16.01.2006
-
Erste ar putea lista BCR si in strainatate
Averea EBS
___
Erste Bank, actionarul majoritar al Bancii Comerciale Romane (BCR), intentioneaza sa listeze actiunile bancii atat la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), cat si la o bursa externa mai devreme decat termenul de doi ani anuntat initial si asumat prin contractul de privatizare semnat cu statul roman. 'In intervalul maximum de doi ani, Erste intentioneaza si a convenit cu statul roman sa listeze actiunile BCR la Bursa de Valori Bucuresti, dar s-ar putea sa vedem banca listata intre timp la alte burse pentru ca merita, prin rezultatele economico-financiare acest statut', a declarat, recent, Florin Pogonaru, observator din partea AVAS, in conducerea BCR.
'Practic, Erste a avut suportul marilor investitori in pretul oferit pentru BCR, iar cel mai bun reper este faptul ca emisiunea de obligatiuni lansata de cumparator la Bursa din Viena este suprasubscrisa de peste 2,5 ori', a declarat Florin Pogonaru. Stere Farmache, directorul general adjunct al BCR, a declarat, ieri, pentru 'Averea' ca in strategia de privatizare a BCR, Erste s-a angajat sa listeze actiunile BCR in maximum 2-3 ani la BVB, decizia apartinand in acest caz cumparatorului. 'Asteptam ca Erste sa ia aceasta decizie si sa listeze la BVB un procent mai mare de actiuni decat cel anuntat initial, de 5%, prin Fondul Proprietatea, trebuie mai intai evaluat potentialul de absorbtie al pietei bursiere romanesti si asteptam ca doar surplusul sa fie listat pe pietele externe', considera Stere Farmache.
In ceea ce priveste posibilitatea ca actiunile BCR, listate in paralel la BVB si pe o alta bursa, sa aiba practic doua cotatii, directorul general al BVB considera ca 'in materie de burse de valori, nu exista nici un pericol pentru ca pretul actiunilor pe orice bursa urmeaza principiul cerere-oferta si chiar daca pentru un emitent ca BCR nu va fi cu precizie acelasi pret, diferentele sunt foarte mici si stimuleaza investitorii care apeleaza la operatiuni de arbitraj'.
Sursa: Averea, 16 ianuarie 2006.' -
Industria romaneasca furnizoare pentru Petrom, distrusa de OMV
Adevarul SNP
___
Comportamentul OMV in piata romaneasca si in Petrom ridica mari semne de intrebare. Austriecii se comporta de parca nu ar detine 51% din actiuni, ci 100%. Deciziile acestora nu sunt transparente, iar reprezentantii statului sunt ca si cum n-ar exista, sustin politicienii romani.
Salariatii Petrom, speriati ca nu stiu ce se va intampla cu ei in viitorul apropiat, incep sa-si puna intrebari: De ce OMV a inceput actiunea de exterminare a benzinariilor? De ce construieste benzinarii marca 'Petrom-OMV' chiar in coasta benzinariilor Petrom? De ce nu apeleaza la firme romanesti din industria pe orizontala pentru lucrarile companiei? De ce marile contracte externe nu sunt facute publice, asa cum cere Legea pietei de capital si asa cum fac si alte companii petroliere?
Bezinariile Petrom, concurate de benzinariile 'Petrom-OMV'
socanta pentru salariati si pentru clienti a fost decizia OMV de a construi o benzinarie noua, cu marca 'Petrom-OMV', chiar langa o statie ultramoderna a Petrom si cu un mare dever comercial. Este vorba de benzinaria de la iesirea din Bucuresti spre Pitesti (cartierul Militari), care s-a trezit in coasta cu o benzinarie 'Petrom-OMV'. 'Acestea se concureaza intre ele. Inainte, benzinaria Petrom vindea 60 t/zi, iar acum, impreuna, de-abia vand 50 t/zi', ne-a declarat un oficial al Petrom. Acesta mai sustine ca distributiile Petrom si-au scazut in general cota de piata cu cel putin 30% in toata tara.
Marfurile bulgaresti invadeaza magazinele de incinta
Produsele din benzinariile Petrom sunt cu preponderenta din import - din Ungaria si Bulgaria. 'Uleiurile romanesti, de foarte buna calitate, pentru care Petrom a investit bani grei, sunt aproape inlaturate din rafturile propriilor benzinarii. La loc de cinste sunt asezate uleiurile bulgaresti, aduse la preturi de dumping', declara unul dintre directorii Petrom. Acesta sustine ca s-a mers atat de departe cu importurile de bunuri, incat 'nici cosurile de gunoi din statiile Petrom nu mai sunt romanesti, ci bulgaresti'. Dar ceea ce este mai grav este faptul ca austriecii au eliminat firmele romanesti din industria pe orizontala din lucrarile pentru Petrom. 'O intreaga industrie romaneasca pe orizontala va intra in faliment. Cand o companie precum Petrom apeleaza doar la produse din import, producatorii romani nu mai au nici o sansa', sustin specialistii din Petrom. Acestia considera ca, la randul lor, sunt inlaturati din orice decizie pentru viitorul companiei. 'OMV are mult mai multa incredere in consultantii externi, pe care ii platesc cu bani grei, decat in expertii romani', declara specialistii.
Sursa: Adevarul, 16 ianuarie 2006.'
13.01.2006
-
Banca Transilvania ar putea cere din nou bani actionarilor
ZF RO - FONDURI MUTUALE TLV
___
Banca Transilvania ar putea apela la actionari in lunile urmatoare pentru o noua majorare de capital care sa-i sustina expansiunea rapida. Planurile de crestere pentru anul acesta vizeaza investitii masive in dezvoltarea retelei teritoriale, pana la 300 de unitati, dar si upgradarea sistemelor IT si de carduri. Pentru finantarea investitiilor banca a atras deja un credit sindicalizat, dar ia in calcul si posibilitatea de a organiza o emisiune de actiuni.
'Nu exclud posibilitatea de a organiza o emisiune de actiuni', a declarat Robert Rekkers, presedintele bancii, fara sa dea indicii asupra sumei care ar putea sa fie atrasa. El spune ca momentan oportunitatea este analizata, Consiliul de Administratie urmand sa decida asupra unui plan abia la sfarsitul lunii. Planul va fi supus aprobarii actionarilor la Adunarea Generala din aprilie. Actiunile bancii sunt cotate la Bursa, ultima tranzactie fiind realizata la un pret de 1,4 lei/titlu. Capitalizare bursiera este de 917 de milioane de euro.
BT a atras de pe pietele internationale 75 de milioane de euro, la o dobanda calculata dupa formula EURIBOR plus 1,25 puncte procentuale. Acest este primul credit sindicalizat atras de BT de pe pietele internationale. Aranjorii sindicalizarii, la care au participat 11 banci, au fost Bank Austria Creditanstalt si Citibank. Fondurile vor fi utilizate pentru 'scopuri generale', respectiv atat pentru acordarea de credite, cat si pentru investitii. Creditul este acordat pe cinci ani, cu o perioada de gratie de doi ani si rambursabil in sapte transe semianuale.
'Aveam nevoie de euro. Am preferat sa iesim pe pietele internationale pentru ca astfel am putut atrage un volum semnificativ, la costuri reduse', a explicat Rekkers. El spune ca BT este, cel putin deocamdata, supralichida pe lei si nu are in plan atragerea de resurse suplimentare in moneda locala. In structura portofoliului de credite al bancii, leul detine o pondere de aproximativ 57%-58%.
'Am remarcat o crestere a apetitului clientilor pentru finantarile in lei in ultimele trei luni. Cererea pentru valuta ramane insa semnificativa, mai ales din partea clientilor care desfasoara tranzactii internationale', mai spune Rekkers. El crede ca banca ar putea sa mai castige cota de piata anul acesta, in conditiile in care mai are inca 'loc' sa dea finantari in valuta, sub normele BNR. BT detine o cota de piata de aproximativ 3,5%, potrivit oficialilor sai. Rekkers spune ca datele privind cota de piata la sfarsitul lui 2005, care sunt calculate de BNR, nu sunt inca disponibile, astfel ca nu poate face estimari concrete nici pentru 2006.
Anul trecut reteaua de unitati teritoriale a bancii a fost extinsa cu 100 de locatii, pana la 200, iar pentru anul acesta este planuita o crestere cu 85 de sucursale si agentii. Pe primele noua luni ale lui 2005, BT a inregistrat un profit de 20 mil. euro. Activele bancii totalizau atunci echivalentul a 1,14 miliarde de euro.
Sursa: Ziarul Financiar, 13 ianuarie 2006.
' -
Pretul petrolului va ramine la un nivel ridicat si in 2006-2007
___
Administratia de Informatii Energetice a Guvernului Statelor Unite (EIA) prognozeaza intr-un raport dat recent publicitatii o crestere usoara a cererii si productiei de petrol in perioada 2006-2007, in schimb preturile vor ramine la un nivel ridicat. Numai ca unii analisti sint mult mai sceptici, estimind ca pretul petrolului va creste ametitor.
EIA considera ca in acest an consumul mondial de petrol va creste cu circa 1,6 milioane de barili pe zi (bpz), ajungind astfel la o valoare de 85,3 bpz. Pe de alta parte, capacitatile de extractie in tarile OPEC dar si din afara acestei organizatii vor creste, alimentind astfel cererea de produse petroliere, tot mai mare la nivel global.
Numai ca preturile vor ramine si ele la un nivel foarte inalt, EIA estimind un pret West Texas Intermediate (WTI) in medie de 63,27 dolari in anul acesta si de circa 59,74 dolari in anul 2007.
Opinia multor experti este totusi mai pesimista, in sensul ca preturile la petrol vor creste chiar mai mult. Compania Goldman Sachs a aratat intr-un raport recent ca in urmatorii patru ani preturile vor intra 'intr-o faza foarte accentuata' de crestere, putind ajunge pina la valoarea de 105 dolari pe baril.
Analistul texan Matt Simmons (autor al unei controversate carti in care punea la indoiala valorile estimate ale rezervelor de petrol ale Arabiei Saudite) a facut un pariu public ca pretul barilului va ajunge la circa 200 de dolari pina in anul 2010, lucru datorat cresterii accentuate a consumului si a scaderii productiei.
In acest moment, pretul petrolului este de circa 64 de dolari pe baril. El a atins insa un virf de 70 de dolari imediat dupa ce uraganul Katrina a lovit Statele Unite in toamna anului trecut.
Incertitudinile si perspectivele pesimiste legate de evolutia pe termen scurt a pretului mondial al petrolului au facut ca subiectul gasirii unor surse energetice alternative sa revina pe agenda politica.
In acest sens, Uniunea Europeana a programat o intilnire la nivel inalt in luna martie a acestui an, in care va dezbate necesitatea stabilirii unei Politici Energetice comune la nivel european.
Sursa: HotNews.ro.' -
Flamingo emite actiuni de 37 milioane euro pentru a prelua Flanco International
Averea
___
Flamingo International va emite actiuni de aproximativ 37 milioane de euro pentru a finanta achizitia companiei Flanco International, potrivit unui comunicat al companiei.
Vor fi emise 316,9 milioane de titluri la un pret de 0,437 lei/actiune, apropiat de cel cu care compania este cotata pe Bursa. Actionarii Flamingo vor avea drept de preferinta.
Flanco Holding si-a exprimat intentia de a subscrie pana la doua treimi din emisiunea de actiuni. â??Ne dorim sa devenim un actionar semnificativ in Flamingo si sa beneficiem impreuna de oportunitatile viitoareâ??, a declarat directorul general al Oresa Ventures, Erik Hallgren. Oresa Ventures este actionar majoritar, cu 65% din actiuni la Flanco, prin intermediul Flanco Holding Ltd.
Cele doua firme au incheiat la inceputul lunii decembrie a anului trecut un acord de intentie, neangajant, privind preluarea Flanco International in schimbul unei sume situata sub 20 milioane de euro, la care se adauga un pachet de circa 30% din actiunile Flamingo.
â??Achizitia Flanco inseamna prezenta pe piata a unui grup de retail cu o cifra de afaceri anticipata la peste 200 milioane de euro, in primul an dupa finalizarea tranzactieiâ??, a declarat presedintele Flamingo International, Dragos Cinca, care detine 61,53% din titluri Flamingo.
In urma operatiunii, Flanco va deveni o subsidiara a grupului Flamingo International si isi va pastra actuala forma de organizare juridica. Ambele marci, Flamingo si Flanco, vor fi mentinute in urma acestei achizitii.
Cifra de afaceri a Flamingo International estimata pentru anul 2005 va depasi 80 de milioane de euro.
Flanco a fost infiintata in anul 1992 de Florin Andronescu. Cinci ani mai tarziu, fondul de investitii Oresa Ventures a devenit actionar majoritar. Pentru anul 2005, cifrele preliminare arata vanzari de peste 90 milioane de euro.
Sursa: Averea, 13 ianuarie 2006.
12.01.2006
-
Clujana, de la faliment la listarea pe bursa
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Conducerea companiei Clujana intentioneaza listarea actiunilor firmei la categoria a doua a Bursei de Valori Bucuresti, incepand din luna august a acestui an. Pentru a indeplini conditiile necesare acestui proces compania clujeana va definitiva in primul semestru din 2006 investitii de aproximativ 400.000 de euro in utilarea si retehnologizarea fabricii, prin achizitionarea a patru noi linii de cusut. 'Capitalul social al firmei corespunde normelor de listare, singura problema cu care ne confruntam ramane cifra de afaceri si implicit productia, care nu sunt inca la nivelul necesar', a declarat pentru ZF Transilvania, Sabin Pop, director general Clujana. Conform reprezentantilor firmei clujene, scopul listarii la Bursa este pregatirea companiei pentru revanzarea profitabila catre un investitor strategic. Compania a inregistrat in 2005 o cifra de afaceri de 2,2 milioane lei (0,61 milioane de euro), avand un capital social de 18,9 milioane lei (5,2 milioane de euro). Conducerea societatii estimeaza pentru 2006 o cifra de afaceri de peste 1,5 milioane de euro, valoare insemnand o crestere de aproximativ 150% fata de anul trecut. In prezent, peste 90% din productia realizata de Clujana este de tip lohn. Produsele sub marca proprie au fost lansate in luna noiembrie a anului trecut, iar pentru 2006 conducerea companiei estimeaza o productie de 5.000 de perechi pe luna. In prezent, actionar majoritar la Clujana este AVAB, care a dobandit acest statut prin conversia datoriilor in actiuni.
Sursa: Ziarul Financiar, 12 ianuarie 2006.
' -
In 2005, rata inflatiei a fost de 8,6 la suta
HotNews.ro
___
Potrivit datelor furnizate miercuri de catre INS, rata inflatiei in anul 2005 a fost de 8,6 la suta, peste tinta de inflatie stabilita initial, dar sub rata inflatiei de 9,3 la suta inregistrata in anul 2004, preturile de consum crescand cu 0,5% in luna decembrie a anului 2005 fata de luna noiembrie a aceluiasi an si cu 8,6% fata de luna decembrie a anului 2004.
Pentru anul 2005, Guvernul stabilise initial o tinta de inflatie de sapte la suta, care a fost revizuita apoi la 7,5 la suta, ultimele estimari indicand un nivel de 8,3 la suta. Romania a avut in 2004, pentru prima data dupa anul 1990, o rata a inflatiei de sub 10 la suta, mai precis 9,3 la suta.
Potrivit datelor INS, fata de luna decembrie 2004, in luna decembrie 2005, cele mai mari scumpiri s-au inregistrat la servicii, unde tarifele au crescut cu 13,1%. In aceeasi perioada tarifele la marfurile nealimentare au crescut cu 9,8%, iar cele la marfurile alimentare cu 5,7%.
O comparatie intre decembrie 2005 si noiembrie 2005 arata ca cea mai mare crestere a tarifelor s-a inregistrat la marfurile alimentare, adica 1,1%. In aceeasi perioada preturile la servicii au crescut cu 0,3% iar cele la marfurile nealimentare au crescut cu 0,2%.
De remarcat ca in raportul trimestrial asupra inflatiei din noiembrie 2005, realizat de Banca Nationala a Romaniei, pentru 2006 se preconiza o tinta pentru rata inflatiei de 5%, plus/minus un punct, respectiv intervalul 4% - 6%.
Sursa: HotNews.ro -
Brokerii doresc aplicarea unitara a legislatiei legate de impozitarea castigurilor la Bursa
Curierul National
___
Companiile de intermediere considera ca este necesara realizarea unor conventii care sa stabileasca aplicarea unitara a instructiunii CNVM referitoare la determinarea, retinerea si virarea impozitului pe castigul de capital, se arata intr-un comunicat al Asociatiei Brokerilor remis agentiei Mediafax. Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a aprobat, la sase luni dupa intrarea in vigoare a modificarilor Codului Fiscal, metodologia de determinare, retinere si virare a impozitului pe castigul de capital rezultat din transferul titlurilor de valoare. Una dintre principalele modificari aduse de Codul Fiscal a fost majorarea cotei de impozitare a castigurilor obtinute pe piata de capital de la 1% la 16%. Aceste procente vor fi aplicate diferentiat, in functie de perioada detinerii titlurilor in portofoliu, dar si in functie de modul in care au fost obtinute titlurile respective. Astfel, impozitul se calculeaza prin aplicarea unei cote de 1% asupra castigului net realizat din transferul valorilor mobiliare, altele decat titlurile de participare la fondurile deschise de investitii si partile sociale, dobandite incepand cu data de 1 iunie 2005 si instrainate intr-un interval mai mare de un an de la achizitionare. Cu acelasi procent va fi impozitat si castigul aferent valorilor mobiliare evidentiate in conturile clientilor la data de 31 mai 2005, considerandu-se ca perioada detinerii este mai mare de un an. Obligatia calcularii, retinerii si virarii impozitului revine in acest caz intermediarilor, iar termenul de virare a impozitului este pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care a fost retinut. Asupra castigului net obtinut din transferul valorilor mobiliare achizitionate incepand cu data de 1 iunie 2005 si instrainate de la 1 ianuarie 2006, intr-un interval mai mic de un an de la data dobandirii, se va aplica o cota de 16%. In aceasta situatie, persoana care detine si tranzactioneaza astfel de titluri de valoare va trebui sa calculeze si sa vireze impozitul, pana la data de 25 ianuarie a anului urmator pentru anul fiscal incheiat. Castigul net se determina la sfarsitul anului fiscal asupra intregului portofoliu detinut de contribuabil in anul respectiv si reprezinta diferenta pozitiva dintre castigurile si pierderile obtinute pe categorii de venituri impozabile diferentiate in functie de cotele de impozit, inregistrate in cursul anului ca urmare a transferurilor titlurilor de valoare. Conform instructiunii CNVM, brokerii vor evidentia separat, in momentul incheierii tranzactiei de vanzare, castigul sau pierderea in functie de perioada de detinere a valorilor mobiliare, pe baze diferentiate dupa cotele de impozitare aplicabile, mentiunea daca actiunile provin din Programul de Privatizare in Masa, precum si impozitul retinut. Una dintre propunerile Asociatiei Nationale a Societatilor de Valori Mobiliare (ANSVM) este ca, in lipsa documentelor justificative cu informatii suficiente pentru determinarea datei intrarii in portofoliu a titlurilor, pentru actiunile transferate de la registru, sa fie luat in considerare, in mod conventional, momentul in care intermediarul transfera actiunile pentru vanzare.
Sursa: Curierul National, 12 ianuarie 2006.
11.01.2006
-
AVAS vrea sa termine privatizarea portofoliului in 2006
Jurnalul National
___
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) intentioneaza sa finalizeze anul acesta procesul de privatizare al societatilor pe care le mai are in portofoliu, potrivit bilantului pe 2005 al institutiei. In portofoliul AVAS sunt 1.097 de societati comerciale, cu un capital social, detinut de stat, de 18.519 de miliarde de lei. Dintre acestea 532 de companii sunt privatizabile, 544 neprivatizabile si 21 de companii au statut special. Dintre societatile de privatizat, cele mai importante sunt Tractorul Brasov, Electroputere Craiova si Rulmentul Brasov.
BANI. Activitatea AVAS s-a concretizat anul trecut prin atragerea la bugetul de stat si in fondurile speciale a 707,5 milioane de lei, adica circa 20 de milioane de euro. Sumele incasate au provenit din popririle instituite asupra debitorilor datornici, din executari silite, din valorificarea creantelor bancare, fiscale si comerciale, din incasarile directe ca urmare a licitatiilor organizate, precum si din alte metode specifice AVAS. Institutia s-a angajat, prin bugetul din 2006, sa valorifice creante in valoare de 170 de milioane de lei. In continuare, AVAS are de recuperat de la peste 73.600 de datornici creante in valoare de 12.043 de milioane de lei, adica peste 32 de milioane de euro.
Sursa: Jurnalul National, 11 ianuarie 2006. -
Cea mai mare emisiune de actiuni de la Bursa din Viena incepe astazi
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI EBS
___
'Erste Bank der Oesterreichischen Sparkassen AG' lanseaza astazi cea mai mare emisiune de actiuni din istoria Bursei din Viena, respectiv 58,95 de milioane de noi actiuni. Scopul acestei emisiuni este finantarea achizitiei Bancii Comerciale Romane (2,7 miliarde de euro) si consolidarea capitalului social. Acesta este in prezent este de 486.367.200 de euro, lansarea emisiunii de actiuni urmind sa genereze o majorare de capital de 24,2%. Pretul unei actiuni, la inchiderea ultimei sedinte de tranzactionare, era de 46,60 de euro pentru o actiune. Nivelul dividendelor pentru o actiune a fost, in 2005, de 0,55 de euro, ceea ce inseamna ca, in urma lansarii emisiunii de actiuni, va fi generata o acumulare de capital de aproximativ 2,75 de miliarde de euro pe pietele de capital.
Directorul executiv 'Erste Bank', Andreas Treichl, a declarat: 'Reactia actionariatului in urma anuntului cistigarii licitatiei la BCR a fost una pozitiva, reprezentind un semn al increderii dobindite de Erste Bank pe pietele de capital, incepind cu 1997, anul care a marcat inceputul listarii la Bursa. Aceasta incredere a reprezentat factorul care ne-a determinat sa initiem o majorare de capital de asemenea anvergura'.
Consiliul de Conducere al 'Erste Bank', cu aprobarea Consiliului de Supraveghere, a luat decizia finala privind majorarea de capital printr-o emisiune de actiuni. Acestei emisiuni i se adauga o emisiune suplimentara de 5,89 milioane actiuni extraordinare (over-allotment). Majorarea de capital se va desfasura sub forma unei vinzari la valoarea pe piata cu drepturi de preemptiune pentru actionarii existenti, carora le vor fi rezervate un numar de 4 noi actiuni pentru fiecare pachet de 15 actiuni detinute. Cota maxima pe actiune si limita superioara de pret nu vor depasi 55 euro. In plus, Consiliul intentioneaza sa propuna Adunarii Generale a Actionarilor o valoare superioara, de 0,55 euro pe actiune, a dividendelor pentru anul financiar 2006. Noile actiuni vor genera dividende pentru anul financiar 2006. Perioada de subscriere pentru achizitionarea de actiuni va fi intre 11-25 ianuarie, plasarea ofertelor si stabilirea pretului tranzactiilor facindu-se intre 11-26 ianuarie 2006.
Actiunile vor fi tranzactionate in Austria si se adreseaza atit investitorilor persoane fizice, cit si investitorilor persoane juridice. Investitorilor privati care subscriu pina la data de 20 ianuarie 2006 prin Erste Bank, caselor de economii austriece sau agentiilor de tip Brokerjet (Subsidiare Erste Bank ce ofera servicii on-line) le este garantata plasarea preferentiala a ordinelor de achizitie de pina la 250 actiuni. Pe piata externa, emisiunea se face printr-o plasare privata catre investitori institutionali.
Reinhard Ortner, CFO al 'Erste Bank', a declarat: 'Ca urmare a achizitiei BCR, Erste Bank isi mareste portofoliul de clienti la aproximativ 15,3 milioane persoane in zona Europei centrale si de est. Achizitia BCR ne-a permis sa ne schimbam tintele privind venitul obtinut, noua cota de profit fiind planificata sa creasca cu peste 20% pe an in perioada 2005 - 2009'.
Principalul actionar in cadrul 'Erste Bank' - Die Erste Osterreichische Spar-Casse Privatstiftung, care detine 32,2% din actiuni - intentioneaza sa isi mentina cota de actionariat la peste 30% in urma incheierii majorarii de capital. Membrii Grupului de Banci de Economii, care detin impreuna 7% din actiunile 'Erste Bank', si-au exprimat intentia de a-si exercita dreptul de subscriere pentru actiunile nou emise.
'Erste Bank', Goldman Sachs si JPMorgan vor actiona in comun in calitate de Garanti Principali si Coordonatori Globali in cadrul procesului de vinzare de actiuni. Sindicalizarea include, de asemenea, Citigroup, Credit Suisse First Boston si ABN AMRO Rothschild.
ANALISTII RAIFFEISEN BANK
Profiturile/actiune ale 'Erste' vor creste, dar numai incepind cu anul 2009
Preluarea BCR va creste profiturile/actiune ale 'Erste', dar numai incepind cu anul 2009, potrivit unui raport emis ieri de 'Raiffeisen Research'.
Analistii 'Raiffeisen' au recomandat clientilor lor sa isi pastreze actiunile 'Erste', fara sa-i indemne explicit sa cumpere altele. 'Achizitionarea BCR a schimbat profilul Erste Bank in doua feluri', apreciaza Stefan Maxian, analist in cadrul 'Raiffeisen'. Domnia sa a subliniat ca este vorba despre cresterea concentrarii operatiunilor in Europa de Est, din care provin 75% din veniturile sale. Totodata, se poate vorbi despre o relativa crestere a importantei serviciilor catre persoanele juridice fata de cele catre persoanele fizice, din moment ce 65% din clientii BCR sint persoane juridice.
In concluzie, analistii 'Raiffeisen' cred ca riscul investitiilor in actiunile 'Erste' ramine mediu in perspectiva preluarii BCR. De asemenea se va mentine pretul tinta de 48 euro/1 actiune 'Erste' fata de cotatia actuala de 47,15 euro. Avind in vedere costurile integrarii BCR si provizioanele pe care trebuie sa si le faca pentru portofoliul romanesc de credite, specialistii se asteapta ca profitul/actiune sa scada in cursul acestui an si al anului viitor. Profitul este asteptat sa creasca din 2008 si sa aiba o evolutie pozitiva incepind din 2009. In aceste conditii, BCR ar trebui sa aduca 'Erste' o rata anuala de recuperare a investitiei de 10%. Analistii 'Raiffeisen' cred ca, daca cele doua institutii ar lucra separat si nu impreuna, rata de profitabilitate ar fi mai buna in 2006 si 2007.
In afara de costurile cu integrarea si cheltuielile cu provizioanele, 'Erste' se asteapta sa mai investeasca circa 100 milioane de euro in imbunatatirea unitatilor si a infrastructurii IT a BCR.
Sursa: Bursa, 11 ianuarie 2006.'
Pagina