Stiri bursiere

Informatii piata

Orice miscare a pretului unui instrument financiar listat la bursa are la origine o stire bursiera. Noi iti punem la dispozitie o selectie a celor mai importante stiri financiare de ultima ora, pentru a putea lua deciziile investitionale in deplina cunostinta de cauza.

11.12.2007

  • Petrom: toate benzinariile la dealeri

    Business Standard   SNP

    ___
    Petrom, cea mai mare companie de pe piata locala, a anuntat ieri trecerea tuturor benzinariilor pe care le opereaza la sistemul de administrare prin dealeri.

    Conform companiei, cele circa 500 de benzinarii sunt operate de 300 de dealeri, ceea ce inseamna ca sunt dealeri care opereaza chiar si doua-trei benzinarii. “Sunt convins ca acest sistem de administrare a contribuit considerabil la cresterea vanzarilor medii pe statie, ceea ce ne va permite sa atingem in avans vanzari anuale de 2,9 mil. litri/statie”, a declarat Tamas Mayer, membru al Directoratului Petrom, responsabil cu activitatea de marketing, citat de un comunicat al companiei. Potrivit acestuia, numai in primele noua luni ale acestui an, vanzarile de carburanti de la nivelul intregii retele au crescut cu 23% comparativ cu perioada similara a anului trecut. Potrivit oficialilor Petrom, printre dealeri se numara si fosti angajati ai companiei. Procesul de transfer a fost initiat in 2005. Conform Petrom, selectarea dealerilor s-a facut prin intermediul unei companii independente de recrutare, Bernard Brunhes. Capitalizarea bursiera a Petrom este de 8,6 mld. euro.

    Sursa: Business Standard, 11 decembrie 2007

    mai mult

  • Cinci intreprinderi mijlocii s-au inscris pentru listarea la Bursa

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   

    ___
    Ministrul pentru intreprinderi mici si mijlocii, comert, turism si profesii liberale, Ovidiu Silaghi, a declarat, ieri, ca, pana in prezent, cinci IMM romanesti intentioneaza sa se listeze la Bursa de Valori Bucuresti.

    'Pana acum, cinci IMM s-au inscris pentru lis¬tarea la Bursa. Procedeul este unul complicat, dar avem contact permanent cu Bursa in vederea realizarii acestui proces. Domeniile de activitate ale celor cinci societati sunt cel textil, al apelor minerale si IT', a precizat Ovidiu Silaghi.

    Ministrul pentru IMM declara, la inceputul lunii octombrie, ca va demara un turneu in tara si va incerca sa incheie un acord cu Bursa de Valori Bucuresti (BVB) pentru a incuraja firmele mici si mijlocii sa se listeze la bursa.

    El a precizat ca ministerul pe care il conduce a inceput deja discutiile cu conducerea Bursei de la Bucuresti pentru a fi incheiat un acord in sensul reducerii de catre BVB a costurilor de lis¬tare. De asemenea, Silaghi a spus ca prin acordul dintre ministerul IMM-urilor si BVB, se va incerca si demararea unui program de sprijinire a intreprinderilor mici si mijlocii care sunt eligibile si vor sa se listeze pe bursa de la Bucuresti.

    Sursa: Bursa, 11 decembrie 2007'

    mai mult

10.12.2007

  • Scut pregateste o majorare de capital de 3,2 mil. euro

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   

    ___
    Compania Scut Constanta, cu activitati in inchirierea de utilaje pentru constructii si demolari, intentioneaza sa-si majoreze capitalul social de peste noua ori, la 11,22 milioane de lei (3,2 milioane de euro), prin aport in numerar.

    Operatiunea va fi discutata de actionari intr-o Adunare Generala Extraordinara, pe 18 ianuarie.

    Operatiunea se va realiza prin emiterea a patru milioane de titluri cu o valoare nominala de 2,5 lei fiecare, potrivit convocatorului companiei remis vineri pietei Rasdaq.

    In prezent, firma are un capital de 1,228 milioane de lei.

    De asemenea, actionarii Scut Constanta vor avea pe ordinea de zi, in cadrul unei Adunari Generale Ordinare, strategia de dezvoltare a companiei pentru perioada 2008-2012, bugetul de venituri si cheltuieli, precum si programul de investitii pentru anul viitor.

    Compania este controlata in proportie de 63,58% de firma de constructii COMCM, care a cumparat pachetul majoritar in luna februarie de la SIF Transilvania.

    SIF Transilvania este si actionarul majoritar al COMCM.

    Sursa: Ziarul Financiar, 10 decembrie 2007

    mai mult

  • Electromagnetica si-a redus valoarea actiunilor de la 0,23 la 0,10 lei

    DailyBusiness.ro   ELMA

    ___
    Compania Electromagnetica Bucuresti a luat decizia de a-si splita (reduce - n.r.) valoarea nominala a actiunilor de la 0,23 lei la 0,10 lei. Numarul de actiuni al societatii a crescut astfel de la 146,96 milioane de titluri pana la 338,017 milioane de actiuni.

    Conform deciziei Adunarii Generale a Actionarilor, urmare a deciziei de splitare, actionarii vor primi 23 de actiuni noi la 10 titluri vechi detinute, a informat vineri compania, intr-un comunciat transmis catre Rasdaq.

    Pe langa splitare, conducerea a aprobat majorarea capitalului social cu 151,26 lei, corespunzatoare a 1.512 actiuni suplimentare, ca urmare a rotunjirii in plus a pachetelor de actiuni care au rezultat cu zecimale. Banii pentru rascumpararea actiunilor nou emise au provenit din rezervele companiei.

    Electromagnetica Bucuresti are un capital social de 33,8 milioane lei (9,62 milioane euro). In urma splitarii, actionarii principali ai companiei sunt Asociatia salariatilor cu 37% si SIF Oltenia cu 10,10% din totalul actiunilor.

    Titlurile societatii se tranzactioneaza la prima categorie a pietei Rasdaq, sub simbolul ELMA. Valoarea de piata a companiei este de 736,88 milioane lei (209,8 milioane euro), conform ultimei cotatii de 2,18 lei, inregistrata in cadrul sedintei de tranzactionare din 5 noiembrie.

    Electromagnetica Bucuresti (ELMA) a afisat, in primele noua luni din 2007, un profit net de 9,24 milioane lei (2,75 milioane euro), in crestere cu 69,8% fata de aceeasi perioada din 2006.

    In perioada ianuarie-septembrie a acestui an, afacerile societatii s-au cifrat la 18,37 milioane lei (5,47 milioane euro), in crestere cu 28,4% fata de intervalul echivalent din 2006.

    Sursa: Daily Business, 10 decembrie 2007

    mai mult

  • Actionarii Boromir Prod Buzau au aprobat listarea companiei la BVB

    DailyBusiness.ro   SPCU

    ___
    Actionarii companiei din industria de panificatie Boromir Prod Buzau (SPCU), listata pe piata Rasdaq, au aprobat efectuarea demersurilor pentru promovarea companiei la una dintre categoriile Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

    In cadrul aceleiasi sedinte, actionarii au mai aprobat majorarea pana la 4,3 milioane euro a unui credit in valoare de 3,5 milioane euro contractat de la Unicredit Tiriac Bank.

    Compania are un capital social de 12,36 milioane lei (3,52 milioane euro), divizat in 123,58 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 0,10 lei. Actionarul majoritar al companiei este firma Boromir Ind SRL, care detine 61,32% din capitalul social.

    Ultima cotatie a titlurilor Boromir Prod Buzau este de 1,40 lei, stabilita in sedinta din 1 noiembrie, ceea ce conduce la o capitalizare de 173,02 milioane lei (49,26 milioane euro). Titlurile Boromir Prod se tranzactioneaza la categoria de baza a pietei Rasdaq, sub simbolul SPCU.

    Compania Boromir Prod Buzau a afisat pentru 2006 un profit net de 515.000 lei, de 8,25 ori mai mic decat in 2005, pe fondul unui rezultat din exploatare de noua ori mai mic fata de anul anterior. Afacerile Boromir Prod au crescut anul trecut cu 16%, de la 68 milioane lei in 2005, pana la 79,09 milioane lei (23,34 milioane euro).

    Sursa: Daily Business, 10 decembrie 2007

    mai mult

  • Transelectrica: Am putea pune inca 15% pe bursa

    Business Standard   TEL

    ___
    Compania de stat de transport energie electrica Transelectrica ar putea suplimenta cu pana la 15% din capitalul social pachetul de actiuni aflat la vanzare, in prezent, pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB), a declarat pentru Business Standard directorul general al companiei, Stelian Gal.

    “Pachetul de actiuni prin care vom suplimenta titlurile Transelectrica vandute pe bursa reprezinta in jur de 15% din capitalul social. In niciun caz actiunile de pe bursa, impreuna cu cele detinute de Fondul Proprietatea, nu vor depasi 49% din Transelectrica. Asta pentru ca Ministerul Economiei si Finantelor trebuie sa ramana actionar majoritar, cu 51%”, a adaugat directorul general al companiei.

    Acesta a mai spus ca inca nu s-a luat o decizie finala in aceasta privinta, iar documentul in cauza urmeaza sa fie aprobat de catre Consiliul de Administratie, impreuna cu Adunarea Generala a Actionarilor.

    Gal a mai aratat ca majoritatea banilor obtinuti prin suplimentarea pachetului de actiuni listat la bursa ar urma sa fie folositi pentru finantarea retehnologizarii de statii de transformare energie electrica. Directorul general al Transelectrica a spus ca investitiile planificate pentru anul viitor se vor ridica la minimum 100 milioane de euro. In ceea ce priveste rezultatele finan- ciare pe care societatea le va inre- gistra in acest an, Gal a spus ca “profitul din anul 2007 va fi cel putin cel din buget, iar la anul vrem sa-l crestem”. “Am avut cheltuieli foarte mari cauzate de consumul propriu tehnologic. Am avut discutii cu reprezentantii ANRE legate de congestiile in retea. Vom organiza o intalnire si cu toti producatorii, pentru a incerca sa evitam aceste congestii”, a mai aratat directorul general al societatii de stat.

    Transelectrica a inregistrat, in primele noua luni ale acestui an, un profit net de 9,88 milioane de euro, de aproape cinci ori mai mic decat cel afisat in perioada similara a anului trecut, care s-a ridicat la 46,21 milioane de euro.

    Principala cauza a reducerii drastice a profitului este reprezentata de cresterea cheltuielilor cu aproximativ 22% in euro (fata de primele noua luni ale anului trecut), in timp ce veniturile au urcat cu doar 11%. Pentru anul in curs, compania si-a revizuit tinta de profit net pana la nivelul a 18 milioane de euro, de peste patru ori sub nivelul inregistrat in 2006. Transelectrica este controlata de stat, prin Ministerul Economiei si Finantelor.

    Sursa: Business Standard, 10 decembrie 2007

    mai mult

  • Actionarii Oltchim discuta peste doua saptamani majorarea capitalului cu 954 milioane lei

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   OLT

    ___
    Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor Oltchim Ramnicu Valcea va discuta, pe 20 sau 21 decembrie, majorarea capitalului social al societatii cu peste 954 milioane de lei, potrivit unui comunicat al companiei, remis Bursei de Valori Bucuresti (BVB). In urma acestei operatiuni, capitalul combinatului va creste de la 32,35 milioane de lei la peste 987 milioane de lei, prin conversia in actiuni a creantei de peste 508 milioane de lei detinuta de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Compania Petro Carbo Chem SE (PCC SE) din Germania, care detine 12,9 la suta din actiunile Oltchim, va solicita AGEA sa aprobe amanarea conversiei datoriei catre AVAS pentru cel mult trei luni. Potrivit comunicatului, citat de Rompres, amanarea conversiei este solicitata pana cand se obtine un raport al unui expert cu privire la natura si valoarea exacta a debitului si la situatia economica a societatii. 'Astfel de rapoarte vor fi obtinute nu mai tarziu de trei luni de la AGEA. PCC SE se angajeaza sa suporte costurile determinate de aceste rapoarte', se precizeaza in comunicat.

    Companiile propuse pentru a realiza acest raport sunt PricewaterhouseCoopers si Deloitte. Ulterior, in patru luni de la AGEA din decembrie se va convoca o noua AGEA care, pe baza rapoartelor mentionate, va decide fie asupra conversiei, fie asupra platii datoriei conform unei scheme definitive. Actionarii combinatului Oltchim Ramnicu Valcea au aprobat, in cadrul Adunarii Generale din 16 noiembrie, bugetul de venituri si cheltuieli rectificat pentru 2007, care prevede scaderea tintei de profit la 2,1 milioane de lei pentru acest an, de la tinta initiala de 13 milioane de lei. Totodata, actionarii combinatului au aprobat vanzarea Fabricii de conserve Conservil - Raureni prin licitatie publica de tip competitiv, iar pretul minim de vanzare este de 16,462 milioane lei (fara TVA). De asemenea, a fost aprobata vanzarea in bloc a Fabricii de nutreturi combinate Babeni, Complexului de pasari Avicola Babeni si Complexului de porci Suinprod Babeni la un pret de pornire a licitatiei de 20,55 milioane lei (fara TVA).

    Combinatul Oltchim SA Ramnicu Valcea a raportat un profit brut de 3,36 milioane lei pe primele noua luni ale anului, in scadere cu 57,8 la suta comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Diminuarea profitului a fost determinata de oprirea unor instalatii, de cheltuieli neprevazute de refacere si repunerea in functiune a altor instalatii tehnologice si de pierderile inregistrate de diviziile companiei. Oltchim este una dintre cele mai mari companii de produse chimice din Romania si din sud-estul Europei, infiintata in anul 1966 sub denumirea de Combinatul Chimic Ramnicu Valcea. Statul este actionar majoritar la Oltchim, prin Ministerul Economiei si Comertului (MEC), cu 95,73 la suta din capitalul societatii, si creditor principal, prin AVAS, cu o creanta de 50,7 milioane dolari. Guvernul a decis, in luna iunie a anului trecut, ca datoriile Oltchim catre AVAS sa fie fi valorificate prin executarea silita a unor active independente de activitatea principala a companiei, respectiv Fabrica de conserve Raureni, Complexul de porci Suinprod Babeni si Complexul de pasari Avicola Babeni.

    Sursa: Bursa, 10 decembrie 2007
    '

    mai mult

07.12.2007

  • S&P urca ratingul Rompetrol la B+, cu perspectiva stabila

    Wall-Street.ro   RRC

    ___
    Agentia de rating Standard & Poor's a anuntat joi ca a majorat ratingul companiei petroliere The Rompetrol Group N.V. (TRG) la B+ cu perspectiva stabila, de la B-.

    Agentia a mai decis scoaterea ratingului de sub monitorizare, unde a fost plasat, cu implicatii pozitive, dupa anuntul din august 2007 privind preluarea de catre compania petroliera kazaha KagMunaiGas.

    Ratingul reflecta modificarea structurii de control.

    TRG este detinut momentan in proportie de 75% de catre JSC NC KazMunayGas (rating BBB, cu perspectiva stabila), care este controlata in proportie de 100% de catre statul kazah.

    'Estimam in continuare ratingul TRG la B- insa momentan luam in calcul majorarea ratingului cu doua subdiviziuni pe fondul modificarii structurii de actionariat', a declarat un analist al Standard & Poor's, Per Karlsson.

    Agentia de rating estimeaza ca in ciuda faptului ca nu exista garantii formale privind creditele utilizate de catre KMG pentru a finanta achizitia, sunt sanse destul de reduse ca grupul kazah sa nu efectueze pana la capat aceasta investitie in cazul confruntarii cu o situatie de criza, avand in vedere ca preluarea TRG este prima achizitie de anvergura a companiei petroliere kazahe pe plan extern si ca TRG va fi intergrata vertical cu operatiunile de explorare si productie din Kazahstan.

    Perspectiva pozitiva reflecta asteptarile Standard & Poor's ca orice imbunatatire a situatiei financiare a TRG sau a sprijinului acordat de compania-mama ar putea duce la urcarea ratingului cu una sau doua subdiviziuni pe termen scurt.

    Sursa: Wall-Street, 7 decembrie 2007
    '

    mai mult

  • Transporturile aduc pe Bursa aeroporturi si administratii portuare fluviale si maritime

    Interesul Public   

    ___
    Ministerul Transporturilor va lista pe piata de capital, in a doua jumatate a anului 2008, opt societati comerciale aflate in subordine, printre acestea numarandu-se patru aeroporturi si patru administratii portuare fluviale si maritime. Pe lista societatilor care vor fi listate la bursa se numara Compania Nationala Aeroportul International Henry Coanda - Bucuresti, Compania Nationala Aeroportul International Bucuresti Baneasa Aurel Vlaicu, Aeroportul International Mihail Kogalniceanu Constanta, Aeroportul International Traian Vuia Timisoara, Administratia Canalelor Navigabile Constanta, Administratia Porturilor Maritime Constanta, Administratia Porturilor Dunarii Maritime si Administratia Porturilor Dunarii Fluviale Giurgiu. Procedura de selectie a Societatilor de Servicii de Intermediere Financiara (SSIF), care vor intermedia vanzarea pe piata de capital a actiunilor societatilor, a fost finalizata. De asemenea, este in curs de finalizare modificarea actelor constitutive ale societatilor pentru a fi in concordanta cu cerintele impuse societatilor tranzactionate pe piata de capital. Finalizarea cu succes a acestei initiative va avea efecte pozitive semnificative asupra pietei de capital prin cresterea capitalizarii bursiere, prin diversificarea produselor oferite investitorilor si prin sporirea lichiditatii pietei.

    Sursa: Interesul Public, 7 decembrie 2007

    mai mult

  • Amanare la Oltchim

    Business Standard   OLT

    ___
    Firma germana Petro Carbo Chem, unul dintre actionarii minoritari ai Oltchim Ramnicu Valcea, a cerut amanarea conversiei in actiuni a creantei detinute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) la combinatul chimic, conform unui comunicat trimis Bursei de Valori Bucuresti.

    Carbo Chem propune amanarea conversiei creantei pana cand una dintre companiile de audit - PricewaterhouseCoopers si Deloitte - va realiza, pe cheltuiala companiei germane, un raport care sa stabileasca valoarea exacta a creantei si situatia economica a Oltchim.

    Actionarii Oltchim urmau sa discute, la 20 decembrie, majorarea capitalului social al companiei cu 954,7 milioane de lei (269 milioane de euro), de la 32,35 milioane de lei la 987,11 milioane de lei, in principal prin conversia in actiuni a unei creante detinute de AVAS, in valoare de 508,4 milioane de lei (143 milioane de euro).

    Actionarii minoritari beneficiaza, daca operatiunea va avea loc, de drept de preferinta si vor putea subscrie titluri de pana la 446,26 milioane de lei. Analiza trebuie sa fie realizata in maximum trei luni de la data AGA. In termen de cel mult 30 de zile de la elaborarea raportului, se va intruni o noua adunare a investitorilor, care va decide daca si in ce conditii va fi realizata conversia.

    AVAS detine 53,25% din capitalul Oltchim, iar participatia Petro Carbo Chem SE se ridica la 12,9%.

    Capitalul Oltchim a fost redus acum o luna prin anularea unei majorari de capital din noiembrie 2003, la 32,35 milioane de lei, de la 354,69 milioane de lei.

    Diminuarea capitalului a fost operata in baza hotararii Tribunalului Valcea in procesul deschis de SIF Oltenia privind majorarea din noiembrie 2003 si incheiat cu castig de cauza pentru societatea de investitii financiare, la 25 octombrie. In primele noua luni ale anului, profitul net al Oltchim a scazut de 2,3 ori fata de aceeasi perioada a anului trecut, la 3,36 milioane de lei, in timp ce veniturile totale au avansat cu 7%, la 1,41 miliarde lei.

    Sursa: Business Standard, 7 decembrie 2007

    mai mult

Pagina

inchide