Stiri bursiere

Informatii piata

Orice miscare a pretului unui instrument financiar listat la bursa are la origine o stire bursiera. Noi iti punem la dispozitie o selectie a celor mai importante stiri financiare de ultima ora, pentru a putea lua deciziile investitionale in deplina cunostinta de cauza.

30.11.2007

  • Fitch mentine sub supraveghere ratingul Rompetrol

    Interesul Public   RRC

    ___
    Agentia de evaluare financiara Fitch Ratings a anuntat, ieri, ca mentine sub supraveghere, cu perspectiva pozitiva, ratingul „B minus“ acordat pentru datoriile pe termen lung ale companiei olandeze Rompetrol Group (TRG), dupa ce, miercuri, compania petroliera nationala din Kazahstan, KazMunayGaz („BBB“/“F3“ perspectiva stabila), a anuntat ca a finalizat achizitia a 75% din TRG de la Rompetrol Holding SA. Fitch Ratings sustine ca decizia de a mentine sub supraveghere ratingul Rompetrol reflecta beneficiile potentiale care ar putea aparea pentru TRG ca o parte a KazMunayGaz, companie cu un profil financiar si de afaceri mai puternic decat TRG. Fitch a comunicat ca o eventuala majorare de rating va depinde de strategia financiara postachizitie pentru TRG, precum si de legaturile juridice, operationale si strategice intre TRG si noua firma mama, KazMunayGaz. Ratingul „B minus“ acordat in prezent TRG reflecta ingrijorarile agentiei de rating fata de gradul de indatorare si riscurile ridicate de refinantare. Acest lucru se poate modifica daca TRG isi imbunatateste structura de capital, de exemplu printr-o injectie de capital din partea noii firme mama, si prelungeste perioada de maturitate a datoriilor sale. Fitch are de gand sa ia o decizie cu privire la mentinerea sub supraveghere a ratingului Rompetrol dupa prezentarea strategiei financiare si de afaceri postachizitie. The Rompetrol Group (TRG) este o companie privata, cu sediul in Olanda, specializata in rafinarea si distributia de petrol. Principalul activ al companiei este Rompetrol Rafinare, a doua companie petroliera din Romania din punct de vedere al capacitatii de rafinare. Principala sa rafinarie, Petromidia, are o capacitate de rafinare de 3,8 milioane tone pe an, detinand 30% din piata produselor rafinate din Romania.

    In plus, TRG opereaza o retea de peste 600 benzinarii prin intermediul subsidiarelor sale din Romania, Franta, Bulgaria, Albania, Georgia si Ucraina. Rompetrol Holding va detine in continuare celelalte 25% din actiunile TRG.

    Sursa: Interesul Public, 30 noiembrie 2007

    mai mult

  • Concurenta a avizat preluarea Condmag Brasov de catre Dafora Medias

    DailyBusiness.ro   COMI  DAFR

    ___
    Consiliul Concurentei a autorizat operatiunea de concentrare economica realizata de catre Dafora SA Medias prin dobandirea controlului societatii Condmag SA Brasov, a anuntat joi institutia.

    Consiliul Concurentei a decis, in urma analizarii concentrarii economice, ca aceasta operatiune nu are ca efect crearea sau consolidarea unei pozitii dominante pe pietele relevante. 'In consecinta, autoritatea romana de concurenta a emis o decizie de neobiectiune, conform prevederilor art. 46 din Legea Concurentei', au precizat reprezentantii institutiei.

    Dafora SA este activa in principal pe piata serviciilor anexe extractiei petrolului si gazelor naturale, exclusiv prospectiunile.

    Compania Dafora Medias are un capital social de 97,3 milioane de lei, divizat in 973 milioane de actiuni, cu o valoarea nominala 0,1 lei/actiune si se tranzactioneaza la categoria baza a Rasdaq.

    Societatea achizitionata, Condmag SA, este specilizata in constructia de conducte magistrale de gaze, titei, fluide si a instalatiilor aferente acestora.

    Condmag Brasov are un capital social de 17,2 milioane lei, divizat in 172 milioane de actiuni cu o valoare nominala de 0,1 lei/actiune. Titurile Condmag se tranzactioneaza a doua categorie a Bursei de Valori Bucuresti (BVB). La finele lunii octombrie, Dafora Medias detinea 43,66% din actiunile companiei brasovene.

    Sursa: Daily Business, 30 noiembrie 2007
    '

    mai mult

  • Amonil vrea o majorare de capital de 20 mil. euro

    Business Standard   AMO

    ___
    Actionarii producatorului de ingrasaminte chimice Amonil intentioneaza sa majoreze capitalul social al companiei cu suma de 20 milioane de euro, pentru a acoperi datoriile pe care compania le are la Distrigaz Sud, conform surselor din cadrul companiei. “Majorarea de capital va avea loc, cel mai probabil, in luna ianuarie, iar aceasta trebuie sa acopere datoriile pe care Amonil le are la Distrigaz Sud”, au declarat surse din companie.

    In sedinta de ieri de la Bursa de Valori Bucuresti a fost transferat un pachet de aproape 10% din actiunile Amonil Slobozia, pentru suma de trei milioane de euro.

    “In urma acestei tranzactii, grupul de persoane din Oradea a iesit complet din actionariatul Amonil, iar doua dintre firmele actionare la combinat au ajuns sa controleze, impreuna, 52% dintre actiunile companiei”, au declarat sursele citate.

    Acestea au precizat ca cele doua companii nu intentioneaza sa mai achizitioneze si alte pachete de actiuni la Amonil.

    “Tinta celor doua companii era sa devina principalii actionari si sa detina controlul absolut in companie. Dupa depasirea pragului de 51%, aceasta tinta a fost atinsa, acum actionarii companiei intentionand sa majoreze capitalul social, pentru a scoate combinatul din datorii”, au precizat reprezentantii Amonil.

    Producatorul de ingrasaminte chimice are, in prezent, datorii de peste 20 milioane de euro catre Distrigaz Sud, plus o serie de alte datorii catre doua firme cu care s-a facut export din 2004 pana in prezent.

    Compania a anuntat, la inceputul lunii noiembrie, ca intentioneaza sa investeasca circa zece milioane de dolari in modernizarea instalatiilor combinatului de ingrasaminte chimice, la care se vor adauga circa opt milioane de dolari pentru investitii, in vederea rezolvarii problemelor de mediu.

    Compania a inregistrat, in primele noua luni ale anului, o pierdere de 2,85 milioane de euro (9,58 mil. lei), fata de pierderile de 2,48 milioane de euro (8,65 mil. lei) inregistrate in perioada similara a anului trecut.

    Producatorul de ingrasaminte chimice si-a reluat activitatea in luna octombrie, dupa ce, timp de un an, combinatul a fost inchis.

    Pentru reluarea activitatii de productie, producatorul de ingrasaminte chimice a incheiat un contract de formare a unui consortiu cu actionarul principal Zalois Limited, din Belize, si cu firmele InterAgro Bucuresti si Intergaz Zimnicea. La mijlocul lunii octombrie, omul de afaceri Ioan Niculae, actionarul majoritar al InterAgro, a achizitionat un pachet de circa 6% din actiunile Amonil, societate la care grupul InterAgro va prelua managementul.

    Conform ultimelor raportari, principalii actionari ai companiei sunt Zalois LTD, cu 25% din actiuni, Jovline Limited, care controleaza 8,43%, si InterAgro, care controleaza 5,84%. Un alt actionar important al Amonil este Eurotrading Chemicals, o casa de comert aflata in faliment, pachetul de actiuni reprezentand circa 28% din companie.

    Cine este Amonil?
    • 1969, infiintare companie sub titulatura de Combinatul de Ingrasaminte Azotoase Slobozia
    • 1983, devine cel mai mare producator de uree din Romania
    • Capitalul social este de 31,24 mil. euro
    • Actionari semnificativi: Eurotrading Chemicals (28,15%) si Romferchim ( 28,49%) sau InterAgro (5,84%)
    • Cifra de afaceri de 70 milioane de euro in 2006, in scadere fata de anul precedent

    Sursa: Business Standard, 30 noiembrie 2007

    mai mult

  • Oferte publice initiale la BVB: Transgaz - de la concurent la aliat pentru Casa de Bucovina

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   TGN

    ___
    Casa de Bucovina Club de Munte isi va lansa oferta publica initiala de vanzare de actiuni pe 4 decembrie, cu trei zile inainte de incheierea subscrierilor in oferta similara a Transgaz. Brokerii spun ca interesul investitorilor va fi acaparat de transportatorul de gaze, lasand in plan secund oferta societatii de turism. Acestia se asteapta ca oferta Transgaz sa fie suprasubscrisa de cateva ori, ceea ce nu este neaparat un lucru rau pentru Casa de Bucovina. In acest caz, o parte din banii care se vor intoarce in piata s-ar putea indrepta catre oferta Casei de Bucovina, care se va incheia la 11 ianuarie anul viitor, asta daca nu cumva se va decide prelungirea ei. Astfel, Transgaz, concurentul companiei din Gura Humorului, ar putea deveni aliatul ei.

    Casa de Bucovina - Club de Munte ofera investitorilor 45.500.000 de actiuni cu valoarea nominala de 0,1 lei, la pretul de 0,2 lei/titlu. Oferta va fi considerata incheiata cu succes indiferent de numarul actiunilor subscrise. Reprezentantii societatii spun ca investitorii ar trebui sa subscrie in cadrul IPO-ului (initial public offer) deoarece compania a avut rezultate bune si se situeaza intr-o zona cu potential turistic foarte mare, unde se va construi si un aeroport in viitor. Mai mult, subscrierea minima este de 100 lei, iar cu 100.000 lei investitorii pot cumpata 0,3% din capitalul social. O investitie de 100.000 de euro ar aduce subscriitorilor o participatie de 1% din companie.

    Intermediarul ofertei este SSIF Rombell Securities, insa subscrierea se va realiza la toti intermediarii autorizati de CNVM. Actiunile subscrise nu vor fi insotite de drepturi de alocare, intrucat volumul ofertei nu este atat de mare, iar investitorii careia i se adreseaza nu se grabesc sa trazactioneze aceste titluri, ne-a spus Gheorghe Nicolae, directorul general al Rombell Securities. Domnia sa ne-a precizat ca listarea emitentului la Bursa de Valori Bucuresti va avea loc in februarie-martie 2008.

    Casa de Bucovina Club de Munte are un capital social de 12.183.960 lei si este detinuta in proportie de 85,49% de catre SIF Muntenia, in timp ce 11,06% se afla in participatia Consiliului Local Gura Humorului. Societatea detine Hotelul Best Western Bucovina si intentioneaza sa investesca intr-un nou hotel si un restaurant.

    In primele noua luni ale anului, compania a inregistrat un profit de 511.640 lei, in crestere cu 61,11% fata de perioada similara a anului precedent. Deoarece societatea functioneaza intr-o zona defavorizata, a obtinut scutirea de la plata impozitului pe profit pana la finele anului 2009.

    Sursa: Bursa, 30 noiembrie 2007

    mai mult

29.11.2007

  • Dafora a primit avizul CNVM pentru listarea la BVB

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   DAFR

    ___
    Dafora Medias a primit miercuri, 21 noiembrie, avizul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM) pentru transferul de pe piata Rasdaq la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), categoria pe care va fi listata urmand sa fie stabilita de conducerea BVB. La jumatatea lunii octombrie, Dafora Medias a transmis BVB dosarul de transfer a actiunilor de pe piata Rasdaq, compania de foraj petrolier si constructii estimand ca listarea la BVB va avea loc spre sfarsitul anului. Dafora are contracte de foraj petrolier atat in tara, cat si in strainatate, respectiv in Bulgaria, Sudan, Ucraina si Germania, lucrarile avand o perioada de derulare de 1-2 ani si o valoare de aproximativ sase milioane de euro. In acelasi timp, compania efectueaza lucrari de infrastructura de aproape 4 mil. euro in Romania si intentioneaza sa participe la constructia de drumuri nationale, in colaborare cu firme specializate. Un alt proiect al Dafora vizeaza deschiderea unei fabrici de confectii metalice. In luna august, Dafora a esuat in incercarea de a prelua integral constructorul de magistrale de titei si gaze Condmag Brasov, la care detine 43,65% din titluri, la finele unei oferte publice in care a avansat pretul de 102,2 mil. lei (32,75 mil. euro).

    Sursa: Ziarul Financiar, 29 noiembrie 2007

    mai mult

  • Fitch a confirmat ratingul A minus al BRD, cu perspectiva stabila

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   BRD

    ___
    Agentia de evaluare financiara Fitch Ratings a confirmat, miercuri, calificativele acordate institutiei financiare romane BRD - Groupe Societe Generale, respectiv 'A minus' pentru datoriile pe termen lung, cu perspectiva stabila, 'F2' pentru creditele pe termen scurt si ratingul de sprijin '1', informeaza Mediafax.

    Ratingurile reflecta probabilitatea foarte mare a unui sprijin de care poate beneficia BRD din partea actionarului majoritar, banca franceza Societe Generale, in cazul in care s-ar confrunta cu probleme, se arata intr-un comunicat al agentiei de evaluare financiara.

    Sursa: Ziarul Financiar, 29 noiembrie 2007
    '

    mai mult

  • Tranzactia dintre KazMunaiGaz si Rompetrol a fost finalizata

    HotNews.ro   PTR  RRC

    ___
    Concernul KazMunaiGas din Kazahstan a platit, miercuri, restul sumei datorate in contul celor 75% din actiunile Rompetrol, iar tranzactia dintre Rompetrol Holding si KMG a fost finalizata, potrivit unui raport al Rompetrol remis Bursei de Valori Bucuresti.

    Rompetrol precizeaza ca miercuri a fost achitat restul de pret ramas de platit potrivit contractului, astfel incat 'KMG a devenit proprietarul a 75% dintre actiunile emise de The Rompetrol Group, avand autoritate deplina de a-si exercita drepturile asupra acestei participatii'.

    KazMunaiGaz a semnat, la 24 august, achizitionarea, de la Rompetrol Holding SA (Elvetia), a 75% din compania Rompetrol Grup NV, cu sediul in Olanda. Valoarea Rompetrol Grup era apreciata la 3.616 milioane de dolari.

    Potrivit informatiilor publicate de presa, omul de afaceri Dinu Patriciu ar fi incasat 2,16 miliarde de dolari sau 1,72 miliarde dolari, daca sunt scazute datoriile grupului Rompetrol.

    Sursa: Hotnews, 29 noiembrie 2007
    '

    mai mult

  • Flamingo a vandut cele mai multe PC-uri in T3, dar ca vanzari este pe locul 5

    DailyBusiness.ro   

    ___
    Retailerul IT&C Flamingo Computers a fost lider de piata ca numar de PC-uri vandute in trimestrul trei al lui 2007, cu o cota de 9,7%, dar ca valoare pe primul loc s-a aflat Hewlett-Packard cu o cota de piata de 12,3%, arata un studiu al IDC Romania.

    Ca numar de PC-uri vandute, incluzand desktop-uri, laptop-uri si servere, pe locul doi se afla retailerul K-Tech, cu o cota de 9%, urmat de HP, cu 8,7%. Pe locul patru si cinci s-au situat in trimestrul trei Acer, cu 8,5% din piata si Dell, cu 7,9%. Restul competitorilor au inregistrat cumulat o cota de piata de 56,2%.

    Ca valoare a vanzarilor in trimestrul trei, pe al doilea loc s-a situat Dell, cu o cota de piata de 10,5%, urmat de Fujitsu-Siemens - 10% si Acer, cu 9,2%. Flamingo, lider ca numar de PC-uri vandute in T3 se afla pe segmentul valoric doar pe locul cinci, cu o cota de piata de 7,3%.

    Intreaga piata a avut in trimestrul trei o valoare de 165 mil.$, comercializandu-se un numar de 193.541 de unitati, conform studiului IDC Romania.

    Desktop-urile au ramas in continuare dominante ca vanzari, cu o cota de piata de 66,9%, urmate de laptop-uri care in trimestrul trei au inregistrat o cota de 31,5% si de servere, care ocupa restul de 1,6%.

    Valoric, desktop-urile ocupau doar 53,9% din piata autohtona in trimestrul trei, laptop-urile 40,5% si desktop-urile 5,9%.

    La nivel de procesoare, Intel este dominant pe piata atat ca valoare cat si ca numar de procesoare vandute. Astfel, Intel detinea in trimestrul trei o cota de piata de 74,1% ca numar de unitati vandute si de 78,2% ca valoare. AMD detine 25,9% ca numar de procesoare vandute si 21,8% ca valoare.

    Procesorul core 2 duo detine o cota de piata de 20,9% ca numar de procesoare vandute, si o cota valorica de 28,6%. Core 2 duo este urmat tot de un procesor Intel, Pentium D, cu o cota de 15,9% ca vanzari si de 13,1% valoric.

    Cele mai multe PC-uri au fost achizitionate de clientii din segmentul SOHO (small office si home office-n.r.), in procent de 53,3%, urmat de clientii SME (companii medii - n.r.), care au achizitionat un procent de 37,7% din totalul PC-urilor vandute in trimestrul trei.

    Sursa: Daily Business, 29 noiembrie 2007

    mai mult

  • Contor Group amana listarea pentru ianuarie

    Business Standard   

    ___
    Producatorul de contoare de apa Contor Group din Arad a amanat listarea unui pachet de 20% din capitalul social la BVB pentru luna ianuarie, conform surselor din cadrul companiei.

    Listarea, programata pentru luna ianuarie, a fost amanata din cauza conditiilor neprielnice de pe piata. “Bursa de Valori nu traverseaza cea mai buna perioada si am decis sa amanam listarea la BVB pentru o luna”, au declarat surse din cadrul companiei.

    Valoarea ofertei companiei la BVB este estimata la aproximativ patru milioane de euro. Actionarii Contor Group au hotarat, in luna august, majorarea capitalului social cu circa trei milioane de euro (zece milioane de lei) din fonduri proprii, in vederea listarii la Bursa. Fondul olandez de investitii Middle Europe Investments (MEI) a subscris pentru 6,25% din actiunile Contor Group, inainte ca producatorul de contoare sa se listeze la Bursa de Valori Bucuresti.

    Fondul a intrat in actionariatul companiei in luna octombrie, dupa ce a subscris la majorarea de capital sub forma unui plasament privat. Compania a semnat, luna aceasta, primul contract pentru livrarea de contoare de apa in Africa Centrala si de Vest si a castigat licitatii pentru furnizarea de contoare in cateva tari din Europa.

    Bursa de Valori Bucuresti (incluzand piata Rasdaq) a pierdut in ultimele patru luni peste 12 miliarde euro, din cauza crizei de pe pietele internationale.

    Sursa: Business Standard, 29 noiembrie 2007

    mai mult

  • Oil Terminal: Revizuire in scadere a tintei de venituri si cheltuieli pentru 2007

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   OIL

    ___
    Actionarii Oil Terminal au aprobat, in cadrul Adunarii Generale desfasurata marti, rectificarea bugetului de venituri si cheltuieli, care prevede scaderi atat la venituri, cat si la cheltuieli, potrivit unui comunicat al companiei transmis Bursei de Valori Bucuresti (BVB), citat de Rompres. Veniturile Oil Terminat sunt estimate, acum, la 108,62 milioane lei, cu peste 24 de milioane mai putin decat veniturile estimate initial la 132,847 milioane lei pentru intregul an 2007. Cheltuielile scad, de asemenea, la 108,550 milioane de lei, de la 132,727 milioane cat reprezenta suma prevazuta initial.

    Tinta de profit brut a ramas nemodificata la 2,732 milioane lei. Profitul OIL Terminal Constanta a crescut de aproape sase ori in primele noua luni ale acestui an comparativ cu perioada similara a anului trecut. In perioada ianuarie-septembrie 2007, compania a afisat un profit net de 7,3 milioane lei. In perioada similara a anului trecut OIL Terminal raporta un profit de 1,2 milioane lei. In primele noua luni din acest an compania a realizat venituri de 91,96 milioane lei si a efectuat cheltuieli de 83,23 milioane lei, la o cifra de afaceri de 87,56 milioane lei. Datoriile raportate se ridica la 28,31 milioane lei, iar creantele la 17,36 milioane lei.

    Participarea societatii Oil Terminal in calitate de actionar in cadrul companiei de dezvoltare a proiectului oleoductului Constanta-Trieste va fi supusa aprobarii Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor convocata pentru data de 18 decembrie. Oil Terminal SA Constanta ocupa o pozitie strategica in Zona Marii Negre fiind cel mai mare operator pe mare, specializat in vehicularea titeiului, produselor petroliere si petrochimice lichide si a altor produse si materii prime in vederea import/exportului si tranzitului. Societatea reprezinta unul dintre cele mai mari terminale din Sud-Estul Europei si a fost infiintata in anul 1898, purtand numele de Steaua Romana si pana in anul 1990, societatea a functionat sub diverse nume. In anul 1990, in baza legii 31/1990, prin Hotararea Guvernului Romaniei nr. 1200/12 noiembrie, a fost infiintata SC Oil Terminal SA Constanta, forma de organizare fiind societate pe actiuni cu capital majoritar de stat.

    Sursa: Bursa, 29 noiembrie 2007

    mai mult

Pagina

inchide