10.05.2006
-
Fondurile de investitii au vandut 33% din Rolast
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Un pachet de aproape 33% din actiunile producatorului de piese din cauciuc Rolast Pitesti a fost transferat ieri la Bursa de Valori Bucuresti in cadrul unei tranzactii in valoare de 6,8 milioane de lei (apropape 2 mil. euro). Conform informatiilor din piata vanzatorii au fost cele trei fonduri de investitii care controleaza in prezent peste 70% din actiunile companiei si care cautau de mai mult timp un cumparator.
Cumparatorul din tranzactiile de ieri va trebui sa lanseze o oferta publica de preluare daca va mai dori sa cumpere actiuni Rolast, Investitorii de pe Bursa avand obligatia sa lanseze o oferta publica atunci cand depasesc pragul de 33%.
'Am vandut o parte din actiunile tranzactionate ieri. Este posibil sa mai vindem daca primim o oferta buna in acest sens', a declarat Horia Manda, senior vice-president al Fondului de Investitii Romano-American, care controla inainte de aceasta tranzactie un pachet de circa 22% din actiunile companiei. Ion Florescu, presedintele grupului Capital, din care fac parte fondurile Romanian Investment Fund si Romanian Reconstruction Ltd. nu a dorit sa faca nici un comentariu in privinta tranzactiei de ieri.
Romanian Investment Fund detine circa 34% din actiunile Rolast in timp ce In urma cu cativa ani pe piata au circulat informatii conform carora Continental si Dunlop, doi mai jucatori de pe piata produselor din cauciuc ar fi interesati de preluarea fabricii de la Pitesti, dar cele trei fonduri de investitii si-au mentinut pozitia de actionari.
Rolast nu a mers pe profit in ultimii ani, motiv pentru care managementul companiei a fost schimbat in mai multe randuri, iar actiunile au avut printre cele mai slabe evolutii de la Bursa de Valori. Rolast a inregistrat anul trecut o pierdere de 11,8 milioane de euro (3,4 mil. euro) de aproape trei ori mai mare decat cea din perioada similara a anului trecut. Cifra de afaceri a companiei a scazut in aceasta perioada cu aproape 30% pana la 17,5 milioane de euro.
Tranzactiile de ieri s-au realizat la 0,0675 lei/actiune, la acest pret, capitalizarea bursiera a companiei fiind de 6 milioane de euro.
Sursa: Ziarul Financiar, 10 mai 2006.
' -
Austriecii de la Petrom-OMV se plang ca si-au sacrificat profiturile de mila romanilor
Gandul SNP
___
â??Romania este printre tarile cu cele mai scazute preturi la carburanti din Europa. Petrom inregistreaza al cincilea cel mai mic pret din UE pentru benzina si motorina, dupa Letonia, Estonia, Cipru si Lituaniaâ??, a declarat ieri Werner Schinhan, director general executiv adjunct al Petrom. Potrivit unor grafice puse la dispozitie de Petrom, pretul benzinei la pompele Petrom este de 0,969 euro/litru, in timp ce in Letonia este de 0,912 euro pe litru, comparativ cu Italia sau Suedia, unde benzina costa mai mult de 1,3 euro/litru. Si slovenii platesc pe litrul de benzina sub un euro, iar grecii, ungurii, polonezii cumpara benzina cu putin peste un euro pe litru, preturile fiind foarte apropiate de cele practicate de Petrom, in conditiile in care veniturile populatiei sunt cu mult peste cele ale romanilor. Desi guvernantii sunt nemultumiti de cresterile de preturi la carburanti, operate de Petrom in luna aprilie ( benzina s-a scumpit cu 1.200 lei -n.r.), ministrul Economiei considerandu-le â??nejustificateâ??, reprezentantii companiei sustin ca, in anul 2006, Petrom a marit preturile â??intr-o maniera precauta si moderataâ??. Ei se plang ca au pierdut bani pentru ca au tinut in frau preturile la benzina si motorina, atat in 2005, cat si in acest an. â??Nereactionand imediat la cotatiile internationale, Petrom a sacrificat o parte din profiturile sale. S-a pierdut astfel 60 pana la 80% din profiturile benzinariilorâ??, a afirmat Schinhan. El a exemplificat cazul Ungariei, unde preturile la carburanti au fost marite mult mai frecvent, pana in luna mai inregistrandu-se o crestere de 10% la benzina fata de prima saptamana a anului. In Romania s-a inregistrat o crestere de 3,4%, a precizat reprezentantul Petrom, subliniind ca la motorina, situatia este similara - pentru aceeasi perioada, pretul a crescut cu 12%, in timp ce in Romania cu 5%. Ministrul Seres este insa nemultumit de faptul ca reprezentantii Petrom au procedat la fel ca in toamna anului trecut, operand doua cresteri succesive de preturi in luna aprilie. El ne-a declarat ca va prezenta Guvernului, in sedinta de astazi, o nota privind argumentele conducerii Petrom cu privire la cresterile de preturi. â??Este posibil ca maine (astazi-n.r.), Guvernul sa discute si despre introducerea unei taxe speciale pe profiturile companiilor petroliereâ??, ne-au declarat surse guvernamentale. Desi ii afecteaza considerabil, reprezentantii Petrom nu au comentat intentia Guvernului de suprataxare a societatilor petroliere. â??Daca s-ar introduce o noua taxa, va fi decizia Guvernului roman si noi ne vom conformaâ??, a precizat Werner Schinhan.
Sursa: Gandul, 10 mai 2006.
-
Flamingo International achizitioneaza Flanco
Curierul National
___
Grupul Flamingo International si-a majorat capitalul social cu suma de 25,6 milioane de lei, prin emiterea a 316 milioane de actiuni cu o valoare nominala de 0,1 lei. Capitalul social subscris anterior era de 52,2 milioane RON, in prezent ajungand la 77,9 milioane.
Din totalul de actiuni emise, au fost subscrise 256,6 milioane, cu un pret total de 112 milioane lei. Titlurile au fost oferite spre subscriere la pretul de 0,437 lei. Actiunile care nu au fost subscrise, respectiv 60,1 milioane de titluri, vor fi anulate.
Consiliul de Administratie al companiei a hotarat ca 25,6 milioane de lei sa fie destinata majorarii capitalului, iar diferenta de 86,5 milioane de lei sa fie folosita ca rezerve. Fondurile rezultate in urma majorarii capitalului social, impreuna cu un credit de la ING Bank, in valoare de 35,3 milioane de lei, vor fi destinate achizitionarii Flanco International, unul dintre cei mai mari operatori de retali de electrice si electrocasnice din Romania.
'Este oportuna accelerarea dezvoltarii in segmentul de retail electronicasnice, electronice si de IT&C pe suprafete mari printr-o achizitie de anvergura, iar preluarea Flanco International constituie un mijloc de indeplinire a acestui obiectiv,' se vede intr-un comunicat al companiei. Flamingo a semnat cu Flanco, in luna ianuarie, acordul pentru achizitia integrala a Flanco International SRL. Valoarea tranzactiei va fi de circa 37 milioane de euro. Cifra de afaceri inregistrata anul trecut de Flamingo International a fost de 31,6 milioane de lei, in crestere cu aproximativ 30% fata de 2004. Profitul net al companiei a fost scazut la 7,3 milioane de lei de la 14,8 milioane inregistrate cu un an in urma.
Sursa: Curierul National, 10 mai 2006.'
09.05.2006
-
Bermas Suceava a vandut cu 25% mai putin pe primul trimestru
ZF RO - FONDURI MUTUALE BRM
___
Producatorul de bere Bermas Suceava a inregistrat in primul trimestru al acestui an o cifra de afaceri de 1,86 milioane de lei (520.000 de euro), in scadere cu 25% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Compania a raportat pierderi de 627.000 de lei (174.000 de euro), comparativ cu 568.000 de lei (153.000 de euro) in primul trimestru din 2005.
'In fiecare an am avut pierderi in primul trimestru al anului, in principal din cauza timpului nefavorabil care diminueaza vanzarile de bere. Din trimestrul al doilea insa reusim sa recuperam pierderile si sa incheiem anul cu profit', a declarat Constantin Gatej, director general al Bermas Suceava.
Bermas, unul dintre putinii producatori independenti de pe piata locala a berii, si-a bugetat pentru acest an obtinerea unui profit net de 3,58 milioane de lei (1,02 milioane de euro la un curs mediu de 3,5 lei/euro), doar cu 0,5% mai ridicat comparativ cu profitul inregistrat anul trecut.
Compania se asteapta sa obtina un castig apropiat de cel din 2005 in principal pe fondul cresterii cheltuielilor cu utilitatile si al investitiilor pe care le va derula pe parcursul acestui an.
Bermas va ataca din acest an si segmentul berii la PET, in urma unei investitii de circa 1,5 mil. euro intr-o noua linie de productie. 'Deocamdata analizam aceasta investitie si ne concentram pe modernizarea utilajelor pentru a putea ramane competitivi', spune Gatej. Anul trecut, cele mai mari cresteri pe piata berii s-au inregistrat de altfel pe segmentul berii populare si in special al berii la PET.
Afacerile Bermas vor creste in acest an potrivit estimarilor cu 19,7%, pana la un nivel de 38,05 milioane de lei (10,8 milioane de euro). Compania a obtinut in 2005 un profit net de 3,56 milioane de lei (0,98 milioane de euro), in crestere usoara in lei, la o cifra de afaceri de 31,78 milioane de lei (9,7 milioane de lei), mai redusa cu 13%. Scaderea vanzarilor s-a datorat, potrivit conducerii companiei, vremii nefavorabile de anul trecut.
Bermas a vandut anul trecut circa 280.000 de hectolitri de bere, conducerea societatii estimand o cota de piata de 2,4% la nivel national. In judetul Suceava, unde se afla centrul de productie al companiei, cota de piata estimata este de 45%.Pentru 2006, oficialii companiei previzioneaza ca Bermas va vinde 325.000 de hectolitri de bere.
Compania este controlata de doua asociatii ale salariatilor, care detin impreuna peste 51% din actiuni. Titlurile Bermas sunt listate la Bursa. In primul trimestru al acestui an, piata berii a crescut cu 11% fata de aceeasi perioada din 2005, volumul vanzarilor depasind 2,5 milioane de hectolitri, potrivit Asociatiei Berarii Romaniei, care grupeaza companiile Brau Union, Interbrew, URBB si Ursus Breweries. In aceeasi perioada, vanzarile celor patru companii membre ale Asociatiei au crescut cu 16%, pana la 1,8 milioane de hectolitri de bere. Luna februarie a reprezentat un varf de vanzari, cu o crestere de 28% fata de februarie 2005.
Piata berii a ramas anul trecut in jurul valorii de 600 de milioane de euro, la fel ca in 2004, cu o crestere de 4,7% a volumelor vandute. Principalii jucatori sunt Brau Union, Ursus Breweries si Interbrew, toate trei fiind filialele locale ale unor companii multinationale: Heineken, SAB Miller, respectiv InBev. Urmatoarele pozitii sunt detinute de cel mai mare grup alimentar autohton European Drinks, de compania URBB, filiala locala a Carlsberg si de Bere Mures, un alt jucator independent din piata.
Sursa: Ziarul Financiar, 9 mai 2006.
' -
Producatorii autohtoni vor exporta, din nou, carne de pasare in UE
Gandul
___
Comisia Europeana a aprobat, la sfarsitul saptamanii trecute, reluarea importurilor de carne si preparate din carne de pasare din Romania, urmand ca decizia sa intre in vigoare in circa doua saptamani, dupa publicarea in Jurnalul Oficial al UE. â??Oficialii UE ne-au instiintat joia trecuta ca a fost aprobata reluarea importurilor de carne si preparate din carne de pasare din Romaniaâ??, a declarat, luni, agentiei Mediafax, presedintele Autoritatii Nationale Sanitare-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), Ion Agafitei. UE a suspendat, in octombrie 2005, importurile de produse avicole (carne de pasare si preparate din carne de pasare care nu sunt tratate termic) din Romania, dupa aparitia unor cazuri de infectari ale pasarilor cu virusul gripei aviare. Dupa circa o luna si jumatate, UE a aprobat reluarea importurilor dintr-un numar de 16 judete, din regiuni in care virusul gripei aviare nu a fost semnalat. Romania a exportat, anul trecut, in UE, pana la semnalarea primelor focare de gripa aviara, circa 2.500 de tone de carne de pasare, conform datelor Uniunii Crescatorilor de Pasari din Romania (UCPR).
Sursa : Gandul, 9 mai 2006.
-
Arpechim reduce nivelul de sulf din carburanti
Curierul National SNP
___
Petrom a inaugurat la rafinaria Arpechim Pitesti o instalatie care va permite obtinerea de carburanti cu un continut redus de sulf, cu costuri mai mici si in concordanta cu standardele europene, retehnologizare care va reduce semnificativ nivelul noxelor.
Pretul instalatiei se ridica la 42 milioane euro. Aceasta investitie face parte din programul de modernizare elaborat de Petrom la rafinariile Arpechim si Petrobrazi, in valoare de un miliard de euro, in perioada 2006-2010, in vederea alinierii tuturor produselor la standardele europene.
Instalatia va contribui la cresterea productiei, datorita faptului ca randamentul in obtinerea benzinei va fi semnificativ imbunatatit.
Compania Petrom a lansat, la 1 aprilie, in reteaua de benzinarii, o noua gama de carburanti cu un continut mult mai redus de sulf, care i-au inlocuit pe cei vechi.
Sursa: Curierul National, 9 mai 2006.
08.05.2006
-
Alstom Transport: Vom analiza o eventuala participare la privatizarea Electroputere
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Compania Alstom Transport, parte a grupului industrial francez Alstom, va analiza conditiile pe care autoritatile de la Bucuresti le vor stabili pentru privatizarea Electroputere Craiova, a carei vanzare a esuat in repetate randuri, a declarat la finele saptamanii trecute Charles Carlier, Senior Vice President al Alstom Transport, responsabil de operatiunile din Europa de Sud, regiune care include si Romania.
Reprezentantii Alstom afirma ca intentioneaza sa-si extinda operatiunile pe piata materialului rulant in Romania, lucrand chiar la un plan de afaceri in acest sens.
'Suntem deschisi oricarei oportunitati. Avem un contract cu Metrorex, avem contracte cu CFR. Vrem sa participam la proiectele din sectorul cailor ferate si al metroului. Ne intereseaza, de asemenea, proiectele care vizeaza modernizarea tramvaielor. Avem in portofoliu un producator de tramvaie', spune Charles Carlier.
Alstom activeaza pe piata din Romania cu operatiuni directe din anii ''90, fiind furnizori de echipamente si servicii pentru companiile de pe piata de energie si din industria feroviara. 'Romania este o piata cu viitor. Noi ne concentram si vrem sa crestem operatiunile in zona Turcia - Grecia - Bulgaria - Romania. In Romania, vom fi atenti la orice oportunitate apare pe piata, dar depinde mult de autoritati ce proiecte au', a comentat Philippe Mellier, presedintele Alstom Transport.
Alstom Transport concureaza pentru comenzi pe piata romaneasca cu alti giganti ai industriei la nivel international - Siemens (Germania), Bombardier (Canada) sau cu americanii de la Electro Motive Diesel (EMD).
Afacerile Alstom Transport in Romania se situeaza acum la nivelul de 20 de milioane de euro pe an si sunt pe profit, au mentionat reprezentantii companiei. Alstom Transport Romania numara circa 1.200 de angajati.
Francezii au din 2003 in derulare un contract pe 15 ani, care vizeaza asigurarea mentenantei pentru parcul rulant al Metrorex. Valoarea contractului se ridica la 240 mil. euro. O alta comanda derulata de Alstom este modernizarea si reparatia a 100 de vagoane pentru CFR, contract estimat de partea franceza la 50 mil. euro.
Compania franceza a prezentat sistemul de semnalizare feroviar ERMTS (Sistemul European de Management al Traficului pe Calea Ferata - n.r.). Noul sistem vizeaza operarea retelei de cai ferate din Uniunea Europeana ca o piata feroviara unica, si nu ca zeci de sisteme diferite, fiecare tara avand acum propriul sistem de semnalizare. Astfel, un tren care ajunge la granita cu alt stat nu trebuie sa mai schimbe locomotiva pentru a putea rula pe calea ferata a statului vecin, cum se intampla acum.
'Romania are si ea nevoie de tehnologia EMRTS. Altfel, CFR va avea probleme cu trenurile, cand vor incerca sa treaca granita catre alte state', afirma Carlier.
Estimarile indica un cost al proiectului la nivelul UE de 5 mld. euro in 10 ani, din care Comisia Europeana vrea sa finanteze 50%.
Piata mondiala a semnalizarilor feroviare este estimata la 6,2 mld. euro in 2005, din care 16% este ponderea EMRTS.
Sursa: Ziarul Financiar, 8 mai 2006.
' -
BERD ar putea finanta cu 50 mil. euro un nou fond de investitii in estul Europei
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) ar putea finanta cu pana la 50 mil. euro un nou fond de investitii, cu o capitalizare finala de 250 mil. euro, destinat proiectelor din tarile nou intrate in Uniunea Europeana si cele din Europa de Sud-Est, inclusiv Romania. Royalton Partners II este un fond care vizeaza investitii in companii cu activitati in primul rand pe piata locala, se arata intr-un anunt al BERD. Institutia financiara si-a dat avizul de principiu pentru participarea la fond si urmeaza sa ia o decizie finala. Capitalul final al fondului este estimat la 250 mil. euro, prima inchidere fiind prevazuta la o capitalizare de 100 mil. euro. Obiectivul Royalton Partners II este cresterea valorii companiilor prin imbunatatirea activitatii si extinderea afacerii. Investitia alocata pentru un proiect va fi cuprinsa intre 10 si 20 mil. euro. Fondul va investi in tarile din Europa Centrala si de Est care au aderat in 2004 la Uniunea Europeana, precum si cele din zona de sud-est a Europei, incluzand Romania, Bulgaria, Croatia, Serbia si Muntenegru, Bosnia-Hertegovina si Macedonia.
Sursa: Ziarul Financiar, 8 mai 2006.
-
Scrisorile de interes pentru administrarea Fondului Proprietatea - pana pe 15 mai
Gandul
___
Garantia ce trebuie depusa ar putea fi de 1 miliard de euro. Termenul-limita de depunere a scrisorilor de interes pentru preluarea administrarii Fondului Proprietatea a fost stabilit pentru 15 mai, a declarat agentiei Mediafax presedintele Consiliului de Supraveghere al Fondului, Nicolae Ivan.
â??Initial era planificat termenul de 1 mai, dar dupa ce am discutat cu consultantul juridic international, Allen&Overy, am decis sa lasam un interval mai lung pentru a permite obtinerea unor reactii preliminare din partea potentialilor manageri ai fonduluiâ??, a mentionat Ivan.
Fondul Proprietatea a publicat, in data de 21 aprilie, anunturi in presa internationala pentru selectarea administratorului Fondului, care contin doar termenul-limita de inaintare a scrisorilor de interes, stabilit pentru 15 mai.
Pana la sfarsitul saptamanii trecute au fost depuse 14 scrisori de interes, de catre Goldman Sachs, Erste Sparinvest, Union Bancaire Privee, HBSC, PIMCO Europe Ltd, Richmond Asset Management, Clariden Bank, UBS AG, Julius Baer Investment Management LLC, Strategic Investment Group, East Capital, Euclid Infotech Pvt Ltd (EIPL), Wellington management International Ltd si Ashmore Investment Management Limited. Dupa primirea scrisorilor de interes, Fondul trimite participantilor un material informativ, cu criteriile potentiale de selectie, pe baza caruia potentialii administratori isi vor fundamenta ofertele. Una dintre conditiile de participare la competitia de administrare a Fondului este depunerea unei garantii, care ar putea fi de circa un miliard de euro. â??Am cerut ca societatea de administrare sa aiba posibilitate de raspuns la cererile de dauna, care ar putea fi formulate de actionari in ipoteza aparitiei unor erori de management, in limita a 30% din valoarea Fondului. Managerul trebuie sa ne demonstreze ca, daca actionarii il dau in judecata, are posibilitatea sa plateascaâ??, a mai spus Ivan.
El a aratat ca garantia nu este pentru acoperirea riscului de piata, ci pentru eventualele greseli care vor putea fi imputate managementului. Un alt criteriu avut in vedere se refera la o limita minima a activelor gestionate de ofertanti, care ar putea fi stabilita intre 20 de miliarde de euro si 100 miliarde de euro. Ivan a apreciat ca termenul pentru inaintarea ofertelor finale va fi, cel mai probabil, prima saptamana din luna iunie. Oferta financiara ar putea avea, potrivit lui Ivan, o pondere de 100% in selectia finala, asigurandu-se astfel transparenta in procesul de selectie.
Sursa: Gandul, 8 mai 2006.
05.05.2006
-
SIF Banat-Crisana a luat 7,1 mil. euro pe actiunile Silcotub
ZF RO - FONDURI MUTUALE LION
___
SIF Banat-Crisana a vandut ieri catre Tenaris un pachet de 9,73% din actiunile producatorului de tevi Silcotub Zalau, pentru care a incasat aproape 7,1 milioane de euro (24,5 milioane de lei). Tranzactia s-a realizat la Bursa, la pretul de 27,3 lei/actiune. Tenaris, cel mai mare producator de tevi la nivel mondial, a ajuns astfel sa detina circa 95,6% din actiunile Silcotub. Tenaris a preluat Silcotub in mai 2004, in cadrul unei tranzactii in valoare de 42 de milioane de dolari.
La inceputul acestui an, firma Talta Trading E Marketing, afiliata grupului Tenaris, achizitionase de pe Bursa un pachet de 1,08% din actiunile Silcotub.
Conform unor surse din piata, Tenaris intentioneaza sa delisteze Silcotub, grupul procedand la fel si cu alte companii pe care le-a preluat. Reprezentantii Tenaris nu au oferit niciun comentariu pana la inchiderea editiei.
Silcotub a realizat anul trecut o cifra de afaceri de 141,4 milioane de euro, cu 22% mai mare comparativ cu 2004 si a obtinut un profit net de 5,41 milioane de euro. In 2004, compania inregistrase pierderi de 2,82 milioane de euro.
Tenaris si-a propus sa investeasca 54 de milioane de dolari (circa 45 de milioane de euro) la Silcotub in acest an, programul de investitii vizand construirea unor linii de productie noi si cresterea valorii adaugate a produselor livrate clientilor. In ultimii doi ani, investitiile realizate la Solcotub s-au ridicat la circa 10 milioane de euro.
Actiunile Silcotub au inchis sedinta de ieri la cotatia de 25,4 lei/actiune, capitalizarea bursiera a companiei fiind de 67,8 milioane de euro. Actiunile Silcotub au crescut cu 30% de la inceputul anului, dupa ce in 2005 acestea crescusera cu aproape 240%.
Sursa: Ziarul Financiar, 5 mai 2006.
Pagina