagina